Ateneul Sfântului Pantelimon, dignus est?

”Ateneul Sfântului Pantelimon” a intuit de fiecare data ”vântul schimbării”, propunând an de an programe cultural-religioase cel puțin interesante, dacă nu chiar valoroase. Până acum, abordarea departamentului pentru copii și tineret a fost una viguroasă și actualizată, perfect adaptată la agenda Patriarhiei Române, aducând un suflu nou nu doar la nivelul parohiei Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București, ci, prin intermediul rețelelor de socializare, unui public mult mai larg. Ceva s-a întâmplat de fiecare data, inclusiv anul acesta, cu programele ”Ateneului Sfântului Pantelimon”. 

Orice urmăritor atent al evenimentelor cultural-religioase organizate peste an la biserica Sfântul Pantelimon a remarcat că standardul acestora a fost depăşit an de an. Este mai puţin important dacă e meritul a fost al coordonatorului ”Ateneului Sfântului Pantelimon” sau al membrilor lui. Dacă ne amintim bine, la începtul reluării activității departamentului pentru copii și tineret de la această parohie bucureșteană, programul era neschimbat de la un an la altul. E poate nedrept să facem acum vreun reproş: programul abia renăscuse, după anii lungi de tăcere la care îl condamnase comunismul ateu, în care manifestarea era una extrem de restrânsă și tainică ca un secret bine ținut.

În acest context, în care o bună parte a tinerilor din parohie au dat semne că s-au săturat de acest tip de abordare care nu-i „prindea” în niciun fel, ideea conducerii ”Ateneului Sfântului Pantelimon”, aplicată în ultimii ani, de a face un gest notoriu de gratitudine şi recunoştinţă față de o temă istorică adecvată și de actori săi principali care au avut legătură cu viața parohiei  noastre, este mai mult decât binevenită. Cu atât mai mult cu cât această manieră de programare a activității ”Ateneului Sfântului Pantelimon” vine după o perioadă în care totul părea că e lăsat la voia sorţii. Ca să amintim numai ultimele două astfel de gesturi: anul trecut, anul Centenarului, 100 de ani de Românie Mare, publicarea ”Jurnalului de front al părintelui Gheorghe Crețu” și publicarea poveștii sale extraordinare de viaţă. Anul acesta, când facem 30 de ani de la Revoluţia din ’89, ”Ateneul Sfântului Pantelimon” a avut ocazia minunată, şi la fel de surprinzătoare, de a publica primele zece numere din publicația patronată de el, care au marcat înființarea acestui departament din cadrul acestei parohii bucureștene. Astfel, această structură parohială a reuşit să aducă în faţa publicului subiecte pe care, şi o spunem cu toată mândria, chiar şi unui ziarist cu dare de mână i-ar fi fost greu să le adune laolaltă. Așa că, după aceste mari surprize, conducerea ”Ateneului Sfântului Pantelimon” se întreabă despre ce surprize ne va pregăti Dumnezeu în 2020, dar și în anii viitor. Sperăm că vor fi unele cel puţin pe măsura celor dinainte.

Un alt lucru demn de remarcat: contribuția culturală la viața parohiei şi creativitatea ”Ateneului Sfântului Pantelimon” este determinată de antrenarea aproape exclusive a tinerilor în activitățile parohiale au făcut ca parohia să pară tot mai întinerită și mai viguoasă și că cineva se preocupă să le ofere ceva special enoriașilor. 

Aşadar, cel puțin până acum, ”Ateneul Sfântului Pantelimon” a reuşit să iasă din acest clenci al obişnuinţei şi comodităţii organizatorice care, altminteri, l-ar fi făcut să regreseze demonstrând că are capacitatea şi imaginaţia de a face ceva în plus, adică ceva ieşit din tipare şi din calapodul obişnuinţei.

Dar, cum „finis coronat opus”, nu ne sfiim să ne întrebăm ce s-ar potrivi oare pe viitor ”Ateneului Sfântul Pantelimon”, mai ales că auzim vorbindu-se tot mai insistent de un ”declin al creștinismului” inlcusiv într-o țară majoritar ortodoxă, așa cum este România? Pare greu de spus, dar cu siguranţă de astfel de „invenţii”, dacă nu vrea să intre într-un blocaj și să abandoneze această mare luptă de catehizare a generaţiilor viitoare. 

Dacă ar trebui să existe totuși un reproș, atunci acela ar fi tocmai faptul că nu s-a reușit echilibrarea balanței dintre credința declarată și cea practicată de în comunitatea parohială din care și-a tras seva ”Ateneul Sfântului Pantelimon”! Atunci când am reluat activitatea acestui departament parohial de copii și tineret, biserica Sfântul Pantelimon mustea de credință, un ou de aur pe cât de valoros, pe atât de fragil. La fiecare slujbă, credincioșii se înghesuiau, umplând până la refuz lăcașul de cult. Preoții dinainte tocmai ieșiseră la pensie, lăsând ca testament continuarea misiunii pastoral-misionare de la această parohie. Comunitatea parohială de la acea vreme s-a capacitat în mod voluntar să facă tot ce putea pentru bunul mers al bisericii noastre, culminând cu ajutorul oferit la incendiul din iarna anului 2012. Dar, treptat, ea a început să se diminueze, o parte dintre credincioși migrând spre alte biserici. S-a încercat, pe cât a stat în putere, păstrarea lor, dar contul emoțional deschis în sufletul lor se epuizase deja din cauza dezechilibrului existent între încrederea unora și loialitate altora, ducând în final la ruperea relațiilor. Probabil că, dacă s-ar fi găsit la timp o formulă de echilibru, biserica încă mai mustea de credință și era plină și acum, cum era odinioară, de credincioși!

Iată, aşadar, o misiune importantă pentru oricine va dori să ghideze în viitor activitățile ”Ateneului Sfântului Pantelimon”. Oricine ar fi el…