luni, 29 martie 2010

George Pistireanu si trupa de teatru ATENEU

La invitatia Pr. Bogdan Teleanu, actorul George Pistireanu s-a intalnit sambata, 20 martie 2010, cu trupa de teatru ATENEU a bisericii Sf. Pantelimon din Bucuresti. George Pistireanu, care locuieşte în parohia acestei biserici, a avut rabdarea de a asista la repetitiile pentru sceneta de teatru HRISTOS A INVIAT! si, ulterior, sa raspunda intreabrilor pe care membrii trupei i le-a adresat. George Piştireanu interpretează rolul unui tânăr puşcăriaş în filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", recent premiat la Berlin cu distincţia Ursul de argint.

luni, 22 martie 2010

INVITATIE

PREMIERĂ TEATRALĂ DE PAŞTI LA BISERICA SF. PANTELIMON
DE LA FOIŞORUL DE FOC DIN BUCUREŞTI


În premieră, trupa de teatru religios ATENEU prezintă, duminică, 4 aprilie 2010 (prima zi de Paşti), ora 13.00, sceneta HRISTOS A ÎNVIAT! la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti (str. Iancu Căpitanu, nr. 24, Bucureşti, sect. II).

Protagoniştii piesei de teatru, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, interpretează o scenetă despre condiţia umană deplorabilă a celor care deşi cred în minuni, nu mai cred şi în Dumnezeu, după un text compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU.

Trupa de teatru religios ATENEU, compusă din copii-actori amatori, a fost înfiinţată în anul 2009 şi face parte din cadrul proiectului cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon”, derulat la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor”.

Distribuţia este următoarea: Pilat din Pont (Mihai TĂNĂSELEA), Irod Antipa (Alexandru STANCIU), Caiafa (Florin STRÂMBEANU), Ana (Daniel BOULEANU), soţia lui Pilat (Teodora SANDU), Iuda (Gabriel SANDU), soldaţii romani (Ana MANICEA, Maria BARBU), cei patru îngeri (Andrei BARBU, Elena NICOLAE-ROMANIUC, Camelia OPREA, Daniela DUMITRU), Fecioara Maria (Alina BÂGIOI), femeile mironosiţe (Elena SANDU, Alina VLAD, Mihaela GHIORGHIU), negustorul (Roxana DUMITRU), Sf. Ap. Petru (Alexandru-Ştefan IANCU), Sf. Ap. Ioan (Cristian CONSTANTINESCU), Corul (Marina CRISTEA, Gabriela GHIORGHIU).

joi, 18 martie 2010

ATITUDINEA BISERICII FAŢĂ DE TEATRU, ÎN GENERAL, DAR MAI ALES FAŢĂ DE TEATRUL RELIGIOS

Actorul Ion Lucian relatează într-un interviu că: "în perioada Renaşterii actorii nu puteau nici măcar să fie înmormântaţi, fiind declarate persona non-grata de către Biserică. Marele Moliere (n.r. - a scenarist, regizor şi actor de teatru francez, unul dintre maeştrii satirei comice) a fost înmormântat cu dispensă" (Am avut un destin fericit, Libertatea, 24 decembrie 2010).

Biserica a manifestat încă din primele secole reticenţe şi chiar ostilitate în raport cu teatrul. În secolul al II-lea Tertulian (150-222 d.Hr.) îl condamnă în cunoscuta sa lucrare “Despre spectacole” fiindcă abunda în scene de dragoste deşănţate şi constituia sursa viciilor şi pervertirilor, era „asemănător demonilor, aţâţându-i pe oameni cu ţipetele lor. Totuşi, există şi nuanţe în atitudinea sa întrucât mai spune că oricine poate asista la spectacole păgâne, la teatru sau pe stadioane, dar nu şi la acelea unde se pune problema scarificării de animale. Astfel, prin vocea Sfântului Ioan Gură de Aur, în “Omilii şi cuvântări despre educaţia copiilor”, Biserica concluzionează că “petrecerea în biserică este mai de folos şi mai plăcută decât cea de la teatru”.

În “Comentarii la Psalmi”, Fericitul Augustin se delimitează foarte clar de principiile estetice ale lui Aristotel, care susţinea curăţirea de patimi prin participarea la suferinţa tragică jucată în teatru pe scenă, afirmând că ”mai dulci sunt lacrimile celor care se roagă decât bucuriile provocate de spectacolele teatrale”. Totuşi, observăm cum, în Apus, Biserica Romano-Catolică este cea care a acceptat să valorifice în scop misionar reprezentările dramatice sacre. De menţionat faptul că tradiţia romano-catolică îi atribuie Sfântului Francisc din Assisi, care îşi mima predicile şi juca scena “Nativităţii”, introducerea ieslei în vasta gamă de obiceiuri de Crăciun, atunci când, în noaptea de Crăciun din 1223 la Greccio (Italia), aşa cum ne relatează Sfântul Bonaventura, a amenajat o iesle cu fân, a adus un bou şi un măgar, şi a celebrat Sfânta Liturghia în acest ambient, în prezenţa unei mari mulţimi de credincioşi veniţi din întreaga regiune. Istoricii consideră că sfântul Francisc a fost inspirat de reprezentările dramatice sacre, foarte răspândite în acea perioadă. Iezuiţii, ordin religios romano-catolic înfiinţat în sec. al XVI-lea, au adoptat această reprezentare a Naşterii Domnului, folosind-o în scopuri didactice, pentru a recâştiga ţările reformate şi a evangheliza tărâmurile recent descoperite din Lumea Nouă.

La noi în ţară, foarte popular este "Viflaimul", care înfăţisează naşterea Mântuitorului nostru Hristos, una din cele mai vechi forme de teatru popular apărută în ţara noastră pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, fiind intodusă de saşi şi care se joacă din ce în mai des în ziua de Crăciun în multe din bisericile ortodoxe. Acest tip de teatru religios, mai păstrează încă urmele colindatului cu măşti demonstrând inflenţa pe care carnavalul, parte a culturii populare urbane, a avut-o asupra teatrului religios. Tocmai de aceea, ţinând cont de acest aspect, rolul lui Iuda, Apostolul care L-a trădat pe Mântuitorul nostru Hristos, a fost corelat cu cel al bufonului sau al măscăriciului.

Şi totuşi, noi credem că teatrul religios este o artă potrivită de a exprima sentimente şi a transmite nemijlocit altora propriile impresii referitoare la credinţa în Dumnezeu. Un adept al exprimării credinţei prin artă, monahul Nicolae Steinhardt, considera că una din cauzele pentru care arta este bineplăcută atât oamenilor, cât şi lui Dumnezeu o constituie faptul că aceasta este înzestrată cu o „energie captivantă” (Ierom. Nicolae STEINHARDT, Dăruind vei dobândi, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1992, p. 255). Efectul binefăcător al acestei energii şi aprecierea de care s-a bucurat fenomenul artistic chiar în faţa lui Dumnezeu sunt descrise în mod expresiv de N. Steinhardt prin intermediul nuvelei lui Anatole France: „După cum primite vor fi fost şi giumbuşlucurile măscăriciului de la Nôtre Dame, acela care seara, după o zi de trudă şi tumbe, intră în măreaţa catedrală, îşi scoate din traistă uneltele lui de pehlivan şi începe a înghiţi foc şi a face tot soiul de năzdrăvenii în faţa icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul în braţe, spre indignarea paraclisierului care se pregătea să-l alunge cu aspră admonestare dacă nu ar fi văzut, înfiorându-se, cum Prea Curata coboară din icoană spre a-i şterge saltimbacului sudoarea de pe frunte cu propria-i mahramă, în vreme ce Pruncul râde şi bate din palme” (Ierom. Nicolae STEINHARDT, op.cit. p. 270).

Principalul motiv pentru care arta teatrală poate fi considerată drept o formă de manifestare umană bineplăcută lui Dumnezeu se regăseşte în actul Creaţiei lui Dumnezeu de la Întemeierea Lumii. În acest sens, este sugestivă şi interesantă ipoteza doctorului Atanasie M. Marienescu – valorificată de Pr. dr. Ioan Lupaş în predica de la slujba de înmormântare -, conform căreia arta ar fi existat deodată cu omul şi s-a manifestat virtual încă din primele zile ale Creaţiei Lumii: „Când Dumnezeu a creat pe om – scria atunci Marienescu – a creat deodată cu fiinţa lui şi poezia şi aceasta e deodată cu lumea” (Pr. Ioan LUPAŞ, Căzut-a cununa capului nostru… Cuvântări funebrale, Tiparul Tipografiei Diecezane, Arad, 1918, 216-217). Din această afirmaţie rezultă că fenomenul artistic a precedat virtual căderea în păcat a protopărinţilor noştri Adam şi Eva şi poate fi considerat un efect al creaţiei lui Dumnezeu pe care Acesta o aprecia ca fiind „bună foarte” (Fac. 1, 31).


vineri, 5 martie 2010

Educaţie prin teatru religios


Teatrul religios, cu textele sale extrase din Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiţie, reprezintă o modalitate artistică de universalizare a mesajului Evangheliei Mântuitorului nostrum Hristos. Interpretarea actoricescă conferă un ritm, o fluiditate şi, chiar o muzicalitate asemănătoarea psalmodierii cântărilor bisericeşti la strană. Proiectele teatrale, chiar dacă sunt puse în scenă cu ajutorul unor actori amatori, au responsabilitatea de a reprezenta istoria sacră, în paralel cu experienţa umană cotidiană. Spre exemplu, o importantă condiţie a actorului pentru a-şi intra foarte bine în rol o reprezintă lepădarea de orice inflenţă secularizantă, aşa cum este, în cazul nostru, cultura vulgară a străzii. Astfel, experienţa teatrală oferă o lectură biblică care trezeşte spectatorul din somnul cotidian, transpunându-l într-un univers revelat, povestit cu o foarte puternică credinţa în Dumnezeu.

În felul acesta, mesajul Evangheliei Mântuitorului Hristos, care se confiscă specialiştilor, devine patrimoniu al umanităţii. Pentru că reprezentaţia teatrală îşi propune să ajungă la sufletul spectatorilor, spre deosebire de textul predicii sau catehezei care cel mai adesea este atât de static, chiar dacă instrumentalizează mesajul Evnagheliei, are un infinit respect faţă de experienţa artistică. În teatru religios, cuvântul este viu, chiar dacă este întrupat de actori care nu au credinţă puternică în Dumnezeu, pentru că necesită, mai înainte de a fi rostit, o lectură interioară. În funcţie de această trăire interioară, replicile de teatru răsună fals sau adevărat. De aceea, chiar şi actorii necredincioşi au nevoie să regăsească în ei forţa de a crede, făcând recurs la emoţiile cele mai pure.

Datorită caracterului său ambulant, educaţia prin teatrul religios este extreme de fiabilă. Teatrul religios oferă întregii lumi şansa de a fi urmărit, nu doar publicului compus din creştinii practicanţi, deoarece nu trebuie să fie circumscris zidurilor unei biserici. De altfel, aceasta şi este misiunea sa: de a izvorâ din naos, curgând spre sălile de spectacol din mijlocul comunităţilor locale, singura sa condiţie, în acest caz, fiind aceea de a-I surprinde pe spectatori.

La biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc, în ziua de Crăciun a anului 2008 - când a fost pusă în scenă tradiţionala piesă de teatru “Irozii” - s-a format o trupă de actori amatori care joaca teatru religios, intitulată "ATENEU". Chiar dacă este compusă din actori amatori, deviza acestei trupe este "Sfinţenie prin excelenţă profesională". Pe parcursul anului 2009, această trupă de teatru religios "ATENEU" au oferit deja două reprezentaţii de succes la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti, respectiv pe data 27 iulie 2009 (Sf. Pantelimon) şi 25 decembrie 2009 (Nasterea Domnului). Astfel, am ajuns în situaţia ca să pregătim o piesă de teatru care să fie jucată în prima zi de Paşti sub titlul „Hristos a înviat!“. Chiar dacă piesele de teatru desfăşurate au devenit un imbold pentru derularea proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“ în parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc, ele au devenit un exemplu şi – după cum titrează cotidianul ZIARUL LUMINA (primul cotidian creştin din România) din data de 27 februarie 2010 – “un bun prilej şi pentru alte parohii de a face misiune în rândul micuţilor credincioşi”.