joi, 26 august 2010

Multmilostiva lui Dumnezeu, rămasă nemilostivită de oameni (de spre viata Cuvioasei Paraschiva, 1023-1050 d.Hr.)

Scena 1
Doi cerşetori bat la uşa unei case în care mai multe persoane stau şi mănâncă la o masă. Cuvioasa Parascheva, la varsta de 10 ani, cu o lingură de lemn frumos ornamentată în mână le deschide.

Cerşetoarea: Dă-mi şi mie ceva de pomană.
Cuvioasa Parascheva: Nu ştiu ce înseamnă a da de pomană.
Cerşetoarea: Înseamnă să-mi dai de plidă lingura asta a ta fără să-ţi dau nimic în schimb!
Cuvioasa Parascheva: Poftim! E bine?
Cerşetoarea: Să fie pomană, copila mea! (Femeia ia lingura şi dă să plece. Bărbatul ei însă o prinde de mână şi o opreşte)
Cerşetorul: Bre, femeie, noi nu avem ce mânca şi ţie îţi arde să faci rost de mobilă de bucătărie?
Stai să îţi arăt eu cum se face! (către Cuvioasa Parascheva) Dar, altceva, fetiţo, nu aveţi prin casă?
Cuvioasa Parascheva: Nu ştiu, mă duc să văd. Veniţi mai târziu. (Cerşetorii pleacă, iar Parascheva intră în casă, unde la o masă se află părinţii ei care stau de vorbă cu un preot).
Preotul (Cuvioasa Parascheva încearcă să-I atragă atenţia, fiind prins într-o discuţie cu părinţii Cuv. Parascheva): De ce mă priveşti aşa atentă, fiică?
Cuv. Parascheva: Vreau sa aflu ce a spus Mântuitorul Hristos că trebuie să facem atunci când cineva sărac ne cere de pomană.
Preotul: Scris este în Sfânta Scriptură: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, sâ-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34)”.
Nechita, tatăl Cuvioasei Parascheva: Gata, draga mea, ajunge cu întrebările! Îl oboseşti de pomană pe părinte cu întrebările tale copilăreşti!
Mama Cuvioasei Parascheva (către Eftimie, fratele Cuvioasei): Mai bine, dragii mei, v-aţi duce pe-afară să vă jucaţi cu copiii de vârsta voastră. Eftimie, să ai grijă de sora ta!
Eftimie (ieşind împeună cu Parascheva din casă, se apropie de un grup de copii îmbrăcaţi sărăcăcios): Ne primiţi să ne jucăm cu voi?
Cuv. Parascheva: Ce haine rupte aveţi? De ce nu vă îmbrăcaţi mai frumos?
Fetiţă săracă 1: Vouă, celor bogaţi vă vine uşor să vorbiţi despre haine. Dar, ai mei sunt săraci şi nu au bani să ne cumpere nici măcar de mâncare. Aşa că sunt nevoită să le port numai pe astea. Cuv. Parascheva: Uite, îţi ofer crucea din aur pe care o port la gât!
Sfântul Eftimie: Nu este bine să-ţi dai crucea de pomană!
Cuv. Parascheva: Doamne fereşte! Doar crucea ne-a învăţat să fim milostivi! Cum este posibil să nu o pot da de pomană?
Fetiţa săracă 2 (lăcrimând a binecuvântat cu vorbe emoţionante pe binefăcătoarea sa): Dumnezeu să te binecuvinteze pentru gestul tău.
Altă fetiţă: Nu ai ceva şi pentru mine. Sunt la fel de săracă ca şi ea.
Cuv. Parascheva: Bani sau altceva de preţ nu mai am la mine, dar îţi voi dărui hainuţele mele. (face schimb de haine cu cealaltă fată).
Eftimie: Fată, să nu cumva să faci una ca aceasta, căci o supere pe mama. Pe lumea asta sunt mulţi săraci. Doar n-ai de gând să-i pricopseşti pe toţi?
Cerşetorul (cu capul plecat în semn de milă, linguşitor şi cu mâna întinsă îi taie cale lui Nechita, tatăl Cuvioasei, care se apropie de grupul celor patru copii,): Vă rog, ajutaţi un biet cerşetor orb, ajutati un biet cerşetor orb! Oh, pupaţi-aş tălpile, Măria ta! Fie-ţi milă de un orb.
Cuv. Paraschiva (care vine în întâmpinarea tatăului): Dar, adineauri cum ai văzut fără să aibă niciun ochi că i-am dat soţiei tale o lingură?
Nechita (uimit de felul în care era îmbrăcată Parascheva): Ce-i cu tine îmbrăcata aşa? Unde îţi sunt hăinuţele tale? (către cerşetor) Lasă-mă în pace, am altă treabă acuma!
Cerşetorul (ducând degetul la gură şi rugându-o pe Cuvioasa Parascheva să nu-l pârască): Ssssst! Taci, taci, să nu-I spui nimic că mă omori cu zile! (de frica lui Nechita, o ia la sănătoasa) Cuv. Paraschiva (râzând în hohote şi strigând după cerşetorul care a rupt-o la goană): Ha, ha, ha! Nu, doar te-am făcut să vezi mai bine decât o făceai până acum.
Nechita (îngrozit): Spune, Parascheva, cui ai dat hainele tale cele scumpe şi frumoase cu care te-am îmbrăcat?
Cuvioasa Parascheva (fericită): Le-am dăruit Mântuitorului Hristos prin mâinile copiilor săraci!
Scena 2
Virtutea sufletească a milostenie era reflectată şi pe faţa tânără a Cuvioasei Parascheva care, crescând şi devenind o fecioară foarte frumoasă, a fost cerută în căsătorie de tineri bogaţi care aveau o stare socială importantă şi înalte dregătorii, însă ea refuza de fiecare dată propunerile lor. Într-o zi, la poarta casei bătu un nou tânăr şi bogat peţitor. De faţă era şi preotul care obişnuia să calce pragul casei Cuvioasei Parascheva.

Tânărul: Întru mulţi ani să trăiţi! S-a dus vestea că aveţi fată de măritat şi, întrucât că a sosit timpul să o aşezaţi la casa ei, vă rog să îmi acordaţi mie cinstea de a-i fi soţ.
Mama ei: Acum, după ce fratele ei, Eftimie, a intrat în viaţa monahală şi a ajuns episcop al Matidiei, păstorind bine Biserica Mântuitorului Hristos, cea mai mare dorinţă a noastră, ca părinţi ai ei, este să o vedem aşezată la casa ei înainte ca noi să murim, căci nu vrem să rămână orfană şi neprotejată.
Cuv. Paraschiva: Şi tu şi tata sunteţi în floarea vârstei. Iar, tu, mamă, pari a fi o soră de-a mea mai mare. De ce vă gândiţi la moartea voastră? Doar, zilele omului sunt în mâna lui Dumnezeu.
Nechita: Da, dar vezi vremurile cum sunt şi nimeni nu ştie câte zile ne-o mai hărăzi Dumnezeu s-o mai ducem în această lume atât mie, cât şi mamei tale.
Cuv. Paraschiva: Dragilor, Tatăl Ceresc trăieşte, le vede şi le ocroteşte pe toate. Când cineva crede şi trăieşte conform sfaturilor şi poruncilor Lui, cum ar putea să rămână orfan?
Tânărul: Nu cred că vei urma până la capăt poruncile lui Dumnezeu! La cât eşti tu de miloasă, ce se va alege de marea bogăţie a părinţilor tăi, Parascheva, de nu te vei căsători cu mine?
Cuv. Paraschiva: Priveşte în jur! Există oare atâta bogăţie încât să ajungă să acopere toate nevoile şi lipsurile atâtor fiinţe nefericite?
Tânărul (încercând să facă o glumă): Păi, cum să nu se strângă în preajma voastră atâţia amărâţi când vi s-a dus vorba că sunteţi din ăia care aruncă banii pe fereastră…
Cuv. Paraschiva (îi tăie vorba râzând): Şi îmi voi petrece toată viaţa făcând numai asta! Uite, îmi este milă de tine şi, fiindcă ţii atât de mult la averea ta, nu pot să-ţi fiu soţie.
Tânărul (înveninat): Habar nu ai tu câte femei tinere îmi zâmbesc când mă văd?
Cuv. Paraschiva: Nu-i nimic, şi pe mine mă bufneşte râsul când văd cum gândeşti! Stai liniştit, până la urmă, vreuna mai neatentă se va găsi şi pentru tine.
Nechita: Draga mea, te rog nu fii atât de nesocotită, fiindcă, iată, din pricina ta ni se tulbură liniştea bătrâneţilor.
Cuv. Paraschiva: O să mă mărit doar atunci când voi fi aflat un tânăr care să fie asemene mie, având aceleaşi daruri de la Dumnezeu ca şi mine. Unul mai nevrednic şi mai prost decât mine nu voiesc a lua nici în ruptul capului. Cercetaţi, dar, pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogaţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Dar, dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine!
Preotul: Eu ştiu un tânăr minunat, care te întrece pe tine în toate darurile care ai zis ca le ai!
Cuv. Paraschiva: Al cui fecior este cel pe care tu îl lauzi atâta, părinte?
Preotul: Acest tânăr este Mântuitorul nostru Hristos!
Cuv. Paraschiva: Oare este cu putinta ca să-L văd în viaţa aceasta? Rogu-te, părinte, ce să fac, ca să mă îndulcesc de sla¬va Lui şi să văd prealuminata şi preadorita Sa faţă pe care până şi îngerii din Cer doresc să o vadă.
Preotul: Adu-ţi aminte ce ţi-am spus în copilărie! Scris este în Sfânta Scriptură: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, sâ-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34)”. (Toată lumea se retrage la culcare, în timp ce Cuvioasa Parascheva rămâne singură în încăpere)
Cuv. Paraschiva (căzând pe gânduri): Adică, să ajung în Ţara Sfântă? Voi ajunge acolo unde și blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat! Dar, pentru asta trebuie să fac mai înainte un ultim schimb de veşminte! (înainte însă de a ieşi, chemă o slugă şi îi ceru să îşi schimbe hainele cu ea) Dacă te vor întreba ai mei unde sunt să nu le spui nimic despre mine! Să tragi de timp cât mai mult, bine?
Sluga: De ce?
Cuv. Paraschiva: Aşa!? Că îţi spune eu!
Sluga: Şi ce să le spun?
Cuv. Paraschiva: C-am ieşit la plimbare.
Sluga: Unde, la plimabare?
Cuv. Paraschiva: La oraş, unde altundeva?
Sluga: Care oraş?
Cuv. Paraschiva: Constantinopol.

Scena 3
Sufletul ei ardea însă de dorința de a sluji lui Dumnezeu, după cuvântul auzit. Drept care, într-o bună zi a fugit de acasă fără știrea părinților, plecând la Constantinopol, unde s-a închinat în bisericile lui Dumnezeu, la moaștele Sfinților de acolo și a ascultat povățuirile duhovnicești ale sfinților bărbați de acolo. Astfel pregatită, a ajuns în cele din urmă până la Ierusalim, închinându-se la toate Locurile Sfinte. Între timp, în casa părinţilor ei...

Mama: Unde-i Parascheva. De ce-i porţi hainele? Ea şi cu gesturile ei creştineşti!?Spune-i să coboare îndată la masă.
Sluga: Apoi, nu pot.
Nechita: De ce nu poţi?
Sluga: E încuiată odaia.
Mama: Bate-i, să ne deschidă.
Sluga: Apoi, a luat cheia când a plecat.
Mama: Deci, a plecat?
Sluga: Nu, n-a plecat.
Nechita: Zici că nu-i acasă.
Sluga: Ba-i acasă.
Mama: Apoi, nu ai spus tu c-a plecat?
Sluga: Nu, n-a plecat. A ieşit doar ...
Mama: Unde?
Sluga: În oraş.
Nechita: Unde!? În care oraş?
Sluga: Constantinopol.
Mama (către Nechita): Aaaa!… păi vezi? A fugit de acasă.
Sluga: Nu. E la plimbare.
Nechita: Ba da, fugit fără să ne spună.
Mama: Nu se poate.
Nechita: Ba da, a fugit de acasă.
Mama (către slugă): Apoi vezi?
Sluga: Ce să văd?
Nechita: Că a plecat de acasă!
Sluga: A fugit?… Vedeţi, atunci, nu e aici.
Mama: Aşa ceva nu se poate!
Sluga: Da, ştiţi ce? A lăsat un bilet!
Mama: Nu se poate!
Nechita: Dă-l încoace imediat şi pleacă! Să nu te mai văd!
Mama (citind cu voce tare biletul din mâna lui Nechita peste umarul acestuia): “Întrucât, aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei mai mici, mie aţi făcut”(Mat. 25. 40).
Părintele (intră cu un sul în mână, aducând veşti despre Cuvioasa Paraschiva): Un părinte de la Constantiopol mi-a trimis veşti despre fiica voastră. Iată ce-mi scrie: După ce a văzut toate locurile binecuvântate din Constantinopolul, adică multe biserici şi moaşte ale multor sfinţi şi după ce a primit sfaturi şi binecuvântări de la bărbaţii cei sfinţi care se găseau acolo, a plecat în Calcedon pentru a se închina şi la moaştele Sfintei Muceniţe Eftimia…
Mama: Să mergem să o căutăm acolo!
Părintele: Staţi, că mai scrie ceva aici: … Părinţii de acolo ne-au spus că practică toate nevoinţele, ca: şederea în picioare de toată noaptea, posturi, suspine, lacrimi şi doliu permanent. Se pare că Sfânta avea o mare dorinţă de a merge la Ierusalim pentru a se închina la Locurile Sfinte de acolo! Astfel că, prin rânduiala lui Dumnezeu, s-au găsit unii creştini care au luat-o împreună cu ei în Ţara Sfântă…
Nechita: Să mergem şi noi după ea până acolo!
Părintele: O să mergem! O să mergem! Dar, aveţi puţintică răbdare! Nu am citit până la capăt scrisoarea! Continui?!
Nechita: Citeşte! Citeşte!
Părintele: După ce s-a rugat şi a primit multe binecuvântări, a văzut un înger luminat sub formă de tânăr, care a venit alături de ea şi i-a zis: “Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta!”. Astfel a pornit pe drumul de întoarcere spre casă, însă bolnavă şi sfârşită. Din păcate, cu tristeţe vă anunţăm că o furtună a scufunda vaporul cu care ea călătorea. (Nechita smulge scrisoare din mâna părintelui, iar mama Cuvioasei Parascheva se prăbuşeşte de durere. Toată lumea se adună în jurul ei ca să o consoleze).

Scena 4
Cuvioasa Parascheva, in varsta de 27 de ani, a ajuns în Epivata unde, fără ca nimeni să o recunoască, a întemeiat o obşte care se ocupa cu îngrijirea săracilor, a îngrijit de Biserică şi a ajutat pe cei suferinzi, pe văduve, pe orfani, pe bătrâni şi pe toţi care erau în nevoi. Dar, obijnuia ca, zilnic, să se aşeze în poarta casei părinteşti şi să cerşească.

Cuv. Paraschiva (tuşind într-una din cauza bolii): Mă voi aşeza aici, în poartă casei părinteşti. Mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat din acel naufragiu. Boala, anii şi viaţa aspră m-au făcut de nerecunoscut. Uite că trece cineva!? Da-ţi-mi ceva de mâncare.
Femeia 1: N-am timp. Nu te ţine de mine?! Sunt grăbită tare.
Cuv. Paraschiva (recunoscând că femeia era fata din copilărie căriea îi dăduse crucea de aur din copilărie): Fie-ţi milă de săracii mănăstirii unde vieţuiesc.
Femeia 1: Pleacă! N-am bani la mine!
Cuv. Paraschiva: Dar din dar se face rai, fiica mea?! Cu acea cruce care-o porţi la gât am hrăni săracii mănăstirii o lună.
Femeia 1 (fără să o recunoască): Nu pot să ţi-o dau. E o amintire de la cineva drag.
Cuv. Paraschiva (tuşeşte zgomotos): Hî, hî, hî...!
Femeia 1: Nu te apropia de mine să nucumva să mă îmolnăveşti! (Văzându-o pe Cuv. Paraschiva cum tuşeşte în continuare o luă la fugă, de frică să nu se molipsească de vreo boală de-a ei).
Cerşetoarea (se apropie de Cuvioasa Parascheva): Priveşte, bărbate!? Călugăriţa aia zedrenţăroasă ne fugăreşte toţi clienţii.
Cerşetorul: Hai, hai, pleacă de aici. Numai noi putem cerşi în locul acesta!
Cuv. Paraschiva (se prăbuşeşte la pământ din cauza bolii): Chemaţi preotul, vă rog.
Cerşetoarea: Ridică-te!? N-auzi? Nu te mai preface?
Tânărul (se apropie de cerşetori şi îi alungă, aruncând cu pietre în urma lor. O vede pe Cuv. Paraschiva prăbuşită la pământ şi tuşind): Ce privelişte jalnică. Mai are puţin şi moare. O să trimit slugile s-o ducă de aici. Hei?! Hei?! Ia, tu, slujă, vino şi ia de aici leşul acesta! (pleacă mai departe)
Sluga (se apropie şi, văzând că încă mai trăieşte, îşi zise în sine): Ar fi mai bine să îi întreb pe stăpâni dacă o primesc în casă? (se duc la părinţii Cuvioasei Paraschiva care stau la masă şi discută).
Sluga: În poarta casei s-a aciuat o femeie săracă şi bolnavă. Mă gândeam că, poate, vă faceţi milă şi o găzduiţi până îşi revine.
Mama: Cine ştie ce boli are.
Nechita: Nu o putem primi la noi. Mai bine, du-o la mănăstire săracilor. Anunţă-l pe părinte să meargă s-o vadă şi s-o împărtăşească acolo.
Sluga (o duce pe Cuvioasa Paraschiva până la mănăstire, o aşează pe o bancă şi îi aprinde o lumânare la cap): Uite, vine părintele! (Cuvioasa Parascheva îi strange mâinile şi scoate de la piept o scrisoare pe care i-o dă slugii).
Cuv. Paraschiva (cu voce stinsă): Dă-i-o părintelui să o citească şi să o ducă părinţilor mei! (se stinge încet, iar părintele îi închide ochii rămaşi deschişi privind spre Cer).
Părintele (o spovedeşte şi o împărtăşeşte, după care ia scrisoarea de la slugă şi citeşte cu voce tare): “Întrucât, aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei mai mici, mie aţi făcut”(Mat. 25. 40). PARASCHIVA. (Sluga şi părintele se privesc miraţi. Înţeleg în cele din urmă că cea care se afla în faţa lor era, de fapt, Cuvioasa Paraschiva. Sluga se duce să-I anunţe părinţii, în timp ce preotul o jeleşte): De-acum te-ai stins şi inima-n piept ne-o frângi. Ne doare că a fost aşa. O lume-ntreagă-n rugăciuni, dar ce păcat, că de pomană nu ţi-au dat! De-aceea, maică sfântă, te-am ruga ca să ne ierţi!
Mama (dă buzna în camera unde se afla Cuv. Parascheva, cade în genunchi plângând şi îi strange mâinile la piept): Fetiţa mea draga, moartă, moartă de foame şi frig la uşa casei părinteşti. (privind spre soţ) A vrut doar ca să se încălzească şi n-am primit-o-n casa noastră.
Nechita (cu mâinile împreunate, în spatele mamei, înebunit de durere): Tu, iarta-mă, fecioara mea! Spunei tatii că ţi-e sete şi-mi fă un semn să-ţi dau să bei. Ce-i pasă unei lumi întregi de moartea ta?
Părintele: Că mori târziu sau mori curând, de-ai fi să mori sătul, ori mori flămând, bogat, sărac, totuna e! Rând pe rând, ne ducem toţi la Dumnezeu! (în depărtare se aude cântarea îngerească: Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit…..)

Niciun comentariu: