De când sunt coordonator al Departamentului pentru copii și tineret ”Ateneul Sfântului Pantelimon” la parohia în care slujesc ca preot de peste 10 ani, am învățat să apreciez valoarea investițiilor în zona filantropică și a ajutorului concret oferit în spațiul social. În perspectivă, îmi doresc o intensificare şi o punctuală direcţionare a activităţilor social-filantropice desfășurate într-un mod mult mai bine articulat, atât în plan personal, cât și profesional (vezi în acest sens postarea https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2314035235319007&id=100001376583630).
Principala sursă de inspirație a constituit-o inițiativa din 1748 a domnitorului Grigore Ghica al II-lea care a întemeiat la intrare în București mănăstirea Sfântul Pantelimon care întreținea importantă activitate spirituală și socială, continuată astăzi de Centrul cultural misionar ”Familia” al Patriarhiei Române. Acest centru desfășoară activități cultural-educative și misionare în sprijinul familiilor aflate în situații de dificultate din motive sociale, spirituale sau medicale, ale tinerilor cu o înzestrare intelectuală și spirituală desoebită, dar lipsiți de posibilități materiale ssau provenind din familii dezorganizate, orfani, vârstnici și a persoanelor cu dizabilități. De asemenea, el mai servește și drept casă de oaspeți pentru invitații la diferite evenimente și poate desfășura activități care au ca scop obținerea de venituri pentru autofinanțarea activităților proprii care un caracter cultural-misionar și spiritual-social.
Pe de altă parte, o sursă de inspirație secundară a constituit-o din faptul că sunt preot slujitor la o biserică unde a fost preot părintele Gheorghe Crețu, autorul unui minunat ”Jurnal de Front” din Primul Război Mondial (de a cărui editare m-am ocupat personal în 2019), în care povestea că el a fost cel care a primit ”însărcinarea de a aranja primul spital mobil” (în data de 15 august 1916, în Timişul de Jos, jud. Brașov, în mănăstirea Domnişoarelor Engleze/Maria-Ward-Schwestern), dar și cu părintele Petru Gh Savin, tatăl lui Aurel Savin, foarte apreciat pentru activitatea desfășurată în tabăra de tineret a Asociaţiei Creştine a Tinerilor YMCA România (înfiinţată în 1919, la iniţiativa Reginei Maria) care a adăpostit în 1939 peste 600 de tineri polonezi, refugiați din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial (vezi http://www.revistamemoria.ro/wp-content/uploads/2017/08/31-aurel-savin-inginerul-ion-e-bujoiu.pdf ). În plus, lucrând la Biroul de presă al Patriarhiei Române, nu aveam cum să ignor faptul că celebrul autor american motivațional Dale
Carnegie, în 1912, a fost angajat de Young Men Christian Association (YMCA) să predea
cursuri pentru adulți și descoperă,
accidental, o metodă prin care poate
diminua teama celor care vorbesc în fața unui public numeros, începând astfel o faimoasă carieră de orator și autor de succes.
Prin urmare, mă simt foarte legat de acești doi preoți de la biserica Sfântul Pantelimon, întrucât ambii au avut de suferit consecinețele represiunii comuniste, asemenea bunicilor mei, în special cel din partea tatălui, Teleanu N. Ioan, cu toții veterani ai persecuției îndurate din partea unui regim inuman și ateu descrisă în romanul ”Osânda cărților” (2017).
Last but not least, trebuie să recunosc că un alt model inspirațional l-a constituit Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, din vremea căruia datează primele spitale moderne din țara noastră (cum ar fi, spre exemplu, spitalul ”Colțea”), deodată cu originele bisericii de lemn cu hramul Sfântul Pantelimon pe amplasamentul căreia s-a ridicat actuala biserică în care slujesc ca preot. Precizez că am scris textul piesei de teatru „Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam” (2016) gândindu-mă că el reprezintă întruchiparea elocventă a ”sfințeniei omului în circumstanțele în concrete ale vieții sale”, după cum se exprima Josemaría Escrivá de Balaguer, Fondatorul Opus Dei, dar și inițiatorul Universității Pontificale Santa Croce din Roma, unde am dost trimis de Patriarhia Română să studiez la Facultatea de Comunicare Socială Instituțională.
Prin urmare, mă simt foarte legat de acești doi preoți de la biserica Sfântul Pantelimon, întrucât ambii au avut de suferit consecinețele represiunii comuniste, asemenea bunicilor mei, în special cel din partea tatălui, Teleanu N. Ioan, cu toții veterani ai persecuției îndurate din partea unui regim inuman și ateu descrisă în romanul ”Osânda cărților” (2017).
Last but not least, trebuie să recunosc că un alt model inspirațional l-a constituit Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, din vremea căruia datează primele spitale moderne din țara noastră (cum ar fi, spre exemplu, spitalul ”Colțea”), deodată cu originele bisericii de lemn cu hramul Sfântul Pantelimon pe amplasamentul căreia s-a ridicat actuala biserică în care slujesc ca preot. Precizez că am scris textul piesei de teatru „Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam” (2016) gândindu-mă că el reprezintă întruchiparea elocventă a ”sfințeniei omului în circumstanțele în concrete ale vieții sale”, după cum se exprima Josemaría Escrivá de Balaguer, Fondatorul Opus Dei, dar și inițiatorul Universității Pontificale Santa Croce din Roma, unde am dost trimis de Patriarhia Română să studiez la Facultatea de Comunicare Socială Instituțională.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu