miercuri, 31 octombrie 2018

A şaptea ediţie din 2018 a publicaţiei ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON, dedicată Centenarului Marii Uniri

Cel de-al 46-lea număr al publicaţiei ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON  se va lansa duminică, 4 noiembrie 2018, după Sfânta Liturghie. 

Numărul scoate la lumină noi documente tematice despre împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, însumate în articolul intitulat  "Misiunea culturală întreprinsă de preoţii confesori din Primul Război Mondial şi importanţa acesteia în făurirea Marii Uniri din 1918, Mănăstirea Dervent, 20.10.2018".

Lansarea noului număr se va face în contextul în care Departamentul pentru copii și tineret al bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București aniversează cei 97 de ani de viaţă ai doamnei Mimea Dimofte, una din mamele care au rezistat cu demnitate în faţa regimului ateu comunist din România.  

În urmă cu exact 55 de ani, adică în data de 4 noiembrie 1963, doamna Mimea Dimofte fusese eliberată din penitenciarul Oradea, unde fusese condamnată la trei ani de închisoare de Tribunalul Militar al Regiunii Militari Bucureşti pentru  că a "omis să denunţe" intenţiile "Partidului muncitoresc ţărănesc" de a răspândi în ţară manifeste anticomuniste. Pentru această faptă, Mimea Dimofte avea să îndure un regim de închisoare diabolic care i-a pricinuit pierderea sarcinii la 5 luni.
 

marți, 30 octombrie 2018

Mimea Dimofte, 97 de ani într-un Centenar istoric

Duminică, 4 noiembrie 2018, după Sfânta Liturghie, Departamentul pentru copii și tineret al bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București vă invită la aniversarea celor 97 de ani de viaţă ai doamnei Mimea Dimofte, una din mamele care au rezistat cu demnitate în faţa regimului ateu comunist din România.

Dimofte Mimea s-a născut la 29 octombrie 1921 în comuna Vultureni, raionul Ajud. Ultima dată, a fost pusă în libertate în urmă cu 55 de ani, adică în data de 4 noiembrie 1963, din penitenciarul Oradea, unde fusese condamnată la trei ani de închisoare de Tribunalul Militar al Regiunii Militari Bucureşti pentru   "omisiune de denunţ". 

Mai precis, pentru faptul că nu l-a denunţat pe Duca Nicolae Lucian, iniţiatorul unei organizaţii contrarevoluţionare şi subversive de care aflase în anii 1957 - 1958, denumită "Partidul muncitoresc ţărănesc". Iniţiatorii acestei mişcări urmăreau ca pe fondul "arestărilor întreprinse în rândul ţăranilor care refuzau să intre în gospodăriile agricole colective" să-şi răspândească ideile în întreaga ţară. Scopul organizatorilor acestei mişcări, din care mai făceau parte Bazac Constantin, Săvulescu Gheorghe, Păun Scarlat Constantin, Winkler Paul Justin, Klein Ferdinand şi Ţintea Vasile, era acela de a acţiona împotriva regimului comunist. 

Împreună cu Mimea Dimofte, arestată în data de 5 noiembrie 1960, au mai fost condamnaţi la închisoare Ghoerghiu Elena, Gheorghiu Anibal, Bănică Gheorghe, Şerban Aurel şi Rotta Alexandru. Singura probă împotriva acestora era o broşură editată înainte de 1944, intitulată "Păziţi-vă de comunişti!" şi o declaraţie a unui martor cum că "propovăduiau izbucnirea unui război împotriva Uniunii Sovietice şi schimbarea formei de guvernământ democratic din R.P.R. cu ajutorul statelor imperialiste/capitaliste (ex: Germania Occidentală e gata pregătită de război, însă Statele Unite ale Americii nu îl lasă - Duca Nicolae Lucian, 21 de ani; că Molotov a apărut cu o ramură de măslin la conferinţa de la Geneva şi un delegat occidental i-a repoşat că vorbeşte de pace, dar se pregăteşte de război - Rotta Alexandru; sau despre vase militare din Turcia şi de vizita lui Dalles în Filipine, SEATO - - Rotta Alexandru)", afirmaţie preluată din posturi de radio străine şi rostită într-un atelier de cizmărie. 

Duca Nicolae Lucian lucra la o tipografie de unde procurase nişte litere cu ajutorul cărora intenţiona să tipărească "manifeste" care să le răspândească, înainte de 23 august 1958, în toată ţara şi dorea să o copteze inclusiv pe Mimea Dimofte în grupul celor care trebuia să îl ajute să le difuzeze.

Iniţial, Mimea Dimofte mai fusese condamnată de Tribunalul Militar Galaţi prin sentinţa nr. 360/1950 la doi ani închisoare corecţională pentru că ar fi găzduit elemente urmărite de autorităţi, "favorizând un membru al organizaţiei subversive condusă de Pîslaru Neculai".

În timpul ultimei detenţii, a trecut prin închisorile de la Văcăreşti şi Jilava unde, la data de 19 iulie 1962, a fost pedepsit trei zile cu izolara pentru simplu fapt că, de foame, a furat nişte resturi de pâine.  Pentru Mimea Dimofte, regimul diabolic de detenţie a însemnat însă mult mai mult decât simpla ei înfometare: a îndurat un regim criminal care i-a pricinuit pierderea sarcinii la 5 luni. Una din fiicele ei, Ada Marinescu, îşi aminteşte că "atunci când a plecat a doua oară, ea şi sora ei, Tatiana, de patru ani şi respectiv opt luni, au fost lăsate în grija Domnului. Patruzeci de zile au umblat din casă în casă, fără ca nimeni să vrea să le ţină. În cele din urmă, au găsit adăpost la bunica după mamă şi, mai apoi, la o mătusă, până când s-a întors mama lor acasă".

 

luni, 22 octombrie 2018

Misiunea culturală întreprinsă de preoţii confesori din Primul Război Mondial şi importanţa acesteia în făurirea Marii Uniri din 1918, Mănăstirea Dervent, 20.10.2018

Misiunea culturală întreprinsă de preoţii confesori din Primul Război Mondial şi 

importanţa acesteia în făurirea Marii Uniri din 1918


ABSTRACT:
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 20 octombrie 2018 am participat la simpozionul intitulat „Clerici din Dobrogea în perioada 1916 - 1919”, organizat la Mănăstirea Dervent în cadrul proiectului „Centenarul Unirii în Dobrogea, locul unde începe istoria românilor” de către Arhiepiscopia Tomisului şi Mănăstirea Dervent, în parteneriat cu Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria - filiala județeană Constanța și Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House.
La simpozion, au vorbit despre preoţii militari dobrogeni Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, istorici și experți din Dobrogea (fostul diplomat Dorin Popescu -  preşedintele Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House, conf. dr. Marian Zidaru de la Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa, dr.  Nicolae Georgescu din Tulcea, istoricul Lavinia Dumitraşcu de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, domnul Ionuţ Druche, directorul editurii Arhiepiscopiei Tomisului etc.), precum şi jurnalista Cristina Liberis, colaborator Trinitas TV, care a prezentat inclusiv filmul documentar „Preoții români. Jertfă și rugăciune pentru Unire”.
În scurta intervenţie pe care am avut-o la finalul simpozionului, am susținut o prezentare în care am insistat asupra misiunii culturale întreprinse de preoţii confesori din Primul Război Mondial şi a importanţei acesteia în făurirea Marii Uniri din 1918.
În acest sens, am oferit exemplul părintelui Gheorghe Creţu de la biserica Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti, unul dintre iniţiatorii Cercului cultural „Ia şi citeşte!" înfiinţat în 1914, care urmărea realizarea şi editarea de broşuri cu tematică diversă pentru „luminarea poporului".  
Acest Cerc cultural a funcţionat şi pe durata Primului Război Mondial, inclusiv a retragerii la Iaşi (1917), unii dintre preoţii militari, printre care se numără la loc de cinste părintele Gheorghe Creţu, fiind implicaţi în împărţirea broşurilor din biblioteca Cercului de publicaţii religioase ,,Ia şi Citeşte” şi numeroase exemplare din Sfânta Scriptură prizonierilor şi pentru bibliotecile lagărelor. 
Din rapoarte trimise Marelui Cartier General, Serviciul Religios, se poate constata că, în timpul campaniei din Basarabia, părintele Gheorghe Creţu – care a susţinut permanent funcţionarea Cercului cultural „Ia şi citeşte!" pe durata Primului Război Mondial -  şi-a adus contribuţia în special la înfiinţarea de şcoli româneşti pentru copii şi adulţi şi de şezători artistico - literare.
Ulterior, în anul 1941, folosind experienţa acumulată în cadrul Cercului cultural „Ia şi citeşte!", părintele Gheorghe Creţu, aflat în pragul pensionării, dar secondat cu pricepere de părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi şi părintele Petru Gh. Savin, fratele marelui teolog Ioan Gh. Savin, iniţiază o mişcare parohială menită să „lumineze poporul" care avea în centru Acatistul Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon şi broşura aferentă intitulată  "Foaea parohială. Organ al parohiei şi Ateneului religios Sf. Pantelimon Foişorul de Foc Bucureşti - 1941" (descriere după nr. 1 al foii de la Biblioteca Academiei  Române, P II 41324, cf. autorilor volumului Autocefalie şi responsabilitate, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, p. 55).
Părintele Petru Gh. Savin avea să ducă acest deziderat de „luminare a poporului” prin cultură deprins şi de la bătrânul preot căpitan în rezervă Gheorghe Creţu şi la biserica Adormirea Maicii Domnului - I din Constanţa, unde, în anul 1950, se transferă în urma unei rocade făcute cu părintele Gheorghe Sorescu, fost consilier în cadrul Episcopiei Tomisului. Securitatea comunistă avea să intercepteze o scrisoare în care părintele Petru Gh. Savin îi solicita părintelui Gh. Sorescu să îi trimită cărţi de la parohia Sfântul Pantelimon din Bucureşti, pe care intenţiona să le împartă apoi credincioşilor din Constanţa.
Ca să pun în evidență şi mai mult personalitatea preotului confesor Gheorghe Creţu, cu acordul strănepoatei sale, doamna Anamaria Schwab-Creţu, am mai prezentat un „Jurnal de front” care conţine note zilnice din Primul Război Mondial ale acestui preot militar, fapt care i-a surprins plăcut pe toţi cei prezenţi la simpozion, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaşte exact dacă mai există şi alţi preoţi care au lăsat astfel de mărturii literare.    

Punctul maxim de interes al prezentării consider însă că l-a constituit momentul în care prin intermediul meu, nepotul părintelui Gheorghe Sorescu, domnul George Sorescu, a înmânat stareţului Mănăstirii Dervent, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Andrei Tudor, o scrisoare prin care Episcopul Gherontie Nicolau trasa preotului care avea să slujească la biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti - pe atunci consilier în cadrul Episcopiei Tomisului - sarcina de a pregăti cât mai bine momentul sfinţirii şi inaugurării Mănăstirii Dervent, aşa cum acest preot avea să procedeze ulterior şi în cazul sfinţirii Peşterii Sfântului Andrei (23 iulie 1944.).

Introducere

În contextul Centenarului Marii Uniri celebrat de români în anul 2018, aşa cum era şi firesc, omagierea şi comemorarea făuritorilor acestui act istoric s-au făcut prin intermediul unor iniţiative particulare, mult mai eficiente şi mai credibile decât cele oficiale. Am înţeles acest lucru din momentul în care, la începutul acestui an, mă întrebam retoric cu ce vor rămâne din acest proiect naţional-patriotic copiii şi tinerii departamentului social-cultural “Ateneul Sfântului Pantelimon” de la biserica Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti.  Sâmânţa aruncată de Patriarhia Română, care a trecut în agenda de activităţi ale Bisericii Ortodoxe Române din anul 2018 tema omagierii unității de credință și de neam și comemorării  făuritorilor Marii Uniri din 1918, a rodit inclusiv în conştiiţa comunităţii parohiale de la biserica Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti.
Dintr-o astfel de comunitate parohială au preluat şi preoţii Gheorghe Creţu, Gheorghe Popescu-Colibaşi[1], Petru Gh. Savin[2], Gheorghe Sorescu[3], Ioan Pâslaru[4], Ioan Stănculescu[5] idealul  afirmării prin credinţa ortodoxă a identităţii naţionale româneşti, articulat şi asumat peste timp de Departamentul pentru copii şi tineret “Ateneul Sfântului Pantelimon” de la biserica Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti pe care aceştia l-au înfiinţat şi l-au susţinut, inclusiv în perioada cenzurii ateist-comuniste din România.

