miercuri, 25 octombrie 2017

CÂTĂ DEMNITATE, ATÂTA CREDINŢĂ!



Pe cei trei copii îi iubesc din tot sufletul, dar mai am un copil, care – după cum afirmă soţia – îmi umple mintea în majoritatea timpului, Ateneul Sfântului Pantelimon, care împlineşte în curând 10 ani de la reînfiinţare (2018) şi 80 ani de la înfiinţare (2021).
Celor trei copii ai mei, Theo, Ana şi Eva le ofer toată căldura și iubirea părintească, în timp ce Ateneului Sfântului Pantelimon îi confer toată energia și cunoașterea, luptând cu încrâncenare pentru dăinuirea acestuia. Aliaţi în această muncă am ales întotdeauna oameni minunați, care mă ajută dezinteresat și total, pătrunşi de o credinţă puternică.
Alături de aceşti oameni lucizi și liberi, care îşi duc treaba la bun sfârşit fără a-şi compromite principiile, îmi doresc să dezvolt proiectele Ateneului Sfântului Pantelimon şi în deceniul următor. Sper ca Dumnezeu să ne dăruiască sentimentul datoriei împlinite că, într-adevăr, am devenit tămăduitori sufletelor celor care şi-au pus nădejdea în programele Ateneul Sfântului Pantelimon. 
Sunt încredințat că până la urmă vor răzbate din proiectele Ateneului Sfântului Pantelimon principiul fundamental de viaţă care mă animă:  “Câtă demnitate, atâta credinţă!”

joi, 12 octombrie 2017

Expoziția itinerantă de icoane pe lemn „Cu Hristos în suferinţă„


Departamentul pentru copii și tineret al bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București a pregătit o expoziție itinerantă de icoane pe lemn intitulată CU HRISTOS ÎN SUFERINŢĂ.

Această expoziție este organizată de Departamentul pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, cel de-al doilea hram al bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București.

Icoanele au fost așezate chiar lângă racla acestei biserici care adăpostește veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, împodobind cadrul de sub amvon.

Facem precizarea că organizarea acestei expoziții este cu atât mai nimerită cu cât este foarte posibil ca ideea alegerii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași ca cel de-al doilea hram al bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc să fi aparținut inițiatorului Departamentului pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon, părintele Petru Gh. Savin care în perioada 1906-1914 a urmat cursurile Seminarului Veniamin din Iași.

Reamintim că vernisajul acestei expoziţii a avut loc în cadrul manifestării cultural-educative #CARTEaREZISTĂ dedicată Zilei Internaţionale a Educaţiei contribuind la campania de strângere de cărți pentru instituţiile defavorizate din punct de vedere al fondului de carte. Menţionăm că piesa de rezistență a expoziție o reprezintă o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos Pantocrator în zeghe, amintind faptul că anul 2017 este dedicat de Patriarhia Română apărătorilor ortodoxiei din vremea persecuției regimului comunist din România.

Icoanele au fost pictate de către membrii Departamentului pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon în cadrul atelierelor de pictură, în cadrul cărora au fost organizate mai multe biblioteci ad-hoc "Tinere, ia şi citeşte!". 

Expoziţia se doreşte să prefaţeze atelierul de teatru coordonat de doamna Simona Pandele în care se pregăteşte lansarea piesei de teatru "Osânda cărţilor" dedicată Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Piesa de teatru pune în lumină rezistenţa prin cult a preoţilor de la biserica Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti în faţa "Ciumei Roşii".






ARHIVA MEDIA

Departamentul pentru copii și tineret al Parohiei „Sfântul Pantelimon” - Foișorul de Foc din București a pregătit o ex­poziție itinerantă de icoane pe lemn intitulată „Cu Hristos în suferinţă”.

Expoziția este organizată de Departamentul pentru copii și tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon” cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, cel de-al doilea hram al Parohiei Foișorul de Foc din București. 

Icoanele au fost așezate chiar lângă racla care adăpostește veș­mântul Sfintei Cuvioase Parascheva, împodobind cadrul de sub amvon. 

Organizarea acestei expoziții este potrivită pentru că ideea alegerii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași drept cel de-al doilea hram al Bisericii „Sfântul Pantelimon” - Foișorul de Foc a apar­ținut inițiatorului Departamentului pentru copii și tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon”, părintele Petru Gh. Savin, care în perioada 1906-1914 a urmat cursurile Seminarului „Veniamin Costachi” din Iași. Vernisajul acestei expoziţii a avut loc în cadrul manifestării cultural-educative „Cartea rezistă” dedicată Zilei Internaţionale a Educaţiei, contribuind la campania de strângere de cărți pentru instituţiile defavorizate din punct de vedere al fondului de carte. Icoanele expo­ziției au fost pictate de către membrii Departamentului pentru copii și tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon” în cadrul atelierelor de pictură, unde au fost organizate bibliotecile ad-hoc „Tinere, ia şi citeşte!”. Expoziţia prefaţează atelierul de teatru coordonat de Simona Pandele în care se pregăteşte lansarea piesei de teatru „Osânda cărţilor”, dedicată Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. 
 
 

Departamentul pentru copii și tineret al bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București a pregătit o expoziție itinerantă de icoane pe lemn intitulată Cu Hristos în suferinţă.

Această expoziție este organizată de Departamentul pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, cel de-al doilea hram al bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București, potrivit Pr. Bogdan Teleanu, preot coslujitor la această biserică.

Icoanele au fost așezate chiar lângă racla acestei biserici care adăpostește veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, împodobind cadrul de sub amvon.

Vernisajul acestei expoziţii a avut loc în cadrul manifestării cultural-educative #CARTEaREZISTĂ dedicată Zilei Internaţionale a Educaţiei, contribuind la campania de strângere de cărți pentru instituţiile defavorizate din punct de vedere al fondului de carte.

Piesa de rezistență a expoziție o reprezintă o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos Pantocrator în zeghe, amintind faptul că anul 2017 este dedicat de Patriarhia Română apărătorilor ortodoxiei din vremea persecuției regimului comunist din România.

Icoanele au fost pictate de membrii Departamentului pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon în cadrul atelierelor de pictură, în cadrul cărora au fost organizate mai multe biblioteci ad-hoc Tinere, ia şi citeşte!.

Expoziţia se doreşte să prefaţeze atelierul de teatru coordonat de doamna Simona Pandele în care se pregăteşte lansarea piesei de teatru Osânda cărţilor dedicată Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Piesa de teatru pune în lumină rezistenţa prin cult a preoţilor de la biserica Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti în faţa Ciumei Roşii.
 

joi, 5 octombrie 2017

Programul "#respecTcarTea" iniţiat cu prilejul seratelor ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON continuă

Programul "#respecTcarTea" iniţiat cu prilejul seratelor ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON a continuat vineri, 6 octombrie 2017, la Şcoala Gimnazială MAICA DOMNULUI. 

Evenimentul  a fost organizat Şcoala Gimnazială „Maica Domnului” în colaborare cu biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc  din București şi s-a înscris în iniţiativa mai largă de susţinere a lecturii de carte coordonată de mediatorul cultural Simona Pandele.

În cadrul evenimentului a avut loc o discuţie liberă cu scriitorul TUDOR CĂLIN ZAROJANU despre importanţa lecturii în viaţa unui om. Toţi cei care au fost prezenţi la această manifestare au participat la o campanie de strângere de cărți pentru instituţiile defavorizate din punct de vedere al fondului de carte.

ARHIVA FOTO





 
Revista presei


1. RESPECT CARTEA - Radio TRINITAS, 6.10.2017
Programul Respect Cartea”, iniţiat cu prilejul seratelor Ateneului Sfântului Pantelimon, continuă, astăzi, la ora 17 și 30 de minute, la Şcoala Gimnazială Maica Domnului”din București
          Evenimentul are ca scop promovarea a lecturii de carte în rândul elevilor.
Invitat special va fi scriitorul Tudor Călin Zarojanu.
Potrivit directoarei Julieta Mihăilescu, va fi organizată cu acest prilej și o campanie de strângere de cărți pentru instituţiile defavorizate din punct de vedere al fondului de carte.
 
2. Proiectul „#respecTcarTea” la Școala Gimnazială „Maica Domnului” din București - Ziarul LUMINA, 9.10.2017

Inițiatorii proiectului „#respecTcarTea” de la Școala Gimnazială „Maica Domnului” din București l-au invitat vineri, 6 octombrie 2017, pe scriitorul Tudor Călin Zarojanu pentru a vorbi elevilor despre importanța lecturii. „Cum am ajuns scriitor? Ținând un jurnal! Ulterior, am început să scriu proză scurtă, pe care am adunat-o într-o carte, care s-a publicat abia după Revo­luție. Când mi-a apărut primul text, am fost extraordinar de emoționat. Sursele scrisului pot fi foarte diverse. De pildă, lucram într-un centru de calcul şi pe perete aveam mai multe calendare mici; am imaginat câte o poveste pentru fiecare. O carte se scrie din pasiune, nu din orgoliu. Când scrii, ai mai degrabă parte de durere decât de fericire. Chiar și atunci când scrii despre lucruri frumoase e o frământare interioară. Ulterior, dacă autorul a ajuns la un rezultat bun, se poate vorbi într-adevăr şi de fericire”, le-a mărturisit elevilor Tudor Călin Zarojanu.

Întâlnirea a fost prefațată de Grupul de elevi „Fluturașii veseli”, care a organizat un moment artistic intitulat „Jocul paharelor”. Având expe­riența publicării în revista școlii, şase elevi și-au împărtășit gândul de a deveni în viitor scriitori. Invitatul le-a dăruit cu această ocazie prima sa carte publicată, „Viața ca troleibuz”. 

De asemenea, Simona Pandele, iniția­toa­rea proiectului „#respecTcarTea”, a propus în­ființarea unui club de lectură în școală, avându-l ca președinte de onoare pe scriitorul Tudor Călin Zarojanu. Cu ocazia acestui eveniment s-au strâns 300 de volume care vor fi donate unor școli cu fond de carte redus. (Pr. Cătălin Ciocan)

Press Release #CARTEaREZISTĂ, 4.10.2017


#CARTEaREZISTĂ, manifestare cultural-educativă dedicată ZILEI INTERNAŢIONALE A EDUCAŢIEI

cu scopul creşterii stimei de sine a copiilor de la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti

Cazul tulburător de la un liceu din Brăila, unde, în ajunul Zilei Internaţional a Educaţiei (5 octombrie 2017), un elev de clasa a noua a încercat să se sinucidă în clasă, de faţă cu toţi colegii săi din cauza acestui fenomen ne face să medităm pe fiecare dintre noi, inclusiv părinţi şi profesori, în ce măsură am contribuit la propagarea acestui flagel. Conform psihologilor, situaţiile în care elevii sunt marginalizaţi de colegi sunt tot mai dese, iar principala problemă cu care se confruntă victimele bullingul-ui este scăderea stimei de sine. 
Preîntâmpinând această situaţie gravă cu care se confruntă sistemul educaţional din România, în baza parteneriatului încheiat cu Şcoala Gimnazială Maica Domnului din Bucureşti, Departamentul pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon a organizat în seara zilei de 4 octombrie 2017 la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti manifestare cultural-educativă dedicată Zilei Internaţionale a Educaţiei intitulată  #CARTEaREZISTĂ.
Organizarea acestei manifestări a plecat de la premisa că „cu cât literaturile sunt tot mai puţine, cu atât situaţiile de bulling sunt tot mai frecvente!”. Simpla lectură de calitate poate salva victimele bullingul-ui, cartea fiind cel mai bun prieten al copiilor noştri. „Sigur muzica ne sensibiliează şi ne îmbogăţeşte foarte, dar fără cărţi nu am putea trăi!”, a concluzionat d-na Olga Szel, profesoara clasei de pian care a oferit un minunat concert în deschiderea manifestării #CARTEaREZISTĂ.
Vernisarea expoziţie de icoane pe lemn “Cu Hristos în suferinţă”, pictate de membrii Departamentului pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon a reprezentat deopotrivă cu celelalte momente artistine ale serii o formă de cultivare a stimei de sine a copiilor din parohia Sfântului Pantelimon. Inspiraţi de una dintre icoane în care Iisus Hristos Pantocrator este zugrăvit îmbrăcat în zeghe, amintind de faptul că anul 2017 este anul apărătorilor ortodoxiei în vremea regimului comunist, la recomandarea scriitoarei Ileana Toma manifestarea #CARTEaREZISTĂ s-a vrut şi un prilej de recunoaştere a faptului că “Apărătorii Ortodoxiei au fost în egală măsură şi luptători pentru făuritorirea Marii Uniri din 1918!”. Dar, desigur, că pentru aprofundarea unor asemenea adevăruri istorice este nevoie, în egală măsură, de lectură. De aceea, îndemnul scriitoarei Ivona Boitan adresat fiecărui copil „de a regăsi bucuria de a citi!” reprezintă motivaţia necesară Departamentului Ateneul Sfântului Pantelimon pentru pregătirea proiectului „2018 - Anul omagial al unității de credință și de neam și al Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”.

marți, 3 octombrie 2017

#CARTEaREZISTĂ, manifestare cultural-educativă dedicată ZILEI INTERNAŢIONALE A EDUCAŢIEI

Seratele ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON au găzduit miercuri, 4 octombrie 2017, manifestarea cultural-educativă #CARTEaREZISTĂ dedicată Zilei Internaţionale a Educaţiei. 



Evenimentul  a fost organizat la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Maica Domnului” din București şi se înscrie în iniţiativa mai largă de susţinere a lecturii de carte coordonată de mediatorul cultural Simona Pandele.

În cadrul evenimentului au avut loc un concert sustinut de solistii clasei de pian a profesoarei Olga Szell şi o discuţie liberă cu scriitoarea Ivona Boitan despre importanţa cititului unor cărţi de calitate pentru viaţa unui om. Toţi cei care au fost prezenţi la această manifestare au participat la o campanie de strângere de cărți pentru instituţiile defavorizate din punct de vedere al fondului de carte.

Manifestarea cultural-educativă #CARTEaREZISTĂ s-a încheiat cu vernisarea expoziției de icoane pe lemn CU HRISTOS ÎN SUFERINȚĂ, realizată de membrii Departamentului pentru copii şi tineret ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON.