joi, 18 iunie 2009

AUREL

POVESTIRI CREŞTINE LA GURA SOBEI. Pentru Aurel cele mai frumoase seri erau acelea în care, mama sa îi citea la gura sobei din Sfânta Scriptură. Culoarea portocalie a jarului, care scânteia vesel, se potrivea în chip minunat cu firul povestirilor biblice rostite cu glas blând de către femeie. Nimic nu părea să tulbure vraja acelei seri. Şi, totuşi, o mână nervoasă avea să smulgă din mâinile evlavioase fermecătoarea carte ţintind cu ea uşa deschisă a sobei care încălzise până atunci atmosfera caldă şi calmă a acelui cămin. Copilul privea cu compătimire filele împrăştiate ale cărţii care se prăbuşise dinaintea gurii flămânde a focului încăpăţânându-se astfel să apuce o altă traiectorie decât cea promisă de furia necontrolată a acelui tată. Era teafără şi promitea astfel şi alte multe ale seri de poveşti minunate care, poate, se vor sfârşi cu un somn liniştit netulburat de furiile tatălui său.

POVESTEA ÎNVĂŢĂTORULUI.
Savura cu aceiaşi plăcere inclusiv poveştile spuse în mod candid de către învăţătorul său. Însă, dintre toate, una singură avea să nu o mai uite niciodată. Era vorba despre sacrificiul unei mame căreia i se furase copiii. Plecând în căutarea lor, pentru a primi câte o informaţie despre unde ar putea fi ei, începu să dea în schimb câte ceva din câte avea. În disperarea ei de a-şi afla pruncii răpiţi de o zgrimţurioaică, a ajuns în cele din urmă să îşi dea până şi unghiile, părul şi ochii ca preţ de răscumpărare a copiilor săi. Aurel recunoscuse în această poveste un sentiment pe care îl simţise de mult, şi anume dragostea de mamă. I se părea că mama lui seamănă mult cu cea din povestea învăţătorului.

MOARTEA BUNICII. O cunoscuse prea puţin pe bunica lui, însă, la moartea ei, când i se făcură toate pomenile după rânduială, mintea lui de copil a fost impresionată. Mesele de la pomeni, cu supa de tăieţei pe spată pe care obişnuia să o facă bunica lui sau cu poveştile despre petrecerea celor 40 de zile a sufletului mortului pe lângă casă l-au marcat. Şi, să nu uităm de păcaleala unchiul care - punând într-o farfurioară sare fină netezită cu cuţitul şi aşezându-o la capul sicriului – i-a făcut pe nepoţi să se gândească la sufletul bunicii din solniţă ca la duhul din lampa lui Aladin care le împlinşete orice dorinţă. Apoi, nu avea să uite dumincile petrecute în cimitir alături de rudele care veneau la mormântul bunicii. Datorită acestor momente, în cele din urmă, avea să ajungă să poarte lumina în noaptea Învierii, dar şi în unele duminici şi sărbători.

« ANCHETA » PROFESORULUI DE ISTORIE. Pe vremea comuniştilor, unii dintre creştini se fereau să se afle că merg la Biserică. Această laşitate românească avea să o observe şi Aurel, cu ochii săi de copil. Odată, în şcoala generală, la ora de istorie, profesorul i-a întrebat pe toţi elevii dacă obişnuiesc să meargă la Biserică. Frica, sau poate că doar obedienţa servilă, aşternu peste clasă o tăcere satisfăcătoare pe care conferea profesorului de istorie un aer de învingător. Umilă, se ridică în picioare doar fata femeii care vindea lumânări la pangarul bisericii. Ea îşi mărturisea "păcatul" de a mai merge la biserică din cauza "locului de muncă" al mamei sale. Intrigat de atitudinea colegilor, Aurel fu singurul care mărturisi că merge din convingere la Biserică.
Atunci profesorul, ascunzându-şi iritarea, l-a întrebat de ce crede în Dumnezeu ? Şi, Aurel, spre propria sa mirare, s-a tezit spunându-i acestuia că infinitul are un finit şi că, de fapt, Dumnezeu este cel care ţine în palmele sale, ca un glob de cristal, întreg universul. Aici s-a încheiat ancheta profesorului care nu a mai spus decât că nu va spune nimic în Cancelaria profesorilor de cele ce se întâmpălaseră-n clasă.

VASILE

CĂRŢILE CREŞTINE, NADĂ DE PEŞTI COMUNIŞTI. Pe vremea comuniştilor erau prea puţine cărţi cu conţinut creştin. De aceea, credincioşii evlavioşi le multiplicau de mână sau le băteau la maşină folosind indigoul. Printre asemenea credincioşi care se ocupau cu multiplicarea şi distribuirea unor asemenea cărţi se număra şi Vasile. Făcuse din această muncă clandestină (lb. rusă - samizdat) o formă de mărturisire a propriei sale credinţe în Dumnezeu. Numai că, puterea vremii, care se temea de asemenea metode "subversive", nu vedea cu ochi buni munca lui. Ei, săracii, credeau că aceste cărţi erau îndreptate împotriva abuzurilor pe care le comiteau în frunte cu conducătorul Statului. Mai ales, se temeau că aceste cărţi vor cădea în mâinile străinilor, făcând o proastă impresie.
CREŞTINI PESCUIŢI DIN APELE SECURITĂŢII COMUNISTE. Dar, tocmai aceste cărţi clandestine s-au dovedit a fi o nadă pe care Vasile le-a întins-o, fără să vrea, securiştilor comunişti. Într-o bună zi, au dat buzna în casa lui şi l-au arestat deodată cu cărţile sale pe care au început să le cerceteze, crezând că vor găsi în ele instigări la revoltă împotriva comuniştilor vremii. Curând, negăsindu-i nici o vină, l-au eliberta deodată cu cărţile sale. Dar, pentru că nu apucaseră de citit tot ce scria în ele, începură să-l caute şi să-l întrebe curioşi despre finalul poveştii unei vieţi de sfânt sau să-l roage să le explice învăţături de Teologie. În felul acesta, securiştii de ieri, aveau să devină creştinii de mâine.

miercuri, 17 iunie 2009

ION

UN KANT DE ROMÂNIA. Povestea credinţei lui Ion datează din vremea comuniştilor, pe când lucra "la telefoane". Ion, ca majoritatea celor din vremea lui, nu prea avea habar de cele bisericeşti şi nici nu se gândea să refuze vreuna din plăcerile lumeşti. Totuşi, într-o seară, mergând pe un pod şi privind măreţia cerului înstelat se minună de măreţia Creatorului Său - aşa cum, odinioară făcuse şi filozoful german Kant -, dar, în acelaşi timp, realiză cât de puţine lucruri cunoaşte despre Dumnezeu. Astfel, se cuibări în sufletul său dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

PRIMA SPOVEDANIE. Într-o bună zi, văzându-l meşterind pe un stâlp de telefon, o credincioasă l-a rugat să facă un "pustiu de bine" şi să repare lumina din curtea bisericii. Drept urmare, a fost remarcat de un preot care , înţelegându-i nevoia unui adăpost în Bucureşti, i-a propus să locuiască în casa parohială. Acolo, locuia împreună cu un tânăr de seama lui, dar credincios şi cunăscător al celor bisericeşti. Acesta l-a sfătuit să se spovedească preotului şi i-a arătat cum ruşinea îl poate face pe om să nu îndrăznească să-şi mărturisească păcatele preotului. Tare se mai minună Ion văzţând câtă dreptate avea tânărul! Nici nu intră bine în biserică şi l-a cuprins o ruşine atât de mare că-i venea să o zbughească fără să mai privească în urmă. Dar, nu a mai apucat pentru că preotul, văzându-l, l-a chemat la sine. Şi s-a spovedit Ion pentru prima dată, aşa cum fusese învăţat de tânăr. Luase un Molitfelnic, văzu acolo ce înseamnă păcat şi, pe o foaie, şi-a scos de acolo cam tot ce înţelegea că nu se cuvine să facă un creştin adevărat.

BINEFACERILE VIEŢII CREŞTINE. Dar, povestea lui Ion nu se încheie aici. După ce reuşise să se împărtăşească, observă cum viaţa lui începe să ia o altă turnură. Se lăsă de băutură, începu să aibă spor la treabă şi, parcă, mintea începea să priceapă mai uşor elementele de teorie explicate de profesorii care îl învăţau o nouă meserie. Numai că, vrăşmaşul diavol, nu stătea nici el cu mâna în sân. De cum observă că Ion devine mai evlavios, începu să-l muncească fie în vis, fie în viaţa de zi cu zi. Speriat, se plânse preotului duhovnic care i-a spus: "De, măi Ioane! Cum credeai tu că înghite diavolul una ca asta? Se luptă să te întoarcă din drum. Dar..., nu te teme şi rabdă, Ioane! Roagă-te şi nu ceda ispitelor lui! Când îşi va da seama că munca sa e în zadar, o să te lase în pace".

joi, 11 iunie 2009

HRISTOS IMPARTASIT COPIILOR

In fiecare zi de vineri, ora 17.oo, la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc au loc ore de cateheză pentru copii, desfăşurate sub numele "Hristos împărtăşit copiilor". Scopul acestui proiect este de a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă. Cateheza susţinută pe baza unui ghid catehetic se desfăşoară în biserică, pentru a spori şansele fiecărui copil de a deveni un creştin practicant.



Pentru ca lecţiile să fie plăcute şi a se crea legături de prietenie între copii, ne-am propus ca aceste cursuri sa se finalizeze cu un proiect practic realizat de copii. Anul acesta, proiectul constă în punerea în scenă a piesei de teatru religios "Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi", care se va juca în ziua de 27 iulie 2009, hramul bisericii din str. Iancu Căpitanu, nr. 24, sec. II, Bucureşti.