joi, 23 decembrie 2010

DECLARATIE DE INTENTII 2011

Toate activitatile cultural-educative si social-filantropice desfasurate de grupul catehetic ATENEU din anul 2011 se vor desfaura sub semnul ANUL ARTIZANULUI CRESTIN. Alegerea acestei teme are ca scop stimularea creativitatii şi dexteritatii tinerilor ateneisti de la biserica Sf. Mc. Pantelimon. In acest context, vor fi realizate ateliere de lucru, cenacluri cultural-religioase, manifestari teatrale si cinematografice a caror productie va fi valorificata in scop misionar-caritativ.
Astfel, printre proiectele care se vor derula pe parcursul anului 2011 enumeram:
1. Festivalul de teatru si film (cu prilejul sarbatorii Cuv. Parascheva);
2. Serata duhovniceasca (cu prilejul sarbatorii Sf. Mc. Pantelimon);
3. Targul de artizanat crestin (cu prilejul Nasterii Domnului);
4. Campania "Mangaierea bolnavilor si batranilor prin dramoterapia religioasa" (pe parcursul anului);
5. Campania "Catehizarea adultilor cu ajutorul teatrului religios jucat de copii" (pe parcursul anului);

marți, 21 decembrie 2010

MATINEU LA ATENEU DE CRĂCIUN: GALA PREMIILOR ASPIR

În ziua de 25 decembrie 2010, începând cu orele 12.00, la biserica Sf. Mc. Pantelimon de la Foişorul de Foc, are loc cea de a doua ediţie a Festivalului de teatru şi film religios "Ateneul Sfântului Pantelimon" (FTFRA 2010).

Pentru secţiunea de premiere a galei filmului religios MATINEU LA ATENEU, organizatorii FTFRA 2010 au selectat filmele "Patimi şi Înviere" (o producţie TVR 3), "Fântâna Ortodoxiei" (o producţie TVRM), "Cuv. Parascheva, Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni" (o producţie Trinitas TV). În cadrul galei, organizatorii FTFRA 2010 vor oferi premiul ASPIR (Atenul Sfântului Pantelimon - Inspiraţie şi Religie) pentru următoarele categorii:
1. Cel mai bun film;
2. Cel mai bun actor;
3. Cea mai bună actriţă;
4. Cel mai bun actor în rol secundar;
5. Cea mai bună actriţă în rol secundar;
6. Cel mai bun debut;
7. Recuzită, costume şi accesorii.

Printre cei nominalizaţi de organizatorii FTFRA 2010 la premiile ASPIR se numără Alina Vlad, Cristina Chiroiu-Bolteanu, Gabriel Sandu, Daniel Bouleanu, Georgeta Vlad şi Gabriela Anghel etc.

Pentru secţiunea de prezentare a unei noi producţii de film religios, organizatorii FTFRA 2010 vor oferi cinefililor creştini bucureşteni prilejul de a viziona în premieră transpunerea cinematografică a piesei de teatru "Un Crăciun de poveste". Protagoniştii filmului, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, dau viaţă unui scenariu compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU despre capacitatea de transformare a omului.

Este vorba de un scenariu clasic despre Naşeterea Mântuiorului nostru Hristos care dă expresie modului în care omul face alegerile în viaţă. Personajul principal, Moş Crăciun, un hangiu din Bethleem, are de ales între bucuria de a intra în posesia unui măgăruş sau aceea de oferi un ajutor pruncului Mesia ce urma să se nască în acea noapte. Iniţial optează pentru măgăruş, dar naşterea Mântuitorului Hristos îi va schimba perspectiva materialistă pe care o avea până în acel moment sfânt asupra vieţii.

Actorii fac parte din trupa de teatru religios ATENEU, înfiinţată în 2009 şi care îşi derulează activitatea în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor” prin proiectul cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon” de la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc. Distribuţia este următoarea: Micul Mesia (Theodor-Ioan TELEANU), Fecioara Maria (Alina BÂGIOI), Iosif (Mihai Tănăselea), Hangiul Crăciun (Daniel BOULEANU), Hangiţa Crăciuniţa (Teodora SANDU), Magi (Gabriel SANDU, Alexandru-Ştefan IANCU, Cosmin MĂGUREANU), Păstori (Alina VLAD, Camelia OPREA, Roxana DUMITRU), Îngeri (Elena SANDU, Cristina CHIROIU-BOLTEANU, Antonia CHIROIU-BOLTEANU, Ema PENDIUC, Marina CRISTEA), Copii (Andrei Barbu, Daniela DUMITRU), Măgăruşul (Florin STRÂMBEANU), Povestitorul (Cristian Constantinescu), Negustorii (Vlad Gheorghiu, Gabriela Gheorghiu, Elena Sandu, Ana Manicea). Costumele au fost realizate de domnele Georgeta Vlad şi Gabriela Anghel.

duminică, 19 decembrie 2010

SEMNIFICATIA TERMENULUI "ATENEU"


ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON SE AUTODEFINESTE CA UN SPATIU AL LIBERTATII PENTRU VIZIUNEA MICILOR ÎNTREPRINZĂTORI CREŞTINI!

În ciuda etimologiei sale neclare, cuvântul ateneu (gr. tekne - artă, tehnică) sugerează înţelepciunea sau inteligenţa practică a artizanilor, a abilităţii şi ingeniozităţii lor de a lucra manual. "Tekne este un tip de cunoaştere ce poate fi predată altora", afirmă Platon. Analizând expresia "fiii înţelepciunii", Andrei Pleşu spune următoarele: "Teknon implică o înrudire de ordin superior, o "calificare" prin adeziune, prin integrarea într-o categorie mai înaltă. Luca invocă, prin acest termen, "fiii înţelepciunii". (...) Paidion se va îndrepta, aşadar, spre condiţia mai consistentă a lui teknon, pentru a atinge, în cele din urmă, postura de hyios, "adopţia", filialitatea" (Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012, p. 105 şi 107). Aceste pasaje trebuie corelat cu următorul în care se spune: "S-a observat însă, pe bună dreptate, că "înţelegerea" de care vorbeşte Matei nu trebuie privită ca o virtute strict cognitivă. Nu ni se cere o simplă adeziune mentală la mesajul auzit, ci trecerea de la asimilare la valorificare. Testul "înţelegerii" adevărate este fertilitatea pe care o granatează, efectul ei pragmatic, energia ei roditoare" (Ibidem, p. 80). Şi, concluzionează astfel: "Nu este suficient să primeşti, dacă prin "a primi" înţelegi strict "a încasa", a păstra timorat, neproductiv, ceea ce ţi se încredinţează" (Ibidem, p. 178).

În acest sens, filozoful german Hannah Arendt descrie comportamentul artizanului (the craftsman) în felul următor: „Opera artizanului era ghidată de idee, de modelul pe care l-a contemplat mai înainte ca procesul de fabricare să fi început sau să se fi terminat; în primul rând, pentru a avea indicaţii despre ceea ce urma să se facă şi, apoi, pentru a verifica produsul finit”. Hannah Arendt consideră că artizanul (homo faber), spre deosebire de animal laborans, a cărui grijă este de a se „adapta” la condiţiile lumii , este cel care stabileşte sau, mai bine zis, creează condiţiile în care vieţuieşte, fiind „constructorul lumii (the builder of the world) şi producătorul de lucruri (the producer of things)” .

Din punct de vedere social, capacitatea creatoare a omului determină, de fapt, diferenţa dintre animal laborans şi homo faber: „Spre deosebire de animal laborans, a cărui viaţă socială este similară celei de turmă, fiind incapabil să edifice şi să locuiască în sfera publică şi mundană, homo faber este capabil, în cel mai înalt grad, să aibă propria sa sferă publică, chiar dacă nu este politică, în sensul deplin al cuvântului”.

În acest sens, recunoaşterea demnităţii umane depinde de gradul de afirmare publică a lui homo faber prin intermediul valorii sustenabile a acţiunilor sale.

Referitor la orginea antonimului cuvântului "ateneu", şi anume "idiot, autorul cărţii The Constant Choice. An Everyday Journey From Evil Toward Good (published by Greenleaf Book Group Press Austin, Texas, 2013), PETER GEORGESCU, afirmă următoarele: "In Greek and Latin, idiot” means “a private person”: that is, someone caught up in a private world of self-preservation and safety with no regard for the common good or obligations of citizenship. The word “idiot” was used derisively in ancient Athens to refer to one who declined to take part in public life. In our own days, we confuse this “idiocy”—the lack of commitment to a community outside oneself—with freedom. It’s a scandal. It’s one form of nihilism" (p. 294).

SCOPUL PROGRAMULUI ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON:
- Atingerea maturităţii întru credinţă nu prin constrângere, ci prin împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise.

OBIECTIVE PRINCIPALE ALE PROGRAMULUI:
1. Atragerea de voluntari în scopul cultivării credinţei creştin-ortodoxe;
2. Îmbogăţirea patrimoniului cultural bisericesc
printr-o reală şi o justă apreciere şi valorificare a valorilor cuprinse în învăţătura bisericească;
3. Elaborarea de produse culturale de calitate special pentru persoanele sărace - pornind de la principiul că
fenomenul artistic a precedat virtual căderea în păcat a protopărinţilor noştri Adam şi Eva (Fac. 1, 31) - cu scopul echilibrării interesului manifestat faţă de cultura de masă, din păcate, în detrimentul culturii elitiste;
4. Practicarea sfinţeniei în circumstanţe concrete ale vieţii (la nivel de familie, parohie, şcoală, stradă, cartier, oraş, ţară etc) conform principiilor de credinţă filtrată de-a lungul timpului de solul neîntinat de păcate al vieţii sfinţilor Bisericii Ortodoxe;
5. Acţiuni în domeniul adaptabilităţii tinerilor creştin-ortodocşi (formarea profesională şi învăţarea de-a lungul vieţii prin furnizarea de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi necesare practicării ocupaţiilor de tip "dominant" (ex. învăţător ), "de străpungere" (ex. îngrijitor bătrâni la domiciliu) sau "care şi-au schimbat semnificativ conţinutul" (ex. specialist în relaţii publice) prin susţinerea de cursuri de formare;

OBIECTIVE SECUNDARE:
1. Amplificarea la nivel parohial a manifestărilor umane bineplăcute lui Dumnezeu prin împletirea în mod abil şi echilibrat a învăţăturii creştine cu experienţa umană cotidiană cu scopul de a combate influenţele secularizante sau vulgarizante oferite de cultura străzii sau de cartier.
2. Dezinhibarea socială prin încurajarea tinerilor creştini de a se comporta (a vorbi şi a acţiona) cu demnitate în public cu scopul transformării şi dezvoltării personale sănătoase;
3. Valorificarea unei sensibilităţi artistice care se fereşte de exchibiţionism, de exaltarea senzualităţii şi a voluptăţii, în scopuri misionare bisericeşti precise;
4. Angajare misionară în scopul mijlocirii bucuriei întâlnirii unui creştin cu altul în societatea contemporană cu scopul trăirii unei vieţi bisericeşti lipsite de inhibiţii conform principiilor şi valorilor noastre creştine;
5. Însuşirea de către tinerii creştini a idealului de a deveni “buni creştini şi buni români” prin demonstrarea măsurii ataşamentului lor faţă de valorile creştine ortodoxe româneşti aşa cum se desprind ele din predaniilor Mântuitorului Hristos împărtăşite din moşi strămoşi;
6. Depăşirea etapei de alfabetizare creştină a culturii şi civilizaţiei europene prin pătrunderea duhului Mântuitorului nostru Hristos şi a Evangheliei Sale în fiinţa reprezentanţilor acestora.

STRATEGIE:
Nu ne putem gândi iubirea lui Dumnezeu ca la o artă de seducţie dumnezeiească pentru că ar însemna ca Acesta printr-un act de cucerire să încalce grav libertatea umană. Dacă, după cum se exprimă Sf. Chiril al Alexandriei, "strălucirea iubirii este în noi chipul Mântuitorului nostru Hristos" rezultă că şi noi oamenii trebuie să învăţăm arta iubirii dumnezeieşti care nu înseamnă în nici un caz seducţie, ci în mod strict doar LIBERTATE ÎN HRISTOS. În mod firesc, se pune următoarea întrebare: Ce fel de libertate este aceasta? Este o libertate prin care omul se recucereşte pe sine, iar nu pe alţii! După exemplul Mântuitorului nostru Hristos, restauratorul omului constă tocmai în acest act de recucerire a propriului sine! Asta însemnă tocmai conştientizarea oamenilor că au pierdut ceva care merită recucerit. Ce am pierdut oare? INOCENŢA (de fapt acesta este şi sinonimul expresiei "sărăcia cu duhul")! Din acest punct de vedere putem face următoarea afirmaţie: "Inocenţă, Mântuitorul Hristos este personificarea numelui tău!"

Astăzi, datorită mizeriei devărasată de-a lungul timpului în spaţiul public şi a deprinderii de mascare a ruşinii eşecului orin arogarea unor false merite, oamenii şi instituţiile (una dintre acestea fiind chiar Biserica!) cu greu mai fac faţă ecologizării sale. Ce se mai poate face când o întreagă societate începe să perceapă răul ca pe un fapt banal, iar oprobiul public nu mai funcţionează? Răspunsul nostru, care este în acelaşi timpşi un APEL, este următorul: Să fie susţinute acţiunile bisericeşti de încurajare a libertăţii în Hristos prin înlocuirea sistematică a păcatelor propagate de cultura de masă care au contribuit din plin la pierderea inocenţei societăţii româneşti cu virtuţile umane şi teologice care le corespund!

Acest APEL LA ECOLOGIZAREA SPAŢIULUI PUBLIC ROMÂNESC pleacă de la premisa că societatea românească are nevoie de o ecologizare a întregului său spaţiu public! În acest sens, trebuie înţeles faptul că adevărata binefacere nu constă într-o temporizare sau o banalizare a acţiunii răului, ci printr-o reală consolidare a propriei libertăţi interioare. Cât de liber sufleteşte se mai poate simţi un om într-un prezent ameninţat de un viitor sumbru? De aceea credem că absenţa libertăţii în Hristos este cea mai cumplită dintre oricare dinte bolile sufleteşti şi trupeşti de care poate suferi un om. Astfel, cu cât va ajunge să iubească mai puţin păcatul şi să se dezobişnuiască cu prezenţa acestuia în propria proximitate, cu atât omul va fi mai liber şi îl va iubi mai mult pe Dumnezeu.

marți, 7 decembrie 2010

TERAPIE ŞI EDUCAŢIE PRIN TEATRU RELIGIOS

În ciuda faptului că tot mai puţini români merg la teatru, preferând mai mult spectacolele de divertisment de la televizor care parodiază vremurile de criză pe care le traversăm, la nivel parohial se poate constata - mai ales în prejma marilor sărbători, aşa cum este în această perioadă Naşterea Domnului, dar şi la diverse hramuri bisericeşti - un interes crescut pentru scenetele religioase. Animatorii acestui fenomen bisericesc sunt acei preoţi care doresc să resusciteze interesul pentru orele de cateheză cu ajutorul teatrului religios, o artă pe care, alături de poezie sau pictură, o consideră nimerită să exprime sentimente şi să transmită nemijlocit impresii referitoare la credinţa în Dumnezeu.

Pe de o parte, teatrul religios, cu textele sale extrase din Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiţie, reprezintă o modalitate artistică de mărturisire a mesajului Evangheliei capabilă să conducă spre Mântuitorul nostru Hristos. Din această cauză, şi interpretarea actoricescă se cuvine să confere un ritm, o fluiditate şi, chiar o muzicalitate pe măsură, asemănătoare psalmodierii cântărilor bisericeşti la strană. Pentru că este indicat ca teatrul religios să împletească în mod abil şi echilibrat istoria sacră cu experienţa umană cotidiană, trebuie luat în serios faptul că actorii amatori - care de regulă sunt copii sau tineri - nu vor putea intra foarte bine în rol atâta timp cât nu se vor lepădă de orice inflenţă secularizantă sau vulgarizantă oferită de cultura străzii sau a cartierului în care trăiesc. În sens contrar, experienţa teatrală nu va mai putea oferi o lectură biblică capabilă să-i trezească pe adulţii spectatori din somnul cotidian şi să-i transpună într-un univers revelat, povestit cu o foarte puternică credinţa în Dumnezeu. Pe fondul îngrijorării crescute a părinţilor faţă influenţele nefaste din societatea contemporană asupra copiilor lor, credem că teatrul religios jucat în comunitatea parohială va putea constitui un mod eficient de catehizare a tinerilor şi adulţilor, deopotrivă, numai şi numai printr-o reală transformare duhovnicească a interpreţilor şi a spectatorilor săi.

Pe de altă parte, încă din vechime au fost recunoscute beneficiile terapeutice ale creării sau a simplei contemplări a unei opere de artă. Din acest punct de vedere, valorificarea dramaturgiei religioase de către slujitorii Bisericii poate fi făcută nu doar din motive misionare, ci şi terapeutice, teatrul religios putând fi înscris nu doar între activităţile cultural-artistice, ci şi cele de asistenţă socială desfăşurate în comunităţile parohiale. Efectele benefice pe care le poate oferi dramaterapia religioasă, chiar dacă reprezintă o noutate în domeniu, nu sunt deloc de neglijat dacă ţinem cont că terapia prin teatru, în general, priveşte acele persoane care au nevoie de dezvoltare personală, vindecare emoţională, transformare individuală sau, mai grav, au o formă de autism. Dacă prin teatru religios se ajunge la situaţia ca măcar o singură persoană să fie dezinhibată social, fiind încurajată să vorbească şi să-şi privească cu demnitate semenii în public, recuperarea ei ar constitui un mare căştig pentru societate, în general, şi pentru Biserică, în special.

Însă, efectele pozitive ale educaţiei şi terapiei cu ajutorul teatrului religios nu trebuie exagerate întrucât există riscul de a se crea aşteptări foarte mari cu investiţii prea mici. Pentru ca pretenţiile tuturor adulţilor să fie rezonabile este suficient să facem observaţia că un rol major în contrabalansarea influenţelor străzii sau ale cartierului îl are şi familia. Ori, dacă adulţii nu sunt dispuşi să-şi facă autocritica degeaba aşteaptă ca piesele de teatru religios ale copiilor lor să-I ajute pe aceştia să-şi depăşească condiţia, să producă miracolul transformării duhovniceşti, ca să nu mai vorbim de rostul lor terapeutic. În acest caz, cel puţin, numai după un serios proces de conştiinţă oamenii - copii, tineri sau vârstnici - vor înţelege ce oferă cu adevărat Biserica.

vineri, 3 decembrie 2010