ION

UN KANT DE ROMÂNIA. Povestea credinţei lui Ion datează din vremea comuniştilor, pe când lucra "la telefoane". Ion, ca majoritatea celor din vremea lui, nu prea avea habar de cele bisericeşti şi nici nu se gândea să refuze vreuna din plăcerile lumeşti. Totuşi, într-o seară, mergând pe un pod şi privind măreţia cerului înstelat se minună de măreţia Creatorului Său - aşa cum, odinioară făcuse şi filozoful german Kant -, dar, în acelaşi timp, realiză cât de puţine lucruri cunoaşte despre Dumnezeu. Astfel, se cuibări în sufletul său dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

PRIMA SPOVEDANIE. Într-o bună zi, văzându-l meşterind pe un stâlp de telefon, o credincioasă l-a rugat să facă un "pustiu de bine" şi să repare lumina din curtea bisericii. Drept urmare, a fost remarcat de un preot care , înţelegându-i nevoia unui adăpost în Bucureşti, i-a propus să locuiască în casa parohială. Acolo, locuia împreună cu un tânăr de seama lui, dar credincios şi cunăscător al celor bisericeşti. Acesta l-a sfătuit să se spovedească preotului şi i-a arătat cum ruşinea îl poate face pe om să nu îndrăznească să-şi mărturisească păcatele preotului. Tare se mai minună Ion văzţând câtă dreptate avea tânărul! Nici nu intră bine în biserică şi l-a cuprins o ruşine atât de mare că-i venea să o zbughească fără să mai privească în urmă. Dar, nu a mai apucat pentru că preotul, văzându-l, l-a chemat la sine. Şi s-a spovedit Ion pentru prima dată, aşa cum fusese învăţat de tânăr. Luase un Molitfelnic, văzu acolo ce înseamnă păcat şi, pe o foaie, şi-a scos de acolo cam tot ce înţelegea că nu se cuvine să facă un creştin adevărat.

BINEFACERILE VIEŢII CREŞTINE. Dar, povestea lui Ion nu se încheie aici. După ce reuşise să se împărtăşească, observă cum viaţa lui începe să ia o altă turnură. Se lăsă de băutură, începu să aibă spor la treabă şi, parcă, mintea începea să priceapă mai uşor elementele de teorie explicate de profesorii care îl învăţau o nouă meserie. Numai că, vrăşmaşul diavol, nu stătea nici el cu mâna în sân. De cum observă că Ion devine mai evlavios, începu să-l muncească fie în vis, fie în viaţa de zi cu zi. Speriat, se plânse preotului duhovnic care i-a spus: "De, măi Ioane! Cum credeai tu că înghite diavolul una ca asta? Se luptă să te întoarcă din drum. Dar..., nu te teme şi rabdă, Ioane! Roagă-te şi nu ceda ispitelor lui! Când îşi va da seama că munca sa e în zadar, o să te lase în pace".