luni, 26 iulie 2010

FANTANA ORTODOXIEI - INREGISTRARE DE PE RADIOTRINITAS

HRISTOS A INVIAT! - INREGISTRARE DE PE RADIOTRINITAS

PREMIERĂ TEATRALĂ DE PAŞTI LA BISERICA SF. PANTELIMON DE LA FOIŞORUL DE FOC DIN BUCUREŞTI


În premieră, trupa de teatru religios ATENEU prezintă, duminică, 4 aprilie 2010 (prima zi de Paşti), ora 13.00, sceneta HRISTOS A ÎNVIAT! la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti (str. Iancu Căpitanu, nr. 24, Bucureşti, sect. II).

Protagoniştii piesei de teatru, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, interpretează o scenetă despre condiţia umană deplorabilă a celor care deşi cred în minuni, nu mai cred şi în Dumnezeu, după un text compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU.

Trupa de teatru religios ATENEU, compusă din copii-actori amatori, a fost înfiinţată în anul 2009 şi face parte din cadrul proiectului cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon”, derulat la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor”.Distribuţia este următoarea: Pilat din Pont (Mihai TĂNĂSELEA), Irod Antipa (Alexandru STANCIU), Caiafa (Florin STRÂMBEANU), Ana (Daniel BOULEANU), soţia lui Pilat (Teodora SANDU), Iuda (Gabriel SANDU), soldaţii romani (Ana MANICEA, Maria BARBU), cei patru îngeri (Andrei BARBU, Elena NICOLAE-ROMANIUC, Camelia OPREA), Fecioara Maria (Alina BÂGIOU), femeile mironosiţe (Elena SANDU, Alina VLAD), negustorul (Roxana DUMITRU), Sf. Ap. Petru (Alexandru-Ştefan IANCU), Sf. Ap. Ioan (Cristian CONSTANTINESCU), Corul (Marina CRISTEA, Gabriela VLAD-ILIE).

Multumim pe aceasta cale prietenilor nostri, Mircea si Andreea Toma de la Radio TRINITAS pentru ajutorul acordat la realizarea acestui material de prezentare si pentru difuzarea piesei pe radio TRINITAS.

O POVESTE DE CRACIUN - INREGISTRARE DE PE RADIOTRINITAS

La biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc, in ziua de Craciun a anului 2009, s-a nascut o trupa de actori amatori care joaca teatru religios, intitulata "Voluntarii Sf. Pantelimon". Deviza acestei trupe este "Sfintenie prin excelenta profesionala". Pe parcursul anului 2010, trupa de teatru religios "Voluntarii Sf. Pantelimon" au programate deja trei reprezentantii la biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc din Bucuresti, respectiv pe data 27 iulie 2010 (Sf. Pantelimon), 14 octombrie 2010 (Cuv. Parascheva) si 25 decembrie 2010 (Nasterea Domnului).

VIATA SF. MC. PANTELIMON - INREGISTRARE DE PE RADIOTRINITAS

In fiecare zi de vineri, ora 17.oo, la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc au loc ore de cateheză pentru copii, desfăşurate sub numele "Hristos împărtăşit copiilor". Scopul acestui proiect este de a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă. Cateheza susţinută pe baza unui ghid catehetic se desfăşoară în biserică, pentru a spori şansele fiecărui copil de a deveni un creştin practicant.

Pentru ca lecţiile să fie plăcute şi a se crea legături de prietenie între copii, prima parte a cursurilor s-au finalizat in luna iulie 2009 cu un proiect practic care a constat în punerea în scenă a piesei de teatru religios "Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi", jucat în ziua de 27 iulie 2009, hramul bisericii din str. Iancu Căpitanu, nr. 24, sec. II, Bucureşti.

Mai jos puteti viziona cateva secvente fotografice din timpul reprezentatiei pe fondul unei inregistrari radiofonice a piesei de teatru in interpretarea copiilor care au participat la orele de cateheza "Hristos impartasit copiilor", difuzate de postul de radio Trinitas in ziua de 27 iulie 2009, in cadrul emisiunii "Biserica in societate".

joi, 22 iulie 2010

FANTANA ORTODOXIEI (eseu)

SF. MARE MUCENIC PANTELIMON, DOCTORUL FĂRĂ DE ARGINŢI. Conştient că o minciună nu poate întreţine credinţa, ci, dimpotrivă, o face insuportabilă, Sf. Mare Mucenic Pantelimon, Doctorul Fără de Arginţi, a ales calea atingerii excelenţei profesionale prin dobândirea sfinţeniei. Puritatea crezului său l-a transformat într-un "izvor nesecat de tămăduirii", primind de la Dumnezeu şi de la oameni, deopotrivă, laudă ca aceasta: "Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri" (Acatistul Sf. Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon, Icos 12).
CIUMA EREZIILOR. Datorită purităţii credinţei unor sfinţi precum Sf. Mc. Pantelimon, credinţa ortodoxă a fost filtrată de-a lungul timpului de un sol neîntinat de păcate, aşa cum a fost sufletele acestor oameni, păstrându-se proaspătă în Biserica noastră. Astfel, ultimul sinod, al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787), reunit prin hotărârea Sfintei împărătese Irina, nesuferind ca dreapta credinţă să fie vătămat de ciuma ereziilor au hotărât să păstreze neschimbate toate cele bune ale Bisericii Soborniceşti. Astfel, Părinţii celui de-al Şaptelea Sinod Ecumenic, înainte de a începe citirea Crezului Ortodox - adăpându-se din el ca dintr-o fântână curată în care se păstrează apa cea vie a dreptei credinţe - semnalază faptul că ei "nu înlătură nimic, nu adăugă nimic, ci păstrează neschimbate toate cele bune ale Bisericii Soborniceşti, urmând celor şase Sfinte Sinoade Ecumenice".
CIUMA ŞI FAMILIA GHICULEŞTILOR. Fântâna ortodoxiei, aşa cum am descris-o noi, reprezintă un antidot pentru condiţia umană deplorabilă a celor care deşi cred în minuni, nu mai cred şi în Dumnezeu. Şi, nu de puţine ori în istorie, oamenii priveau minunile, dar îl ignorau pe Dumnezeu. Numai îmbinate, credinţa şi fapta, la care după voinţa lui Dumnzeu se adaugă şi harul, pot face rod minunat, aşa cum reiese şi din istoricul ctitoriei bisericii Sf. Mc. Pantelimon de la Foişorul de Foc. Istoricul Dan Cernovodeanu afirmă, în Contribuţii la studiul stemei municipiului Bucureşti (în MIM, 1971,III, p. 171), că: "Numele cartierului, cu forma veche de Panteleimon, provine de la Sfântul cu acelaşi nume, mare mucenic şi tămăduitor, ocrotitor al întregului Bucureşti, până în secolul al XIX-lea când a fost înlocuit cu sfântul Dimitrie Basarabov". Este de bănuit faptul că una din cauzele alegerii ca patron a acestui sfânt se datorează evlaviei pe care i-o purta casa Ghiculeştilor. Motivul evlaviei probabil că îl constituie spaima pe care epidemiile de ciumă, foarte dese în acea epocă, le-a produs-o. Aşa se explică faptul că Grigore II Ghica ctitoreşte în 1750, special pentru bolnavii de tifos şi ciumă, “această cumplită şi năprasnică boală care se ivise în anul 1734 şi de care murise predecesorul său, Nicolae Mavrocordat”, o mănăstire şi un spital cu hramul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Evlavia pentru acest sfânt s-a perpetuat de-a lungul timpului în casa Ghiculeştilor, lucru care reiese şi din faptul că spitalul clinic Colentina, care a luat fiinţă în anul 1858 prin iniţiativa prinţului Scarlat Ghica, fusese iniţial denumit la acea vreme “Noul Pantelimon”. În acelaşi timp, voievodul Grigore Ghica, care a ratificat Convenţia de la Geneva din 1864, a organizat în ţara noastră Societatea Naţională de Cruce Roşie, organizaţie membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie ce-şi are originile în 1876, având ca prim scop militarii răniţi în război.
BISERICA SF. PANTELIMON, CONSTRUITĂ DE UN DEŢINUT. Popescu Gh. Eugen (în „Glasul Bisericii”, nr. 1-2/1971, pp. 128-142) afirmă că trecutul bisericii Sf. Pantelimon (Foişorul de foc) din Bucureşti se pierde în negura vremurilor. După tradiţie, a fost construită în sec. al XVII-lea de un deţinut care a evadat din pivniţele casei podarilor ce serveau de închisoare. Această casă era situată pe Podul Târgului de Afară (astăzi Calea Moşilor). Deasupra acestor pivniţie se găseşte casa cu etaj de la numărul 280, vizavi de strada Argeş. Inginerul Ion Florescu, cunoscătorul acestei tradiţii ne relatează: "Cam prin 1900 am cunoscut pe bătrânul şi sfătosul armean Haciadur der Margosian, care deschisese la parterul casei o provălia de coloniale, de unde cumpăram adesori dulciuri. Îndrăgindu-mă, bătrânul negustor mi-a istorisit numeroase întâmplări legate de trecutul acelei case, întâmplări auzite de la alţi oameni mai vârstnici de prin partea locului. Aşa am aflat că în urmă cu patru veacuri pe aici se întindea o pădure seculară de stejar, iar pe locul actualei case exista o mică poiană unde se stabilise un meşteşugar care fasona podini pentru uliţele Bucureştilor. Acesta şi-a amenajat aici o casă din bârne, alcătuită din mai multe odăi de locuit pentru el şi ajutoarele lui... Tot din relatările bătrânului Margosian am aflat că mai devreme, pe la începutul secolului al XVII-lea, turcii au înzestrat casa podarilor din poiana amintită cu adânci pivniţe boltite, amenajându-le spre a servi drept închisoare.
Din acele vremuri se păstrează şi amintirea evadării unui deţinut, care drept mulţumire că a scăpat cu viaţă, a construit pe locul unde se ascunsese o biserică din lemn... această tradiţie se pare a se confirma prin înscrisul de la actuala biserică Sf. Pantelimon, situată în imediata vecinătate, înscris care menţionează că lăcaşul din zid a fost construit în annul 1790, pe locul unei biserici din lemn
" (cf. Simion Săveanu, Episoade necunoscute din Bucureştii de altădată (Pădurea seculară de la Obor), în rev. "Magazin", anul XIV, 685, sâmbătă, 21 noiembrie 1970, p. 2.)

BISERICA SF. PANTELIMON: POPA IVAN. Construită pe locul unei vechi biserici de lemn, prima datând din 1752 (atestată documentar în testamentul domnitorului Grigore Ghica din iulie 1752), cea de a doua din 1790 (construită de către preotul Ivan ot Silvestru), actuala formă a bisericii Sf. Pantelimon a fost finalizată, conform pisaniei, la 11 Aprilie 1876. Popa Ivan ot Silvestru mai este şi ctitorul bisericii Iancu-Nou [cf. N. Iorga, Inscriptii..., vol. I-II, Bucuresti, 1907, p. 351; nr. LXXIII/898 care menţionează o însemnare pe o Evanghelie din 1697, aparţinând bisericii Iancu-Nou: “Aceasta sf[â]nta si d[umne]zeiasca Evanghelie iaste cumparata de sfintiia sa parintele popa Ivan, ctitorul sfintei biserici Mah[alaua] Iancului din Bucuresti, dându-se si aciasta cu alte odoare ale bisericii. Eu robul lui D[umne]zeu pop[a] Ivan ot Silivestru; leat 1792”], dar al bisericii Sfântul Pantelimon, la 1790. Popă Ivan mai e cunoscut ca zugrav de icoane. Pictează câteva icoane la biserica Sfântul Pantelimon, precum şi mai multe icoane la biserica din Preoţesti-Ilfov, datate 1849. Pe toate icoanele iscăleşte «Popa Ivan ot Silivestru».
Se pare că a fost îngropat în biserica Silvestru, iar soţia sa se numea Maria.

luni, 19 iulie 2010

Invitatie

Luni, 26 iulie 2010, ora 20.30, la Biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc (str. Iancu Căpitanu, nr. 24, Bucureşti, sect. II), va avea loc premiera piesei de teatru Fântâna Ortodoxiei, în interpretarea trupei de teatru religios Ateneu. Fântâna ortodoxiei este povestea Crezului Ortodox, căruia Patriarhia Română i-a consacrat anul omagial 2010. Această piesă de teatru a fost înscrisă la Festivalul de teatru religios Ateneu creştin, manifestare ce se va derula la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc cu ocazia hramului acestui lăcaş de cult din Bucureşti.
Protagoniştii piesei de teatru, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, interpretează o scenetă despre formularea Crezului Ortodox, după un text compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU.
Trupa de teatru religios ATENEU, compusă din copii-actori amatori, a fost înfiinţată în anul 2009 şi face parte din cadrul proiectului cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon”, derulat la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor”.

Distribuţia este următoarea: Sf. Arhanghel Mihail (Teodora SANDU), Sf. Constantin cel Mare (Mihai TĂNĂSELEA), Licinius (Sebastian EREMIA), Maxentius (Andrei BARBU), Maximian (Gabriel SANDU), Sf. Silvestru (Cristian CONSTANTINESCU), Arie (Ana MANICEA), Eusebiu de Cezareea (Ana GHINEA), Sfântul Spiridon (Mihaela Gheorghiu), Sfântul Nicolae (Maria BARBU), Sfântul Atanasie (Elena NICOLAE-ROMANIUC), negustorul (Roxana DUMITRU), cumpărătorul (Camelia OPREA), toboşarul (Dana DUMITRU), arienii (Marina CRISTEA, Gabriela GHEORGHIU), Sf.Grigorie de Nazians (Daniel BOULEANU), Sf. Chiril al Ierusalimului (Florin STRÂMBEANU), Macedonie (Alexandru-Ştefan IANCU), Filozoful Maxim Cinicul (Alexandra BOBOACA), Împăratul Leon III (Alexandru STANCIU), Sf. Teodor Studitul (Cosmin MĂGUREANU), Femeia musulmană (Alina VLAD), Împărăteasa Irinia (Elena SANDU), povestitorul (Alina BÂGIOU).

sâmbătă, 17 iulie 2010

Sedinta foto, spectacol FANTANA ORTODOXIEI

Luni, 26 iulie 2010, ora 20.30, la Biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc, va avea loc premiera piesei de teatru Fântâna Ortodoxiei, în interpretarea trupei de teatru religios Ateneu. Fântâna ortodoxiei este povestea Crezului ortodox, căruia Patriarhia Română i-a consacrat anul omagial 2010. Această piesă de teatru a fost înscrisă la Festivalul de teatru religios Ateneu creştin, manifestare ce se va derula la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc cu ocazia hramului acestui lăcaş de cult din Bucureşti.

The best...

vineri, 16 iulie 2010

Scenetă de teatru

FÂNTÂNA ORTODOXIEI

Scena 1

De o parte a Podului Vulturului, bătrânul împărat Maximian îl îndeamnă pe fiul său Maxentius să se lupte pentru conducerea Imperiului Roman cu Sfântul Constantin cel Mare, protectorul creştinilor. Pentru a-l provoca pe Sfântul Constantin cel Mare cei doi ţin înlănţuiţi pe creştini, printre care se numără şi Sfinţi Părinţi care vor participa la primul Sinod ecumenic de la Niceea. De partea cealaltă, în fruntea luptătorilor lui Constantin, ca o prefigurare a victoriei, se află Arhanghelul Mihail înveşmântat în armură de războinic. Armata împăratului nu este alcătuită din ostaşi de rând, ci din sfinţi militari: Sf. Gheorghe, Sf. Dimitrie, cei doi Teodori, Procopie şi Mercurie, care se îndreaptã spre locul bătăliei purtând un steag împodobit cu monograma lui Hristos, faimosul labarum. Alături de Sf. Constantin se află şi împăratul Licinius. În dreptul podului, împăratul Constantin se aşează în genunchi ca să se roage lui Dumnezeu în timp ce Arhanghelul Mihail îi arată pe cer semnul crucii şi inscripţia “În acest semn vei învinge”.

SFINŢII MILITARI (strigă în cor): Libertate! Libertate!

Arhanghelul Mihail: Libertatea înseamnă Hristos! Semnul Tău, Doamne se înfige în lume, iar minciuna cade-n noroi. Adevărul va să triumfe, iar Biserica odată cu El!

Maxentius (cuprins de groază): Aoleo! taică!...Da`, cine sunt toţi acei oameni?

Maximian (agitat): Cei pe care noi i-am persecutat şi care, încă, mai poartă stigmatul martiriului la care, încă, îi mai supunem pe creştini.

Maxentius: Văd că unul îşi arată mâna tăiată, altul, urechile, altul, nasul…Toţi poartă semnele lăsate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomegele, zdrobirile şi arsurile de pe trupurile lor pe care le-au îndurat în chinuri pentru Hristos.

Arhanghelul Mihail (înaintează cântând spre Maxentius, care îl priveşte din ce în ce mai temător. Treptat, cântarea este fredonată şi de corul sfinţilor militari): Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu! (cei doi Sfinţi Teodori îi eliberează de lanţuri pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi îi încătuşează pe cei doi împăraţi, scoţându-i astfel din scenă în timp ce cântă în continuare): Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru, Tu eşti Dumnezeu Carele faci minuni!

Sf. Constantin cel Mare: Să vină la mine preoţii Bisericii căci eu însumi vreau sa ma botez pentru a deveni creştin. Ce trebuie să fac pentru a putea fi botezat, Sfinte Silvestru?

Sf. Silvestru: În primul rând, Împărate, să ţii dreapta credinţă pe care noi o mărturisim în Crez. Se cuvine, deci, să crezi fără şovăire în Hristos Dumnezeu, să posteşti, apoi să capeţi milostivirea lui Dumnezeu, lepădându-te de păcatele ce ai săvârşit. Deci, leapădă acum haina împărătească şi timp de şase zile să posteşti. (îi ia hlamida de pe umeri) Dupa aceasta, porunceşte să fie eliberaţi din temniţe toţi creştinii, iar, din avuţiile tale, să faci milostenie multă la săraci.

Sf. Constantin cel Mare (către Împăratul Licinius): Licinius, cred că, în acest caz, ar cam trebui să proclamăm un edict prin care credinţa creştină să fie recunoscută ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu.

Sf. Silvestru (către Sf. Constantin cel Mare): Crezi tu, Constantine, în Dumnezeu Tatăl?

Sf. Constantin: Cred în Dumnezeu Tatăl care a făcut cerul şi pământul.

Sf. Silvestru: Crezi şi în Dumnezeu Fiul?

Sf. Constantin: Cred şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Unul Născut care din Tatăl s-a născut.

Botezul Sf. Constantin cel Mare este interupt brusc de preotul Arie, un predicator foarte mîndru şi neascultător din Alexandria Egiptului.

Arie (certându-l pe Sf. Silvestru): Cine este Iisus Hristos? În numele cui botezi tu, Sfinte Silvestru? În cine îl înveţi să creadă pe împăratul nostru?

Eusebiu de Cezareea: Dar, Arie, crezul pe care noi l-am mărturisit aici este în acord cu botezul şi cu tradiţia pe care am moştenit-o de la părinţii noştri care sunt aici de faţă şi mai poartă încă urmele stigmatelor martiriului la care au fost supuşi.

Arie: Lasă-mă, Eusebiu! De ce să mărturisească Împăratul Constantin şi credinţa în Domnul Iisus Hristos? A fost o vreme când Fiul nu exista, deci Acesta nu cred că este Dumnezeu! Ascultă-mă pe mine, Eusebiu: Hristos nu este Dumnezeu!!!

Toţi cei prezenţi (plini de uimire şi groază): Vai!

Eusebiu de Cezareea: Nu sunt de partea ta, Arie, ci mărturisesc, alături de toţi cei ce sunt aici de faţă, că, sigur, Mântuitorul Hristos este cu adevărat Dumnezeu, deofiinţă cu Tatăl. Numai că…, îmi repugnă să arunc anateme.

Toţi cei prezenţi (într-un glas): Nu mai putem răbda hula lui Arie împotriva Mântuitorului nostru Hristos şi a Presfintei Treimi! Împărate, cerem să se întrunească Sfântul Sinod al Bisericii celei Una ca să analizăm părerea lui Arie.

Împăratul Licinius (plin de invidie pentru că numai Sf. Constantin cel Mare este băgat în seamă de creştini): Disputele din interiorul Bisericii sunt mai periculoase decât războaiele sau alte conflicte şi provoacă imperiului un rău mai mare decât orice altceva. Constantin, cred că ar trebui să-i distrugem pe creştini de pe faţa pământului pentru că cu disputele lor distrug imperiul (dă să îi omoare cu sabia pe creştinii prezenţi la discuţie).

Sf. Constantin (prinde mâna înarmată a împăratului Licinius şi face un semn ostaşilor săi să-l încătuşeze şi să-l arunce în temniţă,după care se adresează tuturor celor de faţă): Ajunge cât sânge creştin s-a vărsat până-n prezent. Haideţi mai bine să convocăm Sinodul Bisericii. Conştiinţa unanimă şi comună a episcopilor adunaţi va elucida problema ridicată de Arie. În ce mă priveşte, voi organiza pe cheltuiala imperiului acest mare sinod.


Scena 2

Astfel, Împăratul şi Imperiul deveneau deodată instrumentele providenţiale ale Împărăţiei lui Hristos. Sf. Constantin cel Mare convoacă primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, unde, după lungi dezbateri, învăţătura lui Arie va fi condamnată şi se va adopta următoarea formulă teologică: “Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi deci, din veci cu El”. La acest Sinod au fost alcătuite primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), care sunt de atunci şi până astăzi rostite în Biserică. În mijlocul adunării primului sinod de la Niceea (325) stau Sfântul Spiridon, împreună cu mulți alți ierarhi printre care şi prietenul său Sfântul Nicolae. Sf. Atanasie, diacon, fără de barbă, şade la o masă şi scrie începutul Simbolului Credinţei, aşa cum îl formulează Sfinţii Părinţi care discută acolo.

Sf. Constantin: Eu, om fiind, nu mi se cade să fac această judecată, în care acuzatorii, cât şi acuzaţii sunt episcopi… Aşadar, imitând milostivirea lui Dumnezeu, să ne iertăm unii pe alţii, renunţând la acuzaţii, să ne împăcăm şi, abia după aceea, să examinăm cele ale credinţei pentru care ne-am întrunit aici.

Arie: Hristos nu este Dumnezeu!!!

Sf. Nicolae (către Arie): Răbdare, Arie. Nu vorbi în numele nostru, Arie.

Arie (plin de obrăznicie): Nu vorbesc în numele vostru, ci al Bisericii, Nicolae.

Sfântul Spiridon (luându-l şi el la rost pe Arie): Toate cele trei persoane ale lui Dumnezeu sunt de o fiinţă şi de aceeaşi cinste, Arie. Aşa cum această cărămidă arsă, pe care fac acum sfânta cruce şi o strâng în mână, este compusă din focul care a ars-o şi se ridică acum în sus, după cum binevezi, din apa care curge pe pământ şi din lutul care a rămas în mâna mea. Cărămida este simbolul Preasfintei Treimi. Focul inchipuie pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat, iar apa pe Duhul Sfânt, Mângâietorul care a fost trimis în lume. (întinde mâna în care are o cărămidă spre Arie care privește uimit cum din aceasta ţâşneşte apă, foc şi pământ, ilustrând astfel dogma Sfintei Treimi).

Arie (plin de obrăznicie): Ce vrăjitorie a fost aceasta, Spiridoane?

Sfântul Nicolae: Cum îţi permiţi să vorbeşti astfel cu un venerabil părinte al Bisericii, Arie? Prin această minune, Sfântul Spiridon a afirmat că Fiul e deofiinţă cu Tatăl şi născut din El mai înainte de veci.

Arie: Hristos a fost un păcătos, Nicolae.

Sf. Nicolae (pălmuindu-l pe smintitorul Arie): Ba, păcătos eşti tu, Arie.

Sf. Constantin (face semn soldaţilor să îl aresteze pe Sf. Nicolae): Să i se ia omoforul şi Evanghelia lui Nicolae şi să fie aruncat în temniţă pentru ca a îndrăznit să-l pălmuiască pe Arie.

Arhanghelul Mihail (care până în acel moment se afla lângă crucea ce trona deasupra Podului Vulturului smulge Evanghelia şi omoforul din mâna soldaţilor şi le înapoiază Sf. Nicolae): Sfinte Nicolae, primeşte din nou Evanghelia Mântuitorului Hristos în mâinile tale şi omoforul acesta pe piept.

Sf. Constantin (către Sfântul Nicolae, îngenunchind la picioare acestuia): Iertare, Sfinte Nicolae.

Sfinţii Părinţi (în cor): Arie să fie anatema!

Sf. Constantin: Să-l iertăm pe Arie şi pe discipolii săi, Eusebiu de Nicomidia şi Teognis de Niceea!

Sfântul Atanasie, diacon din Alexandriei (se ridică de la masă şi înmânează Sf. Constantin mai multe suluri pe care se ală scris Crezul ortodox): Sinodul să proclame în tot Imperiul printr-un document învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut".

Sf. Constantin (împărţind celor prezenţi sulurile pe care se află scris Crezul ortodox): Cer tuturor celor prezenţi să pastreze unitatea dreptei credinţe şi să evite pe cât posibil disputele doctrinare. Totodată, pentru a confirma oficial hotărârile acestui Sinod ecumenic, voi trimite scrisori cu cele stabilite aici Bisericilor regionale din întreg Imperiul Roman, spre a fi respectate întocmai.

Arie (Primeşte scrisoare, dar o rupe, moment în care cade trăznit la pământ, strigând): Mor blestemat!


Scena 3

Trecuse mai bine de jumatate de veac de când Sf. Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învăţătură de credinţă. Disputele teologice, însă, continuau. Când lucrurile păreau a se linişti, o nouă învăţătură greşită propovăduită de ereticul Macedonie pătrundea în cercurile religioase. Este vorba de erezia pnevmatomahilor (termen grecesc alcătuit din cuvintele Duh şi luptă), care nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Duhului Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul. Atât de tare se amplificaseră discuţiile teologice încât până şi în târgurile din marile oraşe, între negustori şi cumpărători, se creau dispute nu atât din cauza preţurilor sau a mărfurilor, ci din cauza dogmei Sfintei Treimi.

Un cumpărător: Cu cât dai haina aceasta, negustorule?

Negustorul: Mai înainte de a-ţi vinde ţie ceva, răspunde-mi şi mie: Cum poate Sfânta Treime să fie un singur Dumnezeu? unu Poate unu să fie multiplu? Dacă nu-mi spui, nici eu nu-ţi vând nimic!

Cumpărătorul: Păi, aşa cum soarele care străluceşte asupra târgului acesta, deşi este doar unul pe cer, ne dă şi lumină şi căldură deodată.

Toboşarului cetăţii: Lume, lume, ia aminte la mine! Bum! Bum! (se aud bătile tobei). Din porunca-mpărătească, toţi arienii să elibereze bisericile cetăţii.

Un arian (aflat prin târg): Numai Grigorie l-a pus pe împărat să ne alunge din biserici ca să obţină tronul fără nicio-mpotrivire!

Alt arian: Nenorocitul ăsta de ţăran vrea să devină arhiepiscopul cetăţii. Şi unde? Tocmai în cea mai mare capital a imperiului, Constantinopol! (Sfântul Grigorie, însoţit doar de un diacon, trece prin târg mergând spre locul unde se desfăşurau lucrările celui de-al doilea Sinod Ecumenic, iar cei doi arieni şi-au ridicat mâinile să-l loveasă, dar cumpărătorul şi negustorul îl salvează din mâinile celor doi).

Cumpărătorul şi negustorul (strigând într-un glas): Sfântul Grigorie să urce pe tron!

Un diacon: Încetaţi, silentium! Faceţi linişte, vă roagă episcopul nostru! Nu mai strigaţi aşa. Astăzi suntem aici ca să mulţumim lui Dumnezeu; atât. Lăsaţi-le pe celelalte, la vremea lor…

Sf. Grigorie: Nu mai pot răbda! Bolile m-au îngenuncheat; trupul mi-e neputincios. Şi-acum, că zorii adevărului au răsărit, acum, că dreapta credinţă calcă liberă în cetate, sunt învinovăţit că aş fi iubitor de putere. Şi cine? Eu, străinul, care întreaga mea viaţă am iubit cu toată inima mea liniştea.

Filosoful Maxim Cinicul (acuzator): Făţarnicule, ţi-ai părăsit mica episcopie de la Sasima pentru a deveni episcopul Constantinopolui.

Sf. Grigorie: Dar, înţelegeţi că nu mă interesează tronurile. Lăsaţi-mă să trec! Trebuie să ajung la Sinod. (oamenii de dau din calea Sf. Grigorie de Nazians, iar el pătrunde în sala sinodală unde se mai aflau Sf.Atansie şi Nectarie. Maxim Cinicul îl îmbrânceşte şi se înfăţişează primul înaintea sinodalilor).

Macedonie (privind când spre Sfântul Grigorie, căzut pe jos, când spre Maxim Cinicul): Care dintre voi este arhiepiscopul Constantinopolului: Maxim Cinciul sau Grigorie de Nazians?

Sf. Grigorie de Nazians: Acum, că s-au sfârşit prigoanele, că ne-am luat bisericile şi episcopiile, cu ce episcopi să mergem la drum? Majoritatea sunt nevrednici, analfabeţi şi inconştienţi. Au

lăsat ogoarele şi trocul de prin târguri, măturatul pe corăbii şi prin porturi şi s-au făcut numaidecât episcopi. Le pasă doar de mâncare şi de traiul bun; să pună mâna pe mai multe, pe tronul cel mai mare. Hristoase împărate, nu ne lăsa aşa, fă ceva, sprijină-ne, alungă diavolii ce ne îneacă…

Sf. Chiril al Ierusalimului (către Maxim Cinicul, scoţându-l afară din sala sinodală): Tocmai pe Grigorie, teologul Treimii, ţi-ai găsit să-l îmbrânceşti, nelegiuitule?

Macedonie (luând apărarea lui Maxim Cinicul, spre care întinde protector braţul său): Grigorie s-a ridicat împotriva mea spunând că sunt un eretic pentru că nu cred că Sfântul Duh este Dumnezeu, iar tu Chiril îi iei apărarea?

Sf. Chiril al Ierusalimului: Dar şi tu, Macedonie, fiindcă nu cunoşti învăţătura ortodoxă în care Unitatea este contemplată ca trei şi Treimea este una, l-ai acuzat că predică mai mulţi dumnezei şi nu un singur Dumnezeu. Duhul este Dumnezeu! “Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”.

Macedonie: Sinodul acesta schimbă credinţa Niceii!

Sf. Grigorie de Nazians: Nu, n-ai dreptate, Macedonie. La Sinodul acesta din Constantinopol nu se schimbă credinţa Niceii. Ci pe aceasta am primit-o, pe aceasta am ţinut-o şi-o vom ţine. Ceea ce facem se chemă doar o adăugire a adevărului despre Duhul Sfânt. Declaraţia aceasta lipsea din Simbolul de la Niceea. Şi lipsea, adică Părinţii aceia sfinţi n-o făcuseră, fiindcă nu se ivise o astfel de problemă. Dar, fiindcă, tu, Macedonie ai ridicat-o, Însuşi Duhul Sfânt ne-a luminat să facem şi o declaraţie despre acest adevăr.

Macedonie: Părinţilor, le cam inventaţi! Nu pricepem ce înşiraţi aici! Grigorie, tu nu vrei decât să-ţi întăreşti tronul de arhiepiscop al capitalei.

Sf. Grigorie de Nazians: Fraţilor, nu sunt un inventator care strică tradiţia. Câte le învăţ, nu le las! În acestea pe care vi le-am înfăţişat, călăuză am avut pe Cuvântul dumnezeiesc; nu aşteptaţi, aşadar, să dau înapoi când trebuie să îmi mărturisesc cu voce tare credinţa!

Sf. Chiril al Ierusalimului: Cine-i poate convinge pe episcopi să nu-l mai amărască pe Sfântul Grigorie?

Sf. Grigorie de Nazians: Nu caut foloase personale! Îmi vine să fug, să fug de fiarele astea. Poate că e mai bine pentru Biserică să mă retrag, Chiril. Aşa, măcar, nici nu-i mai văd pe aceşti hulitori! (iese din scenă ţinându-şi faţa în palme. În Sinod, după plecarea Sf. Grigorie, era doar zarvă, doar certuri)

Sf. Chiril al Ierusalimului (strgându-i în urmă): Dacă pleci, Sfnte Grigorie, iei cu tine Treimea!

Sinodalii (Câţiva episcopi aleargă după el, dar îşi dau seama că este slăbit şi îl lasă să îşi continue drumul): S-a îmbolnăvit mai mult de amărăciunea cu care l-au adăpat ereticii. Sărmanul, e atât de bolnav… Trebuie să se facă ceva. Toate ereziile să fie anathema!

Sf. Chiril al Ierusalimului: Dacă omul care invocă dreptatea lui Dumnezeu nu poartă în el chipul blândeţii şi înţelepciunii Mântuitorului Hristos, aşa cum a fost Sfântul Grigorie de Nazians, atunci nu este decât un ateu sau eretic care îşi urmăreşte, sub pretextul religios, doar propriile interese.

Episcopii: Iartă-ne, Chiril. Ceea ce am zis înăuntrul şi în afara Sinodului a fost doar din pizmă. Şi noi credem că Sfântul Duh este Domnul de viaţă făcătorul care de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit.


Scena 4

După ce Biserica a învins fiecare erezie în parte de-a lungul a şase Sinoade ecumenice, a fost declanşata o ofensiva generala împotriva ansamblului învataturii ortodoxe: a început lupta împotriva icoanei. Astfel şi-a facut apariţia una dintre cele mai teribile erezii care a săpat fundamentul însuşi al crestinismului: iconoclasmul secolelor VIII si IX. Creştinii, somaţi de soldaţi, aduc în piaţa public din Constantinopol icoanele, printre care şi cea cu Sfânta Treime, pentru a fi arse. La Poarta de Bronz a Palatului Sacru din Constantinopol – locul unde împăratul se arăta poporului – împăratul Leon III arată mulţimii un arab ţinut în lanţuri.

Arabul (plin de îngâmfare): Sunteţi nişte barbari! Vă închinaţi la chipuri cioplite.

Împăratul Leon III (către arab): Am eliberat oraşul imperial de flota arabă! În cinstea acestui succes militar vreau ca toate icoanele din oraş să fie arse. Ozia, regele iudeilor, după opt sute de ani a înlăturat din Templu lui Solomon şarpele de aramă, iar eu, după opt sute de ani, am făcut să se scoată zeii din biserici reinstaurând adevărata religie.

Arabul: De frica islamului, lupţi împotriva icoanelor. Ce conducător nebun. Aşa ştii tu să-ţi aperi poporul? Păi, care este diferenţa între tine şi califul nostru care a dat ordin ca toate icoanele din bisericile crestine de pe teritoriul ocupat de musulmani să fie scoase afară.

Împăratul: Cei care se închină la icoane sunt nişte trădători şi infideli, ca şi Ioan Damaschinul, care se află în slujba stăpânului tău. Iată dovada trădării sale! Această scrisoare în care mă sfătuieşte să asediez Damascul, făgăduindu-mi că îmi va deschide porţile cetăţii.

Arabul (ca pentru sine): Ce om?! Îşi trădează până şi fraţii de-o credinţă cu el.

Împăratul Leon III: Domnul a încredinţat Imperiul împăraţilor, poruncindu-le totodată să se ocupe şi de Biserică, aşa cum Petru a fost conducatorul Apostolilor. În calitate de cap al Bisericii, eu poruncesc ca, în casa lui Dumnezeu, în loc de icoane să fie pictate flori, păsari felurite şi alte animale înconjurate de plante printre care mişună cocostârci, corbi şi pauni…

(Sfântul Teodor Studitul, care nu s-a supus poruncii domneşti de a-şi arunca icoanele, împreună cu o ceată de monahi organizează o procesiune cu icoanele cu cântări de slavă aduse lui Dumnezeu, trecând prin faţa împăratului.)

Sf. Teodor Studitul (continuând idea împăratului): Iar biserica o să arate ca o livadă sau un coteţ de păsări.

(Mulţimea strânsă în piaţa începe să ia icoanele din grămada care urma a fi arsă şi se alătură călugărilor aflaţi în procesiune. Sfântul Teodor Studitul poartă icoana Sfintei Treimi).

Sf. Teodor Studitul (către mulţime): Aşa, fraţilor! Ţineţi predaniile aşa cum le-aţi primit de la Sfinţii Părinţi.

Împăratul Leon III (scrâşnind din dinţi de mânie. Către arab): Ah, călugării aştia. O să îi spulber de pe faţa pământului! (Catre Sf. Teodor Studitul) Oare n-a poruncit legea de demult, ce s-a scris cu degetul lui Dumnezeu, că nu se cuvine a sluji lucrul mîinilor omeneşti? Cum putem să socotim Dumnezeu pe Cel închipuit cu vopsele? Eu nu voiesc a închipui cu vopsele Dumnezeirea cea nevăzută şi neajunsă.

Sf. Teodor Studitul: Nici noi, împărate, nu scriem dumnezeirea, ci nescrisă o mărturisim şi o credem. Lui Dumnezeu ne închinăm şi pe El Îl cinstim închipuindu-l pe icoane, iar nu lemnului sau vopselelor din care sunt compuse acestea.

Imparatul Leon III: Te ştiu pe tine că totdeauna cele nepricepute grăieşti şi că eşti gîlcevitor şi mîndru şi tuturor potrivnic; iar acum ai venit să mă ocărăşti şi să mă huleşti şi pe mine, vorbind nu ca unui împărat, ci ca unuia din cei proşti. Pentru aceasta eşti vrednic de multe chinuri însă te cruţ, pînă cînd se va arăta mai cu adeverire judecata noastră şi atunci, dacă nu te vei pleca, vei primi vrednică pedeapsă pentru nebunia şi împotrivirea ta.

(În ciuda celor zise, Împăratul se răzgândeşte şi ordonă soldaţilor să-l prindă pe Sfântul Teodor Studitul): Puneţi mâna pe el!

Mulţimea (făcând zid în faţa Sfântul Teodor Studitul şi împiedicându-I pe soldaţi să îl prindă): Ce vom mai spune unui suflet atît de răzvrătit şi care nu voieşte să se vindece, cum este cel al acestui eretic împărat?

Sf. Teodor Studitul (către mulţime): Fraţilor, eu de mult doresc aceasta, ca să fiu hrănit cu chinuri pentru sfintele icoane.

(În faţa mulţimii, soldaţii nu mai îndrăznesc să se atingă de Sfântul Teodor Studitul şi, prin urmare, nu se mai supun ordinului, ci se alătură mulţimii luând şi ei icoane în mâini).

Sfântul Teodor Studitul: Deci, înţelege şi ia aminte, o, împărate, că nu este dreptul tău a judeca şi a porunci Bisericii. Stăpînirii tale se cuvine a lua în seamă şi a îndrepta lucrurile cele lumeşti, iar cele bisericeşti sînt date arhiereilor şi învăţătorilor Bisericii. Ţie îţi este poruncit numai a urma şi a te supune, căci aşa zice Apostolul: Dumnezeu a pus în Biserică mai întîi pe apostoli, al doilea pe prooroci, al treilea pe dascăli, iar nu pe împăraţi. Şi celelalte scripturi poruncesc ca lucrurile bisericeşti să le îndrepteze învăţătorii Bisericii, iar nu împăraţii.

Imparatul: Teodore, tu mă izgoneşti pe mine din Biserică?

Teodor: Nu eu, ci predaniile dumnezeieştilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi te izgonesc; căci chiar dacă înger din Cer ne va vesti ceva împotriva sfintei credinţe, anatema să fie. Iar dacă voieşti a fi în sînul Bisericii lui Hristos, împreună cu noi care ne închinăm icoanei lui Hristos, atunci urmează întru toate patriarhului şi cinstitului sobor, care este cu dînsul.

Imparatul: Eu nu vă opresc a face oricîte veţi voi, dar numai aceasta vă poruncesc: să nu puneţi icoane în cetatea împărătească, iar aiurea ori unde va voi cineva poate să le pună, pentru că eu nu vreau să mă închin icoanelor. (iese furios, târând după el pe arabul înlănţuit).

(din partea opusă apare Sfânta Împărateasă Irina, urmată de o mulţime de preoţi şi credincioşi, purtând în brate icoana Maicii Domnului cu pruncul).

Sf. Irina: Sfinţii Părinţi de la Sinodul al şaptelea ecumenic nu au adăugat nimic, ci au păstrat neschim­ba­te toate cele bune ale Bisericii Soborniceşti şi au urmat cele şase Sfinte Sinoade Ecumenice, mai întâi pe cel reunit în strălucita metropolă Niceea şi împreună cu el pe cel care a avut loc în cetatea împărătească de Dumnezeu ocrotită Constantinopol. Nimeni să nu cuteze a cugeta sau învăţa altfel, urmând ereticilor, şi lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al Crucii, fie icoană zugrăvita, fie Sfinte Moaşte de Mucenici! Haideţi să ne adăpăm cu toţii din fântâna ortodoxiei, aşa s-a păstrat în Predaniile legiuite ale Bisericii Sobornicesti:

(Urmeaza Crezul niceeo-constantinopo­litan rostit de toţi cei prezenţi):

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul,

Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii.

Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,

Născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire

S-a pogorât din ceruri

Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara

Şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat,

Şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Sfintele Scripturi.

Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii,

A Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru unul Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul,

Carele din Tatăl purcede,

Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit,

Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică,

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor,

Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie.

Amin!

SFÂRŞIT