vineri, 31 ianuarie 2020

Agenda Ateneului Sf. Pantelimon 2020


Activitățile Departamentului pentru copii și tineret de la parohia Sf. Pantelimon, derulate constant în cadrul proiectului denumit generic „Ateneul Sfântului Pantelimon” (încă din anul 2008), se vor desfășura în anul 2020 după următoarea agendă de lucru:

1.    Editarea, cu o frecvență lunară, a periodicului Ateneul Sfântului Pantelimon;
2.    Atelierul de icoane pe lemn "Educaţie prin ochii credinţei" desfășurat în două semestre, de regulă pe parcursul lunilor februarie și septembrie și finalizat cu expunerea icoanelor în biserica Sf. Pantelimon și la Școala Gimnazială Maica Domnului de pe raza parohiei Sf. Pantelimon;
3.    Serata aniversară „Ce frumoasă e muzica”, susținută de soliștii clasei de pian îndrumați cu măiestrie de doamna Olga Szel, profesor la Colegiul National George Enescu, desfășurată annual sub forma a două ediții, respective în lunile iunie și octombrie;
4.    Oferirea unui spectacol de teatru, posibil „Brâncovenii” (după un text care ne aparține!) în cinstea hramului bisericii «Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc» din București (în ajunul hramului, posibil ziua de 26 iulie 2020);

5.    Momentul patriotico-aniversar „Ceremonialul Unirii” dedicat Zilei Naţionale a României, care constă în depunerea de coroane, jerbe și buchete de flori la ansamblul monumental "Bun creştin şi bun român" din incinta bisericii Sf. Pantelimon, la care sunt invitate să participe și să ia cuvântul personalități care au legătură cu parohia noastră și vizionarea proiecției filmului documentar „Jurnal de front”  despre modul în care fostul paroh de la această biserică, preotul confesor Gheorghe Creţu, a îmbărbătat ostaşii români pe câmpul de luptă al Primului Război Mondial;

6.   Ora de religie deschisă derulată de două ori pe an, respectiv în luna martie și în luna noiembrie, în cadrul programului "Personalităţi şi locuri valoroase de lângă şcoala/biserica ta" destinat elevilor de la Școala Gimnazială Maica Domnului cu concursul unei personalități care au legătură cu parohia noastră;

7.   Programul social-filantropic și cultural "Darul lui Moş Nicolae"/"Biserica şi Şcoala, împreună de Crăciun" care constă în mobilizarea copiilor din comunitatea parohială în vederea întâmpinării lui Moş Nicolae/Moș Crăciun: interpretare de colinde și daruri pentru cei prezenți.

8.   Colocviile ocazionale intitulate „Unitate și continuitate parohială” despre personalități sau locuri care au avut impact asupra trecutului istoric al parohiei Sf. Pantelimon;

9.   Pelerinajul tematicPrietenii Ateneului Sfântului Pantelimon” organizat ocazional prin intermediul Agenţiei de pelerinaj a Patriarhiei Române BASILICA TRAVEL la locurile care au legătură cu trecutul parohiei Sf. Pantelimon;

10.    Program „Inculturarea virtuţii milei creştine în viaţa parohială” cu ocazia sărbătorilor Învierii și Nașterii Domnului, dedicat persoanelor internate în două din Centrele de Recuperare şi Reabilitare aflate în administrarea Primăriei Sectorului 2, respectiv str. Balotului din zona Fundeni și str. Gheorghe Șerban. Conform programului, peste 200 tineri cu handicap neuropsihic vor fi împărtăşiţi şi vor primi alimente şi cadouri din partea credincioşilor; 

11.    Vizitele de Paști și de Crăciun ale copiilor din cadrul programului „Ateneul Sfântului Pantelimon” la bătrânii de la Centrul de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie" al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

12.    Programul „Masă pentru bătrânii din parohie” care se desfăşoară ocazional în cadrul campaniei parohiale “STOP ÎNSINGURĂRII!" şi constă în direcţionarea pâinilor de la Sfântul Altar sau a altor donaţii alimentare spre ajutorarea celor aproximativ 20 de bătrâni şi oameni singuri din parohie.

Cu  duhovnicescă dragoste,
P.C.  Preot Dr. TELEANU Bogdan-Aurel

miercuri, 11 decembrie 2019

Concertul ”Colind spre libertate”, 22.12.2019, ora 11.40

La împlinirea a 30 de ani de la căderea regimului comunist din România, corul de copii VOX ANGELI al parohiei Iancu Vechi-Mătăsari a fost invitat de Departamentului pentru copii și tineret ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON să susțină concert de colinde ”Colind spre libertate” în ziua de duminică, 22 decembrie 2019, la biserica Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București

Amintind de faptul că în momentele de strâmtorare și lipsire de libertate, românii s-au refugiat în colind, concertul ”Colind spre libertate” a fost dedicat memoriei celor care, în urmă cu 30 de ani, și-au dat viața pentru libertate în România. Repertoriul de debut al corului VOX ANGELI - compus din cele mai frumoase opt colinde, mai vechi sau mai noi, dintre care cele tradiționale românești interpretate chiar în dulcele grai moldovenesc sau cel mândru ardelenesc - a prins viață sub bagheta magică a dirijorului diac. Marian Vasluianu. 

 Astfel, enoriașii bisericii Sfântului Pantelimon au fost invitați să asculte glasuri de copii interpretând următoarele colinde: ”Măruț, Mărgăritar”, ”Drăguleană”, ”Ia sculați, boieri, sculați”, ”Un altfel de colind”, ”O ce veste minunată”, ”Bărdulețul meu”, ”Căprița” și ”Hoila”. 

Concertul ”Colind spre libertate” a fost precedat de o slujbă de pemenire (parastas) la sfârșitul căreia au fost trase clopotele bisericii Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București pentru eroii care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român .




 DOCUMENTARE:  

1)



2)


3)


4)


 5)

duminică, 1 decembrie 2019

Moment patriotico-aniversar în parohia Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București

Cu prilejul Zilei Naționale a României și Anului Omagial  al Satului Românesc, în parohia ”Sfântul Pantelimon” - Foișorul de Foc din București a avut loc ceremonialul unirii intitulat ”Bun creștin și bun român”

Festivitatea, inițiată și coordonată de Departamentul pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon, a debutat încă de vineri, 29 noiembrie 2019, când părintele diacon Alexandru Briciu, redactorul șef al publicației Ziarul Lumina a fost invitat să prezinte momente istorice remarcabile ale vieții Sfântului Ierarh Andrei Șaguna  în cadrul orei de religie deschise la Școala gimnazială Maica Domnului.

Cu acest prilej, apreciind că educaţia patriotică a tinerei generaţii este o latură importantă a învățământului, Departamentul pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon a ținut să sublinieze necesitatea realizării unor activități educative ce prezintă elevilor personalitățile istorice naționale unite în credință pentru constituirea statului român modern. Astfel, ora de religie dedicată comemorării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna s-a desfășurat în conformitate cu principiile parteneriatului încheiat între parohie și școală, construit pe un sistem deschis, adică aflat într-o relație directă cu mediul său exterior și inerent, cu comunitatea în cadrul căreia funcționează, respectiv locuitorii sectorului 2 București, aflați în vecinătatea acestor două instituții.

Considerând că ar fi lipsită de sens afirmarea modernismului, atâta vreme cât este sabotat tradiționalismul, parteneriatul, intitulat ”Biserica, prietena școlii mele - 2019”, urmărește valorificarea tuturor mijloacelor de educaţie! Credința creștină constituie o alternativă viabilă la ideologiile postmoderniste (ex: progresismul) care, pentru a da un iz de științificitate, utilizează mijloacele instructiv-educative centrate exclusiv pe dimensiunea cognitiv-rațională de societatea informațională, în detrimentul dimensiunilor volitive şi afective ale personalităţii umane care - prin intermediul moralei, religiei, tradiţiilor și obiceiurilor - contribuie salvator la formarea unei tinere generații integre.

În ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, potrivit tradiţiei bisericeşti şi hotărârii Sfântului Sinod, de la ora 8.00 până la ora 11.30, la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București au fost pomeniţi eroii neamului românesc care în urmă cu 101 de ani au înfăptuit unitatea naţională a românilor din anul 1918 şi a fost oficiată slujba de Te Deum 

Ceremonialul unirii a continuat, de la ora 11.30, cu depunerea unei coroane împodobită cu tricolorul românesc la ansamblul monumental "Bun creştin şi bun român", inaugurat în 2018 - anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română.

Concluzia Departamentului pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon a fost aceea că ceremonia de cinstire a eroilor neamului românesc la ansamblul monumental "Bun creştin şi bun român" dedicat eroilor din parohia Sfântul Pantelimon din București este pe de o parte dovada convingerii enoriașilor că sângele celor care și-au dat viața pentru înfăptuirea Marii Uniri face parte de fapt din rădăcina Bisericii Ortodoxe Române, iar pe de altă parte exprimă nădejdea că frații români din Basarabia și Bucovina de Nord resimt în egală măsură cu noi nevoia de a fi împreună între granițele Uniunii Europene.

Ce-ți dorim noi ție? Să fii din nou mare, la mulți ani unită în credință și multă fericire, bravă Românie!
 
ARHIVA FOTO 

















ARHIVA VIDEO

miercuri, 27 noiembrie 2019

Care este legătura dintre primul mitropolit al Ardealului și inițiatorii ”Ateneului Sfântului Pantelimon” din București?

Scântei ale Unirii Transilvaniei cu România: 
Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei 

Şcoala Gimnazială „Maica Domnului” și Parohia Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc organizează, în ziua de 29 noiembrie 2019, de la ora 12.30, în laboratorul de religie al şcolii, ora de religie deschisă intitulată ”Scântei ale Unirii Transilvaniei cu România: Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”. 

Cu această ocazie, părintele diacon Alexandru Briciu, redactor șef al publicației ”Ziarul Lumina”, va prezenta elevilor personalitatea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, arhiereu, om de cultură și publicist care a militat pentru recunoașterea drepturilor românilor creștini ortodocși din Transilvania. Printre altele, ca argument de necontestat în acest sens stă cea mai longevivă publicație periodică din țara noastră, ”Telegraful Român”, gazetă lansată în data de 3 ianuarie 1853 avându-l drept fondator pe acest sfânt român al cărui nume este înscris în calendarul creștin ortodox la 30 noiembrie, alături de numele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. 

În cadrul orei de religie, elevii vor putea admira, totodată, şi expoziţia de icoane pe lemn cu chipul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, realizate de membrii Departamentului pentru copii şi tineret de la parohia Sfântul Pantelimon. Scopul acestei expoziții este de a pune în valoare legătura dintre Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și parohia Sfântul Pantelimon din București. După vernisaj, cei prezenți vor primi în dar un exemplar din periodicul ”Ateneul Sfântului Pantelimon” (fondat în anul 1941)

Activitatea se înscrie în programul “Personalităţi şi locuri valoroase de lângă şcoala/biserica ta”, desfășurat în baza protocolului încheiat între școală și biserică. Programul este destinat elevilor din unitățile de învățământ din Parohia Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc care aparțin de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, derulat în anul 2019 în care parohia Sfântul Pantelimon omagiază originile Ateneului Sfântului Pantelimon și comemorează personalitățile care au contribuit la lucrarea Ateneului Sfântului Pantelimon. 

Programul - cu care a debutat cel de-al doilea deceniu de la reînființarea Departamentului pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon de la biserica Sf. Pantelimon - Foișorul de Foc din București - vizează atragerea atenţiei tinerilor şi copiilor asupra însemnătăţii personalităţilor, operelor sau a locurilor din parohie la făurirea statului național unitar român de la 1918.

__________________
ARGUMENT (redactat de pr. dr Teleanu Bogdan-Aurel):
Firul comun care străbate istoria recentă a poporului român, de la făuritorii Marii Uniri până la victimele regimului comunist și martirii din decembrie 1989, îl reprezintă revendicarea a ceea ce mitropolitul Ioan Mețianu, urmaşul Sfântului Andrei Șaguna în scaunul ierarhic de la Sibiu, numea în mod vizionar ”drept la existență”! Această viziune, Mețianu a deprins-o de la unchiul său Nicolae Baiul (Coconu) din Zărnești (județul Brașov), cel care încă din anul 1823 cerea introducerea oficială a alfabetului latin în Biserica Ortodoxă din Transilvania, măsură adoptată mai târziu, în vremea mitropolitului Andrei Şaguna, de școlile confesionale, presa religioasă şi oficierea serviciului divin.
Programul mitropolitului Andrei Şaguna de însușire a grafiei latine în detrimentul celei chirilice aplicat în Transilvania i-a fost insuflat părintelui Gheorghe Crețu, precursorul mișcării ”Ateneul Sfântului Pantelimon” prezent activ la „marele act istoric” al Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918, de camaradul său de arme din Primul Război, Silviu Meţianu. De notat că, în acest răstimp, un al membru al familiei Mețianu (posibil chiar fiul mitropolitului!), dr. Iancu (n. 1855 - 1927), semna telegrama de salut a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din partea ardelenilor aflaţi în refugiu în Basarabia.
De remarcat că printre acești semnatari se număra și Onisifor Ghibu, care - cu sprijinul lui Constantin Petrescu (aghiotantul-şef al marelui Cartier General din Primul Război Mondial) - a instalat la Chişinău prima tipografie din această provincie cu grafie latină în care s-au putut tipări primele manuale de şcoală românească pentru cele 800 de şcoli primare. Printr-o coincidenţă proniatoare, părintele Gheorghe Creţu avea să caute la Chişinău abecedarele (pentru şcoala de adulţi) lui Onisfor Ghibu exact în ziua Unirii Basarabiei cu Ţara mamă (27 martie 1918). Fiind singurul preot din Regat prezent în acel moment acolo, colonelul I. Mihăilescu, comandantul Brigăzii I Vânători, cât şi Comandantul Pieţei l-au autorizat pe părintele Gheorghe Creţu să organizeze "Tedeum"-ul acestei Uniri. Ce frumos pretext să fii nu doar martor, ci să şi organizezi un eveniment istoric de o asemenea anvergură!
Pentru a ilustra modul în care părintele Gheor­ghe C. Creţu, confesorul Regimentului 6 Vânători, a contribuit la introducerea grafiei latine în Basarabia reproducem un fragment dintr-un raport adresat Marelui Cartier General al Armatei Române: Una din dorințele mele de când am pășit pe pământul frumoasei Basarabii a fost ca să contribui și eu cu ceva la deșteptarea simțului național aici. Pentru aceasta, pe lângă cuvântările pe care le-am rostit la orice ocazie prielnică, am socotit că aș contribui mult mai eficace prin înființarea școlilor de adulți. Înfiinţarea a cât mai multe şcoli de adulţi în Basarabia este unul din primele mijloace prin care am putea face pătura cultă şi pe funcţionari ca să ne cunoască şi să nu li se pară greu a se pune în serviciul nostru şi al neamului nostru (3 aprilie 1918). (...) Le-am arătat originea noastră latină, modul cum s-a introdus apoi limba slavonă în Biserică și administrație; cum a venit curentul românesc începând din timpul lui Matei Basarab; cum s-a născut curentul latinist în Transilvania și apoi la noi. Întoarcerea la litera latină, dar, a fost naturală, era întoarcerea fiului la sânul mamei (5 martie 1918).
Deloc întâmplător, cel care ținut să sublinieze adânca prietenie şi preţuirea avută de primul Mitropolit al Ardealului faţă de urmaşul în scaunul ierarhic de la Sibiu, mitropolitul Mețianu, a fost istoricul Teodor V. Păcăţianu, directorul publicaţiei „Telegraful Român”, care a publicat corespondenţa purtată de cei doi ierarhi ardeleni.   
 

luni, 25 noiembrie 2019

DOCUMENTAR, 25.11.2019:

După 30 de ani: reumanizarea României!

Autor: pr. dr. Bogdan-Aurel TELEANU  

Vestea că duminică, 27 octombrie 2019, la ora 12.30, urma să aibă loc la Patriarhia Română proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe – Ismail, ne-a determinat să reafirmăm public contribuția părintelui Gheorghe Crețu la procesul de unificare a Basarabiei cu Patria Mamă și interacțiunea sa cu artizanii acestei uniri!
Prima parte a anului 1918 a semnificat stoparea procesului de deznaţionalizare iniţiat de dominaţia rusă în Basarabia începând cu anul 1812. Combaterea deznaţionalizării în această provincie a fost posibilă în primul rând datorită rezistenţei ţăranilor din stânga Prutului la procesul de rusificare la care au fost supuşi prin păstrarea limbii şi tradiţiilor româneşti.
Nu mai lipsește neamului românesc decât unirea politică pe care trebuie cu toții s-o dorim și pentru realizarea ei să luptăm.«Ceea ce va face pe voi basarabenii să nu puteți gusta frumusețile limbii românești pe care voi o grăiți e că voi aveți alte buchii decât noi». Îi îndemn să vină la școala de adulți de două ori pe săptămână și-i asigur că în două luni, vor putea scrie și citi românește. Le dau ca exemplu pe copii din școală, care de la 10 ianuarie și până azi au ajuns să scrie și să citească românește. Mai cânta copii «Hora Unirii» și adunarea se împrăștie. Impresia mea e: pe cei mari printr-o administrație dreaptă și omenească îi putem atrage. Pe adevărații români să-i căutăm în micii copii moldoveni, care învață cu mult drag limba strămoșeasca. Cei mari mai au prejudecățile lor; cei mici sunt cei curați la suflet”, nota preotul militar Gheorghe Creţu într-un raport din 27 februarie 1918 către Marele Cartier General al Armatei Române.

În al doilea rând, Biserica, Şcoala şi Armata Română au avut misiunea istorică de a contribui decisiv, dar paşnic, la recunoaşterea internă şi internaţională a unirii Basarabiei cu patria mamă de la 27 martie/9 aprilie 1918. Astfel, la 1 mai 1917, la Odesa, 10 mii de soldaţi şi ofiţeri români basarabeni a cerut crearea "cohortelor moldoveneşti", adică a unei armate separate de cea ţaristă. Clerul, la rândul lui, a cerut la rândul său autonomie şi un mitropolit român în fruntea Bisericii Ortodoxe care să nu depindă de Sankt Petersburg. În paralel cu aceste iniţiative, a fost sprijinită dezvoltarea şcolii prin trimiterea de învăţători în Basarabia unde nu existau şcoli publice rurale.
Demn de remarcat hotărârea Sfatului Ţării, luată într-o şedinţă secretă din 14 decembrie 1917, de a cere ajutor din afară şi de a însărcina Consiliul Directorilor să procedeze în consecinţă. În baza acestui mandat, la 22 decembrie 1917, Consiliul Directorilor Generali a trimis o telegramă ministrului de Război român, prin care solicita trimiterea la Chişinău „a unui regiment ardelenesc” (cf. https://www.historia.ro/…/unirea-basarabiei-prima-treapta-s…).
În evenimentele revoluţiei din 1917-1918, a fost un moment când soarta Basarabiei s-a aflat în mâinile stareţului Dionisie Erhan. În 7 ianuarie 1918, bolşevicii ruşi dezertaţi de pe frontul românesc pun stăpânire militară în oraşul Chişinău. O delegaţie secretă însărcinată de "Blocul moldovenesc" din Sfatul Ţării trebuia să plece cu orice preţ la Iaşi, pentru a solicita intervenţia armatei române contra bolşevicilor din Basarabia. Această delegaţie ajungea la mănăstire pe jos, noaptea pe la orele 2, cerându-i stareţului un vehicul pentru a fi transportată la Leova, unde deja se găsea un detaşament militar român.
Stareţul Dionisie pune la dispoziţie o trăsură, cu care delegaţia reuşeşte, prin drumuri piezişe şi nepracticabile de câmp, să ajungă la Leova şi Huşi, iar de acolo, cu un automobil al diviziei a XI-a, a doua zi la laşi. Ion Pelivan, un martor al acestor evenimente, ne mărturiseşte că nu va uita niciodată cuvintele adresate la plecarea delegaţiei de către stareţul Dionisie vizitiului Vasile Harbuz: "frate, să se piardă caii, să se piardă trăsura, să te pierzi tu, dar să-i duci pe dumnealor, unde îţi vor spune. Să nu ştie nimeni, de unde vii, pe cine duci şi unde duci. Cu Dumnezeu înainte", povestește lurie Colesnic (în ”Basarabia necunoscută”, Chişinău, 1993, p. 156).
Ar fi cazul aici să amintim și faptul că părintele Gheorghe Crețu era camarad de arme cu Silviu Mețianu, în timp ce un al Mețianu, dr. Iancu (n. 1855 - 1927), posibil fiul mitropolitului Mețianu care a semnat telegrama de salut a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din partea ardelenilor aflaţi în refugiu în Basarabia, printre care se numărau dr. G. Baiulescu, I.A. Preda, Nicolae Petra-Petrescu, Onisifor Ghibu, Axente Banciu, dr. Ioan Mateiu, dr. Dobrescu, Ioan U. Soricu, dr. Sebastian Bornemisa, dr. Constantin Papuc, dr. I. Negoiescu, dr. Dumitru Cazacu, dr. V. Glăjariu, dr. Mateş, dr. Cernea, Ioan Moţa, Candid Muşlea, Adrian Cristea, Constantin Proca, Corneliu Medrea, Constantin Tipuriţă, Daniil Săroiu, Aurel Vlad, G. Tămaş, Constantin Bobancu, losif Moldovan, L Murăroiu. Acest Iancu Mețianu a fost directorul despărțământului Zărnești al ”Asociației pentru literatura română și cultura poporului român”. Aşa se justifică efortul ardeleanului refugiat în Basarabia, Onisifor Ghibu, care - cu sprijinul lui Constantin Petrescu (aghiotantul-şef al marelui Cartier General din Primul Război Mondial) - a instalat la Chişinău prima tipografie din această provincie cu litere ale alfabetului latin în care s-au putut tipări primele manuale de şcoală românească pentru cele 800 de şcoli primare.
Episcopul Ismailului, Dionisie Erhan, la 10 martie 1938 mărturisea: “(...) Ştiu acestea pentru că eram pe atunci stareţul Mănăstirii Suruceni şi am luat parte la toate mişcările naţionale ale Basarabiei din anii 1917—1918. Atâta ştiu că dl Ghibu a venit sărac şi a plecat tot sărac. Şi în timpul refugierii lui s-a folosit mult de binefacerile noastre şi ale Mănăstirii Suruceni, împreună cu alţi refugiaţi din Bucovina, Transilvania şi alte părţi. Ştiu că a fost la începutul mişcării naţionaliste o tipografie făcută cu bani adunaţi şi la care am contribuit şi eu cu vreo 3000 ruble şi, pentru că ataca mereu pe germani, pentru că aşa dictau împrejurările, a fost confiscată de guvernul Marghiloman, fapt pe cale-l ştiu de la Anastasie Popovici, răposatul Gh.Tofan şi ceilalţi tovarăşi de muncă ai lui Ghibu…”
Printr-o coincidenţă proniatoare, părintele Gheorghe Creţu avea să caute la Chişinău abecedarele (pentru şcoala de adulţi) lui Onisfor Ghibu exact în ziua Unirii Basarabiei cu Ţara mamă (27 martie 1918). Fiind singurul preot din Regat prezent în acel moment acolo, colonelul I. Mihăilescu, comandantul Brigăzii I Vânători, cât şi Comandantul Pieţei l-au autorizat pe părintele Gheorghe Creţu să organizeze "Tedeum"-ul acestei Uniri. Ce frumos pretext să fii nu doar martor, ci să şi organizezi un eveniment istoric de o asemenea anvergură!
Pe de altă parte, să nu scăpăm din vedere faptul că din Partidul Naţional Moldovenesc, care va conduce mişcarea de unire şi ale cărui baze au fost puse de Onisifor Ghibu, a făcut parte, alături de ieromonahul Gurie Grosu, și Dionisie Erhan.
Încă din prima zi în care s-au pus bazele Partidului Naţional, alături de democraţi şi de boieri, a luat loc şi preoţimea, în frunte cu arhimandritul Gurie, cu egumenul Dionisie de la mănăstirea Suruceni, cu preoţii C.Parfeniev, A. Murafa, V. Gobşilă şi alţii. Chiar dacă boierimea basarabeană, după câteva luni de activitate în cadrele Partidului, s-a retras în mod irevocabil din politică, preoţimea a rămas până la sfârşit alături de cei ce au creat Unirea Basarabiei cu România. "Ea a avut reprezentanţi nu numai în Sfatul Ţării, ci şi în guvernul tinerei republici, unde arhimandritul Gurie a fost " tovarăş al ministrului de justiţie”, notează Onisifor Ghibu (în ”De la Basarabia rusească la Basarabia românească”, Bucureşti 1997, p. 96-97).
Nu știu dacă și Dionisie Erhan a fost de față, dar referindu-se la personalitatea lui Gurie Grosu în contextul organizării Te Deum-ului unirii Basarabiei cu patria mamă, părintele Gheorghe Creţu relatează următoarele: "În ultimul moment, când eram toţi îmbrăcaţi şi gata de ieşire în mijlocul bisericii, căci sosiseră toate autorităţile, vine şi părintele arhimandrit Gurie, care numai se îmbracă şi a ieşit la Tedeum, citind rugăciunea de mulţumire şi rostind o scurtă cuvântare patriotică".
De remarcat faptul că, deşi arhimandritul Gurie Grosu era protos, părintele Gheorghe Creţu precizează: "Mai mult, cu de la mine putere, am pus să se pomenească I.P.S. Mitropolit Pimen şi apoi Arhiepiscopul locului. Preoţii de aici susţineau să se pomenească Sindoul şi Patriarhul Rusiei, dar la obiecţia mea, că într-o zi aşa de mare şi de istorică trebuie să lepădăm tot ce e străin, toţi au primit să se facă pomenirea aşa, deşi ştiau bine că, (!) canonic trebuia numai episcopul locului". Să fi considerat oare şi arhimandritul Gurie, ca şi Onisifor Ghibu, că unirea Basarabiei cu patria mamă este forţată şi că trebuia făcută în toamna anului 1918, deodată cu cea a Ardealului şi a Bucovinei? (http://adevarul.ro/…/generatia-marii-uniri-episo…/index.html)
Să nu pierdem din vedere faptul că, înainte de 27 martie 1918, statutul acestei provincii româneşti cel de stat independendent intitulat "Republica Democrată Moldovenească" (24 ianuarie 1918), fapt care a determinat Arhiepiscopia Chişinăului să urmărească în mod expres obţinerea autocefaliei. Ori, gestul făcut de părintele Gheorghe Creţu de a nu pomeni "Sindoul şi Patriarhul Rusiei" la Te Deum-ul care inaugura decizia unirii Basarabiei cu patria mamă anunţa transferul de subordonare canonică a Basarabiei faţă de Biserica Ortodoxă Română!
De altfel, după o lună, la 17 aprilie 1918, Mitropolitul Pimen Georgescu, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod, îi trimite Arhiepiscopului de Chişinău, Atanasie Gribanovschi, o telegramă, prin care acesta din urmă este invitat să se alăture Bisericii Ortodoxe Române. (https://orthopraxia.wordpress.com/…/arhiepiscopia-chisinau…/)
Buzilă Boris (în lucrarea Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia (1812-1918, 1918-1944), Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, – Chişinău, Întreprinderea Editorial-Poligrafică Ştiinţa, 1996, pag. 76) aminteşte chiar de un proiect de lege iniţiat de "Sinodalii români şi Ministerul Cultelor prin care în Basarabia, în timpul slujbelor, să se pomenească Casa Regală Română şi Mitropolitul Pimen al Moldovei”.
Ceea ce nu a întrevăzut părintele Gheorghe Creţu a fost faptul că Biserica din Basarabia nu dorea să se supună canonic Mitropoliei de la Iaşi, de unde a fost desprinsă în 1812, ci direct Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române! Astfel, protestul arhiepiscopului Gurie Grosu - consemnat de Negru Nina (în Raporturile jurisdicţionale şi culturale dintre Episcopia Huşilor şi Arhiepiscopia Chişinăului între anii 1917-1928, în Luminătorul nr. 5/2010, pag. 61) - care acuza „Iaşul că încalcă drepturile canonice ale Chişinăului” şi pretindea dreptul canonic de a depinde direct de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodox Român surprinde! Rezolvarea a venit oarecum în perioada 14-16 iunie 1918, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte ca Preasfinţitul Părinte Nicodim al Huşilor - viitorul Patriarh României - este numit locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, funcţie pe care o va ocupa până în decembrie 1919.
Nici nu realiza părintele Gheorghe Creţu ce frământări declanşase în sufletul arhimandritului Gurie Grosu sau al egumenul Dionisie de la mănăstirea Suruceni, dar şi al mitropolitului Pimen al Moldovei pomenirea iniţiată de el la acel Te Deum! Ambii ierarhi vor susţine înfiinţarea de urgenţă a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române!
În prezent, cei care doresc să afle mai multe despre contextul istoric în care a trăit Sfântul Ierarh Dionise, pot afla detalii interesante procurându-și ”Jurnalul de front” al părintelui Gheorghe Crețu. (https://www.edituracuvantulvietii.ro/Books/Details…), un jurnal pe care comuniștii l-ar fi dori dispărut ca multe alte documente care mărturisesc adevăruri istorice pentru care bolșevismul a distrus națiuni și oameni.
ONOARE ROMÂNULUI CINSTIT!
Peste timpuri, comunismul nu a pierit, ci s-a privatizat, demonstrând că își poate schimba firma/numele, dar năravul ba! Chiar dacă suntem la 30 de ani după anunțul oficial ca regimul comunist din România a dat faliment, suntem încă vulnerabili pentru că nu prea știm cum să ne apărăm la modul în care o fac cei care au profitat de el când încă funcționa și profită în continuare de pe urma falimentării lui. Vechile lor reflexe, formate sub comunism (care, grație privatizării sale, supraviețuiește, paradoxal, sub capitalism!), îi ajută să înlăture orice obstacol legal care i-ar putea împiedica să piardă puterea, fiind imposibil de judecat și condamnat!
Situația se complică și mai mult dacă ținem cont de faptul că deodată cu ei, de această voită slăbiciune profită și alți abili infractori! Nici preaînțeleptuI Solomon, cel care a zis ca "Domnul blesteamă casa celui fără de lege" (Pilde 3, 33), nu și-a imaginat ca oamenii nedrepți își pot croi sau interpreta legile după interesele lor! În ciuda acestui fapt, sfaturile sale sunt funcționale dacă luam în calcul ca "cei nedrepți nu dorm (într-adevăr - n. n. ) până nu făptuiesc rău şi nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă" (Pilde 4, 16).
Așa că, "păzind-și inima mai mult decât orice" (Pilde 4, 23), Dumnezeu să îi aibă în paza pe toți oamenii cinstiți, care nu se însoțesc nicicând cu infractorii, chiar dacă li se poate face oricând milă de ei!
Inima îmi spune că ostilitatea politică sau a unei părți din societatea civilă manifestată sub forma războiului cultural împotriva Bisericii nu este apanajul civilizației viitorului, ci, dimpotrivă, al uneia retrograde, tributară ideologiei ”luptei de clasă”! Simplul fapt că am folosit un citat din Sfânta Scriptură, un neprețuit tezaur bisericesc, generează un discurs al urii și intoleranței anticlericale și antibisericești, capabil să stopeze orice dialog sau progres! Dar cine știe! Poate că mai învățăm să ascultăm și de cuvântul lui Dumnezeu, iar nu numai de ceea ce vor oamenii să auzim!
Și totuși, ce model de politician recomandăm noi în locul celor ostili Bisericii care se străduiesc să fie cât mai vizibili și în România?
Prototipul sugerat de jurnaliștii Simona Popescu și Sandra Sălăgean (https://evz.ro/pare-de-necrezut-dar-avem-un-sfant-senator-u…) este cel al Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe – Ismail, a cărui canonizare a fost proclamată în data de 27 octombrie 2019, la Patriarhia Română. De persoana acestui sfânt supranumit „Sufletul Unirii” - care poate fi socotit duhovnicul membrilor Sfatului Țării din Basarabia care au hotărât unirea cu Patria Mamă premițând astfel încoronarea regelui Ferdinand ca suveran al României Mari la 15 octombrie 1922 - ne leagă, după cum am văzut, părintele Gheorghe Crețu, parohul bisericii Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București, de al cărui Jurnal de front ne-am îngrijit să fie publicat. Semnificativ, poate, pentru contribuția avută în afirmarea suveranității noastre naționale, după pierderea Basarabiei, deși bătrân și bolnav, Sfântul Ierarh Dionisie a păstorit de la Curtea de Argeș, prima capitală a Țării Românești, credincioșii din Episcopia Argeșului, între anii 1940-1941. Peste timp, sfințenia vlădicăi Dionisie Erhan - care este posibilă în tot omul, cel cu duh smerit şi receptiv la cuvântul Evangheliei (chiar și a unei simple copile, așa cum a fost Sfânta Filofteia de la Argeș, sau a unui simplu țăran devenit monah, așa cum a fost Cuvios Dimitrie cel Nou!) și hulită de politicienii ostili Bisericii, demonstrează bunăvoința lui Dumnezeu față de făuritorii României Mari!
De notat că această proclamare s-a făcut în timp ce la antipodul Uniunii Europene, guvernul socialist spaniol al premierului Pedro Sanchez a scos dintr-un mausoleu de lux pentru a ajunge într-un cimitir comun rămășițele pământești ale politicanului Francisco Franco, ajuns la putere în urma sângerosului război civil din 1936-1939 și care a condus Spania cu o mână de fier, până la moartea sa, în 1975.
Desigur, trecând peste aceste speculații gazetărești pur lumești, ceea ce prevalează este faptul că "anul acesta, 2019, în care Biserica Ortodoxă Română omagiază satul românesc, am ales ca la hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale să ne rugăm împreună în prezenţa acestor trei mari sfinţi - Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfânta Muceniţă Filofteia şi Sfântului Ierarh Dionisie al Cetăţii Albe - toţi trei născuţi şi crescuţi în lumea satului, acolo unde se cultivau virtuţile cele mai folositoare: dreapta credinţă, smerenia, bunătatea inimii, jertfelnicia, răbdarea şi nădejdea. Dar, pe lângă faptul că s-au născut la sat, cei trei sfinţi au în comun smerenia, milostenia, sfinţenia vieţii şi darul sfânt al vindecărilor de boli sufleteşti şi trupeşti, numiţi de popor făcători de minuni sau vindecători", după cum a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
DEZUMANIZAȚII CONTEMPORANI, VICTIME ALE UNEI RETORICI MINCINOASE INIȚIATE ÎN COMUNISM!
România este împânzită cu mari proiecte realizate în vremea regimului comunist, care inițial au fost lagăre de muncă forţată pentru deţinuţi politici de la începutul anilor ’50. Multe dintre aceste colonii au fost adevărate locuri de exterminare pentru prizonierii lor, din cauza condiţiilor inumane şi a muncii până la epuizare la care erau supuşi oamenii. Printre acestea s-a numărat și lagărul de la Izvorul muntelui (un exemplu selectat la întâmplare!), în care deţinuţii politici lucrau la barajul Bicaz, proiectat cu mult înainte de instaurarea regimului comunist la noi în țară. Răspunsul la întrebarea cine sunt acești deținuți este dilematic și se complică și mai mult dacă luăm în calcul că România, odată cu regimul ceaușist, devenise ea însăși ”o imensă închisoare”! Pentru că, fără a fi efectiv legionari sau comuniști, aceștia s-au trezit striviți de ambii monoliți ai totalitarismului dictatorial din secolul XX! Au fost etichetați de unii și alții doar pentru ca aceste două dictaturi să devină funcționale exercitându-și puterea prin înfricoșarea mulțimilor! Sunt victimele dezumanizării care, deși n-au cerut răzbunare, au dreptul la neuitare!
Atâta timp cât una dintre ideologii (judecata comunismului continuând să treneze!) este susținută în detrimentul alteia (care este tributară celor care jubilează constatând că reabilitarea celeilalte este imposibilă! a se vedea cazul lui Mircea Vulcanescu: http://www.ziare.com/…/de-ce-a-respins-justitia-reabilitare… ), aceste victime sunt captive indeciziei generațiilor care le-au urmat de a rupe definitiv orice conexiune compromițătoare cu ele! Așa se explică de ce, la împlinirea a 30 de ani de la căderea regimului comunist, 84% dintre români, urmașii acelor victie, nu au încredere în cei din jur, conform studiului "Barometrul de Consum Cultural 2018. O retrospectivă a anului centenar", lansată de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), la Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) (https://www.digi24.ro/…/barometrul-cultural-84-dintre-roman…) Dacă luăm în calcul influența exercitată asupra acestor generații de români, care nu aveau cum să rămână imuni la astfel de tendințe provenite din Occident, de faptul că ”o treime dintre oamenii din generaţia "millennials" americană, respectiv cei născuți în perioada 1981 - 1996, ar vota în 2020 cu candidaţii de extremă stângă, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat la cererea Victims of Communism Memorial Foundation, un ONG cu sediul în Washington, SUA (http://mobile.hotnews.ro/stire/23464085), prognozele sociologice sunt înspăimântătoare!
Faptul occidentalii găsesc comunismul tot mai atractiv se datoarează nostalgicilor autohtoni care continuă să atribuie nemeritat realizarea unor asemenea proiecte, cum este cel care reprezintă premiza prezentului articol, altor autori decât cei de drept: alte regimuri politice și oamenii care au slujit lor. Ba, mai mult, au ars cărțile de istorie și geografie care reflecta adevărul, tipărind altele cu ceea ce le convenea lor, un "holocaust" despre care am scris în romanul "Osânda cărților" (Editura Cuvântul vieții, 2017) care a condus la analfabetism istoric. Acest fenomen, la care se adaugă crimele comise în închisorile comuniste atribuite ”deținuților care se torturau între ei”, o retorică ”palimpsest” pe care o regăsim din păcate și la Mihai Demetriade&Mădălin Hodor, arată dezumanizarea călăilor la care și-au condamnat să ajungă și victimele, iar nu invers!
Problema este că această condamnare la dezumanizare s-a aplicat nu doar celor din închisorile comuniste, ci și familiilor lor, copiilor lor, ajungând din generație în generație până la noi, fiind preluată și perpetuată cu sârg de politicieni, jurnaliști, cercetători istorici etc., precum Mihai Demetriade&Mădălin Hodor. Din acest punct de vedere, după principiul ”tonul face melodia”, este îngrijorătoare lipsa de empatie și înțelegere a victimelor, dublată de acordarea de circumstațe atenuante nemeritate călăilor lor! Poate ca a sosit vremea ca lanțul trofic al minciunilor comuniste și al germenilor lor sa fie rupt! Este cumplit să vezi cum printre cei infectați cu virusul dezumanizant injectat de comuniști sunt exact persoanele la care te-ai fi așteptat cel mai puțin! Iată una din explicațiile pentru piedicile cu care m-am confruntat în cercetările inițiate în domeniul rezistenței în fața regimului comunist, subiect asupra căruia voi mai reveni în viitor!
Ca o primă concluzie, ținând cont de afirmațiile scandaloase ale lui Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor, inițiative precum cele care au dus la lansarea filmului „Între chin și amin” sunt mai mult decât binevenite! În contextul unei justiții părtinitoare, incapabilă să facă dreptate, poate că până la urmă n-ar mai trebui judecați și condamnați nici unii, nici alții! Până la urmă, poate se va gândi cineva să ia în serios un proiect de țară care să aibă ca scop reumanizarea României, unul din idealurile ”Atenelui Sfântului Pantelimon”!
CÂND, DOAMNE, IARTĂ-MĂ, AU TRECUT 30 DE ANI?
Românul, conștient că tocmai a comis, este pe cale sau intenționează să comită un păcat, are o vorbă: ”Cum/Ce?De ce... Doamne, iartă-mă, ....? Exclamațiile de genul acesta denotă iritarea și substiuie cuvinte nu tocmai ortodoxe care i-au venit în gând, dar s-a abținut să le rostească unui om credincios în momentele sale de maximă nervozitate! Ce ușor poți să vizualizezi pe un certăreț cu mâinile în șold sau dându-și peste cap căciula de blană, oțârându-se cu aceste cuvinte la cel care-l necăjește! Fără nicio intenție de a lua în deșert numele lui Dumnezeu, creștinul cere astfel iertare pentru păcatul pe care nu se poate abține să nu-l facă, fapt care-l necăjește peste măsură! ”Fără de număr am greșit”, dar ”cred, Doamne, ajută-mi necredinței mele”, pare a se ruga în acele momente un om care rostește ca un lait motiv ”Doamne, iartă-mă”! Astfel de gânduri mi-au venit în minte, discutând cu ascultătorii postului de Radio Antena Satelor timp de două ore, joi, 14 noiembrie 2019, de la ora 20:10, în emisiunea „Cu inima deschisă”, alături de Simona Popescu.
”Să nu cumva, Doamne, iartă-mă, să ne răzbunați!”, răsună peste timpuri vocea celor care au rezistat dictaturii comuniste....Dar, parcă se subînțelege în vorba lor un ”Doamne ferește, însă, nu cumva să ne uitați!” Este un paradox însuși faptul că în acest caz se pune totuși problema iertării, deși torționarii acestora și acoliții lor nici măcar nu au cerut-o, ci râd încă în față victimelor și familiilor lor!  Nu faptul că n-au fost răzbunați, ci tendința de a uita răul pricinuit, perpetuându-l astfel, este revoltătoare! Aceasta, cred, a fost esența revoltei de la Brașov din noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987. Ieșiți din închisorile comuniste, Pitești, Aiud, Sighet, Tg. Ocna, cei care au rezistat în fața dictaturii comuniste se treziseră alturi de cei dragi, prizonieri într-o închisoare în care fusese transformată întreaga țară! Cel puțin așa simțise bunicul meu, Teleanu Ioan, despre care am scris în romanul ”Osânda cărților” (Editura Cuvântul Vieții, 1917), mărturisind faptul că am regăsit numele lui, ca și a al altor țărani din orașul Zărnești (județul Brașov) într-o sentință data în procesul lotului „Rugului Aprins„ de la mănăstirea Antim din București datorită legăturii pe care au avut-o cu părintele Arsenie (Anghel) Papacioc. Ieșit de la Aiud, bunicul s-a văzut nevoit să-şi caute de lucru la Întreprinderea de Autocamioane din Braşov, secţia Turnătorie, de unde avea să se pensioneze peste cinci ani. Peste 25 de ani, la această uzină braşoveană, „Steagul Roşu”, cum i se spunea pe atunci, avea să izbucnească revoltă anticomunistă din 15 noiembrie 1987, un eveniment politic major care a anunţat prăbuşirea iminentă a regimului dictatorial impus de Nicolae Ceauşescu, protest la care s-a scandat pentru prima dată în România „Jos comunismul!”.
În revolta de la Brașov s-a regăsit sămânța pusă de cei care, asemenea bunicului meu, păstrau vie amintirea torționarilor lor din închisorile comuniste. Nu se dorea o răzbunare, ci pur și simplu ca noii torționari, reprezentați de cuplul ceaușist, să o lase mai moale! Mesajul revoltei din Brașov, deși s-a încercat să fie ținut sub obroc, s-a răspândit repede în țară, fiind preluat inclusiv de Doina Cornea, care a fost arestată în acest context pentru că a distribuit manifeste. A fost începutul unei revolte naționale care avea să atingă punctul culminant în urmă cu 30 de ani!
Este enervant de dureros să constați că de atunci a trecut atât amar de vreme, iar torționarii de atunci s-au mărunțit, dar s-au și în înmulțit ca păduchii care, cuibărindu-se peste tot, întrețin tifosul comunist! Și, atunci, cum să nu ne întrebăm de ce, oare, Doamne, iartă-ne, amintirile acelor vremuri încă ne mai dor atât de mult?
EROI DESPRE EROI: 30 de ani ca arginții lui Iuda sau ce credea un veteran din cel de-al doilea război mondial despre 1989!
O remarcă făcută de bunicul meu, Gheorghe Coleș, veteran de război care a participat ca sergent al ”Regimentul 89 Infanterie” la campania militară românească din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941), fiind rănit în ”absurdul” atac antibolșevic comandat de mareșalul Ion Antonescu asupra Odessei, a avut rostul să-mi tempereze emoțiile unui 1989 aburind de teribilism juvenil.
Ca unul care își primejduise viața în încleștările celei de a doua conflagrații mondiale, fiind în prima linie a unui front în care moartea rânjea din toate părțile, bunicul - care se trăgea din neamul birăului/primarului Stan Coleș, capul Răscoalei anului 1760 împotriva magistratului sas al Brașovului și pentru recunoașterea Zărneștiului ca sat liber, luptă de emancipare continuată apoi de familia Baiu, din care se trăgea mitropolitul Ioan Mețianu al Ardealului - amușinase parcă faptul că tinerii, folosiți drept ”carne de tun”, ieșiseră în stradă ca ”mieii la junghiere” în urmă cu 30 de ani. Cu alte cuvinte, parafrazând zisa părinților uneia din victimele incendiului de la clubul ”Colectiv” internată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, care mi s-a confesat deplângând astfel soarta celor care asemenea lor treceau prin momentele de cumplită durere ale anului 2015, bunicul meu întrevăzuse cumva riscul ca acest răstimp de 30 de ani să fie prefăcut în ”bănuții lui Iuda”!
Iată cum în acele momente tulburi, părerea care m-a contrariat cel mai tare despre Revoluția de la 1989 aparținea tocmai bunicului meu, distins cu medalia "Crucea Serviciului Credincios" cu spade clasa II (cf. Monitor oficial p. I, nr. 281 din 18 noiembrie 1941), după ce, rănit grav în ziua de 3 noiembrie 1941, se întoresese în ţară, continuând să trăiască până la sfârșitul vieții cu un glonț fixat în plămânul stâng, acoperit bine cu ţesut bronşic, pe care doctorii au refuzat să-l scoată.
Multă vreme nu am știut ce să cred, dar acum, constat cu amar că bunicul - care fusese înainte de război unul din soldații Batalionului de Gardă distinși cu ”Medalia Centenarului Regelui Carol I” (9 mai 1939) şi brevetul corespunzător acesteia, semnat de ministrul cancelar Grigore Gafencu - avusese mare dreptate!
O dreptate pe care evidența acestor 30 de ani m-a îndemnat să nu rămân totuși în urma plutonului românilor care se încăpățânează să nu uite nedreptățile comise în numele comunismului. Constat astfel că nu sunt primul, dar nici ultimul dintre cei care, prudent, consideră că merită recunoscut fără drept de apel eroismul victimelor regimului comunist (printre care pot enumera fără teamă că greșesc inclusiv pe celălat bunic al meu, Ioan Teleanu), supuse unui program sistematic de exterminare care încălca flagrant drepturile omului (http://www.opinione.it/…/mancia_politica-appello-norimberg…/), culminând cu fatidicul 1989!