marți, 25 octombrie 2011

SCOALA CALUGARIEI - TEATRU RADIOFONIC

ŞCOALA CĂLUGĂRIEI (Povestea vieţii Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor)

Nu se cunoaste cu exactitate când a trăit Sfântul Dimitrie din Basarabi, însă ipoteza cea mai vehiculată este aceea ca a trăit în sec. al XIII-lea, în timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan.
Dar, dincolo de controversele istorice, rămâne viaţa lui deosebită. Părinţii lui erau oameni săraci care nu l-au putut da la învăţătură; de aceea, de mic a fost nevoit să-şi câştige cele necesare traiului. În duminici şi sărbători lua parte alături de părinţi şi ceilalţi credincioşi la slujbele săvârşite la biserica din satul său. Ani în şir a păscut vitele şi oile ţăranilor din sat pe colinele din preajma Dunării.
Ciobănaşii din acele vremuri, aşa cum era şi copilul Dimitrie, aveau un program special. Mai întâi hotărau din ajun în ce „împărăţie” merg a doua zi, satul Basarabi fiind înconjurat de coline întretăiate de văi, fiecare dintre ele cu numele lor. Fiecare „ţară” avea un nume, fiecare „palat” avea ceva specific. Nu mergeau mereu în acelaşi loc. Ca de obicei, Sfântul Dimitrie primise de la mama lui schimburi, hăinuţe curate, sigur, modeste şi porţia de hrană pentru ziua următoare de păstorit. Însă, ideea plecării la mănăstire care îi încolţise în minte pe câmp de ceva vreme l-a determinat să se consulte şi cu părinţii săi. Iar, momentul oportun nu a întârziat să apară.
Într-o duminică pe când se afla la biserică, după Sfânta Liturghie Dimitrie luă văcuţa, o sărută ca şi când ar fi cineva foarte apropiat şi pleacă spre Lunca Vlahilor unde îl aşteaptau ceilaţi ciobănaşi. Aici, în timp ce vitele păşteau, a început să culeagă zmeură într-un coş de nuiele. Două păsărele cleveteau aprinse pe ramurile unui copac din apropiere. Erau frumuşele, pictate în gri şi galben. Erau nişte piţigoi care mare gălăgie mai făceau. Lui Dimitrie îi părea rău că nu le înţelegea limba, pentru că discuţia lor era înfocată. Stând puţin aplecat asupra tufei şi culegând zmeură bob cu bob, una dintre păsări a zburat spre el şi, într-un viraj ascuţit, i-a retezat căciula din cap. S-a mirat pe moment, dar era convins, că pasărea a greşit drumul, coborând mai jos decât vroia. Pasărea gălăgioasă s-a oprit în pomul cel mai apropiat, apoi, fără să zăbovească mult, a zburat din nou spre Dimitrie, căruia i se zburlise părul sub căciulă. În cele din urmă s-a aşezat, ciripind agitată. Nu mai încăpea nici o îndoială. Pasărea, de fapt, îl atacase. I s-a părut stranie întâmplarea, dar nu s-a lăsat şi culegea zmeura mai departe, aşa cum nici ele nu se lăsau şi îl certau în continuare.
Din greşeală, în timp ce culegea zmera, călcase pe un cuib acoperit de ierburi şi strivise puişorii care se aflau în el. Profund mâhnit a început să plângă. Din acel moment, s-a hotarat, spre pocăinţă, să lase desculţ timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, faptă considerată de el drept o crimă. Dimitrie, care întotdeauna era cu alţii, cu turmele lor, în ziua aceea avea să le dea „dajdia” pentru pentru paza văcuţei sale, rugându-i să o aibă în grijă până în seara, când se întorceau în sat. Aceasta, la îndemnul păstorului, avea să intre singură prin porţile pe care le ştia, în curţile casei sale părinteşti, în timp ce el va fi pornit deja la drum, direct spre ţinta stabilită în zarea îndepărtată, pentru a învăţa ceea ce considera el a fi "şcoala călugăriei" într-o peşteră ce se afla în apropierea satului său natal, pe marginea Lomului în care avea să ducă o viaţă pustincească.

În acea peşteră, pe măsură ce creştea cu vârsta şi cu înţelepciunea, s-a trezit în el şi mai mult dorul după viaţa monahală, deşi practicase şi până atunci, poate fără ca să-şi dea seama, "sfaturile" cerute oricărui călugăr: sfinţenia vieţii (fecioria) şi sărăcia. Îi mai lipsea doar unul: smerenia (ascultarea). Numai că el niciodată nu şi-a părăsit peştera săpată în stâncă de pe malul râului Lom. Într-una din zile, de peştera sa s-au apropiat doi călugări. El se apropie de cei doi cu reverenţă, sărutându-le picioarele. Văzându-i zdrenţele, scârbiţi, călugării au făcut un pas înapoi, dar toruşi au făcut asupra lui, semnul crucii. I-au spus să se ridice şi au început să-l cerceteze, vrând să afle de unde vine, de cât timp trăia acolo şi ce canoane practică pentru mântuirea sufletului său. Sf. Dimitrie, făcând din nou o reverenţă, le-a explicat că el sudiază şcoala călugăriei. Unul dintre călugări i-a cerut să-i facă demonstraţie de ascultare şi să-l urmeze la mănăstire. Astfel, Sfântul Dimitrie se va călugări în Mănăstirea lui Basarab I de la marginea satului natal.
Sfantul Dimitrie a trăit ca un sfânt ascuns, adânc simţitor la durerea oricărei vieţuitoare, fie pasăre, fie vită, fie mai ales fiinţa omenească. La moartea fostului stareţ, preoţii şi ceilalţi frat ai lavrei au voit să-l facă pe Dimitrie stareţ pentru că era un om cu o viaţă îmbunătăţită. La câtva timp după ce a refuzat să le fie stareţ, părintele Dimitrie a trecut la Domnul. Sihastrul s-a întors pe malul râului Lom. Acolo şi-a întins trupul între două lespezi uriaşe, ca într-un sicriu de piatră, în timp ce sufletul său se muta la cele vesnice. AUTOR : pr. Bogdan-Aurel TELEANU

ANUNT IMPORTANT: Duminică, 30 octombrie 2011, ora 10.00, postul de televiziune TVRM va transmite in cadrul emisiunii ECUMENICA inregistrarea piesei de teatru SCOALA CALUGARIEI despre viata Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou Basarabov.

Arhiva foto, Sf. Dimitrie Basarabov, 2011