joi, 28 martie 2019

Sunt adeptul catehezei active!


Scopul principal al catehezei active de calitate, desfășurată prin programul parohial ”Ateneul Sfântului Pantelimon”, are rolul de a prelungi interesul generației de ”copii care beneficiază de atenție specială”, pentru învățătura de credință creștin ortodoxă. 

În contextul în care societatea românească este amenințată de sărăcie și subfinanțarea educației, acest proiect catehetic se adresează copiilor şi părinţilor, deseori demotivați religios și cu interes scăzut pentru mărturisirea credinței creștin-ortodoxe. 

Principala provocare a facilitatorilor programului ”Ateneul Sfântului Pantelimon”, cu rol activ în organizarea şi derularea procesului de colaborare şi coordonare dintre cei implicaţi în acest proiect catehetic, este de a asigura pârghiile necesare implementării resorturilor necesare susținerii educației timpurii cu rezultate pe termen cât mai lung. 

Sursa de catehizare activă și scopul acestui program bisericesc se află în strânsă legătură cu starea de bine (care înseamnă mai mult decât condiția socială!) a comunității parohiale și cu emanciparea spiritual-culturală a acesteia, din rândul acesteia fiind selectații facilitatorii catehetici.

Rolul facilitatorilor este de a da o șansă copiilor să-și formeze propria părere despre Biserică, iar nu acela de a se interpune între fluxul de informații din partea părinților, care lucrează din greu și au zeci de obligatii, și societatea care este supusă unui veritabil bombardament propagandistic, dar și dintre creștinii-ortodocși conservatori şi cei progresişti.

Programul parohial ”Ateneul Sfântului Pantelimon” punctează, așadar, nevoia socială de înaltă trăire duhovnicească și de investire a timpului liber în activități care ajută la o devoltarea calitativă spiritual-culturală a creștinilor ortodocși la care sunt chemați să își aducă aportul facilitatorii catehetici, activiști comunitari parohiali ( care pot fi 1) o cafenea și gazdă pentru expoziții, ateliere, proiecții, 2) o platformă multilateral dezvoltată ce include galerii de artă, concerte, workshop-uri și 3) un centru de artă și teatru).

Pentru a crea această rețea de facilitatori capabili să ofere un mediu de dezvoltare personală,este nevoie de o mână de oameni, capabili să se înţeleagă pe ei înşine şi pe cei din jur și să convertească răul din societate în bine. De asemenea, aceștia trebuie să fie niște oameni înţelepţi şi bine instruiţi, hotărâți să îşi dedice viaţa, experienţa şi energia interacţiunii cu copiii și tinerii de la parohie.

Adolescenții au nevoie de o pedagogie specială de responsabilizare! Scopul acestui tip de pedagogie este dezvoltarea convingerii profunde a necesității făuririi unui rost în viaţă, potrivit principiului ”moștenit din moși-strămoși” că ”un sistem cu cât este mai sensibil la nevoile oamenilor, cu atât funcționează mai bine”!

miercuri, 13 martie 2019

Satul românesc trebuie să redescopere vocația sa spirituală

În contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) în Patriarhia Română, publicația ”Ateneul Sfântului Pantelimon” susține nevoia satelor românești de a-și redescoperi vocația lor spirituală.

În acest sens, preiodicul parohiei Sfântul Pantelimon de la Foișorul de Foc din București a inițiat republicarea conferinței reputatului folclorist pr. Petru Gh. Savin intitulată ”Satele sub raport cultural. Cum sunt şi cum ar trebui şi fie” (1924, Bârlad).

Această conferință a fost adresată în primul rând domnului Ioan D. Prodrom, primarul liberal interbelic al orașului Galați născut în Bârlad, mare proprietar rural în comuna Urleşti, care a depus o muncă necontenită pentru o situaţie mai bună a sătenilor prin căminul cultural, biblioteca și șezătorile înfiinţate ridicând într-o largă măsură nivelul moral şi intelectual al țăranilor din această zonă.

Cu toții dar, mai ales cei care suntem puși în fruntea unor anumite instituții, avem nu doar obligația de a munci, acțiune pe care o poate întreprinde chiar și o mașină, ci și de a pune cât mai mult suflet, spunea părintele Petru Savin, îndemnând astfel la redescoperirea vocației spirituale a satului românesc. El concepea această vocație ca pe o datorie de a ”însufleți” munca  prin dragostea de a ridica satul și locuitorii lui din nevoi, a cărui principală răsplata o reprezintă, de fapt, ”mulțumirea sufletescă a conștiinței datoriei împlinite”. 

Trebuie precizat faptul că această conferință era ținută la aproape două decenii după intervenția violentă  a armatei împotriva răscoalei ţărănești din România anului 1907, față de care a protestat inclusiv maestrul părintelui Petru Gh. Savin, profesorul Nicolae Iorga. Cauza revoluției respective o constiuia faptul că, la începutul secolului al XX-lea, în țara noastră țărănimea reprezenta peste 80% din populație, majoritatea trăind din arenda pământului de la marii proprietari și foarte puțini având pământ în proprietate.

CRIZA SATULUI ROMÂNESC ESTE PRODUSĂ DE CEA MAI MARE PROSTIE ROMÂNEASCĂ
Deplângem sărăcia indusă prin tergiversarea dreptului de proprietate a celor care trăiesc în mediul rural!

Oare s-a gândit cineva că una din dramele satelor și, de ce nu, a orașelor românești o reprezintă întârzierea recunoașterii dreptului de proprietate a urmașilor țăranilor asupra pământului confiscat de regimul comunist în urma colectivizării forțate? Acest lucru, care a condus la transformarea în milogi țăranii statului românesc, reprezintă cu adevărat un act de trădare (iar nu de conservare) naţională!

Țăranul român și urmașii acestora nu au nevoie de ajutor moral, ci de recunoașterea exercitării tuturor prerogativelor legale care decurg din acest drept!

În ceea ce mă priveșe, sunt convins că principala sursă a problemelor cu care se confruntă cei care trăiesc în mediul rural (depopularea, singurătatea, boala, lipsa de acces în aşezările rurale, lipsa apei curente etc.) o reprezintă tergiversarea dreptului de proprietate al acestora asupra propriilor lor pământuri.

Cine, oare, sunt cei care se opun promovării tuturor nevoilor celor care trăiesc în mediul rural românesc? Cred că, dacă s-ar face o cercetare serioasă, s-ar constata cu ușurință faptul că cei care tergiversează sunt tocmai urmașii celor care au forțat procesul de colectivizare în comunism, foştii directori de IAS- uri ”care vor să pună mâna pe orice hectar deţinut de ţăran”, după cum se exprima dl. conf. dr. AVRAM FIŢIU într-un interesant interviu pentru Formula AS din februarie 2019 (http://www.formula-as.ro/…/conf-dr-avram-fitiu-in-decursul-… )!

Soluția ca țăranul român să nu-și vândă pământul nu o reprezintă întârzierea recunoașterii dreptului de proprietate a urmașilor țăranilor asupra pământului confiscat de regimul comunist în urma colectivizării forțate, ci ”culturalizarea satului”! De aceea, edilii satelor ar trebui să rezolve probema dreptului de proprietate a celor care locuiesc în mediul rural și să-i încurajeze să creeze evenimente sau proiecte culturale (sărbători, festivaluri, con­cursuri, promovare, lansări carte, teatru etc.) care să atragă investitori. În articolul citat mai sus, dl. conf. dr. AVRAM FIŢIU indica prontre soluțiile salvării satului românesc inclusiv aceea de creare a unui partid ţărănesc puternic care lipsește cu desăvârșire pe scena politicii din România.

Lamentația că ”dispariţia ţăranilor presupune dispariția tradiţiilor poporului român” este exact ca cea din povestea ”drobului de sare” a lui Ion Creangă. Ce trebuie făcut?

Într-o conferință din 1924, părintele Petru Savin, preot slujitor la biserica Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București, după ce nota observația că ” neamul nostru este în majoritatea lui un neam de plugari, iar țara noastră e o țară eminamente agricolă”, constata faptul că ”satele noastre alcătuiesc marele rezervor de energii nebănuite, de talente neștiute”, iar ” stăpânirea de astăzi, cât și cea din trecut, le-a dat atenția cerută de vremuri și împrejurări, fapt pentru care nimic nu lipsește deci satelor”.

Prin urmare, în perioada interbelică s-a procedat în consecință la culturalizarea mediului rural! Cum? Părintele Petre Savin descrie procesul în felul următor: ”Nevoia de a oferi satelor o viață culturală este un imperativ! Este problema cea mai însemnată a țării noastre! A.S. Regală Principele Moștenitor Carol (II - n.n.) vede în manifestările culturale ale satelor viitorul luminat al neamului nostru. De aceea a mobilizat toți soldații culturii în jurul căminelor culturale sub ocrotirea ”Fundației” ce-i poartă nu numele”.

Astăzi, lucrurile stau pe taman pe dos! Viață culturală de valoare ar putea exista foarte ușor prin regenerarea patrimoniului tradițional-identitar local, dar nu este pusă în valoare cum se cuvine pentru că, în absența titlurilor de proprietate, s-a ajuns la o criză a satului românesc determinată de lipsa resurselor umane și materiale!

În prezent, mediul rural a recurs la kitsch, duşmanul prin excelenţă al culturii populare, care nu reprezintă decât o falsă strategie de supravieţuire a satului românesc. Țăranul și satul kitsch a devenit obsesia epocii de consum în care trăim, fiind promovat fără discernământ de mass-media.

luni, 11 martie 2019

OSÂNDA MUZICII LA BISERICA SFÂNTUL PANTELIMON - FOIȘORUL DE FOC DIN BUCUREȘTI

În ziua în care sunt comemorate victimele totalitarismului comunist (9 martie 2019), prilejuită de sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici, Departamentul pentru copii și tineret ”Ateneul Sfântului Pantelimon” a deschis expoziția de documente ”Osânda muzicii” la biserica Sfântul Pantelimon – Foiorul de Foc.
Expoziția evidențiază documentele din arhiva CNSAS care atestă faptul că băiatul părintelui Gheorghe  Crețu, Cornel, a murit în închisoarea comunistă pentru faptul că a refuzat să interpreteze la pian ”Internaționala socialistă” din cauza versurilor ”Sculați, nu-i nici o mîntuire/În regi, ciocoi sau dumnezei!/Unire, muncitori, unire,/Și lumea va scăpa de ei!” 
În ziua de 17 martie 2019, expoziția a fost vernisată în prezența doamnei Eliza Bercu-Bodeanu, cunoscută parohiei noastre prin prisma spectacolului religios «Urma paşilor Tăi», o adaptare după jurnalul de călătorie în Țara Sfântă al scriitoarei Olga Greceanu.




__________________________________ 

În ziua în care comemorăm victimele totalitarismului comunist (9 martie 2019), prilejuită de sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici, gândul nostru s-a îndreaptat spre Cornel, băiatul părintelui militar Gheorghe Crețu, făuritor al Marii Uniri și apărător al Ortodoxiei în vremea regimului de tristă amintire.



 În 1949, Gheorghe Crăciun - ofițer de securitate, comandant de penitenciar comunist și torționar temut pentru metodele sale de tortură și ”reeducare” - a decis anchetarea lui Cornel Crețu pentru simplul fapt că nu a vrut să cânte la pian ”Internaționala”, invocând faptul că nu cunoaște notele (deși avea partitura ei la îndemnână!), interpretând în schimb muzică interzisă de comuniști. Cu ce suflet ar fi putut interpreta ”Internaționala” fiul de preot care cunoscuse binefacerile Casei Regale pentru România Mare, când printre versurile acesteia se ascundea următoarea strofă: ”Sculați, nu-i nici o mîntuire/În regi, ciocoi sau dumnezei!/Unire, muncitori, unire,/Și lumea va scăpa de ei!” Avea să plătească cu viața îndrăzneală sa, fiind declarat mort după numai câteva luni de la arestarea sa!



Cornel Crețu
Din biografia lui, am reținut interesant faptul că, în anul 1936, Cornel Crețu este trimis în Franța să se specializeze în chimie la Laboratorul Prefecturii Poliției din Paris coordonat de directorul André KLING (1872-1947), cel care a demascat faptul că în bătălia de la Ypres din 22 aprile 1915, armata germană a folosit primul atac cu gaze toxice letale din istorie.

André Kling, directorul Laboratorului Prefecturii Poliției din Paris
André Kling este cel care, împreună cu Daniel Florentin, în anul 1912, au propus forțelor de ordine utilizarea unei arme chimice care conținea gaz lacrimogen în scopul reducerii numărului de bandiți și nebuni periculoși. 
 Printre cei vizați de gazul lui André Kling a fost și faimoasa ”Bandă Bonnot”, alcătuită dintr-un grup criminal de anarhiști francezi, conduși de un fost șofer al familiei Sherlock Holme, care s-au remarcat în Belle Époque (1911 -1912) prin folosirea unor tehnologii de care Poliția încă nu dispunea. (vezi filmul https://christiebooks.co.uk/anarchist_films/la-bande-a-bonnot-the-bonnot-gang-1969/

André Kling, inventatorul gazului care le-a venit de hac bandiților ”Bonno”
Probabil însă că în spatele refuzului lui Cornel Crețude a cânta la pian ”Internaționala” se mai afla impactul negativ real al mișcării anarhiste din Franța, ale cărui origini rezidă în proclamarea ”Comunei din Paris” pe data de 18 martie 1871. Este suficient să menționăm faptul că zdrobirea Comunei  a fost deplânsă inclusiv de comuniști!

Aversiunea față de ”Internațională” se prea poate să fi fost insuflată totodată și de mama sa, Filoteea sau Filofteia, fiica preotului Dumitru Popescu de la biserica Hagiu de lângă Hala Traian (de verificat!), școlită la unul din pensioanele franceze. Aşadar, în mod evident, nu trebuie minimalizată ”dominația” exercitată de aceste pensioane care transmiteau la București spiritualitatea europeană înaltă, fiind frecventate cu asiduitate inclusiv de fiii şi fiicele preoților din București.

În România, documentele arhivele Siguranţei Generale notează propaganda făcută de grupul de anarhiști reprezentat de Panait Muşoiu, localizat în zona Traian unde copilărise Cornel Crețu, care a contribuit la declanşarea răscoalei ţărăneşti de la 1907. În viziunea lui Cornel, comuniștii erau au totuna cu ilegaliștii care au părăsit terenul politicului devenind niște gangsteri anarhişti precum Banda lui Bonnot, al cărui stil de viață trăită permanent la limită fusese descris în memoriile lui Victor Serge. 

Desigur că, participând alături de tatăl său la șezătorile frecventate de acesta, a fost fascinat încă din copilărie de arta lăutarilor, folclorul și muzica țărănească imprimându-i-se în suflet. De altfel, orientarea spre tradițiile naținale era direcția înspre care se îndrepta modernitatea muzicală la începutul secolului XX, fenomen pe care Cornel Crețu l-a sesizat de bună seamă.

Pe amîndoi îi caracterizează atît finețea cu care , O  a fost impulsionată de tradiții puțin sau superficial explorate pînă spre 1900, acelea folclorice din centrul și sud-estul european.

Totuși, prin grija părintelui său, băiatul preotului Gheorghe Crețu nu a împărtășit fascinația exercitată de comunism asupra atât de multor intelectuali francezi. Se vede treaba că atmosfera pro-comunistă din Franța anilor 1930 nu i-a priit de vreme ce a ales să se întoarcă cât mai curând în țară! Dacă pasiunea pentru chimie l-a condus în locul de naștere al "opiniei publice", Parisul, oare a înțeles Cornel Crețu vreodată că toată suferința îndurată sub comunism s-a datorat tratatului încheiat aici în 1918, care a generat frustrări ce au condus la al doilea război mondial care, la rândul lui, a condus la instaurarea dictaturii comuniste în estul Europei. Atunci, ca și acum, multiculturalul Paris predase fără teamă democrația opiniei publice în oamenilor proveniți din diverse alte culturi, civilizații și religii. În creuzetul transformărilor sociale, avea să se predea treptat în mâinile mai-marilor și bogaților lumii: tichetul spre viitor, francezii aveau să îl cumpere de atunci încolo de la alte națiuni, mai puțin de la a lor. Parisul nu mai aparținea de francezilor! Acest oraș cosmopolit părea a fi victima răzbunării vestigiilor adăpostite sub cupola lui încă din vremea imperialismului francez, dar care aparțineau altor culturii! Victoria multiculturalismului francez conducea țări precum România spre un cataclism precum a fost cel comunist! Prezentându-se astfel încă de pe vremea generațiilor pașoptiste, nu avea cum să nu constituie o ispită inclusiv pentru tinerii români. Din păcate nu a fost să fie ca est-europenii să se abțină de la a importa ideologiile acestui Paris, care părea a fi pierdut mai degrabă al doilea război mondial și, odată cu el, gloria sa perenă care de acum încolo va dura atâta tip cât vor dori acest lucru alte națiuni! Cei ispitiți de bunătățile pariziene, la întoarcerea în țară putea observa oglindirea consecințelor ispitelor sale! 

Cornel Crețu a absolvit Facultatea de Științe din București, obținând în anul 1931 diploma de licență în Fizică-Chimie și titlul de chimist expert specializat în chimie agricolă și alimentară. În același an, este numit chimist expert la laboratorul municipal de chimie din București. Oare să fie o întâmplare faptul că băiatul părintelui Gheorghe Crețu avea aceiași aplecare spre chimie ca și camaradul de arme al tatălui său din Primul Război Mondial, Silviu Meţianu licenţiat al facultăţii de farmacie din Cluj, ajuns agent al serviciului britanic Special Operations Executive (SOE)? 

Cu ocazia Zilei Comemorării Deținuților Politici Anticomuniști, Departamentul pentru copii și tineret ”Ateneul Sfântului Pantelimon” a evocat chipul martirului anticomunist Cornel Crețu prin expunerea documentelor care atestă faptul că a fost una din cele 2 milioane de victime provenite din rândul românilor dintr-una din cele 120 de închisori și lagăre de muncă silnică pentru deținuții politic, considerați oponenți ai regimului comunist. Aproape toate aceste victime au fost închise în condiții grele, înfometate, torturate, ținute în frig și arșiță, fără tratamente medicale. Cornel Crețu se numără printre cele câteva sute de mii care au murit în aceste închisori și lagăre, din cauza regimului de exterminare. Cercetând fostele arhive ale Securității comuniste, am constatat cât de puțin s-a schimbat societatea românească după ceea ce ar fi trebuit să fie anul 1989, adică prăbușirea regimului communist. De altfel, numai așa se poate justifica opinia celor care – în ciuda miilor de victime inocente torturate fizic sau distruse moral - cred că pe vremea comuniștilor o duceau mai bine, că o lege a lustrației în România este tardivă, iar crimele fizice și morale din vremea regimului nu merită reprobiul societății comuniste. Problema răului reprezentat de comunism nu trebuie să rămână nerezolvată pentru că altfel va degenera într-un rău mai mare care va deveni chiar pathologic.

NOTE
1. https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/bela-bartok-si-avatarurile-spiritualitatii-romanesti  

duminică, 10 martie 2019

Numărul 51 din periodicul parohial ”Ateneul Sfântului Pantelimon”

Duminică, 10 martie 2019, intenționăm să lansăm numărul 51 din periodicul parohial ”Ateneul Sfântului Pantelimon” care se anunță a fi o ediție foarte interesantă! 

Spre exemplu, dacă ar fi să ne referim doar la republicarea conferinței intitulată ”Satele sub raport cultural. Cum sunt. şi cum ar trebui şi fie”, susținută în anul 1924 de părintele Petru Gh. Savin de la biserica Sfântul Pantelimon, iată ce frumoasă paralelă putem face între mediul rural de odinioară și cel de astăzi: 

”Școala noastră primară dacă se va mărgini la ceea ce face astăzi – numai – e o zadarnică pierdere de vreme, cum foarte bine scrie un glas autorizat și oficial.

Să vă citez: ”Care e sporul de mai bine al satelor noastre vârâte cu arcanul amenzilor în mașina celor cinci clase pimare? Puiul de sătean - prins fără voia părinților în mecanismul școlii - e după termenul legal, aruncat și părăsit din nou în libertatea firii. În câțiva ani, năvala mediului primitiv îneacă în sufletul lui bruma de carte agonisită în silă. Abia dacă-i rămâne în degete deprinderea semnelor convenționale ale unei iscălituri, stângaci zgâriată pe declarațiile de la primărie ori de la judecătorie. La atâta se reduce rezultatul școlii. El este egal cu nimic!

E dureros să o mărturisim, dar școala cea atât de mult comparată cu apostolatul în limbaj festiv al congreselor e de fapt un faliment. Absolventul redevine analfabet. Mediul natural abia așteaptă să-l smulgă școlii ca să-l înghită.

Iar sfertul la sută al ”luminaților” pe care statisticile îl opun maselor neluminate e o iluzie născută din fals optimism.

O luptă se dă în cuprinsul satelor între două elemente disproporționate: deoparte, elemental de cultură redus al școlii, de altă parte, elementul covârșitor de deprinderi naturale ale popoarelor. Cel dintâi e trecător pentru că durează numai 5 ani, celălalt e permanent.

Deci, cum ar putea școala cu mijloacele ei puține să creeze un mediu de cultură biruitor peste mediul de primitivă permanență a vieții rurale?”

Răspunsul la această întrebare îl găsiți în numărul de duminică, 10 martie 2019 al ”Ateneului Sfântului Pantelimon”!

joi, 7 martie 2019

Prezentarea proiectului ”Elogiu rămășițelor harului” în vederea participării la Concursul Naţional Catehetic (ediţia a XI-a), ”Hristos: sufletul satului meu”

Duminică, 10 martie 2019, ora 11.30, la biserica Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București (str. Iancu Căpitanu nr. 24, sector II), Departamentul pentru copii și tineret ”Atenenul Sfântului Pantelimon” va prezenta comunității parohiale proiectul ”Elogiu rămășițelor harului” cu care va participa la Concursul Naţional Catehetic (ediţia a XI-a), ”Hristos: sufletul satului meu”, organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, în perioada 15 decembrie 2018 – 21 mai 2019.

Pregătirile ”Ateneului Sfântului Pantelimon” pentru participarea la concursul ”Hristos: sufletul satului meu” au început în data de 3 februarie 2019, ținând cont de faptul că anul 2019 a fost declarat Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti, în Patriarhia Română. În acest context, grupul catehetic parohial ”Ateneul Sfântului Pantelimon”, alcătuit din copii cu aptitudini artistice și vârsta cuprinsă  între 3-17 ani,  și-a propus să evidențieze conexiunea cu mediul rural a preoților care au slujit la biserica Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București, o biserică martir care a avut mult de suferit de pe urma represiunii regimului comunist din România.

Demn de observat este faptul că, în majoritatea lor, clericii de la biserica Sfântul Pantelimon au purtat numele Sfântului Mucenic Gheorghe (cuvantul γεωργός, "georgos", are semnificatia de "țăran, fermier, lucrător al pământului"), proiectul cultural – artistic realizat de acest grup catehetic cuprinde icoane pictate pe lemn cu chipul Sfântului Mucenic Gheorghe, expuse în spațiul public, în cadrul unor evenimente organizate (școală) sau în spații private, având un caracter filantropic (orfelinat, cămin de bătrâni etc.). Iconarii Departamentului pentru copii și tineret ”Ateneul Sfântului Pantelimon implicați în acest proiect care urmărește indirect elogierea harnicilor clerici de la parohia Sfântul Pantelimon prin intermediul expoziției de icoane pe lemn ”Elogiul rămășițelor harului” sunt următorii: 1. Teleanu Eva – Antonia, 3 ani 2. Matei Dobre, 5 ani 3. Hurmuzache Maria, 6 ani 4. Teleanu Ana-Maria, 6 ani 5. Mincu Ioana, 6 ani 6. Petrașcu David- Gabriel, 7 ani 7. Maximilian Cotrut, 8 ani 8. Maria Dobre, 9 ani 9. Teleanu Theodor-Ioan, 9 ani 10. Cojanu Adrian, 10 ani 11. Mincu Ana-Maria, 12 ani 12. Neacșu Mihai, 13 ani 13. Oprea Irina, 13 ani 14. Gavrilă Andrei, 13 ani 15. Ungurianu Elena, 13 ani 16. Mincu Ciprian, 14 ani 17. Grigoriu Ruxandra, 15 ani 18. Andrei Oprea, 17 ani.

Preoții elogiați prin reprezentarea iconografică a Sfântului lor protector sunt părintele Gheorghe Pohrib, părintele Gheorghe Crețu, părintele Petru Gheorghe Savin, părintele Gheorghe Popescu Colibași și părintele Gheorghe Sorescu. Publicația ”Ateneul Sfântului Pantelimon” a acordat o atenție deosebită părintelui Petru Gh. Savin pentru faptul că în anul 1924 a suținut la Bârlad conferința intitulată ”Satele sub raport cultural. Cum sunt. şi cum ar trebui şi fie”. În acest scop, grupul catehetic parohial ”Ateneul Sfântului Pantelimon” a republicat în periodicul său parohial conferința susținută de acest mare folclorist, ucenic al profesorului Nicolae Iorga. De altfel, este de notat faptul că periodicul parohial ”Ateneul Sfântului Pantelimon” a reprezentat principala sursă de venit pentru achiziționarea materialelor necesare confecționării atât a icoanelor, cât și a etnomărțișoarelor produse în cadrul atelierului de artizanat dedicat participării la concursul ”Hristos: sufletul satului meu”.   

Proiectul ”Elogiu rămășițelor harului” poate fi prezentat în cadrul oricărei secțiuni din cadrul concursului, respectiv secțiunea literară (prin publicarea foii parohiale/buletinui parohial/articol de ziar pe tema concursului), secțiunea artistică (prin realizarea unei expoziții de icoane pe lemn cu chipul Sfântului Gheorghe, ocrotitorul majorității preoților de la biserica Sfântul Pantelimon, apărători ai Ortodoxiei în vremea regimului comunist) și secțiunea multimedia (prin accesarea blogului ”Ateneului Sfântului Pantelimon”)

















Expoziția ”Rămășițele harului” la Galeria 2Art - Primăria Sector 2 București


Cu ocazia celei de a XII-a ediţii a manifestării religios-culturale intitulată ,,ICOANA - FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU”, organizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 11 – 12 martie 2019, la Galeria 2Art - Primăria Sector 2 București a avut loc o expoziţie de icoane la care au fost invitați să participe şi membrii Departamentului pentru copii şi tineret „Ateneului Sfântului Pantelimon din Bucureşti”. 

Icoanele cu care copii şi tinerii parohiei Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc participă la acest gen de expoziții anul acesta fac parte din proiectul ”Rămășițele harului” cu care ”Departamentul pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon” s-a prezentat la Concursul Naţional Catehetic ediţia a XI-a, ”Hristos: sufletul satului meu”, organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, în perioada 15 decembrie 2018 – 21 mai 2019. 

Proiectul cultural – artistic realizat de acest grup catehetic cuprinde icoane pictate pe lemn cu chipul Sfântului Mucenic Gheorghe, constituind un elogiu adus clericilor de la biserica Sfântul Pantelimon, care în majoritatea lor au purtat numele Sfântului Mucenic Gheorghe (cuvantul γεωργός, "georgos", are semnificatia de "țăran, fermier, lucrător al pământului").  

Iconarii Departamentului pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon de la parohia Sfântul Pantelimon implicați în acest proiect sunt următorii: 1. Teleanu Eva – Antonia, 3 ani 2. Matei Dobre, 5 ani 3. Hurmuzache Maria, 6 ani 4. Teleanu Ana-Maria, 6 ani 5. Mincu Ioana, 6 ani 6. Petrașcu David- Gabriel, 7 ani 7. Maximilian Cotrut, 8 ani 8. Maria Dobre, 9 ani 9. Teleanu Theodor-Ioan, 9 ani 10. Cojanu Adrian, 10 ani 11. Mincu Ana-Maria, 12 ani 12. Neacșu Mihai, 13 ani 13. Oprea Irina, 13 ani 14. Gavrilă Andrei, 13 ani 15. Ungurianu Elena, 13 ani 16. Mincu Ciprian, 14 ani 17. Grigoriu Ruxandra, 15 ani 18. Andrei Oprea, 17 ani.  

În ceea ce ne privește, precizăm că este pentru a doua oară când desfășurăm o activitate culturală la Galeria 2Art. Prima dată am fost prezenți în acest spațiu cultural din Primăria Sector 2 București cu spectacolul de teatru „Osânda Cărţilor” prin intermediul căruia tineri actori au marturisit crezul lor in Centenarul Marii Uniri. Și acum, ca și atunci, ne exprimăm convingerea că prin proiectele noastre ne facem datoria, potrivit dictonului latin atribuit lui Cicero: IUCUNDI ACTI LABORES ( ”Îndatoririle îndeplinite sunt plăcute!).