miercuri, 31 octombrie 2018

A şaptea ediţie din 2018 a publicaţiei ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON, dedicată Centenarului Marii Uniri

Cel de-al 46-lea număr al publicaţiei ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON  se va lansa duminică, 4 noiembrie 2018, după Sfânta Liturghie. 

Numărul scoate la lumină noi documente tematice despre împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, însumate în articolul intitulat  "Misiunea culturală întreprinsă de preoţii confesori din Primul Război Mondial şi importanţa acesteia în făurirea Marii Uniri din 1918, Mănăstirea Dervent, 20.10.2018".

Lansarea noului număr se va face în contextul în care Departamentul pentru copii și tineret al bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București aniversează cei 97 de ani de viaţă ai doamnei Mimea Dimofte, una din mamele care au rezistat cu demnitate în faţa regimului ateu comunist din România.  

În urmă cu exact 55 de ani, adică în data de 4 noiembrie 1963, doamna Mimea Dimofte fusese eliberată din penitenciarul Oradea, unde fusese condamnată la trei ani de închisoare de Tribunalul Militar al Regiunii Militari Bucureşti pentru  că a "omis să denunţe" intenţiile "Partidului muncitoresc ţărănesc" de a răspândi în ţară manifeste anticomuniste. Pentru această faptă, Mimea Dimofte avea să îndure un regim de închisoare diabolic care i-a pricinuit pierderea sarcinii la 5 luni.
 

Niciun comentariu: