vineri, 16 iulie 2010

Scenetă de teatru

FÂNTÂNA ORTODOXIEI

Scena 1

De o parte a Podului Vulturului, bătrânul împărat Maximian îl îndeamnă pe fiul său Maxentius să se lupte pentru conducerea Imperiului Roman cu Sfântul Constantin cel Mare, protectorul creştinilor. Pentru a-l provoca pe Sfântul Constantin cel Mare cei doi ţin înlănţuiţi pe creştini, printre care se numără şi Sfinţi Părinţi care vor participa la primul Sinod ecumenic de la Niceea. De partea cealaltă, în fruntea luptătorilor lui Constantin, ca o prefigurare a victoriei, se află Arhanghelul Mihail înveşmântat în armură de războinic. Armata împăratului nu este alcătuită din ostaşi de rând, ci din sfinţi militari: Sf. Gheorghe, Sf. Dimitrie, cei doi Teodori, Procopie şi Mercurie, care se îndreaptã spre locul bătăliei purtând un steag împodobit cu monograma lui Hristos, faimosul labarum. Alături de Sf. Constantin se află şi împăratul Licinius. În dreptul podului, împăratul Constantin se aşează în genunchi ca să se roage lui Dumnezeu în timp ce Arhanghelul Mihail îi arată pe cer semnul crucii şi inscripţia “În acest semn vei învinge”.

SFINŢII MILITARI (strigă în cor): Libertate! Libertate!

Arhanghelul Mihail: Libertatea înseamnă Hristos! Semnul Tău, Doamne se înfige în lume, iar minciuna cade-n noroi. Adevărul va să triumfe, iar Biserica odată cu El!

Maxentius (cuprins de groază): Aoleo! taică!...Da`, cine sunt toţi acei oameni?

Maximian (agitat): Cei pe care noi i-am persecutat şi care, încă, mai poartă stigmatul martiriului la care, încă, îi mai supunem pe creştini.

Maxentius: Văd că unul îşi arată mâna tăiată, altul, urechile, altul, nasul…Toţi poartă semnele lăsate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomegele, zdrobirile şi arsurile de pe trupurile lor pe care le-au îndurat în chinuri pentru Hristos.

Arhanghelul Mihail (înaintează cântând spre Maxentius, care îl priveşte din ce în ce mai temător. Treptat, cântarea este fredonată şi de corul sfinţilor militari): Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu! (cei doi Sfinţi Teodori îi eliberează de lanţuri pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi îi încătuşează pe cei doi împăraţi, scoţându-i astfel din scenă în timp ce cântă în continuare): Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru, Tu eşti Dumnezeu Carele faci minuni!

Sf. Constantin cel Mare: Să vină la mine preoţii Bisericii căci eu însumi vreau sa ma botez pentru a deveni creştin. Ce trebuie să fac pentru a putea fi botezat, Sfinte Silvestru?

Sf. Silvestru: În primul rând, Împărate, să ţii dreapta credinţă pe care noi o mărturisim în Crez. Se cuvine, deci, să crezi fără şovăire în Hristos Dumnezeu, să posteşti, apoi să capeţi milostivirea lui Dumnezeu, lepădându-te de păcatele ce ai săvârşit. Deci, leapădă acum haina împărătească şi timp de şase zile să posteşti. (îi ia hlamida de pe umeri) Dupa aceasta, porunceşte să fie eliberaţi din temniţe toţi creştinii, iar, din avuţiile tale, să faci milostenie multă la săraci.

Sf. Constantin cel Mare (către Împăratul Licinius): Licinius, cred că, în acest caz, ar cam trebui să proclamăm un edict prin care credinţa creştină să fie recunoscută ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu.

Sf. Silvestru (către Sf. Constantin cel Mare): Crezi tu, Constantine, în Dumnezeu Tatăl?

Sf. Constantin: Cred în Dumnezeu Tatăl care a făcut cerul şi pământul.

Sf. Silvestru: Crezi şi în Dumnezeu Fiul?

Sf. Constantin: Cred şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Unul Născut care din Tatăl s-a născut.

Botezul Sf. Constantin cel Mare este interupt brusc de preotul Arie, un predicator foarte mîndru şi neascultător din Alexandria Egiptului.

Arie (certându-l pe Sf. Silvestru): Cine este Iisus Hristos? În numele cui botezi tu, Sfinte Silvestru? În cine îl înveţi să creadă pe împăratul nostru?

Eusebiu de Cezareea: Dar, Arie, crezul pe care noi l-am mărturisit aici este în acord cu botezul şi cu tradiţia pe care am moştenit-o de la părinţii noştri care sunt aici de faţă şi mai poartă încă urmele stigmatelor martiriului la care au fost supuşi.

Arie: Lasă-mă, Eusebiu! De ce să mărturisească Împăratul Constantin şi credinţa în Domnul Iisus Hristos? A fost o vreme când Fiul nu exista, deci Acesta nu cred că este Dumnezeu! Ascultă-mă pe mine, Eusebiu: Hristos nu este Dumnezeu!!!

Toţi cei prezenţi (plini de uimire şi groază): Vai!

Eusebiu de Cezareea: Nu sunt de partea ta, Arie, ci mărturisesc, alături de toţi cei ce sunt aici de faţă, că, sigur, Mântuitorul Hristos este cu adevărat Dumnezeu, deofiinţă cu Tatăl. Numai că…, îmi repugnă să arunc anateme.

Toţi cei prezenţi (într-un glas): Nu mai putem răbda hula lui Arie împotriva Mântuitorului nostru Hristos şi a Presfintei Treimi! Împărate, cerem să se întrunească Sfântul Sinod al Bisericii celei Una ca să analizăm părerea lui Arie.

Împăratul Licinius (plin de invidie pentru că numai Sf. Constantin cel Mare este băgat în seamă de creştini): Disputele din interiorul Bisericii sunt mai periculoase decât războaiele sau alte conflicte şi provoacă imperiului un rău mai mare decât orice altceva. Constantin, cred că ar trebui să-i distrugem pe creştini de pe faţa pământului pentru că cu disputele lor distrug imperiul (dă să îi omoare cu sabia pe creştinii prezenţi la discuţie).

Sf. Constantin (prinde mâna înarmată a împăratului Licinius şi face un semn ostaşilor săi să-l încătuşeze şi să-l arunce în temniţă,după care se adresează tuturor celor de faţă): Ajunge cât sânge creştin s-a vărsat până-n prezent. Haideţi mai bine să convocăm Sinodul Bisericii. Conştiinţa unanimă şi comună a episcopilor adunaţi va elucida problema ridicată de Arie. În ce mă priveşte, voi organiza pe cheltuiala imperiului acest mare sinod.


Scena 2

Astfel, Împăratul şi Imperiul deveneau deodată instrumentele providenţiale ale Împărăţiei lui Hristos. Sf. Constantin cel Mare convoacă primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, unde, după lungi dezbateri, învăţătura lui Arie va fi condamnată şi se va adopta următoarea formulă teologică: “Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi deci, din veci cu El”. La acest Sinod au fost alcătuite primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), care sunt de atunci şi până astăzi rostite în Biserică. În mijlocul adunării primului sinod de la Niceea (325) stau Sfântul Spiridon, împreună cu mulți alți ierarhi printre care şi prietenul său Sfântul Nicolae. Sf. Atanasie, diacon, fără de barbă, şade la o masă şi scrie începutul Simbolului Credinţei, aşa cum îl formulează Sfinţii Părinţi care discută acolo.

Sf. Constantin: Eu, om fiind, nu mi se cade să fac această judecată, în care acuzatorii, cât şi acuzaţii sunt episcopi… Aşadar, imitând milostivirea lui Dumnezeu, să ne iertăm unii pe alţii, renunţând la acuzaţii, să ne împăcăm şi, abia după aceea, să examinăm cele ale credinţei pentru care ne-am întrunit aici.

Arie: Hristos nu este Dumnezeu!!!

Sf. Nicolae (către Arie): Răbdare, Arie. Nu vorbi în numele nostru, Arie.

Arie (plin de obrăznicie): Nu vorbesc în numele vostru, ci al Bisericii, Nicolae.

Sfântul Spiridon (luându-l şi el la rost pe Arie): Toate cele trei persoane ale lui Dumnezeu sunt de o fiinţă şi de aceeaşi cinste, Arie. Aşa cum această cărămidă arsă, pe care fac acum sfânta cruce şi o strâng în mână, este compusă din focul care a ars-o şi se ridică acum în sus, după cum binevezi, din apa care curge pe pământ şi din lutul care a rămas în mâna mea. Cărămida este simbolul Preasfintei Treimi. Focul inchipuie pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat, iar apa pe Duhul Sfânt, Mângâietorul care a fost trimis în lume. (întinde mâna în care are o cărămidă spre Arie care privește uimit cum din aceasta ţâşneşte apă, foc şi pământ, ilustrând astfel dogma Sfintei Treimi).

Arie (plin de obrăznicie): Ce vrăjitorie a fost aceasta, Spiridoane?

Sfântul Nicolae: Cum îţi permiţi să vorbeşti astfel cu un venerabil părinte al Bisericii, Arie? Prin această minune, Sfântul Spiridon a afirmat că Fiul e deofiinţă cu Tatăl şi născut din El mai înainte de veci.

Arie: Hristos a fost un păcătos, Nicolae.

Sf. Nicolae (pălmuindu-l pe smintitorul Arie): Ba, păcătos eşti tu, Arie.

Sf. Constantin (face semn soldaţilor să îl aresteze pe Sf. Nicolae): Să i se ia omoforul şi Evanghelia lui Nicolae şi să fie aruncat în temniţă pentru ca a îndrăznit să-l pălmuiască pe Arie.

Arhanghelul Mihail (care până în acel moment se afla lângă crucea ce trona deasupra Podului Vulturului smulge Evanghelia şi omoforul din mâna soldaţilor şi le înapoiază Sf. Nicolae): Sfinte Nicolae, primeşte din nou Evanghelia Mântuitorului Hristos în mâinile tale şi omoforul acesta pe piept.

Sf. Constantin (către Sfântul Nicolae, îngenunchind la picioare acestuia): Iertare, Sfinte Nicolae.

Sfinţii Părinţi (în cor): Arie să fie anatema!

Sf. Constantin: Să-l iertăm pe Arie şi pe discipolii săi, Eusebiu de Nicomidia şi Teognis de Niceea!

Sfântul Atanasie, diacon din Alexandriei (se ridică de la masă şi înmânează Sf. Constantin mai multe suluri pe care se ală scris Crezul ortodox): Sinodul să proclame în tot Imperiul printr-un document învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut".

Sf. Constantin (împărţind celor prezenţi sulurile pe care se află scris Crezul ortodox): Cer tuturor celor prezenţi să pastreze unitatea dreptei credinţe şi să evite pe cât posibil disputele doctrinare. Totodată, pentru a confirma oficial hotărârile acestui Sinod ecumenic, voi trimite scrisori cu cele stabilite aici Bisericilor regionale din întreg Imperiul Roman, spre a fi respectate întocmai.

Arie (Primeşte scrisoare, dar o rupe, moment în care cade trăznit la pământ, strigând): Mor blestemat!


Scena 3

Trecuse mai bine de jumatate de veac de când Sf. Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învăţătură de credinţă. Disputele teologice, însă, continuau. Când lucrurile păreau a se linişti, o nouă învăţătură greşită propovăduită de ereticul Macedonie pătrundea în cercurile religioase. Este vorba de erezia pnevmatomahilor (termen grecesc alcătuit din cuvintele Duh şi luptă), care nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Duhului Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul. Atât de tare se amplificaseră discuţiile teologice încât până şi în târgurile din marile oraşe, între negustori şi cumpărători, se creau dispute nu atât din cauza preţurilor sau a mărfurilor, ci din cauza dogmei Sfintei Treimi.

Un cumpărător: Cu cât dai haina aceasta, negustorule?

Negustorul: Mai înainte de a-ţi vinde ţie ceva, răspunde-mi şi mie: Cum poate Sfânta Treime să fie un singur Dumnezeu? unu Poate unu să fie multiplu? Dacă nu-mi spui, nici eu nu-ţi vând nimic!

Cumpărătorul: Păi, aşa cum soarele care străluceşte asupra târgului acesta, deşi este doar unul pe cer, ne dă şi lumină şi căldură deodată.

Toboşarului cetăţii: Lume, lume, ia aminte la mine! Bum! Bum! (se aud bătile tobei). Din porunca-mpărătească, toţi arienii să elibereze bisericile cetăţii.

Un arian (aflat prin târg): Numai Grigorie l-a pus pe împărat să ne alunge din biserici ca să obţină tronul fără nicio-mpotrivire!

Alt arian: Nenorocitul ăsta de ţăran vrea să devină arhiepiscopul cetăţii. Şi unde? Tocmai în cea mai mare capital a imperiului, Constantinopol! (Sfântul Grigorie, însoţit doar de un diacon, trece prin târg mergând spre locul unde se desfăşurau lucrările celui de-al doilea Sinod Ecumenic, iar cei doi arieni şi-au ridicat mâinile să-l loveasă, dar cumpărătorul şi negustorul îl salvează din mâinile celor doi).

Cumpărătorul şi negustorul (strigând într-un glas): Sfântul Grigorie să urce pe tron!

Un diacon: Încetaţi, silentium! Faceţi linişte, vă roagă episcopul nostru! Nu mai strigaţi aşa. Astăzi suntem aici ca să mulţumim lui Dumnezeu; atât. Lăsaţi-le pe celelalte, la vremea lor…

Sf. Grigorie: Nu mai pot răbda! Bolile m-au îngenuncheat; trupul mi-e neputincios. Şi-acum, că zorii adevărului au răsărit, acum, că dreapta credinţă calcă liberă în cetate, sunt învinovăţit că aş fi iubitor de putere. Şi cine? Eu, străinul, care întreaga mea viaţă am iubit cu toată inima mea liniştea.

Filosoful Maxim Cinicul (acuzator): Făţarnicule, ţi-ai părăsit mica episcopie de la Sasima pentru a deveni episcopul Constantinopolui.

Sf. Grigorie: Dar, înţelegeţi că nu mă interesează tronurile. Lăsaţi-mă să trec! Trebuie să ajung la Sinod. (oamenii de dau din calea Sf. Grigorie de Nazians, iar el pătrunde în sala sinodală unde se mai aflau Sf.Atansie şi Nectarie. Maxim Cinicul îl îmbrânceşte şi se înfăţişează primul înaintea sinodalilor).

Macedonie (privind când spre Sfântul Grigorie, căzut pe jos, când spre Maxim Cinicul): Care dintre voi este arhiepiscopul Constantinopolului: Maxim Cinciul sau Grigorie de Nazians?

Sf. Grigorie de Nazians: Acum, că s-au sfârşit prigoanele, că ne-am luat bisericile şi episcopiile, cu ce episcopi să mergem la drum? Majoritatea sunt nevrednici, analfabeţi şi inconştienţi. Au

lăsat ogoarele şi trocul de prin târguri, măturatul pe corăbii şi prin porturi şi s-au făcut numaidecât episcopi. Le pasă doar de mâncare şi de traiul bun; să pună mâna pe mai multe, pe tronul cel mai mare. Hristoase împărate, nu ne lăsa aşa, fă ceva, sprijină-ne, alungă diavolii ce ne îneacă…

Sf. Chiril al Ierusalimului (către Maxim Cinicul, scoţându-l afară din sala sinodală): Tocmai pe Grigorie, teologul Treimii, ţi-ai găsit să-l îmbrânceşti, nelegiuitule?

Macedonie (luând apărarea lui Maxim Cinicul, spre care întinde protector braţul său): Grigorie s-a ridicat împotriva mea spunând că sunt un eretic pentru că nu cred că Sfântul Duh este Dumnezeu, iar tu Chiril îi iei apărarea?

Sf. Chiril al Ierusalimului: Dar şi tu, Macedonie, fiindcă nu cunoşti învăţătura ortodoxă în care Unitatea este contemplată ca trei şi Treimea este una, l-ai acuzat că predică mai mulţi dumnezei şi nu un singur Dumnezeu. Duhul este Dumnezeu! “Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”.

Macedonie: Sinodul acesta schimbă credinţa Niceii!

Sf. Grigorie de Nazians: Nu, n-ai dreptate, Macedonie. La Sinodul acesta din Constantinopol nu se schimbă credinţa Niceii. Ci pe aceasta am primit-o, pe aceasta am ţinut-o şi-o vom ţine. Ceea ce facem se chemă doar o adăugire a adevărului despre Duhul Sfânt. Declaraţia aceasta lipsea din Simbolul de la Niceea. Şi lipsea, adică Părinţii aceia sfinţi n-o făcuseră, fiindcă nu se ivise o astfel de problemă. Dar, fiindcă, tu, Macedonie ai ridicat-o, Însuşi Duhul Sfânt ne-a luminat să facem şi o declaraţie despre acest adevăr.

Macedonie: Părinţilor, le cam inventaţi! Nu pricepem ce înşiraţi aici! Grigorie, tu nu vrei decât să-ţi întăreşti tronul de arhiepiscop al capitalei.

Sf. Grigorie de Nazians: Fraţilor, nu sunt un inventator care strică tradiţia. Câte le învăţ, nu le las! În acestea pe care vi le-am înfăţişat, călăuză am avut pe Cuvântul dumnezeiesc; nu aşteptaţi, aşadar, să dau înapoi când trebuie să îmi mărturisesc cu voce tare credinţa!

Sf. Chiril al Ierusalimului: Cine-i poate convinge pe episcopi să nu-l mai amărască pe Sfântul Grigorie?

Sf. Grigorie de Nazians: Nu caut foloase personale! Îmi vine să fug, să fug de fiarele astea. Poate că e mai bine pentru Biserică să mă retrag, Chiril. Aşa, măcar, nici nu-i mai văd pe aceşti hulitori! (iese din scenă ţinându-şi faţa în palme. În Sinod, după plecarea Sf. Grigorie, era doar zarvă, doar certuri)

Sf. Chiril al Ierusalimului (strgându-i în urmă): Dacă pleci, Sfnte Grigorie, iei cu tine Treimea!

Sinodalii (Câţiva episcopi aleargă după el, dar îşi dau seama că este slăbit şi îl lasă să îşi continue drumul): S-a îmbolnăvit mai mult de amărăciunea cu care l-au adăpat ereticii. Sărmanul, e atât de bolnav… Trebuie să se facă ceva. Toate ereziile să fie anathema!

Sf. Chiril al Ierusalimului: Dacă omul care invocă dreptatea lui Dumnezeu nu poartă în el chipul blândeţii şi înţelepciunii Mântuitorului Hristos, aşa cum a fost Sfântul Grigorie de Nazians, atunci nu este decât un ateu sau eretic care îşi urmăreşte, sub pretextul religios, doar propriile interese.

Episcopii: Iartă-ne, Chiril. Ceea ce am zis înăuntrul şi în afara Sinodului a fost doar din pizmă. Şi noi credem că Sfântul Duh este Domnul de viaţă făcătorul care de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit.


Scena 4

După ce Biserica a învins fiecare erezie în parte de-a lungul a şase Sinoade ecumenice, a fost declanşata o ofensiva generala împotriva ansamblului învataturii ortodoxe: a început lupta împotriva icoanei. Astfel şi-a facut apariţia una dintre cele mai teribile erezii care a săpat fundamentul însuşi al crestinismului: iconoclasmul secolelor VIII si IX. Creştinii, somaţi de soldaţi, aduc în piaţa public din Constantinopol icoanele, printre care şi cea cu Sfânta Treime, pentru a fi arse. La Poarta de Bronz a Palatului Sacru din Constantinopol – locul unde împăratul se arăta poporului – împăratul Leon III arată mulţimii un arab ţinut în lanţuri.

Arabul (plin de îngâmfare): Sunteţi nişte barbari! Vă închinaţi la chipuri cioplite.

Împăratul Leon III (către arab): Am eliberat oraşul imperial de flota arabă! În cinstea acestui succes militar vreau ca toate icoanele din oraş să fie arse. Ozia, regele iudeilor, după opt sute de ani a înlăturat din Templu lui Solomon şarpele de aramă, iar eu, după opt sute de ani, am făcut să se scoată zeii din biserici reinstaurând adevărata religie.

Arabul: De frica islamului, lupţi împotriva icoanelor. Ce conducător nebun. Aşa ştii tu să-ţi aperi poporul? Păi, care este diferenţa între tine şi califul nostru care a dat ordin ca toate icoanele din bisericile crestine de pe teritoriul ocupat de musulmani să fie scoase afară.

Împăratul: Cei care se închină la icoane sunt nişte trădători şi infideli, ca şi Ioan Damaschinul, care se află în slujba stăpânului tău. Iată dovada trădării sale! Această scrisoare în care mă sfătuieşte să asediez Damascul, făgăduindu-mi că îmi va deschide porţile cetăţii.

Arabul (ca pentru sine): Ce om?! Îşi trădează până şi fraţii de-o credinţă cu el.

Împăratul Leon III: Domnul a încredinţat Imperiul împăraţilor, poruncindu-le totodată să se ocupe şi de Biserică, aşa cum Petru a fost conducatorul Apostolilor. În calitate de cap al Bisericii, eu poruncesc ca, în casa lui Dumnezeu, în loc de icoane să fie pictate flori, păsari felurite şi alte animale înconjurate de plante printre care mişună cocostârci, corbi şi pauni…

(Sfântul Teodor Studitul, care nu s-a supus poruncii domneşti de a-şi arunca icoanele, împreună cu o ceată de monahi organizează o procesiune cu icoanele cu cântări de slavă aduse lui Dumnezeu, trecând prin faţa împăratului.)

Sf. Teodor Studitul (continuând idea împăratului): Iar biserica o să arate ca o livadă sau un coteţ de păsări.

(Mulţimea strânsă în piaţa începe să ia icoanele din grămada care urma a fi arsă şi se alătură călugărilor aflaţi în procesiune. Sfântul Teodor Studitul poartă icoana Sfintei Treimi).

Sf. Teodor Studitul (către mulţime): Aşa, fraţilor! Ţineţi predaniile aşa cum le-aţi primit de la Sfinţii Părinţi.

Împăratul Leon III (scrâşnind din dinţi de mânie. Către arab): Ah, călugării aştia. O să îi spulber de pe faţa pământului! (Catre Sf. Teodor Studitul) Oare n-a poruncit legea de demult, ce s-a scris cu degetul lui Dumnezeu, că nu se cuvine a sluji lucrul mîinilor omeneşti? Cum putem să socotim Dumnezeu pe Cel închipuit cu vopsele? Eu nu voiesc a închipui cu vopsele Dumnezeirea cea nevăzută şi neajunsă.

Sf. Teodor Studitul: Nici noi, împărate, nu scriem dumnezeirea, ci nescrisă o mărturisim şi o credem. Lui Dumnezeu ne închinăm şi pe El Îl cinstim închipuindu-l pe icoane, iar nu lemnului sau vopselelor din care sunt compuse acestea.

Imparatul Leon III: Te ştiu pe tine că totdeauna cele nepricepute grăieşti şi că eşti gîlcevitor şi mîndru şi tuturor potrivnic; iar acum ai venit să mă ocărăşti şi să mă huleşti şi pe mine, vorbind nu ca unui împărat, ci ca unuia din cei proşti. Pentru aceasta eşti vrednic de multe chinuri însă te cruţ, pînă cînd se va arăta mai cu adeverire judecata noastră şi atunci, dacă nu te vei pleca, vei primi vrednică pedeapsă pentru nebunia şi împotrivirea ta.

(În ciuda celor zise, Împăratul se răzgândeşte şi ordonă soldaţilor să-l prindă pe Sfântul Teodor Studitul): Puneţi mâna pe el!

Mulţimea (făcând zid în faţa Sfântul Teodor Studitul şi împiedicându-I pe soldaţi să îl prindă): Ce vom mai spune unui suflet atît de răzvrătit şi care nu voieşte să se vindece, cum este cel al acestui eretic împărat?

Sf. Teodor Studitul (către mulţime): Fraţilor, eu de mult doresc aceasta, ca să fiu hrănit cu chinuri pentru sfintele icoane.

(În faţa mulţimii, soldaţii nu mai îndrăznesc să se atingă de Sfântul Teodor Studitul şi, prin urmare, nu se mai supun ordinului, ci se alătură mulţimii luând şi ei icoane în mâini).

Sfântul Teodor Studitul: Deci, înţelege şi ia aminte, o, împărate, că nu este dreptul tău a judeca şi a porunci Bisericii. Stăpînirii tale se cuvine a lua în seamă şi a îndrepta lucrurile cele lumeşti, iar cele bisericeşti sînt date arhiereilor şi învăţătorilor Bisericii. Ţie îţi este poruncit numai a urma şi a te supune, căci aşa zice Apostolul: Dumnezeu a pus în Biserică mai întîi pe apostoli, al doilea pe prooroci, al treilea pe dascăli, iar nu pe împăraţi. Şi celelalte scripturi poruncesc ca lucrurile bisericeşti să le îndrepteze învăţătorii Bisericii, iar nu împăraţii.

Imparatul: Teodore, tu mă izgoneşti pe mine din Biserică?

Teodor: Nu eu, ci predaniile dumnezeieştilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi te izgonesc; căci chiar dacă înger din Cer ne va vesti ceva împotriva sfintei credinţe, anatema să fie. Iar dacă voieşti a fi în sînul Bisericii lui Hristos, împreună cu noi care ne închinăm icoanei lui Hristos, atunci urmează întru toate patriarhului şi cinstitului sobor, care este cu dînsul.

Imparatul: Eu nu vă opresc a face oricîte veţi voi, dar numai aceasta vă poruncesc: să nu puneţi icoane în cetatea împărătească, iar aiurea ori unde va voi cineva poate să le pună, pentru că eu nu vreau să mă închin icoanelor. (iese furios, târând după el pe arabul înlănţuit).

(din partea opusă apare Sfânta Împărateasă Irina, urmată de o mulţime de preoţi şi credincioşi, purtând în brate icoana Maicii Domnului cu pruncul).

Sf. Irina: Sfinţii Părinţi de la Sinodul al şaptelea ecumenic nu au adăugat nimic, ci au păstrat neschim­ba­te toate cele bune ale Bisericii Soborniceşti şi au urmat cele şase Sfinte Sinoade Ecumenice, mai întâi pe cel reunit în strălucita metropolă Niceea şi împreună cu el pe cel care a avut loc în cetatea împărătească de Dumnezeu ocrotită Constantinopol. Nimeni să nu cuteze a cugeta sau învăţa altfel, urmând ereticilor, şi lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al Crucii, fie icoană zugrăvita, fie Sfinte Moaşte de Mucenici! Haideţi să ne adăpăm cu toţii din fântâna ortodoxiei, aşa s-a păstrat în Predaniile legiuite ale Bisericii Sobornicesti:

(Urmeaza Crezul niceeo-constantinopo­litan rostit de toţi cei prezenţi):

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul,

Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii.

Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,

Născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire

S-a pogorât din ceruri

Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara

Şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat,

Şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Sfintele Scripturi.

Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii,

A Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru unul Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul,

Carele din Tatăl purcede,

Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit,

Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică,

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor,

Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie.

Amin!

SFÂRŞIT

Niciun comentariu: