DE CE ALEXANDRA ESTE UN VERITABIL EROU
Durata în care
se va face lumină deplină nu doar în cazul de răpire al Alexandrei, ci al
tuturor copiilor din România constituie un răstimp de pendulare mai mult sau mai puțin rodnic între sclavia cea mai ieftină din
toate timpurile, inclusiv cea sexuală care alimentează pornografia cotidiană, și
recunoașterea virtuților eroilor care cad victime zi de zi celor care practică
sclavagismul modern.
Orice justificare, atât pentru
sine, cât și pentru ceilalți, făcută în cheia rezolvării teologice a distanței
parcurse dintre ce ar fi trebui să fie și ce a devenit de fapt România, ridică
serioase dubii în privința depășirii mântuitoare a iminentei Judecăți de Apoi. Greu
de spus, astfel, că rezolvarea cazului Alexandrei nu-i treaba cuiva din țara
aceasta, fie că a contribuit sau nu fecund la ceea ce a devenit astăzi România!
În mod cert, rezolvarea cazului crează
dezbateri care, pentru a se evita riscul risipirii, ne fac să ne gândim la
”rest-ul” rămas de clarificat și poate constitui baza schimbărilor viitoare. Prin
urmare, fie că se vrea sau nu, mijlocul (sau poate mai degrabă ”miezul” în
sensul de conținut care unește capetele extreme) demersurilor legate pentru rezolvarea
cazului Alexandra îl reprezintă, de fapt, schimbarea din temelii a României.
*
Întrebările
care stau în centrul acestor dezbateri sunt: Unde este Alexandra? Cât va
dura până se va face lumină deplină în acest caz de răpire? Ce dreptate se va
face? Va fi sau nu declarată erou?
Sărăcia
nu ar fi o tragedie națională, dacă nu ar exista comportamentul inuman al celor
care se confruntă cu ea. Lipsiți de orice urmă de omenie, aceștia se folosesc
de sărăcie drept motivație pentru a-și dezlănțui ura împotriva semenilor lor, pentru
a cumpăra mai ieftin ceea ce în alte condiții nu și-ar putea permite sau pentru
a dobândi ceea ce nu este sub nicio formă de vânzare!
Discuții
precum cele purtate de Alexandra cu cei care răspund la apelul 112, care este
posibil să o fi costat viața, ridică problema cinstei și onoarei funcționarilor
statului, precum și ale tuturor celor care muncesc în România. După felul în
care i s-a răspuns Alexandrei la 112, ce așteptări să mai ai din partea unor
autorități care își ”trăiesc clipa”/”carpe diem” în modul cel mai
individualist/egoist cu putință?
Capitalul
uman și patrimoniul național ale României se prăbușesc din cauza nepăsării generale,
de la autorități până la simplu cetățeni, care ne sfâșie cu nemila lor, mai
ales atunci când, culmea, mai încearcă să ne convingă că cei care dețin puterea
și controlul au întotdeauna dreptate, chiar și atunci când sunt semnalate erori
evidente de funcționare. Este suficient să reamintim ca simplu argument în
acest sens vorba din popor că ”șeful are întotdeauna dreptate, chiar și când
nu are dreptate!”
Din acest punct de
vedere, cred că Alexandra, moartă sau vie, merită titlul de erou național fie
numai și pentru simplul fapt că a reușit să semnalizeze această problemă gravă
de comunicare dintre autorități și cetățeni! Dar, este probabil ca acordarea
titului de erou național Alexandrei să nu se producă întrucât ar echivala, în
percepția autorităților statului, cu recunoașterea unui propriu eșec, dacă nu
achiar vinovății, deși, poate, că acordat în aceste momente ar putea contribui
la salvarea vieții sau memoriei ei! Autoritățile statului cunosc faptul că, odată scoase din ţară, recuperarea fetelor răpite, precum Alexandra, se poate face doar cu ajutorul clienţilor cărora li se face milă de ele şi le duc la reprezentantele diplomatice ale României!
Dar, mai există o
rațiune pentru care Alexandra merită acest titlu de erou! Trăim într-o lume în
care orice formă de virtutea devine automat un act de curaj. Alexandra a
rezistat eroic nu doar în fața unui obsedat sexual și criminal, ci a unui
sistem global care oferă marfă de consum unor asemenea oameni. Este vorba de
pornografia care - întrucât într-o Românie aflată în plină epocă a consumismului
global nu există încă sancțiuni penale sau contravenționale pentru astfel de
fapte - s-a dezvoltat fără precedent în țara noastră, fiind alimentată de o
reţea de răpitori şi de trafic de fiinţe umane. Tocmai din această cauză, într-o
Românie devenită „în principal o țară de origine pentru victimele traficului de
persoane” (conform Strategiei Naționale împotriva traficului de persoane pentru
perioada 2018-2022), Alexandra trebuie măcar declarată erou! Asemenea copilului
care a strigat ”regele e gol”, acestă eroina noastră a strigat ” România este
goală! Ajutor!” Cine știe? Poate că odată cu strigătul de ajutor al Alexandrei,
va începe schimbarea din temelii a României, rotind spirala tăcerii celor care
au amuțit până acum în fața neomeniei care stăpânește întreaga țară!
Consumismul - mai ales cea mai
cruntă manifestarea a sa, pornografia - este forma de revoltă globală împotriva
a tot ceea ce era considerat spiritual. Lumea omului consumist, devenit
dependent de droguri și pornografie, se duce de râpă. Paradoxal, el numește consumismul
progres, desi, probabil, este cel mai lamentabil eșec suferit de umanitate
vreodată, inclusiv pe plan ecologic unde părea că excelează! Care este marea realizare
a consumismului: cea mai mare producție de pornografie realizată vreodată! Dintre
producțiile video existente pe internet în întreaga lume, 27 la sută au
conținut pornografic..." (sursa: https://m.digi24.ro/…/pornografia-online-genereaza-tot-atat…).
Așa că, pe bună dreptate, putem întări ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos a spus
despre Sine: ”Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36).
**
În contextul modei ”#Și eu”, #Și tu...” constituie degetul care indică
vinovăția cuiva, un oximoron menit să deconspire mecanismele complotului, așa
cum a fost surprins exemplar de exclamația ”Et tu, Brute?” (Și tu, Brutus?).
Un sumar profil de complotist ar releva ușurința sau, mai bine zis, banalitatea
cu care cel care critică pe alții comite fapte pe care nu le-ar ierta altora.
Atacul acestuia survine surprinzător, de regulă, după ce a reușit să adoarmă
vigilența victimei. ”Deșteaptă-te, tu (ce bine ar fi să facă acest lucru și
Alexandra!), cel care dormi și te ridică din morți” scrie pe crucea unor
asemenea victime, făcându-i pe călăii lor să tremure din toate încheieturile.
De aceea, după complot, hulpavii complotiști se tem totuși să nu le stea în gât
vreun os din carcasa celor care au căzut totuși eroic în capcana lor și trec la
faza ”ștergerii urmelor”, inventând dosare incriminatoare postmortem depuse
sârguincios în raftul minciunilor. Familia sutelor de Alexandra din România cunosc
prea bine acest fenomen! Își rag ca măgarii propriile minciuni (perpetuând
”turnătoria” ucigătoare a demnității umane), producând scandal sub pretextul
apărării nu știu căror drepturi inventate ad-hoc (în acest context, mult mă minunez
că mi-a trectut prin minte faptul că ar putea fi invocate, spre exemplu,
dreptul la propria imagine al călăilor).
Dacă, între timp, asociațiile care apără drepturile animalelor nu vor
lua în serios asemenea personaje de fabulă generând mișcarea ”#Și eu sunt
măgar!”, să sperăm totuși în trezirea din al cel de-al 12-lea ceas a
majorității oamenilor încă normali, dar hărțuiți permanent, care din nefericire
pe zi ce trece devine tot mai tăcută!
Reputația înainte de toate? Câți dintre noi nu am simțit opresiunea
celor care ”fac pe deștepții”! De aici, poate, și frustarea generală care se
transformă într-o satisfacție malițioasă atunci când astfel de persoane
gafează! Atunci când reputația de deștept face carieră, devenind fenomen de
masă, riscul depersonalizării este mare atât în rândul celor care abuzează de o
astfel de popularitate, cât și al victimelor acestora. Criza excesivă pentru
propria imagine (de macho-man, în acest caz) paralizează conștiința
umană, conducând inevitabil la pierderea simțului oricărei măsuri.
Un exemplu în acest sens a fost cel al bărbaților care ”se pricep la
femei” și pretind automat că sexul reprezintă antidotul oricăror neplăceri în
relație cu acestea.
Afirmațiile de genul acesta denotă de fapt cât de puține cunoștințe au
astfel de bărbați despre femei! Pretenția unor bărbați de a ști despre femei
mai multe decât cunosc ele despre acest subiect - în stilul arhicunoscut al
”omului care se pricepe la toate” - ne face să ne gândim la
problemele de buduar cu care se confruntă celebrul personaj românesc ”Dorel”! Acest ”Dorel care se pricepe la femei” este celebru în special pentru afirmația că o femeie atunci când zice ”nu”, de fapt spune ”da”!
problemele de buduar cu care se confruntă celebrul personaj românesc ”Dorel”! Acest ”Dorel care se pricepe la femei” este celebru în special pentru afirmația că o femeie atunci când zice ”nu”, de fapt spune ”da”!
Nu cunosc dacă și în rândul femeilor există un fenomen similar, adică al
”femeilor care știu ce vor bărbații, mai mult decât aceștia”! Probabil că da!
Dar, sunt convins că atunci când epoca aceasta de confuzie alimentată de
pornografie va apune, iar bărbații și femeile - plecând de la premisa că fiecare
persoană este un unicat - vor fi interesați cu adevărat să se descopere pe sine
și unul pe altul prin iubire, iar nu prin nevoi sexuale, numai în cadrul intim
al familiei binecuvântate de Dumnezeu, rata divorțurilor, a violenței domestice
și a violurilor minorilor va cunoaște o scădere pe care, cred, ne-o dorim cu
toții, fie că suntem sau nu creștini!
***
Multe sunt constrângerile care-l pot determina pe un copil să fie
"protagonistul" unor materiale cu caracter pornografic, dar cea mai
teribilă dintre ele este amăgirea că ele - urmând exemplul unor vedete
autohtone care au devenit vedete în revistele pentru adulți - reprezintă o cale
spre propria afirmare! Să fi devenit dorința de afirmare - exploatată sexual
sub cu ajutorul tehnologiei informației interactive de persoane de la care te
aștepți cel mai puțin (culmea, presa semnala înainte de răpirea Alexandrei cazul
unui preot anchetat pentru asemenea fapte de Arhiepiscopia Tomisului, care folosea metoda ”lover boy”!) - motorul industriei pornografice, căreia
îi cad tot mai des victime copiii?
Într-adevăr, pornografia infantilă demonstrează că dorința de afirmare a
copiilor își are părţile ei de groaznic întuneric şi de cruntă deformare,
speculate himeric de interactivitatea spațiului virtual. Dar este un motiv
suficient ca dorința de afirmare să fie înăbușită? Să ne apucăm să scriem ghiduri
în care tinerii să nu mai întâlnească alți tineri de teamă să nu fie răpiți,
agresați, violați ș.a. Personal, consider că ar fi o cumplită victorie al unui
grup de interese meschine care își doresc să limiteze condiția umană doar la exploatarea
în scopuri personale a impulsurilor primare, inlcusiv a celor sexuale.
Condiționarea dorinței de afirmare este la fel de nimicitoare ca și sfatul dat Alexandrei care a sunat la 112 de sta pe loc și să aștepte un ajutor iluzoriu, în loc de a i se da sfaturi cum să își înfrângă teama și să evadeze, folosindu-se de momentul de neatenție al călăului răpitor.
În ciuda celor al cărui unic scop este ”exploatarea omului de către om”,
dorința de afirmare nu trebuie să condiționeze omul, ci, dimpotrivă, să îl
ajute să își câștige independența! Intențiile exploatatoare, inclusiv ale celor
care, faptic, contribuie la înăbușirea dorinței umane de afirmare, ies la
iveală în momentul asocierilor forțate. Un celebru exemplu în acest sens este
cel al dictatorului Ceaușescu care, deși suferea de cultul personalității,
îngăduia anumite excepții care nu făceau altceva decât să confirme regula
monopolului impus de regimul totalitar comunist! Condiționand libertatea de
afirmare, patronii mai-sus pomenitelor reviste pentru adulți nu sunt cu nimic
mai prejos decât cuplul ceaușist. Cu toții vor egalitate, "dar nu pentru
căței"!
Din această cauză, aș fi atent la interpretarea a ceea ce consideră unii
și alții a fi un model de ”anti-star”! Astfel, în timp ce pentru cultura de
consum un astfel de model reprezintă o resursă care nu poate fi încă
exploatată, pentru cei care suferă de cultul personalității devine un rival
periculos care, odată etichetat ca atare, ca ”anti-star”, trebuie redus la
tăcere (în sensul că, dacă vrea să nu își piardă acest statut, nu mai are
dreptul la libera sa afirmare!)
În concluzie, primul obiectiv în cultivarea nevoii dorinței de afirmare
a copiilor îl reprezintă rezolvarea dificultăţilor acestora în a-şi gestiona
emoţiile. Orientarea acestei forțe motivaționale spre munca cinstită și
neobosită își găsește cel mai bun exemplu în sportiva Simona Halep, etichetată
deja de unii ca un ”anti-star”. Ceea ce admir la acest sportiv care a
demonstrat performanțe competitive inegalate de alți concetățeni, este faptul
că a demonstrat că rugăciunea, ilustrată prin semnul Sfintei Cruci pe care și-l
face atunci când joacă tenis, poate "să ardă" asertiv hormonii
stresului, fapt remarcat de întreaga lume.
Exemplul Simonei Halep demonstrează că sfintenia muncii este un motiv
suficient pentru distincții - inclusiv religioase - care îl fac pe om vrednic
de afirmare în toate competițiile vieții, nu doar cele sportive! „Totdeauna
mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru familia în care am
crescut. Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să
bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și
doresc”, a afirmat campioana Simona Halep după ce Preafericitul Părinte
Patriarh Daniel i-a acordat în ziua de 18 iulie 2019 cea mai înaltă distincție
a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală. "Pe lângă toate acestea însă,
Biserica, dragă Simona, prețuiește foarte mult faptul că mărturisiți în public
prin semnul Sfintei Cruci credința creștină ortodoxă și prin aceasta arătați că
reprezentați cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic și talentat”,
a spus în acest context Patriarhul României, potrivit Agenției de știri
Basilica.
Și, atunci, de ce Alexandra nu ar fi un erou?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu