miercuri, 11 martie 2020

Teologie în vreme de pandemie

Sfatul 1 (Teologhisim sau doar coțofănim?)
Între actele practice care au primit semnificație „mistico-simbolică”, precum aducerea de pâine și vin pentru Euharistie, se număra - după Sfântul Chiril al Ierusalimului - inclusiv „spălarea mâinilor (necesară după preluarea darurilor)”, afirmă Karl Christian Felmy (Parintele diacon Vasili), unul dintre cei mai mari teologi ortodocsi contemporani (Karl Christian Felmy - De la Cina de Taină la Dumnezeiaca Liturghie a Bisericii Ortodoxe, Editua Deisis, Sibiu, 2008, p. 72). De această spălare a mâinilor nu erau scutiți nici credincioșii care - după mărturisirea Sfântului Ioan Gură de Aur - „își spălau mai întâi mâiile înainte de începerea serviciului divin” (Ibidem, p. 96). De asemenea, într-o astfel de practică trebuie inclusă și „spălarea vaselor întrebuințate la Euharistie, provenită dintr-o practică iudaică paralelă”, precizează acest mare teolog ortodox contemporan (Ibidem, p. 59).

ABLUȚIUNEA, DIMENSIUNE SIMBOLICĂ ȘI PRACTICĂ A BUNEICUVIINȚE RELIGIOASE
Una din expresiile rostite în auzul tuturor la Sfânta Liturghie este preluată din psalmul 25, versetul 8: „Doamne, iubit-am bunăcuviința/podoaba casei Tale...”. Deloc întâmplător, ci aproape chiar imperativ, această formulă se regăsește atât în rugăciunea de spălarea a mâinilor, precum și în cuprinsul altor rugăciuni rostite sau nu cu voce tare (ex: rugăciunea antifonului al II-lea sau rugăciunea Amvonului). 

De remarcat faptul că, în ceea ce privește gestul spălării mâinilor preoților, Robert F. Taft consideră că nu primează atât utilitatea sa practică, cât mai ales cea simbolico-motivațională: „În al doilea rând, Sf. Chiril al Ierusalimului exclude orice scop practic pentru spălarea mâinilor, căci n-am intra în biserică având vreo murdărie trupească. Această acțiune este un simbol al curăției de care au nevoie cei ce slujesc la altar. Și Pseudo-Dionisie și Constituțiile Apostolice atribuie rânduielii un înțeles simbolic, în ultima scriere fiind exclusă o finalitate practică, căci spălările au avut loc înainte de aducerea darurilor” (în „O istorie a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur” Editura Renașterea, Cluj- Napoca, 2012, p. 243).

Totuși, împodobirea/podoaba casei nu constituie un obiectiv eminamente simbolico-material, ci - așa cum relevă folosirea tămâiei în biserică - și unul practic. Astfel, Robert F. Taft face următoarea remarcă în acest sens: „Se pare că folosirea tămâierii în biserică este de origine seculară. La mese și în ocazii publice și, în special, la înmormântări - din motive evidente - se obișnuia arderea de tămâie doar pentru a parfuma atmosfera” (în „O istorie a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur” Editura Renașterea, Cluj- Napoca, 2012, p. 228). De asemenea, în cazul ripoidelor spune: ”În Constituțiile Apostolice (către sfârșitul secolului al IV-lea) sunt menționați și diaconii purtând ripide, dar acestea nu au scop simbolic. Sunt folosite pentru îndepărtarea insectelor care s-ar putea ating de daruri” (bidem, p. 96). Remarcăm că tot un scop practic l-a urmărit, în opinia lui Robert F. Taft, introducerea copiei (sulița) în cultul liturgic: „Ca urmare a introducerii unui nou instrument - copia (sulița) - pregătirea strict funcțională a pâinii și a vinului dobândește acum o nouă dimensiune” (în „Reforma liturgică bizantină, Editura Renașterea, Cluj - Napoca, 2019, p. 214).apr

Toate aceste pregătiri au condus la accentuarea caracterului „înfricoșător” al întâlnirii în Sfânta Liturghie a omului cu Dumnezeu prin Taina Sfintei Euharistii și o atitudine mai scrupuloasă față de Sfintele Daruri manifestată sub forma „devoțiunii”.

„În Răsărit, devoțiunea crescândă a condus la oferirea și primirea cuminecătoruu cu lingurița. Cuminecarea cu lingurița este atestată mai întâi la Sfântul Sofronie al Ierusalimului (+ 638). Canonul 101 Trullan (692) a interzis folosirea pentru cuminecare a unor vase speciale. Un secol mai târziu, Sfântul Ioan Damaschinul (+749) presupune încă în Dogmatica sa cuminecarea separată sub cele două forme. Curând după aceea însă, cuminecarea cu lingurița a fost proiectată retroactiv la Sfântul Ioan Hrisostom însuși care identificase cuminecarea cu cărbunele aprins din Isaia 6. În explicarea ulterioară a acestei imagini, lingurița a devenit „cleștele” prin care întinde oamenilor „cărbunele aprins”, Euharistia. Lingurițele atestate din secolul VI în Siria între vasele sfinte nu permit însă afirmarea necondiționată a folosirii lor pentru cuminecare. Reprezentări ale împărtășirii cu lingurița - ca aceea din Viața Sfintei Maria Egipteanca - nu trimit în chip necesar la o practică corespunzătoare drept regulă, ci foarte probabil doar la o astfel de practică pentru cuminecarea în afara Dumnezeieștii Liturghii, ca, de exemplu, la cuminecarea bolnavilor. Când, între altele, în 1054 cardinalul Humbert a protestat și împotriva cuminecării cu lingurița, aceasta se impusese evident de mult în epoca sa, deci la mijlocul secolului XI. În comentariul său la canonnul 101 Trullan, canonistul Teodor Valsamon (cca 1110/1120 - 1189) scrie despre cuminecarea cu mâna că a fost suprimată „în unele Biserici”. Poate că Valsamon nu vrea să admită cât de multe Biserici s-au abătut de la vechea practică. E evident însă că în epoca sa vechea practică nu murise cu totul” (Ibidem, p. 201).

Dacă tot l-am menționat pe Sfântul Ioan Gură de Aur, trebuie spus faptul că întreaga sa devoțiune față de Taina Euharistiei se concetrează pe necesitatea igienizării trupești și sufletești din respect față de persoana divino-umană a Mântuitorului nostru Hristos. În acest sens, el lansează următorul avertisment: "Așa că, nici Iuda, dar nici Simon Magul să nu se apropie de Sf. Împărtășanie" , spune Sf. Ioan Gură de Aur (vezi Omilii la Matei, omilia L, III, în col. PSB, vol. 23, p. 583). Părintele Nicolae Bordașiu, fără intenția de a știrbi ceva din reputația coțofanei, mi-a împărtășit următoarea poveste cu această pasăre. „Într-un sat, trăia odată un om care băga zâzanie între săteni. De aceea, oamenii îl ocoleau. Într-o zi, cu ocazia unei nunți, deși nu-l invitaseră, s-au trezit cu el pe cap. Vicleanul om, le-a spus că nu venise să stea, ci doar să se intereseze ce culoare are coțofana! Naivi, oamenii au început să-și dea cu părerea, ba că-i albă, ba că-i neagră, luându-se la bătaie în final”. Din acest punct de vedere, Sfântul Ioan Gură de Aur avea multă dreptate când zicea: "Masa aceasta este a vulturilor, nu a coțofanelor!" (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXIV, pp 253 - 254).

Sfatul 2 (Zăvorârea globală, în sens isihast, a inimii unei umanități infirme, ca resetare a valorilor care guvernează lumea!) 
Parafrazându-l pe Sfântul Grigorie Palama, ne întrebăm retoric: cum ar putea oare ca un bine superior să se opună unui bine inferior? Sau, cu alte cuvinte, cum ar putea oare un bine material să se opună unui spiritual și invers?

Omul are nevoie de hrană materială și spirituală, deopotrivă! Sesizând infirmitatea gândirii umane tentate să pună accentul doar pe traiul material, Mântuitorul Hristos remarcă: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4). Desigur, conform Sfintei Scripturi, afirmația nu este făcută în contextul unei discuții purtate cu vreun filozof care percepe naiv  credința în Dumnezeu drept sursa tuturor relelor, ci are semnificația unei exorcizări aplicate direct diavolului, autentica sursă care generează răul în această lume.  


Echilibrul dintre aceste două nevoi se face, cu voie sau fără de voie, prin zăvorărea inimii umane în fața intențiilor, simțămintelor și dorințelor împlinite sau nu, după cum afirmă Sfântul Teofan Zăvorâtul. Dar, zăvărârea - pe care acest trăitor isihast o recomandată ca pe o liniștire a simțurilor noastre generate de propria inconștiență - nu trebuie înțeleasă ca o carantină definitivă, ci se face întru însămânțarea conștientă a gândurilor, acțiunilor, obișnuințelor și caracterului care-și vor pune pecetea asupra întregii noastre vieții viitoare, în sensul arătat de educatorul american Stephen Richards Covey. De aceea, Sfântul Grigorie Palama preferă să îl citeze pe Sfântul Macarie cel Mare peste tot unde face referire atunci când definește corpul uman drept un element activ al vieții spirituale/duhovnicești (Triade, I, 2,3; I, 3, 41; II, 2, 25, 27; III, 1, 16).

Mai mult ca sigur că după o asemenea izolare, asumată benevol sau determinată de gravitatea crizelor cu care ne confruntăm (precum pandemia cu noul coronavirus!), nu o să mai enervăm din motive minore, ci măsura noastră va fi dată de felul în care reacționăm la problemele majore cu care ne vom contrunta și în viitor!  

Poate, doar așa vom înțelege că zilele acestea, credincioși sau nu, avem cu toții un inamic comun! 
 

marți, 10 martie 2020

Educatorul creștin

„Nu este de ajuns ca cineva să fie înzestrat cu alese calități sufletești, dacă nu și-a găsit și educatorul care să știe să le modeleze”, afirmă preotul Mihail Bulacu referindu-se la relația dintre Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu (Educatori creștini ai neamului românesc, Editura Basilica, 2020, p. 44).

joi, 5 martie 2020

Agenda Ateneului Sf. Pantelimon 2020


Activitățile Departamentului pentru copii și tineret de la parohia Sf. Pantelimon, derulate constant în cadrul proiectului denumit generic „Ateneul Sfântului Pantelimon” (încă din anul 2008), se vor desfășura în anul 2020 după următoarea agendă de lucru:

1.    Editarea, cu o frecvență lunară, a periodicului Ateneul Sfântului Pantelimon;
2.    Atelierul de icoane pe lemn "Educaţie prin ochii credinţei" desfășurat în două semestre, de regulă pe parcursul lunilor februarie și septembrie și finalizat cu expunerea icoanelor în biserica Sf. Pantelimon și la Școala Gimnazială Maica Domnului de pe raza parohiei Sf. Pantelimon;
3.    Serata aniversară „Ce frumoasă e muzica”, susținută de soliștii clasei de pian îndrumați cu măiestrie de doamna Olga Szel, profesor la Colegiul National George Enescu, desfășurată annual sub forma a două ediții, respective în lunile iunie și octombrie;
4.    Oferirea unui spectacol de teatru, posibil „Brâncovenii” (după un text care ne aparține!) în cinstea hramului bisericii «Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc» din București (în ajunul hramului, posibil ziua de 26 iulie 2020);

5.    Momentul patriotico-aniversar „Ceremonialul Unirii” dedicat Zilei Naţionale a României, care constă în depunerea de coroane, jerbe și buchete de flori la ansamblul monumental "Bun creştin şi bun român" din incinta bisericii Sf. Pantelimon, la care sunt invitate să participe și să ia cuvântul personalități care au legătură cu parohia noastră și vizionarea proiecției filmului documentar „Jurnal de front”  despre modul în care fostul paroh de la această biserică, preotul confesor Gheorghe Creţu, a îmbărbătat ostaşii români pe câmpul de luptă al Primului Război Mondial;

6.   Ora de religie deschisă derulată de două ori pe an, respectiv în luna martie și în luna noiembrie, în cadrul programului "Personalităţi şi locuri valoroase de lângă şcoala/biserica ta" destinat elevilor de la Școala Gimnazială Maica Domnului cu concursul unei personalități care au legătură cu parohia noastră;

7.   Programul social-filantropic și cultural "Darul lui Moş Nicolae"/"Biserica şi Şcoala, împreună de Crăciun" care constă în mobilizarea copiilor din comunitatea parohială în vederea întâmpinării lui Moş Nicolae/Moș Crăciun: interpretare de colinde și daruri pentru cei prezenți.

8.   Colocviile ocazionale intitulate „Unitate și continuitate parohială” despre personalități sau locuri care au avut impact asupra trecutului istoric al parohiei Sf. Pantelimon;

9.   Pelerinajul tematicPrietenii Ateneului Sfântului Pantelimon” organizat ocazional prin intermediul Agenţiei de pelerinaj a Patriarhiei Române BASILICA TRAVEL la locurile care au legătură cu trecutul parohiei Sf. Pantelimon;

10.    Program „Inculturarea virtuţii milei creştine în viaţa parohială” cu ocazia sărbătorilor Învierii și Nașterii Domnului, dedicat persoanelor internate în două din Centrele de Recuperare şi Reabilitare aflate în administrarea Primăriei Sectorului 2, respectiv str. Balotului din zona Fundeni și str. Gheorghe Șerban. Conform programului, peste 200 tineri cu handicap neuropsihic vor fi împărtăşiţi şi vor primi alimente şi cadouri din partea credincioşilor; 

11.    Vizitele de Paști și de Crăciun ale copiilor din cadrul programului „Ateneul Sfântului Pantelimon” la bătrânii de la Centrul de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie" al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

12.    Programul „Masă pentru bătrânii din parohie” care se desfăşoară ocazional în cadrul campaniei parohiale “STOP ÎNSINGURĂRII!" şi constă în direcţionarea pâinilor de la Sfântul Altar sau a altor donaţii alimentare spre ajutorarea celor aproximativ 20 de bătrâni şi oameni singuri din parohie.

Cu  duhovnicescă dragoste,

P.C.  Preot Dr. TELEANU Bogdan-Aurel

miercuri, 4 martie 2020

Ateneul misionar semestrial "Educaţie prin ochii credinţei 2020"

Duminica, 2 februarie 2020, ora 11.30, în cadrul primului semestru al Ateneului Sfântului Pantelimon din „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor și copiilor“ și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români“, a debutat programul "Educaţie prin ochii credinţei 2020". 

Prima etapă din acest program, desfășurată în zilele de 2, 9, 16 și 23 februarie 2020, a reprezentat-o atelierul de icoane pe lemn "Sf. Ioan Gura de Aur", întrucât s-a considerat că icoana acestui Sfânt Părinte ilustrează cel mai bine mesajul programului propus. 

Cea de-a doua etapă, desfășurată în zilele de 16 și 23 februarie 2020, a constat în atelierul de confecționat mărțișoare pentru persoanele singure sau bolnave intitulat “Mărțișorul faptelor bune', coordonat de doamna Georgeta Muller. 

Astfel, cu ocazia zilei de 1 martie 2020, copiii din cadrul Departamentului „Ateneul Sfântului Pantelimon” au putut oferi cadou câte un mărţişor şi o felicitare tuturor doamnelor și domnișoarelor care au participat la Sfânta Liturghie duminicală, cât bolnavilor şi personalului din cadrul Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie din incinta bisericii SFÂNTUL PANTELIMON – Foişorul de Foc din Bucureşti. 

 Iniţiativa copiilor, intitulată “Ateneul faptelor bune”, face parte din campania parohială STOP ÎNSINGURĂRII!, care se desfăşoară neîntrerupt de peste 10 ani la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti în favoarea persoanelor vârstnice, bolnave şi singure din parohie.




© Biroul de presă al Departamentului pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon)