miercuri, 17 aprilie 2019

In memoria catedrala Nôtre Dame, 18.04.2019


Programul cultural-religios ”Stabat mater”
în memoria catedralei Nôtre Dame
la Școala Gimnazială Maica Domnului” din București

 Joi, 18 aprilie 2019, de la ora 10.00, la Școala Gimnazială Maica Domnului” din București a fost organizat programul de pricesne ”Stabat mater”  (tr. Stătea Maica-ndurerată) dedicat satului românesc la care a participat interpreta de muzică populară Elena Sima.
Evenimentul s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Școala Gimnazială ”Maica Domnului” și biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc din București în contextul în care Patriarhia Română a declarat 2019 drept ”Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)”.
Satele și orașele de pretutindeni sunt legate prin religie, o valoare comună care i-a ajutat pe locuitorii lor să treacă mai ușor prin suferință, luând deseori forma creațiilor culturale literare și muzicale, printre acestea putând fi considerate inclusiv pricesnele românești.
Sensibilizați de drama provocată de incendiul de la Nôtre Dame, simbol al creștinătății și culturii europene, organizatorii și-au manifestat solidaritatea cu poporul francez prin organizarea unei expoziții de icoane cu chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, al cărui nume este citat în romanulCocoșatul de la Nôtre Dame”, de Victor Hugo.
Micii iconari de la biserica Sfântul Pantelimon au realizat această expoziție de icoane în memoria catedralei Nôtre Dame, considerând că astfel sunt  în asentiment cu toți cei care și-au manifestat solidaritatea cu poporul francez, mai ales că și comunitatea noastră a trecut în anul 2012 printr-un incendiu similar care a distrus biserica Sfântul Pantelimon. 
 Comemorarea catedralei Nôtre Dame prin programul de pricesne ”Stabat mater” a reprezentat o lecție despre libertate. 
De altfel, însăși povestea cocoșatului Quasimodo care, adăpostind-o pe frumoasa Esmeralda în catedrala Nôtre Dame, lupta cu justiția coruptă și imoralitatea societății în care trăia a constituit o veritabilă lecție despre libertate pentru elevii Școlii Gimnaziale Maica Domnului”.

Morala acestei povești, de a nu comite nedreptăți în numele lui Dumnezeu, a constituit punctul de pornire în descoperirea universului fascinant al unui roman sau al unei povești, al unei catedrale sau biserici, al unei icoane sau al unui ou încondeiat, al unui cântec sau al unei pricesne pe care fiecare copil a învățat să le privească ca pe o formă de exercitare a libertății de exprimare.
Poate încă nu realizăm, dar zilele acestea se scrie partea a doua a romanului cocoșatului de la Nôtre Dame! Păcat însă că nu avem născut printre noi un alt Victor Hugo!
Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău sunt cuvintele rugăciunii Tatăl nostru care parcă le înțelegem în vreme de încercare mai bine ca oricând. Incendiul de zilele trecute de la Nôtre Dame pare că a funcționat mai degrabă ca o ispită (tentație, capcană etc.) în care Dumnezeu i-a lăsat să cadă pe toți bogații lumii care, sfidând sărăcia, au arătat că dispun după bunul lor plac de "o gramadă de bani". Cine știe? Poate că incendiul acesta nu va deveni un motiv de discordie ci, până la urmă, va avea rolul de a-i împăca pe cei bogați cu cei săraci.
Din păcate, unii dintre semenii noștri și-au dat și de data aceasta în petec riscând să intre în istorie ca cei care au scos la vânzare pe internet cenușă de la Notre-Dame!


ARHIVA MEDIA

1. ROMANIA TV, 19.04.2019

 
2. JURNALUL NAȚIONAL, 19.04.2019



O expoziție de icoane cu chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dedicată Catedralei Notre-Dame din Paris, a fost prezentată ieri la Școala Gimnazială ”Maica Domnului” din București, în cadrul programului religios ”Stabat mater”.
Prin acest eveniment, organizatorii își manifestă solidaritatea cu poporul francez în urma incendiului care a afectat Catedrala Notre-Dame, simbol al creștinătății și culturii europene.
”Micii iconari realizează această expoziție (...) considerând că, astfel, sunt în asentiment cu toți cei care și-au manifestat solidaritatea cu poporul francez, mai ales că și comunitatea noastră a trecut în anul 2012 printr-un incendiu similar, care a distrus Biserica Sfântul Pantelimon”, precizează organizatorii. (MICII ICONARI, SOLIDARI CU NOTRE-DAME - Jurnalul Național (ediția tipărită), vineri, 19 aprilie 2019, serie nouă - nr. 356 (7668))


ARHIVA FOTO



















 

joi, 11 aprilie 2019

Expoziția RĂMĂȘIȚELE HARULUI la Galeriile Centrului Rezidențial Popa Nan 21 (eveniment în construcție!)



În luna mai 2019, vă așteptăm la expoziția RĂMĂȘIȚELE HARULUI la care vom prezenta lucrări din Colecția ”Ateneului Sfântului Pantelimon” din București. 

Lansarea catalogului expoziției cu lucrări din Colecția ”Ateneului Sfântului Pantelimon” se va face în prezența organizatorilor.

Părintele Teleanu Bogdan-Aurel, curatorul expoziției RĂMĂȘIȚELE HARULUI va dialoga cu invitații. 

Va reamintim că expozitia RĂMĂȘIȚELE HARULUI a avut loc pe parcursul lunii aprilie 2019 la Galeria 2Art - Primăria Sector 2 București și parohia Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc din București în memoria precursorului proiectului ”Ateneul Sfântului Pantelimon”, părintele Gheorghe Crețu de la biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc din București

Vă așteptăm la Galeriile Centrului Rezidențial Popa Nan 21.