Pătruns de acelaşi ideal, am răspuns cu multă bucurie ori de câte ori am avut oportunitatea afirmării contribuţiei “Ateneului Sfântului Pantelimon” la Centenarul Marii Uniri:

1.                   Spectacolele de teatru “Brâncovenii” şi “Osânda cărţilor” care s-au jucat la Cercul Militar Național (22 ianuarie 2018), în biserica parohială din localitatea prahoveană Filipeștii de Târg (13 februarie 2018), la Casa de Cultură din Zărneşti – Braşov (6 mai 2018), la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa (10 mai 2018), la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Bucureşti (12 iunie 2018), la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti (13 iunie 2018), la Penitenciarul Rahova (11 iulie 2018), la Penitenciarul Jilava din Bucureşti (12 iulie 2018), în parcul "La ruine" din Filipeştii de Târg (18 august 2018), la Casa de Cultură „Constantin Brâncoveanu” din Horezu (16 august 2018) şi vor mai urma, până la sfârşitul acestui an şi altele;

2.                   Prezentările pe tema făuritorilor Marii Uniri făcute în cadrul cursului de Misiologie ortodoxă la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” (26 martie 2018), a orelor de religie de la Şcoala gimnazială „Maica Domnului” din Bucureşti (7 martie 2018) şi a pelerinajului intitulat „Drumul Cantacuzinilor" (19 mai 2018) dedicat legăturii doamnei Alexandria Cantacuzino, președintele Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor din România care a avut inițiativa ridicării unui mausoleu la Mărășești cu iniţiatorii “Ateneului Sfântului Pantelimon”;

3.                   Vernisajul expoziţiilor de icoane dedicate sfinţilor al căror nume l-au purtat preoţii care au iniţiat mişcarea cultural-religioasă “Ateneul Sfântului Pantelimon” organizate la Centrul Cultural Mihai Eminescu (19 februarie 2018) şi la biserica Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc cu prilejul seratelor aniversare “Zece ani într-un centenar istoric” (17 mai 2018 şi 14 octombrie 2018);



I.                     Prezentarea “Jurnalului de front” din Primul Război Mondial
al părintelui Gheorghe Creţu

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 20 octombrie 2018 am participat la simpozionul intitulat „Clerici din Dobrogea în perioada 1916 - 1919”, organizat la Mănăstirea Dervent în cadrul proiectului „Centenarul Unirii în Dobrogea, locul unde începe istoria românilor” de către Arhiepiscopia Tomisului şi Mănăstirea Dervent, în parteneriat cu Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria - filiala județeană Constanța și Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House.
Fiind invitat din nou la unul din simpozioanele organizate la Mănăstirea Dervent, după ce mai participasem în trecut la cel intitulat „Rezistența Bisericii Ortodoxe Române sub comunism” (27 mai 2017), am retrăit sentimentul că inspiraţia poetului Ovidiu, unul dintre clasicii literaturii latine, este prolifică în rândul oamenilor de cultură ce trăiesc la ţărmul Mării Negre. Trebuie să mărturisesc faptul că, după un asemenea simpozion, anul trecut a rezultat o piesă de teatru intitulată "Osanda cartilor" şi un roman, pe care l-am împărţit cu mare bucurie participanţilor. Aceasta, ţinând cont de faptul că spectacolul de teatru “Osânda cărţilor” s-a jucat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa în ziua de 10 mai 2018.
La simpozion, au vorbit despre preoţii militari dobrogeni Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, istorici și experți din Dobrogea (fostul diplomat Dorin Popescu -  preşedintele Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House, conf. dr. Marian Zidaru de la Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa, dr.  Nicolae Georgescu din Tulcea, istoricul Lavinia Dumitraşcu de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, domnul Ionuţ Druche, directorul editurii Arhiepiscopiei Tomisului etc.), precum şi jurnalista Cristina Liberis, colaborator Trinitas TV, care a prezentat inclusiv filmul documentar „Preoții români. Jertfă și rugăciune pentru Unire”.
Cum să rămâi pasiv în faţa unei astfel de emulaţii?
În scurta intervenţie pe care am avut-o la finalul simpozionului, am susținut o prezentare în care am insistat asupra misiunii culturale întreprinse de preoţii confesori din Primul Război Mondial şi a importanţei acesteia în făurirea Marii Uniri din 1918.
În acest sens, am oferit exemplul părintelui Gheorghe Creţu[6] de la biserica Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti, unul dintre iniţiatorii Cercului cultural „Ia şi citeşte!" înfiinţat în 1914, care urmărea realizarea şi editarea de broşuri cu tematică diversă pentru „luminarea poporului"[7].  
Acest cerc cultural a funcţionat şi pe durata Primului Război Mondial, inclusiv a retragerii la Iaşi (1917), unii dintre preoţii militari, printre care se numără la loc de cinste părintele Gheorghe Creţu, fiind implicaţi în împărţirea broşurilor din biblioteca Cercului de publicaţii religioase ,,Ia şi Citeşte” şi numeroase exemplare din Sfânta Scriptură prizonierilor şi pentru bibliotecile lagărelor[8]
“Ia şi citeşte!” (Tolle, lege!, în limba latină), cuvintele care au condus la convertirea Sfântului Augustin (354–430 d-Hr.), au fost cele care l-au călăuzit pe părintele Gheorghe C. Creţu pe frontal Primului Război Mondial, aşa cum l-au condus pe protosinghelul Nicodim Măndiţă (din botez, Nicolae)  cel care a salvat cărţile sfinte condamnate la ardere de cenzura comunistă. Din notele cuprinse în Jurnalul de front ale părintelui căpitan în rezervă Gheorghe C. Creţu aflăm că a fost unul dintre preoţii bucureşteni care în anul 1914 au înfiinţat Cercul cultural „Ia şi citeşte!". În ziua de 1 ianuarie 1917, părintele Gheorghe Creţu nota în Jurnal următoarele:Mă duc la Sfântul Spiridon, la biserică. Vreme frumoasă. Stau aici. Seara vine căpitan Tudor Popescu[9]. Şocant! M-a impresionat dorul lui de copii şi modul dulce cum sărută fetiţa mea. Am stat mult de vorbă cu el şi cu [Pr.] Păunescu!  Eram singurii care vin aici din Comitetul “Ia şi citeşte!”[10] să ne vedeam laolaltă. Multe am [mai] vorbit! El [Tudor Popescu – n.n.] socotea tot dezastrul nostru drept o pedeapsă a lui Dumnezeu! “Atunci când El nu vrea, nu câştigăm luptele!”. Aşa a fost la Neajlov, unde - spunea el - a urmărit vitejia soldaţilor care patru zile au avut success, iar în a cincea zi au pierdut lupta”.
Conform unei alte note, din ziua de 4 ianuarie 1917, se pare că s-a numărat printre preoţii care au susţinut funcţionarea Cercului cultural „Ia şi citeşte!" pe durata Primului Război Mondial, inclusiv a retragerii la Iaşi: La orele 2 p.m. (în ziua de 4 ianuarie 1917), pe când Păunescu pleca de la mine, vede pe pr. Runceanu, cu care vine la mine. Cât a plâns omul când a văzut copiii mei! Mi-a făcut rău şi mie şi nevestei. Am vorbit un ceas cu el şi apoi a plecat. Ce momente frumoase! Eram câte trei care lucraserăm "Lădiţa cu muniţii".
Din rapoarte trimise Marelui Cartier General, Serviciul Religios, se poate constata că, în timpul campaniei din Basarabia, părintele Gheorghe Creţu – care a susţinut permanent funcţionarea Cercului cultural „Ia şi citeşte!" pe durata Primului Război Mondial -  şi-a adus contribuţia în special la înfiinţarea de şcoli româneşti pentru copii şi adulţi şi de şezători artistico - literare.
Într-unul din rapoartele sale către Marele Cartier General, părintele Gheorghe Creţu arată că activitatea comitetului “Ia şi citeşte! din care făcea parte a continuat şi în momentul în care a păşit în Basarabia, contribuind la unirea acestei provincii româneşti cu patria mamă
În ziua de 3 aprilie 1918 nota următoarele: Una dintre dorinţele mele de când am pășit pe pământul frumoasei Basarabii a fost ca să contribui și eu cu ceva la deșteptarea simțului național aici. Pentru aceasta, pe lângă cuvântările pe care le-am rostit la orice ocazie prielnică, am socotit că aș contribui mult mai eficace prin înființarea școlilor de adulți. Prima încercare am făcut-o în comuna Pârlița, deplasarea trupei însă a făcut ca totul să fie numai un început.Astăzi însă dorința mea a devenit o realitate în Târgul Călărași. Mai întâi, pentru a putea avea auditor, am organizat, cu concursul d-lor comandanți locotenenți-colonei Dabert si Al. Dobre, o șezătoare artistico-literară în ziua de 25 martie [conform ordinului de zi].Serbarea a avut un efect minunat căci la propunerea d-lui locotenent-colonel Dobre ca cei ce doresc să învețe limba românească s-o scrie și s-o citească, să se înscrie la școala de adulți pusă sub directia părintelui G. Crețu, am avut peste 100 de înscrieri. Școala de adulți funcționează regulat de la 1 aprilie, în doua săli cu peste 100 auditori: domni, doamne, militari etc. sub conducerea mea, iar cei între 14 si 18 ani sub conducerea domnului căpitan Lefter. După doua ședințe numărul auditoriului tinde să se dubleze, întrucât azi mă văd pus în plăcuta situație de a mai deschide un alt curs pentru o nouă serie de auditori formată din funcționari de la poștă, gară, prefectură, primărie, spital etc.”[11]
Interesant de menţionat este şi descriere pe care acest iniţiator al curentului cultural-religios „Ia şi citeşte!“ o făcea inamicilor României în ziua de 2 aprilie 1917:
“La orele 12 noaptea, ies cu Învierea. Asistă mulţi ofiţeri şi soldaţi. La orele 3 termin şi mă duc cu ei la Zaharescu şi luăm o gustare. La orele 4.20, plecăm toţi la bordeie. La orele 5.00, soseşte Dl. Colonel şi fac din nou Învierea şi Utrenia, apoi le vorbesc despre Învierea Domnului. Odată cu venirea primăverii şi a învierii naturii, înviază şi sufletul. Ce a predicat [Mântuitorul nostru Hrisots]? Adevărul, dreptatea, libertatea, iar mai presus de toate piedicile dragostea faţă de Dumnezeu şi aproapele. De aceea, cei care calcă această predică păcătuiesc şi îşi vor lua plata lor. Cel care a călcat porunca aceasta [se aseamănă] împăratului acelui popor care a vrut să fie al doilea Dumnezeu pe pământ. El minte că e în graţia lui Dumneze când zice că are credinţă şi sabia [înfiptă] în inima dulmanului. El calcă porunca iubirii de aproapele când răpeşte avutul şi omoară copil, femeie şi bătrân. Dar cel ce scoate sabia de ea va pieri! A treia poruncă este să ne iubim pe noi [înşine], adică să purtăm grijă de corpul şi sufletul nostru. Cel ce o calcă e înfrânt. Din întreaga învăţătură şi viaţă a lui Iisus reiese [mai presus de orice] răbdarea. El a răbdat, dar, printr-o voinţă puternică, a învins moartea şi a înviat. La fel şi noi. Am fost oropsiţi de toate, dar [cu toate acestea] în cele din urmă am învins [de fiecare data]. Duşmanii de azi sunt tot cei vechi! Germanii: sunt descendenţii galilor, goţilor şi vizigoţilor care au trecut pe aici şi de frica cărora Aurelian a retras armatele din Dacia. Dar strămoşii noştri s-au retras la munte până au plecat barbarii. Al doilea duşman este Bulgarul. E tot un vechi duşman şi el! Crud, laş, mincinos şi nerecunoscător. L-am scos din ghiarele Turcului  şi acum el a ridicat sabia contra binefăcătorilor săi. Îşi va lua plata sa! Al treilea duşman sunt Ungurii! Neamul nostru românesc a avut de suferit de pe urma ungurilor. Ne-au împilat un mileniu, dar am rezistat. Am avut răbdare şi credinţă în Dumnezeu, ştiind că “apa trece, pietrele rămân!”. Există o dreptate în lumea aceasta şi este un ochi veghetor care va răsplăti fiecăruia. Răsplata celui ce a scos sabia a început! Să avem gândul în continuu la părinţii, fraţii, surorile, nevestele şi copiii noştri care ne aşteaptă ca să sosim cât mai repede şi să-i răzbunăm. În vederea acestui ideal să ne oţelim şi corpul şi voinţa! Dar, mai presus de orice, să avem credinţa că Cel care a fost în stare să învieze din morţi şi să învingă moartea va fi în stare să învieze şi nemaul românesc la o nouă viaţă. Apoi, vorbeşte Colonel Berindei tot în acelaşi sens. Urmează masa comună! Într-un careu frumos, trupa mănăncă borş, ou, cozonac şi vin. Ofiţerii stau la o masa frumos împodobită în mijlocul trupei. După o gustare mica, începe hora la care iau parte atât soldaţii, cât şi ofiţerii. La orele 8 dimineaţa, plec călare cu Dl. Colonel. Acasă o găsesc pe Filoteea şi pe Georgescu cu copiii. Masa. Seara: masa comună cu ofiţerii. Mort: Simon Frankel, Compania 1 (1910)”.
Ce a însemnat această contribuţie? În ziua de 29 aprilie 1918, părintele Gheorghe Creţu nota următoarele în Jurnalul său de front: Mă duc cu Maior Minculescu şi cu … la Palanca, Hârjanca şi Mândra. La Palanca vorbesc despre necredinţa lui Toma, care i-a fost imbold ca apoi să fie cel mai devotat ucenic. Minciunile şi neîncrederea de la început a noastră azi când vedeţi că tot ce vi s-a spus a fostminiciuni vă vor face să fiţi mai buni români. [Toate satele sunt de ucrainieni, dar care vorbesc bine moldoveneşte]. La Hârjanca. Resping toate acuzaţiile şi minciunile care se răspândesc în popor: 1. că-i punem să jure; 2.că-i mobilizăm contra Bulgarilor sau Ungurilor; 3. că am venit să să întronăm pe boieri; 4. că vin Nemţii să facă rechiziţii; 5. că vin Ruşii să-i apere. Le vorbesc de libertatea dobândită şi de datoria lor: 1. de a se pune pe muncă; 2. de a învăţa carte; 3. de a se apuca de comerţ; 4. de a face cooperative… La Mârza. Acelaşi cuvânt, cu deoasebirea că acolo ucrainienii au vorbit pe faţă că mai bine cu Ucraina, că ei sunt ruşi, şi că are fabrici, iar noi nu avem. Le-am spus că vine nu e mulţumit să plece“.
Referindu-se la idealul “luminării poporului român prin cultură”, în ziua de 20 iunie 1937, cu ocazia sfinţirii paraclisului liceului Mihai Viteazul (în prezent Colegiul Național Mihai Viteazul”) din Bucureşti, eveniment la care a luat parte şi părintele Gheorghe C. Creţu în calitate de profesor de religie, Patriarhul Miron Cristea semnala totodată şi “primejdia curentelor ateiste şi a sectanţilor care reclamă zilnica petrecere a preotului în mijlocul parohiei”[12]. Dând ascultare poveţei Patriarhului Miron Cristea, părintele Gheorghe Creţu, aflat în pragul pensionării, dar secondat cu pricepere de părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi şi părintele Petru Gh. Savin, , fratele marelui teolog Ioan Gh. Savin, iniţiază o mişcare parohială menită să „lumineze poporul" care avea în centru Acatistul Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon şi broşura aferentă intitulată  "Foaea parohială. Organ al parohiei şi Ateneului religios Sf. Pantelimon Foişorul de Foc Bucureşti - 1941" (descriere după nr. 1 al foii de la Biblioteca Academiei  Române, P II 41324, cf. autorilor volumului Autocefalie şi responsabilitate, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, p. 55).
La Biblioteca Academiei Române, la cota P II 41324, se mai păstrează primul număr al publicaţiei parohiale a bisericii Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti din perioada interbelică, intitulat  "FOAIA PAROHIALĂ - Organ cultural al parohiei şi Ateneului religios Sf. Pantelimon Foişorul de Foc din Bucureşti (1941)". "FOAIA PAROHIALĂ" editată de pr. paroh Gh. Popescu-Colibaş şi pr. Petru Gh. Savin  pentru "moralizarea şi îndrumarea credincioşilor", având aprobarea de înfiinţare nr. 313/23 aprilie 1941 a Biroului de Cenzură. Interesant este faptul că acest periodic este menţionat şi în Albumul alcătuit de familia Popescu-Colibaşi spre pomenirea P.C. Pr. Gheorghe Popescu-Colibaşi în anul 1975”, fiind numit simplu “Ateneul Sfântului Pantelimon”, fără a se mai pomeni însă de numele pr. Petru Gh. Savin. Astfel, în primul număr al periodicului, la pagina 3, pr. Petru Gh. Savin face referire la întemeiera unui nucleu de misiune culturală sub denumirea Ateneul Sfântului Pantelimon despre care spune următoarele: "Credem că este unul dintre cele dintâi aşezăminte ce trebuie numai decât să ia fiinţă în parohia noastră. El a întârziat prea mult, ca să nu i se simtă lipsa.  Între preot, biserică şi popor nu sunt decât numai legături duhovniceşti ale sf. slujbe şi a trebuinţelor sufleteşti de ordin ritual. Dar nu e deajuns. Preotul trebuie să aibă grijă şi să supravegheze, punând la dispoziţie credincioşilor şi în ceia ce priveşte educarea mai ales a tineretului. Un ateneu religios, condus de biserică va avea rolul de a pune în lumină prin conferinţe, de ale unor personalităţi din cele mai pricepute, - diferite chestiuni de credinţă, învăţătură şi lumină. Aceste conferinţe vor fi urmate de coruri religioase, lecturi, recitări, toate alcătuind un program de înălţare şi delectare sufletească a enoriaşilor. Ele vor fi ţinute sau la biserică sau la vre una din şcolile din parohie. Este o lume care ne aşteaptă de mult să le procurăm această desfătare duhovnicească. Este o lume, care prin faptul că noi nu le-am venit în ajutorul sufletesc al lor  s`au dus în altă parte şi s`au răcit de legătura duhovnicească cu slujitorii bisericei. Ei s`au dus să caute hrană duhovnicească în alte părţi şi suntem siguri că odată ce vor vedea că şi noi ne silim să le facem sălaş duhovnicesc prin acest aşezământ de lumină şi hrană duhovnicească, ei vor rămânea cu noi şi`n jurul nostru. Ateneul cultural religios, credem că apoi va forma din tineretul acestei parohii un buchet de misionari şi propagandişti, ca astfel împreună să ne desfătăm sub aripa sfântă şi povăţuitoare a sfintei biserici.Un comitet de doamne şi domni din enorie vor conduce acest aşezământ şi acei ce vor bine voi să-şi însuşească acest gând, vor bine voi a ne scrie, sau a pofti ca să putem chibzui împreună, cât mai curând şi mai temeinic la realizarea lui".
Ulterior, părintele Petru Gh. Savin avea să ducă acest deziderat de „luminare a poporului” prin cultură deprins şi de la bătrânul preot căpitan în rezervă Gheorghe Creţu şi la biserica Adormirea Maicii Domnului - I din Constanţa, unde, în anul 1950, se transferă în urma unei rocade făcute cu părintele Gheorghe Sorescu, fost consilier în cadrul Episcopiei Tomisului. Securitatea comunistă avea să intercepteze o scrisoare în care părintele Petru Gh. Savin îi solicita părintelui Gh. Sorescu să îi trimită cărţi de la parohia Sfântul Pantelimon din Bucureşti, pe care intenţiona să le împartă apoi credincioşilor din Constanţa.
Ca să pun în evidență şi mai mult personalitatea preotului confesor Gheorghe Creţu, cu acordul strănepoatei sale, doamna Anamaria Schwab-Creţu, am mai prezentat un „Jurnal de front” care conţine note zilnice din Primul Război Mondial ale acestui preot militar, fapt care i-a surprins plăcut pe toţi cei prezenţi la simpozion, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaşte exact dacă mai există şi alţi preoţi care au lăsat astfel de mărturii literare.    


II.                    O scrisoare enigmatică

Punctul maxim de interes al prezentării consider însă că l-a constituit momentul în care, la numai doi paşi de colecţia muzeală a Mănăstiri Dervent care reuneşte obiecte de artă religioasă, carte veche şi numismatică dobrogene, le-am împărtăşit participanţilor la acest simpozion încă un fir călăuzitor care leagă una dintre cele mai vechi comunităţi parohiale din Bucureşti, cum este cea de la biserica Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc, de Mănăstirea Dervent. Astfel, prin intermediul meu, nepotul părintelui Gheorghe Sorescu, domnul George Sorescu, a înmânat stareţului Mănăstirii Dervent, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Andrei Tudor, o scrisoare prin care Episcopul Gherontie Nicolau trasa preotului care avea să slujească la biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti - pe atunci consilier în cadrul Episcopiei Tomisului - sarcina de a pregăti cât mai bine momentul sfinţirii şi inaugurării Mănăstirii Dervent, aşa cum acest preot avea să procedeze ulterior şi în cazul sfinţirii Peşterii Sfântului Andrei (23 iulie 1944.).
De altfel, gestul era de aşteptat cu atât mai mult cu cât anul trecut constatam cu satisfacţie - în cadrul simpozionului dedicat apărătorilor ortodoxiei în vremea regimului comunist organizat în acelaşi cadru - conexiunea "Bucureşti-Dobrogea via părintele Gheorghe Sorescu" din momentul sfinţirii de către Episcopul Chesa­rie Păunescu a Peşterii „Sf. Apostol Andrei” la 23 iulie 1944.
Nicolau Gherontie, compozitor de muzică psaltică si profesor de practică liturgica la Seminarul „Nifon’ din București (1910- 1915), a fost episcop eparhiot al Constanței (ales la 4 februarie 1926 şi instalat la 14 martie 1926). Interesant este faptul că, dupa unele surse, el fusese retras din scaun la 1 ianuarie 1942! Totuşi, de la momentul sfinţirii şi inaugurării ne-a rămas o minunată pastorala, reprodusă inclusive pe site-ul oficial al Mănăstirii Dervent (https://dervent.ro/dervent.php…), care atestă indirect autenticitatea scrisorii adresată de Episcopul Gherontie părintelui Gheorghe Sorescu.
Printr-un act generos de bunăvoinţă, familia părintelui Sorescu a donat această scrisoare Mănăstirii Dervent cu speranţa îmbogăţirii tezaurului colecţiei sale muzeale, ca mărturie peste timp a strânselor sale relaţii cu biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti.
Precizăm că gestul de generozitate manifestat de comunitatea bisericii Sfântul Pantelimon din Bucureşti faţă de fraţii noştri dobrogeni, urmează altuia similar, săvârşit anul trecut, când prin mila lui Dumnezeu şi cu ajutorul familiei dr. Ştefănescu, am înălţat în memoria părintelui Ioan Pâslaru de la biserica noastra, preotul ocrotitor al inapţilor de la Poarta Albă, o troiţă pe care am sfinţit-o în data de 27 mai 2017, la Mănăstirea Sfinţilor Români din Galeşu.

Concluzii

La fel ca şi rândul trecut, am răspuns cu toată deschiderea invitaţiei de a participa la un simpozion de aleasă ţinută ştiinţifică şi naţională, aşa cum a fost „Centenarul Unirii în Dobrogea, locul unde începe istoria românilor”, desfăşu­rat sub patronajul Arhiepiscopiei Tomisului şi Mănăstirii Dervent, în parteneriat cu Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria - filiala județeană Constanța și Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House.
Participând la acest simpozion, am constata că patriotismul nu este proprietatea nimănui şi nici apanajul oficialităţilor, personalităţilor şi doar anumitor zone geografice consacrate ca atare în manualele de istorie, ci el se manifestă cu intensitate oriunde, aşa cum se poate constata de plidă, şi aici, în Dobrogea.
Am luat act de faptul că, în majoritatea intervenţiilor, vorbitorii au subliniat faptul că problematica Primului Război Mondial este mult mai complexă decât se crede şi cuprinde jertfa de sânge a românilor din Dobrogea care au fost aprig persecutaţi şi au dus povara umilitoare a ocupaţiei bulgare.
Docu­mentele invocate în cauză mărturisesc despre faptul că preoţii militari din Dobrogea şi-au făcut datoria faţă de ţară şi am redescoperit calităţile ignorate ale acestora.
În ceea ce mă priveşte, mă bucur că am putut evoca chipul luminos al părintelui Gheorghe Creţu de la biserica Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti în contextul evenimentelor care au condus la Marea Unire întrucât acţiunile sale culturale, foarte puţin cunoscute, merită să fie reconsiderate la adevărata lor valoare, el fiind iniţiatorul unor legături care au cultivat  principiile unităţii de credinţă şi neam inclusiv în rândul preoţilor care au slujit deopotrivă la Constanţa şi Bucureşti, aşa cum au fost preoţii Petru Gh. Savin şi Gheorghe Sorescu.
Despre participarea părintelui Gheorghe Creţu la Marea Unire, mai trebuie precizat şi faptul că părintele Gheorghe C. Creţu a făcut parte din soborul de preoţi condus de arhimandritul Gurie Grosu care a oficiat în Catedrala Naşterii Domnului din Chişinău slujba de Te Deum care a consfinţit Actul Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918, votat în această zi istorică de Sfatul Ţării.
Din nefericire, părintele Gheorghe Creţu avea să plătească scump patriotismul de care a dat dovadă chiar din primii ani de comunism, moartea prematură a fiului său, Cornel, cu siguranţă grăbindu-i sfârşitul. În ziua de 2 martie 1949, biroul local de securitate din Lupeni îl reţine pe Cornel Creţu, de profesie inginer chimist, sub pretextul că a interpretat la pian compoziţii muzicale interzise de propoaganda comunistă. Suferinţele îndurate pe durata anchetei – asupra căreia biroul judeţean de securitate Deva a ridicat un serios semn de întrebare -  au făcut ca la data de 11 august 1949 acesta, la vârsta de 43 de ani, să se stingă din viaţă în Spitalul de boli pulmonare din Sibiu. Cumplit sfârşit atât pentru tată, cât şi pentru fiu!



Pr. Dr. Teleanu Bogdan-Aurel
Mănăstirea Dervent,
20 octombrie 2018





[1] Părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi (1900 – 1974) a urmat între anii 1921-1925 cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, obţinând licenţa cu teza de eshatologie despre Sfârşitul lumii după ştiinţă şi Biblie. În paralel cu teologia, a urmat cursurile Facultăţii de Litere - Secţia Istorie şi Geografie, precum şi Seminarul Pedagogic Universitar. În perioada 1922-1926 lucrează ca funcţionar la Casa de Credit a Poştelor şi la editura Cartea Românească. La data de 24 octombrie 1926 este hirotnoit diacon, iar la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir (26 octombrie 1926) a fost hirotonit preot şi duhovnic de Arhiereul Tit Simedrea chiar în Sfantul Altar al bisericii Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti. Avea să slujească la această biserică vreme de peste 48 de ani. În anul 1941 a fost numit ca paroh la biserica Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti. Patriarhul Nicodim i-a conferit rangul de iconom-stavrofor. A făcut parte din Comisia disciplinară a Sfintei Arhiepiscopii, din Consistoriul Protoieriei II Capitală şi, după anul 1961, din Consistoriul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Se retrage din funcţia de paroh, în anul 1969, din motive de sănătate. A predat religia la învăţământul primar şi liceal, la institutul Moteanu, Liceele Mihai Viteazu şi Principele Carol şi a fost îndrumător duhovnicesc al elevelor de la liceul Iulia Haşdeu. Va îndeplini şi funcţia de inspector pentru învăţământul religios.  Trebuie să menţionăm faptul că, în anul 1936, împreună cu P.C. Pr. Ioan Mihălcescu, fostul său profesor, a alcătuit “Viaţa şi Acatistul Sfântului Pantelimon” (lucrare aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (aprobare nr. 3252/7 decembrie 1937), tipărită într-o ediţie princeps în 1937 şi retipărită în Acatistier, începând cu anul 1972.

[2] Părintele Petru Gh. Savin (1891 –1977) a studiat la Seminarul ,,Veniamin" din Iaşi (1906-1914), apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti. A fost învăţător în Zărneşti, jud.  Galaţi (1914), apoi preot în Jorăşti (1915 - 1930), preot în Luminiţa, jud. Tulcea (1931 - 1932), Braniştea, jud. Galaţi (1932-1936), misionar la Episcopia Dunării de Jos, apoi consilier cultural (1937 - 1940), preşedinte al Societăţii clerului “Solidaritatea " din Galaţi, consilier la Arhiepiscopia Bucureştilor (1940-1941), preot la biserica Sfântul Pantelimon Foişorul de Foc din Bucureşti (din 1941-1949), apoi pentru scurt timp preot la biserica “Adormirea" din Constanţa şi inspector pentru problemele culturale şi sociale în Ministerul Cultelor şi în Ministerul Muncii (1942 - 1944). Dintre lucrările publicate, amintim: Clăcăieşti.  Glume, jitii, taclale şi polojănii din popor, Bârlad, 911, 91p.; Poveşti, Bârlad, 1914, 129 p.; Mândrul florilor, Bucureşti, 1914,144 p.; Snoave din popor, Bucureşti, 1926, 104 p.; Satele sub raport cultural. Cum sunt. şi cum ar trebui şi fie.  Conferinţă, Bârlad, 1924, 39 p.; Preotul în literatură, Conferinţă, Neamţ, 1926, 33 p.; Din viaţa adventiştilor, Galaţi, 1928, 79 p.; Pilde creştineşti, Galaţi, 1935, 64 p.. A decedat în  26 mai 1977, în Bucureşti.

[3] Pr. Sorescu-Munteanu Vasile Gheorghe  (1909 – 1986) obţine licenţa în teologie la Institutul Teologic din Bucureşti (1934), al cărui decan era marele profesor Ioan Mihălcescu (viitorul mitropolit Irineu al Moldovei), cu teza Rolul social al Bisericii faţă de problema muncitorească. În anul 1935, este numit diacon al Sfintei Episcopii din Constanţa, iar din ianuarie 1936 până la 1 iulie 1940 este numit preot paroh la parohia Adormirea Maicii Domnului - Cavarna din judeţul Caliacra. Activitatea duhovnicească de la parohia Adormirea-Cavarna o va părăsi temporar la 1 iulie 1940, fiind înaintat în postul de consilier referent al Secţiei Culturale, iar ulterior consilier administrativ al Cancelariei eparhiale din cadrul Episcopiei Constanţa. În anul 1948 este transferat de la parohia Sfântul Nicolae I la parohia Adormirea Maicii Domnului I din Constanţa. Din anul 1950, este numit la cere preot la biserica Sfântul Pantelimon Foişorul de Foc din Bucureşti (din 1941-1949), făcând astfel rocada cu părintele Petru Gh. Savin.
[4] Părintele Pâslaru Ion (19242009) a urmat între anii 1938-1946 cursurile Seminarului Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, apoi, începând cu anul 1946, cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1950.  Între anii 1950-1955, a fost aruncat în temniţele comuniste de la Piteşti, Periprava, Canal şi altele. Părintele a fost preot paroh în comuna Popăuţi (1955-1964) şi în comuna Negoieşti (1965-1974). În anul 1974, părintele Ion Pâslaru a venit ca preot slujitor la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc, unde a slujit până în anul 2001, când a ieşit la pensie.
[5] Părintele Ioan F. Stănculescu (1935 – 2008) a absolvit seminarul teologic din Curtea de Argeş (1956) şi obţinut licenţa în teologie la Institutul Teologic din Bucureşti (1960). A urmat studiile doctorale  în 1960, în cadrul aceleaşi instituţii, cu teza „Vechea independenţă a Bisericii Ortodoxe Române” (specializarea Drept Bisericesc). Din anul 1963, şi-a desfăşurat activitatea la revistele centrale ale Patriarhiei Române, Glasul Bisericii, Biserica Ortodoxă Română, Studii Teologice şi Mitropolia Olteniei. A urmat stagii de perfecţionare în drept bisericesc la Universitatea din Viena (1971-1973), ca bursier al Patriarhiei Române. La 19 martie 1979, va fi numit paroh al Bisericii Ortodoxe Române din Göteborg. În anul 1975, este numit ca preot-slujitor la biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti. Activitatea duhovnicească de la biserica Sfântul Pantelimon o va întrerupe temporar la 19 martie 1979, când a fost transferat în interes de serviciu ca preot paroh la parohia ortodoxă română din Göteborg, Suedia. S-a reîntors în parohia Sfântul Pantelimon în octombrie 1984. A fost ales în 1987 membru în Adunarea Naţional Bisericească a Bisericii Ortodoxe Române, în calitate de judecător în Consistoriul Central Bisericesc.

[6]  Preotul căpitan în rezervă Gheorghe C. Creţu (1880 – 1954)  termină Facultatea de Teologie în anul 1906 şi devine profesor secundar de religie la Liceul Lazăr din Bucureşti din anul 1919. În ziua de 13 august 1916 este mobilizat la cu ordinul nr. 343 al Batalionului 6 Vânători, regiment pe care l-a însoţit până la 1 iunie 1918 când s-a decretat demobilizarea, fiind înaintat căpitan asimilat pe ziua de 1 iulie 1917 (cf. ordinului Marelui Cartier General nr. 11171 din 7 iulie 1917). De la 20 februarie 1919, părintele a fost chemat în mod excepţional şi numit predicator al lagărului de Carantină morală Cotroceni prin ordinul Serviciului religios al Marelui Cartier General nr. 454. A îndeplinit această misiune până în februarie 1920, când prin ordinul nr. 14366/27 II 1920 a fost numit predicator şi la Regimentul 18 infanterie Gorj, iar în 1921, predicator la patru unităţi cu sediul la Regimentului  2 Artilerie Malmeşan. Mai înainte de a veni la biserica Sfântul Pantelimon, părintele Gheorghe Creţu slujise şi la biserica Sfântul Gheorghe - Capra din Bucureşti, ambele biserici aflându-se în Protoieria Sector II Capitală. Din anul 1922 este numit preot paroh la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc. În data de 14 iunie 1936 în comuna Budişteni (judeţul Argeş, satul Leordeni) se înfiinţa Căminul Cultural „Marele Voievod Mihai de la Alba-Iulia". Un rol important în conducerea şi în activitatea acestui Cămin cultural l-a jucat pr. Gheorghe Creţu care, din 1941,“pensionar şi proprietar în această comună”, devenise preşedinte al acestui cămin, deşi “trăia în Bucureşti”.
[7] Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în majoritatea oraşelor României, mari şi mici, luau fiinţă "ateneele culturale populare", după modelul francez al societăţilor de lectură introduse la noi de gazetarul francez Ulysse de Marssillac între anii 1865-1875. Acest concept va fi preluat mai târziu de Titu Maiorescu. Din tradiţia acestora va lua naştere, în 1860, Ateneul Român, instituţie creată la Iaşi de M. Kogălniceanu, Ştefan Micle şi V.A. Urechia. Astfel, la Bucureşti, în aşa zisa Belle Epoque, sub oblăduirea Direcţiei pentru Asistenţă Culturală a Primăriei Capitalei, funcţionau deja zeci de atene culturale populare, adevărate avanposturi ale ofensivei culturale din acele timpuri.  În Transilvania, echivalentul bisericesc al "ateneelor culturale populare" poate fi considerată şi Asociaţia transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA), întemeiată în 1861 de Andrei Şaguna, Gh. Bariţiu, Timotei Cipariu şi I. Puşcariu, care a avut aprobarea guvernului de la Viena în 6 septembrie 1861. Scopul asociaţiei era deşteptarea conştiinţei naţionale, dezvoltarea simţămintelor umanitare, purificarea şi unificarea limbii materne. Datorită organizării exemplare a Bisericii Ortodoxe din Transivania şi Banat de atunci în perspectiva întocmirii unui proiect de Statut de organizare şi funcţionare pentru o nouă formă de organizare bisericească românească această concepţie şaguniană de dezvoltare a misiunii bisericeşti prin cultură va fi extinsă de viitorul patriarh Miron Cristea şi în celelalte provincii româneşti prin unirea Transilvanie cu România (1 decembrie 1918) şi, mai ales, odată cu înfiinţarea Patriarhiei Române (1925) care consfinţea autocefalia Bisericii Ortodoxe Române (1885). 
[8] Gheorghe NICOLESCU, Gheorghe DOBRESCU şi Andrei NICOLESCU, Preoţi în luptă pentru făurirea României Mari 1916 – 1919 ,   Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000, pp. 216-217: “În decursul celor 17 luni de la evacuarea oraşului Bucureşti, confesorii rămaşi la ordin pentru îngrijirea religioasă a bolnavilor din spitale şi pentru înmormântarea celor decedaţi raportau Ministerului de Război că, printre atribuţiile îndeplinite de ei în aceste condiţii, s-a numărat şi “împărţirea broşurilor din biblioteca Cercului de publicaţii religioase ,,Ia şi Citeşte”. În acest sens, părintele Nicolae Marinescu afirma următoarele: “Cu concursul material al Cercului de publicaţii ,,Ia şi citeşte” şi cu aprobarea Comandamentului lagărelor din Bucureşti, am distribuit peste 2000 broşuri, personal, prizonierilor şi pentru bibliotecile lagărelor, cum şi 14 exemplare Biblii”.
[9] Este posibil să fie vorba de fostul preot Tudor Popescu [12 ianuarie 1887 - 21 februarie 1963) de la biserica Cuibul cu Barza [Sfântul Ştefan) de a al cărui nume se leagă o controversată mişcare religioasă, Tudoriştii, care considera că mântuirea şi iertarea păcatelor vine direct de la Mântuitorul Hristos, iar sfinţii trebuie veneraţi şi imitaţi în viaţa zilnică fără însă a fi consideraţi intermediari ai milei divine. Prin urmare, prin hotărârea din 3 aprilie 1924 a Sfântului Sinod, după nenumărate discuții şi încercări de a‑l etermina să revină la învățătura ortodoxă, Tudor Popescu fost îndepărtat din cler.
[10] Astfel, în 1914, la iniţiativa unor preoţi bucureşteni, printre care aflăm astfel din acest Jurnal că s-a numărat şi părintele Gheorghe C. Creţu, ia fiinţă Cercul cultural „Ia şi citeşte", care urmărea realizarea şi editarea de broşuri cu tematică diversă care să „lumineze poporul".  Probabil că acestui cerc cultural aparţinea şi Biblioteca Cercului de publicaţii religioase ,,Ia şi Citeşte”, care a funcţionat şi pe perioada războiului.
[11] Gh.NICOLESCU, Gh. DOBRESCU şi A.NICOLESCU, Preoţi în lupta pentru Marea Unire.., p. 255;
[12] A se vedea „Cuvântarea I.P.S.S. Patriarhul Miron” în Anuarul XVII al Liceului Mihai Viteazu din Bucuresti, anul şcolar 1936-1937, p. 49-50 ;