luni, 26 august 2019

DECLARAȚIE DE INTENȚII 2020: Înființarea centrului cultural pentru persoanele timide, care se tem să acționeze în public

De când sunt coordonator al Departamentului pentru copii și tineret ”Ateneul Sfântului Pantelimon” la parohia în care slujesc ca preot de peste 10 ani, am învățat să apreciez valoarea investițiilor în zona filantropică și a ajutorului concret oferit în spațiul social. În perspectivă, îmi doresc o intensificare şi o punctuală direcţionare a activităţilor social-filantropice desfășurate într-un mod mult mai bine articulat, atât în plan personal, cât și profesional (vezi în acest sens postarea https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2314035235319007&id=100001376583630). 

Principala sursă de inspirație a constituit-o inițiativa din 1748 a domnitorului Grigore Ghica al II-lea care a întemeiat la intrare în București  mănăstirea Sfântul Pantelimon care întreținea importantă activitate spirituală și socială, continuată astăzi de Centrul cultural misionar ”Familia” al Patriarhiei Române.  Acest centru desfășoară activități cultural-educative și misionare în sprijinul familiilor aflate în situații de dificultate din motive sociale, spirituale sau medicale, ale tinerilor cu o înzestrare intelectuală și spirituală desoebită, dar lipsiți de posibilități materiale ssau provenind din familii dezorganizate, orfani, vârstnici și a persoanelor cu dizabilități. De asemenea, el mai servește și drept casă de oaspeți pentru invitații la diferite evenimente și poate desfășura activități care au ca scop obținerea de venituri pentru autofinanțarea activităților proprii care un caracter cultural-misionar și spiritual-social.

Pe de altă parte, o sursă de inspirație secundară a constituit-o din faptul că sunt preot slujitor la o biserică unde a fost preot părintele Gheorghe Crețu, autorul unui minunat ”Jurnal de Front” din Primul Război Mondial (de a cărui editare m-am ocupat personal în 2019), în care povestea că el a fost cel care a primit ”însărcinarea de a aranja primul spital mobil” (în data de 15 august 1916, în Timişul de Jos, jud. Brașov, în mănăstirea Domnişoarelor Engleze/Maria-Ward-Schwestern), dar și cu părintele Petru Gh Savin, tatăl lui Aurel Savin, foarte apreciat pentru activitatea desfășurată în tabăra de tineret a Asociaţiei Creştine a Tinerilor YMCA România (înfiinţată în 1919, la iniţiativa Reginei Maria) care a adăpostit în 1939 peste 600 de tineri polonezi, refugiați din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial (vezi http://www.revistamemoria.ro/wp-content/uploads/2017/08/31-aurel-savin-inginerul-ion-e-bujoiu.pdf ). În plus, lucrând la Biroul de presă al Patriarhiei Române, nu aveam cum să ignor faptul că celebrul autor american motivațional Dale Carnegie, în 1912, a fost angajat de Young Men Christian Association (YMCA) să predea cursuri pentru adulți și descoperă, accidental, o metodă prin care poate diminua teama celor care vorbesc în fața unui public numeros, începând astfel o faimoasă carieră de orator și autor de succes.

Prin urmare, mă simt foarte legat de acești doi preoți de la biserica Sfântul Pantelimon, întrucât ambii au avut de suferit consecinețele represiunii comuniste, asemenea bunicilor mei, în special cel din partea tatălui, Teleanu N. Ioan, cu toții veterani ai persecuției îndurate din partea unui regim inuman și ateu descrisă în romanul ”Osânda cărților” (2017).

Last but not least, trebuie să recunosc că un alt model inspirațional l-a constituit Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, din vremea căruia datează primele spitale moderne din țara noastră (cum ar fi, spre exemplu, spitalul ”Colțea”), deodată cu originele bisericii de lemn cu hramul Sfântul Pantelimon pe amplasamentul căreia s-a ridicat actuala biserică în care slujesc ca preot. Precizez că am scris textul piesei de teatru Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam” (2016) gândindu-mă că el reprezintă întruchiparea elocventă a ”sfințeniei omului în circumstanțele în concrete ale vieții sale”, după cum se exprima Josemaría Escrivá de Balaguer, Fondatorul Opus Dei, dar și inițiatorul Universității Pontificale Santa Croce din Roma, unde am dost trimis de Patriarhia Română să studiez la Facultatea de Comunicare Socială Instituțională

vineri, 2 august 2019

MĂRTURII INEDITE ÎN PAGINILE ATENEULUI SF. PANTELIMON

Numărul 56 din publicația parohială ”Ateneul Sfântului Pantelimon” scoate la lumină, cu ajutorul doamnei ing. Anca Chivulescu, biografia părintelui Gheorghe Pohrib, paroh al bisericii Sfântul Pantelimon în perioada 1898 - 1921.
Redacția publicației parohiale ”Ateneul Sfântului Pantelimion” își exprimă sincera compasiune și solidaritate față de durerea prin care trece familia tinerei Alexandra Măceșanu, victima unei răpiri care a marcat puternic societatea românească în aceste zile.

joi, 1 august 2019

SCHIMBAREA DIN TEMELII A ROMÂNIEI


DE CE ALEXANDRA ESTE UN VERITABIL EROU

Durata în care se va face lumină deplină nu doar în cazul de răpire al Alexandrei, ci al tuturor copiilor din România constituie un răstimp de pendulare mai mult sau mai puțin rodnic între sclavia cea mai ieftină din toate timpurile, inclusiv cea sexuală care alimentează pornografia cotidiană, și recunoașterea virtuților eroilor care cad victime zi de zi celor care practică sclavagismul modern.
Orice justificare, atât pentru sine, cât și pentru ceilalți, făcută în cheia rezolvării teologice a distanței parcurse dintre ce ar fi trebui să fie și ce a devenit de fapt România, ridică serioase dubii în privința depășirii mântuitoare a iminentei Judecăți de Apoi. Greu de spus, astfel, că rezolvarea cazului Alexandrei nu-i treaba cuiva din țara aceasta, fie că a contribuit sau nu fecund la ceea ce a devenit astăzi România!
În mod cert, rezolvarea cazului crează dezbateri care, pentru a se evita riscul risipirii, ne fac să ne gândim la ”rest-ul” rămas de clarificat și poate constitui baza schimbărilor viitoare. Prin urmare, fie că se vrea sau nu, mijlocul (sau poate mai degrabă ”miezul” în sensul de conținut care unește capetele extreme) demersurilor legate pentru rezolvarea cazului Alexandra îl reprezintă, de fapt, schimbarea din temelii a României.
*
Întrebările care stau în centrul acestor dezbateri sunt: Unde este Alexandra? Cât va dura până se va face lumină deplină în acest caz de răpire? Ce dreptate se va face? Va fi sau nu declarată erou?
Sărăcia nu ar fi o tragedie națională, dacă nu ar exista comportamentul inuman al celor care se confruntă cu ea. Lipsiți de orice urmă de omenie, aceștia se folosesc de sărăcie drept motivație pentru a-și dezlănțui ura împotriva semenilor lor, pentru a cumpăra mai ieftin ceea ce în alte condiții nu și-ar putea permite sau pentru a dobândi ceea ce nu este sub nicio formă de vânzare!
Discuții precum cele purtate de Alexandra cu cei care răspund la apelul 112, care este posibil să o fi costat viața, ridică problema cinstei și onoarei funcționarilor statului, precum și ale tuturor celor care muncesc în România. După felul în care i s-a răspuns Alexandrei la 112, ce așteptări să mai ai din partea unor autorități care își ”trăiesc clipa”/”carpe diem” în modul cel mai individualist/egoist cu putință?
Capitalul uman și patrimoniul național ale României se prăbușesc din cauza nepăsării generale, de la autorități până la simplu cetățeni, care ne sfâșie cu nemila lor, mai ales atunci când, culmea, mai încearcă să ne convingă că cei care dețin puterea și controlul au întotdeauna dreptate, chiar și atunci când sunt semnalate erori evidente de funcționare. Este suficient să reamintim ca simplu argument în acest sens vorba din popor că ”șeful are întotdeauna dreptate, chiar și când nu are dreptate!
Din acest punct de vedere, cred că Alexandra, moartă sau vie, merită titlul de erou național fie numai și pentru simplul fapt că a reușit să semnalizeze această problemă gravă de comunicare dintre autorități și cetățeni! Dar, este probabil ca acordarea titului de erou național Alexandrei să nu se producă întrucât ar echivala, în percepția autorităților statului, cu recunoașterea unui propriu eșec, dacă nu achiar vinovății, deși, poate, că acordat în aceste momente ar putea contribui la salvarea vieții sau memoriei ei! Autoritățile statului cunosc faptul că, odată scoase din ţară, recuperarea fetelor răpite, precum Alexandra, se poate face doar cu ajutorul clienţilor cărora li se face milă de ele şi le duc la reprezentantele diplomatice ale României!
Dar, mai există o rațiune pentru care Alexandra merită acest titlu de erou! Trăim într-o lume în care orice formă de virtutea devine automat un act de curaj. Alexandra a rezistat eroic nu doar în fața unui obsedat sexual și criminal, ci a unui sistem global care oferă marfă de consum unor asemenea oameni. Este vorba de pornografia care - întrucât într-o Românie aflată în plină epocă a consumismului global nu există încă sancțiuni penale sau contravenționale pentru astfel de fapte - s-a dezvoltat fără precedent în țara noastră, fiind alimentată de o reţea de răpitori şi de trafic de fiinţe umane. Tocmai din această cauză, într-o Românie devenită „în principal o țară de origine pentru victimele traficului de persoane” (conform Strategiei Naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022), Alexandra trebuie măcar declarată erou! Asemenea copilului care a strigat ”regele e gol”, acestă eroina noastră a strigat ” România este goală! Ajutor!” Cine știe? Poate că odată cu strigătul de ajutor al Alexandrei, va începe schimbarea din temelii a României, rotind spirala tăcerii celor care au amuțit până acum în fața neomeniei care stăpânește întreaga țară!
Consumismul - mai ales cea mai cruntă manifestarea a sa, pornografia - este forma de revoltă globală împotriva a tot ceea ce era considerat spiritual. Lumea omului consumist, devenit dependent de droguri și pornografie, se duce de râpă. Paradoxal, el numește consumismul progres, desi, probabil, este cel mai lamentabil eșec suferit de umanitate vreodată, inclusiv pe plan ecologic unde părea că excelează! Care este marea realizare a consumismului: cea mai mare producție de pornografie realizată vreodată! Dintre producțiile video existente pe internet în întreaga lume, 27 la sută au conținut pornografic..." (sursa: https://m.digi24.ro/…/pornografia-online-genereaza-tot-atat…). Așa că, pe bună dreptate, putem întări ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos a spus despre Sine: ”Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36).
**
În contextul modei ”#Și eu”, #Și tu...” constituie degetul care indică vinovăția cuiva, un oximoron menit să deconspire mecanismele complotului, așa cum a fost surprins exemplar de exclamația ”Et tu, Brute?” (Și tu, Brutus?).
Un sumar profil de complotist ar releva ușurința sau, mai bine zis, banalitatea cu care cel care critică pe alții comite fapte pe care nu le-ar ierta altora. Atacul acestuia survine surprinzător, de regulă, după ce a reușit să adoarmă vigilența victimei. ”Deșteaptă-te, tu (ce bine ar fi să facă acest lucru și Alexandra!), cel care dormi și te ridică din morți” scrie pe crucea unor asemenea victime, făcându-i pe călăii lor să tremure din toate încheieturile. De aceea, după complot, hulpavii complotiști se tem totuși să nu le stea în gât vreun os din carcasa celor care au căzut totuși eroic în capcana lor și trec la faza ”ștergerii urmelor”, inventând dosare incriminatoare postmortem depuse sârguincios în raftul minciunilor. Familia sutelor de Alexandra din România cunosc prea bine acest fenomen! Își rag ca măgarii propriile minciuni (perpetuând ”turnătoria” ucigătoare a demnității umane), producând scandal sub pretextul apărării nu știu căror drepturi inventate ad-hoc (în acest context, mult mă minunez că mi-a trectut prin minte faptul că ar putea fi invocate, spre exemplu, dreptul la propria imagine al călăilor).
Dacă, între timp, asociațiile care apără drepturile animalelor nu vor lua în serios asemenea personaje de fabulă generând mișcarea ”#Și eu sunt măgar!”, să sperăm totuși în trezirea din al cel de-al 12-lea ceas a majorității oamenilor încă normali, dar hărțuiți permanent, care din nefericire pe zi ce trece devine tot mai tăcută!
Reputația înainte de toate? Câți dintre noi nu am simțit opresiunea celor care ”fac pe deștepții”! De aici, poate, și frustarea generală care se transformă într-o satisfacție malițioasă atunci când astfel de persoane gafează! Atunci când reputația de deștept face carieră, devenind fenomen de masă, riscul depersonalizării este mare atât în rândul celor care abuzează de o astfel de popularitate, cât și al victimelor acestora. Criza excesivă pentru propria imagine (de macho-man, în acest caz) paralizează conștiința umană, conducând inevitabil la pierderea simțului oricărei măsuri.
Un exemplu în acest sens a fost cel al bărbaților care ”se pricep la femei” și pretind automat că sexul reprezintă antidotul oricăror neplăceri în relație cu acestea.
Afirmațiile de genul acesta denotă de fapt cât de puține cunoștințe au astfel de bărbați despre femei! Pretenția unor bărbați de a ști despre femei mai multe decât cunosc ele despre acest subiect - în stilul arhicunoscut al ”omului care se pricepe la toate” - ne face să ne gândim la
problemele de buduar cu care se confruntă celebrul personaj românesc ”Dorel”! Acest ”Dorel care se pricepe la femei” este celebru în special pentru afirmația că o femeie atunci când zice ”nu”, de fapt spune ”da”!
Nu cunosc dacă și în rândul femeilor există un fenomen similar, adică al ”femeilor care știu ce vor bărbații, mai mult decât aceștia”! Probabil că da! Dar, sunt convins că atunci când epoca aceasta de confuzie alimentată de pornografie va apune, iar bărbații și femeile - plecând de la premisa că fiecare persoană este un unicat - vor fi interesați cu adevărat să se descopere pe sine și unul pe altul prin iubire, iar nu prin nevoi sexuale, numai în cadrul intim al familiei binecuvântate de Dumnezeu, rata divorțurilor, a violenței domestice și a violurilor minorilor va cunoaște o scădere pe care, cred, ne-o dorim cu toții, fie că suntem sau nu creștini!
***
Multe sunt constrângerile care-l pot determina pe un copil să fie "protagonistul" unor materiale cu caracter pornografic, dar cea mai teribilă dintre ele este amăgirea că ele - urmând exemplul unor vedete autohtone care au devenit vedete în revistele pentru adulți - reprezintă o cale spre propria afirmare! Să fi devenit dorința de afirmare - exploatată sexual sub cu ajutorul tehnologiei informației interactive de persoane de la care te aștepți cel mai puțin (culmea, presa semnala înainte de răpirea Alexandrei cazul unui preot anchetat pentru asemenea fapte de Arhiepiscopia Tomisului, care folosea metoda ”lover boy!) - motorul industriei pornografice, căreia îi cad tot mai des victime copiii?
Într-adevăr, pornografia infantilă demonstrează că dorința de afirmare a copiilor își are părţile ei de groaznic întuneric şi de cruntă deformare, speculate himeric de interactivitatea spațiului virtual. Dar este un motiv suficient ca dorința de afirmare să fie înăbușită? Să ne apucăm să scriem ghiduri în care tinerii să nu mai întâlnească alți tineri de teamă să nu fie răpiți, agresați, violați ș.a. Personal, consider că ar fi o cumplită victorie al unui grup de interese meschine care își doresc să limiteze condiția umană doar la exploatarea în scopuri personale a impulsurilor primare, inlcusiv a celor sexuale. Condiționarea dorinței de afirmare este la fel de nimicitoare ca și sfatul dat Alexandrei care a sunat la 112 de sta pe loc și să aștepte un ajutor iluzoriu, în loc de a i se da sfaturi cum să își înfrângă teama și să evadeze, folosindu-se de momentul de neatenție al călăului răpitor.
În ciuda celor al cărui unic scop este ”exploatarea omului de către om”, dorința de afirmare nu trebuie să condiționeze omul, ci, dimpotrivă, să îl ajute să își câștige independența! Intențiile exploatatoare, inclusiv ale celor care, faptic, contribuie la înăbușirea dorinței umane de afirmare, ies la iveală în momentul asocierilor forțate. Un celebru exemplu în acest sens este cel al dictatorului Ceaușescu care, deși suferea de cultul personalității, îngăduia anumite excepții care nu făceau altceva decât să confirme regula monopolului impus de regimul totalitar comunist! Condiționand libertatea de afirmare, patronii mai-sus pomenitelor reviste pentru adulți nu sunt cu nimic mai prejos decât cuplul ceaușist. Cu toții vor egalitate, "dar nu pentru căței"!
Din această cauză, aș fi atent la interpretarea a ceea ce consideră unii și alții a fi un model de ”anti-star”! Astfel, în timp ce pentru cultura de consum un astfel de model reprezintă o resursă care nu poate fi încă exploatată, pentru cei care suferă de cultul personalității devine un rival periculos care, odată etichetat ca atare, ca ”anti-star”, trebuie redus la tăcere (în sensul că, dacă vrea să nu își piardă acest statut, nu mai are dreptul la libera sa afirmare!)
În concluzie, primul obiectiv în cultivarea nevoii dorinței de afirmare a copiilor îl reprezintă rezolvarea dificultăţilor acestora în a-şi gestiona emoţiile. Orientarea acestei forțe motivaționale spre munca cinstită și neobosită își găsește cel mai bun exemplu în sportiva Simona Halep, etichetată deja de unii ca un ”anti-star”. Ceea ce admir la acest sportiv care a demonstrat performanțe competitive inegalate de alți concetățeni, este faptul că a demonstrat că rugăciunea, ilustrată prin semnul Sfintei Cruci pe care și-l face atunci când joacă tenis, poate "să ardă" asertiv hormonii stresului, fapt remarcat de întreaga lume.
Exemplul Simonei Halep demonstrează că sfintenia muncii este un motiv suficient pentru distincții - inclusiv religioase - care îl fac pe om vrednic de afirmare în toate competițiile vieții, nu doar cele sportive! „Totdeauna mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru familia în care am crescut. Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc”, a afirmat campioana Simona Halep după ce Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat în ziua de 18 iulie 2019 cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală. "Pe lângă toate acestea însă, Biserica, dragă Simona, prețuiește foarte mult faptul că mărturisiți în public prin semnul Sfintei Cruci credința creștină ortodoxă și prin aceasta arătați că reprezentați cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic și talentat”, a spus în acest context Patriarhul României, potrivit Agenției de știri Basilica.
Și, atunci, de ce Alexandra nu ar fi un erou?