sâmbătă, 23 decembrie 2017

Darul Nașterii Domnului 2017: o carte despre apărarea credinţei creştine ortodoxe în temnițele comuniste

Lansare de carte: Cu Hristos în suferinţă! Osânda cărţilor - duminică, 24 decembrie 2017, la biserica Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti (stadiul comunicatului: proiect)


Departamentul pentru copii şi tineret "Ateneul Sfântului Pantelimon" a lansat în ziua de 24 decembrie 2017 invitaţia de participare la lansarea romanului Osânda cărţilor, scris de părintele Teleanu Bogdan-Aurel, preot la biserica în care a fost alcătuit "Acatistul Sfântului Pantelimon".

Lansarea acestei cărţi dedicată martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste a avut loc la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc în contextul anului omagial al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

În cadrul acestui eveniment, intitulat "Cu Hristos în suferinţă!” a fost prezentată cartea "Osânda cărţilor” (Editura Cuvântul Vieţii, 2017), a avut loc o proiecție video, un recital de versuri compuse în detenția anticomunistă (susținut de actriţa Simona Pandele) și unul de colinde. Lansarea romanului "Osânda cărţilor” în ajunul Sfintei sărbători a Nașterii Domnului, a constituit o activitate a Departamentului pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon oferind prilejul celor prezenţi de a face un cadou care poate fi făcut o dată şi încă o dată…

"Osânda cărţilor" este un roman născut din cea mai socială formă de guvernare, aşa cum definită birocraţia de către Hanah Arendt, considerând-o "ultima fază de guvernare din cadrul statului-naţiune" (în CONDIŢIA UMANĂ, Editura Idea Design & Print, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2007, pp. 55-56) sau, mai precis, "cea mai limitată şi impersonală sferă de guvernare: administraţia" (Ibidem, p. 80).  "Romanul este singura formă de artă integral socială ce coincide cu declinul tuturor artelor publice, îndeosebi al arhitecturii, şi certifică îndeajuns relaţia strânsă dintre social şi intim (acesta din urmă fiind o descoperire recentă, a modernităţii, p. 91)", după cum aprecia Hanah Arendt (Ibidem, p. 54). În acest context, Hanah Arendt făcea precizarea că "din cauza răzvărtirii inimii, dispoziţia individului modern este mereu schimbătoare, fiind incapabil să se simtă acasă în societate, dar şi să trăiască cu totul în afara ei". (Ibidem, p. 54)

Cartea este un monument închinat "Soldatului Ioan Gh. Savin" din Primul Război Mondial! Este o replică dată astfel următoarei afirmaţii făpcută de Hanah Arendt: "monumentele închinate "Soldatului Necunoscut" după Primul Război Mondial confirmă nevoia de glorificare încă existentă pe atunci, nevoia de a găsi un "cine", un cineva identificabil pe care patru ani de măcel în masă ar fi trebuit să îl dezvăluie. Frustrarea iscată de această dorinţă şi refuzul de a se resemna în faţa faptului brutal că agentul războiului nu a fost de fapt nimeni au inspirat înălţarea monumentelor în cinstea celor "necunoscuţi", a tuturor celor pe care războiul nu izbutise să îi facă cunoscuţi şi pe care, în felul acesta, îi lipsise nu de realizările lor, ci de demnitatea lor umană". (Ibidem, p. 235)
____________
 Declaraţie după eveniment:
 "Ca  romancier aflat la începuturi, mi-am ales ca temă, cum era şi firesc, religia. În “Osânda cărţilor”, sunt preocupat cu predilecţie de relația indirectă a oamenilor cu Dumnezeu într-unul din momente cruciale pentru Biserica Ortodoxă Română, aşa cum a fost traversarea perioadei regimului comunist din România. Modul ales de a relata este unul cinematografic. Subiectul nu este unul original, suferinţa îndurată de creştini în temniţele comuniste fiind arhicunoscută publicului din România.

Protagonistul romanului, Ţică,  este un muncitor la o fabrica de celuloză și hârtie în care erau topite cărțile supuse cenzurii comuniste. După ce familia lui a luptat în Primul Război Mondial şi şi-a adus contribuţia la Marea Unire, pentru că s-a opus cenzurii comuniste (care ardea manualele de istorie şi georgrafie în care apărea harta României Mari) şi colectivizării forţate din România, este arestat, anchetat și închis la Aiud. De teama percheziţiei şi a sechestrului, soţia lui se decide să dea foc cărţilor din biblioteca personală, cu excepţia celor religioase, fapt care o să producă profunde schimbări în viaţa tuturor personajelor.    
Spre deosebire de autorităţile vremii care au tratat-o cu indiferenţă, aflând drama prin care trece familia cu nouă copii a muncitorului respectiv, un preot îi oferă ajutorul. Iniţiativa acestui preot inimos este stopată rapid de autorităţile comuniste care etichetează gestul său drept conspiraţie anticomunistă. 
În consecinţă, preotul este arestat sub acuzaţia de „favorizare la uneltire contra ordinii sociale".


Deznodământul inevitabil pentru perioada relatată poate totuşi să surprindă! Cititorul poate fi adus în situaţia de a crede ipoteze nemairostite până în prezent, dar pe care vă lăsăm pe dumneavoastră să le descoperiţi. Nădejde, credință, dragoste şi o lume înflăcărată de dragostea de cărți și...țară într-o carte, cred eu, ambiţioasă.  Acest roman este cu atât mai interesant cu cât are drept sursă de inspiraţie evenimente reale consemnate în arhivele fostei securități (CNSAS) și urmăreşte fapte eroice sau istorice din viaţa unor oameni care, deşi aparent diferiţi, în realitate au același scop: apărarea credinței creștine ortodoxe în fața regimului comunist.
Pentru a învăța să citescă, un tânăr sărac fură cărți. În loc să le fie călău, cum cerea regimul comunist, el se transformă într-un hoț de cărți. În numele credinţei, dar şi pentru a-şi atinge propriile scopuri, un preot îi devine complice. Curând, și unul și altul devin ținta securității comuniste. Destinul hoțului de cărți se schimbă în mod dramatic. Este arestat! Acasă, tânăra soție cu nouă copii arde cărţile interzise într-un cuptor de pâine sperând să-și salveze bărbatul din închisoare. Familia este despărţită de convingerea comuniștilor că pot controla discreționar viețile oamenilor. Ce au în comun poveştile tuturor personajelor implicate în acțiunea acestui roman? Dragostea de carte care până la urmă le salvează credința și, implicit, viața.
Povestea debutează într-o șură de paie transformată ad-hoc de imaginația copiilor hoțului de cărți într-o monumentală bibliotecă... . Însă tabloul idilic, contrastează tulburător cu închisoarea în care tatăl copiilor își ispășește pedeapsa pentru că nu și-a îndeplinit misiunea de a distruge acele cărți și, chiar mai mult, a încercat să le salveze.   
Scriitura te poartă cinematografic de la o poveste la alta, de la o familie la alta, fără să pierzi nicio clipă sentimentul că te afli în faţa unei construcţii perfect echilibrate. Suspansul, întorsăturile de situaţie şi dialogul sperăm să fie bine redate, astfel încât să îi vină foarte greu cititorului să creadă că sunt decupate din realitate. Cartea este presărată cu numeroase personaje, unele dintre ele cu adevărat remarcabile… este o carte care se citește repede, ușor și... nu doar o singură dată!

Deznodământul inevitabil pentru perioada relatată poate totuşi să surprindă! Cititorul poate fi adus în situaţia de a crede ipoteze nemairostite până în prezent, dar pe care vă lăsăm pe dumneavoastră să le descoperiţi.  
  "Osânda cărţilor”, primul meu roman, a ieșit din tipar săptămâna aceasta şi este publicat într-o ediție limitată, special pentru a fi oferită cadou cu prilejul Sfintei sărbători a Nașterii Domnului, precum și a sărbătorii Anului Nou".

________________________________________
Părintele Teleanu Bogdan-Aurel este preot la biserica Sf. Pantelimon de la Foișorul de Foc din București. Ambiția de a scrie un roman-mărturisire de credință i-a fost însămânțată  încă de pe vremea în care studia comunicarea în celebra universitate concepută în Roma (Italia) de Josemaría Escrivá de Balaguer, fondatorul Prelaturii Opus Dei. Apariția romanului "Osânda cărţilor” și a unei piese de teatru omonime au mai fost impulsionate de succesul obținut în anul 2016 cu piesa de teatru creștin Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam, al cărui text îi aparține. Mai este autorul cărților "Metaforă și misiune" (2007), "Fântâna Ortodoxiei" (2013) și "Opinie și misiune" (2013).











FEED BACK
Ana Calciu, actriţă, 17.04.2018: "Povestea expusă în romanul "Osânda Cărţilor" este emoţionantă, cu atât mai mult cu cât ştim că a fost adevărată, iar nu o ficţiune. De fapt, tot romanul este structurat pe realităţi extrase din dosarele CNSAS. Forţa romanului constă, în primul rând, pe realismul întâmplărilor. În al doilea rând, romanul este mai mult decât relatarea unei realităţi! Are  pasaje cu descrieri ale trăirilor interioare de mare fineţe, conţine multă poezie, din care reiese contribuţia autorului. Părintele Bogdan – Aurel Teleanu este înzestrat cu arta cuvântului, iar exerciţiul permanent îl va defini ca un scriitor cu mare putere, după părerea mea. Colaborarea pe care am avut-o la realizarea spectacolului "Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi Neam", unde am montat şi jucat textul părintelui, ne-a revelat întregii echipe un talent natural deosebit, dublat de documentare şi pasiune. Îi doresc părintelui multă inspiraţie în a se exprima prin cuvânt plin de har. Cu apreciere, actriţa Ana Calciu."

Ioana Costache, filolog, 25.04.2018: "Este o carte ce te atrage prin însăși titlul ei, acest lucru fiind un aspect foarte important în ceea ce privește alegerea lecturii de plăcere. Cel puțin, noi filologii, când auzim cuvântul carte ne este imposibil să nu rezonăm măcar puțin. De asemenea, culoarea caldă și imaginile coperţilor (deși imaginea primei coperți te duce ușor în eroare - și nu este un aspect negativ!) fac încă o dată ca lucrarea să treacă testul în alegerea unei lecturi de loisir.  Iar când începi să citești, deja simți că nu poți să te mai oprești. Mărturisesc că am încercat să îi găsesc de lucru copilului meu,Petru, care momentan cerșește multă atenție, ca să pot să mai citesc puţin, puțin și încă puțin. Am terminat-o destul de repede și asta m-a cam întristat. Parcă aş mai fi vrut să aflu amănunte și întâmplări din viața personajului principal... Limbajul ales în scrierea acestei opere este unul facil ce oferă lejeritate scrierii. Tema aleasă este una extrem de interesantă, cu atât mai mult cu cât este bazată pe întâmplări și fapte reale, iar faptul că sunt țesute atât de bine istoria, teologia și literatura nici nu știu la ce domeniu as incadra-o cu precădere. Pe scurt este un roman ce merita citit și îndeplinește toate condițiile pentru a nu-i spune "Nu". Vă felicit pentru ceea ce ați realizat și să vă de-a Dumnezeu inspiraţie să mai scrieți, pentru că o faceți frumos pentru suflet și minte!" 


ALEX ŞTEFĂNESCU, critic literar, 29.04.2018, Radio România Cultural – emisiunea Credinţă şi cunoaştere, ora 23.00-23.30:  „Eu sunt tentat să judec orice text din punct de vedere literar, în primul rând! Culmea este că şi dacă o doamnă îmi face, să zicem,  o declaraţie de dragoste mă gândesc întâi la expresivitatea textului; aşa sunt eu construit.

Este o carte foarte bine scrisă pentru că are o candoare nesimulată; este scrisă de un autor pe care-l cunosc de scurtă vreme, adică din momentul în care am primit cartea, preotul Bogdan-Aurel Teleanu. Am fost surprins! Poate a avut şi alte manifestări ca autor, dar este primul lui text pe care îl citesc. M-a impresionat siguranţa cu care este scrisă, faptul că nu este influenţată de moda literară;  faptul că are un subiect de o mare sensibilitate, dureroasă aş putea spune; faptul că recreează un personaj. Chiar dacă acest personaj a existat în realitate, după cum reiese din Prefaţa cărţii, dar el este un personaj de roman în acelaşi timp. „Ţică” se numeşte!   Are şi un nume special, nepretenţios: Ţică. Un diminutiv specific românesc, ca să zic aşa, care îl face de la început simpatic şi care nu este idealizat, dar este un personaj pe care îl îndrăgeşti. Deci, este vorba de un ţăran care nu are mare pregătire intelectuală, dar are un bun simţ, o intuiţie a vieţii; este vorba de un om adevărat, cu simţul răspunderii, cu copii mulţi,ataşat de pământul pe care îl lucrează, refractar faţă de ideea de a-şi înstrăina pământul pentru constituirea gospodăriei agricole colective; un om care iubeşte şi cărţile, iar asta este impresionant. Deşi nici unui intelectual nu i-ar fi trecut prin cap că un ţăran fără şcoală poate iubi cărţile, ei, iată, acest personaj este plauzibil, ne convinge, iubea cărţile! Există în oamenii simpli o „nostalgie a culturii” pe care şi eu am observat-o de mai multe ori. Eu sunt bucovinean! Bunica mea era dintr-un sat din nordul Moldovei, între Fălticeni şi Târgul Neamţ, Boroaia se numea (după numele unei văduve a unui boier pe nume Bour; de aici Bouroaia, dar se pronunţa Boroaia). Şi îmi aduc aminte că acasă, la bunica mea, pe grindă, era o ediţie Eminescu care era pătată în mod curat, ca să spun aşa, de picături de ceară pentru că fusese citită de multe ori la lumina lumânării, ca o Biblie. Există în sufletele oamenilor simpli o „nostalgie a culturii” pe care nu o mai regăsim la unii oameni declasaţi, care nu mai aparţin nici unei clase sociale, care sunt complet pervertiţi. Ei bine, acest personaj, oarecum aflat într-o similitudine cu Ilie Moromete, este creat de preotul Bogdan-Aurel Teleanu care merită toată preţuirea pentru modul în care şi-a selectat personajul, cum l-a construit, cum i-a povestit destinul. E adevărat că într-o mare măsură cartea aparţine genului non-fiction, dar ca să scrii atât de realist îţi trebuie imaginaţie şi talent. Cum adică? De multe ori am spus că dacă ar coborî o farfurie cu extratereştrii, m-aş ruga lui Dumnezeu ca martorul care povesteşte întâmplare să aibă talent literar. Cine nu are acest talent zice: a coborât ceva, a fost ok, a fost parfum, a fost beton. Adică nu se înţelege nimic din ce a fost. Ei bine, autorul acestei cărţi autointitulată memorabil „Osânda cărţilor” are talent. Am vorbit până acum de valoarea literară!

Dar, cartea are şi o valoare educativă. Ea exercită o pedagogie subtilă asupra cititorului; îl face să se gândească la ce s-a întâmplat înaintea lui. Cred că mulţi cititori nici nu erau născuţi pe vremea în care se petrec faptele povestite în carte. Să înţeleagă ce s-a întâmplat cu ţara lui. Mulţi oameni refuză! Trăiesc suspendaţi în prezent! Refuză să cunoască trecutul! Discutam cu o doamnă, medic, care spunea că ea nu vrea să aibă în casă cărţi triste! Păi, zic, semănaţi foarte mult cu o pisică care atunci când se aşează în fotoliu uită că a lătrat-o un câine cu o zi înainte şi stă fericită. Noi, oamenii, nu trăim în prezent! Noi trebuie să cuprindem în mintea noastră şi trecutul şi viitorul, precum şi, bineînţeles, prezentul.

Deci, are şi o valoare educativă remarcabilă, dar şi o valoare documentară pentru că nu numai din istoria care este aridă înţelegem ce s-a întâmplat într-o ţară, ci şi din aceste relatări care au o dimensiune afectivă. Nu există cunoaştere fără puţină afecţiune! Fără participare sufletească! Şi această carte m-a făcut să înţeleg mai bine ce s-a întâmplat în ţara mea, tocmai datorită acestei participări afective a autorului.   

Dacă ar fi ceva de reproşat, aş face-o! Şi atunci când am scris sau am vorbit despre Gabriel Liiceanu, ca de altfel şi despre alţi autori cu prestigiu, am spus ce nu mi-a plăcut! De exemplu, eram într-o emisiune cu Gabriel Liiceanu şi cu Cristian Tabără şi am spus că există ceva ce nu-mi place la cartea lui şi anume că mizează pe sinceritate, dar nu merge cu sinceritatea până la capăt. Adică, autorul care scrie foarte bine şi are o gândire filozofică bine articulată are mereu grijă de imaginea lui, să nu cumva să apară într-un mod nefavorabil în faţa publicului. Când mă gândesc acum la cartea despre care vorbim, nu am ce să-i reproşez autorului decât faptul că trăieşte timid, retras, că nu se face mai cunoscut, că vocea lui nu i se aude pentru că trăim într-un vacarm de voci care vor să se facă auzite şi cine nu intră în această competiţie riscă să nu fie observat! Mă bucur când sunt aduse în faţa publicului asemenea cărţi şi îl aşteptăm pe autor cu alte isprăvi literare de acest gen”.




 

Niciun comentariu: