marți, 22 septembrie 2009

TALANTII VOLUNTARILOR SF. MC.PANTELIMON

Copiii care participă la orele de cateheză Hristos împărtăşit copiilor pregătesc expoziţia de artă creştină TALANTII VOLUNTARILOR SF. PANTELIMON cu ocazia celui de al doilea hram al bisericii Sf. Pantelimon, Cuvioasa Parascheva. Astfel, în fiecare zi de vineri, la orele de cateheză, fiecare copil pregăteşte câte o lucrare artistică care va fi inclusă în cadrul expoziţiei amintite. Pe lângă icoane, în cadrul Ateneului pot fi expuse şi creaţii literare. Astfel, primele lucrări literare, s-au numărat următoarele poezii:
Maica mea ce sfântă eşti,
Inima îţi dăruieşti, Fiul tău s-a răstignit,
Pentru noi El a murit. De îngeri înconjurat
Şi de Maică-nbrăţişat
Ca s-alunge de lângă pat
Pe Satan înfuriat.
(Maica mea ce sfântă eşti, Emma, 11 ani)
***
Maică dragă te iubesc
Şi de-aceia îţi doresc
Tot binele din lume
Pentru totdeauna!
(Pentru totdeauna, Roxana, 10 ani)
***
Maica mea cea sfântă,
Pentru noi tu dăruieşti
Darurile ce le primeşti
De la Fiul cel Ceresc.
Pentru darul cel ceresc,
Drept răsplată,
Şi eu pot să-şi dăruiesc
Toată dragostea din lume.
(Maica mea îţi dăruiesc, Camelia, 10 ani)