În contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) în Patriarhia Română, publicația ”Ateneul Sfântului Pantelimon” susține nevoia satelor românești de a-și redescoperi vocația lor spirituală.
În acest sens, preiodicul parohiei Sfântul Pantelimon de la Foișorul de Foc din București a inițiat republicarea conferinței reputatului folclorist pr. Petru Gh. Savin intitulată ”Satele sub raport cultural. Cum sunt şi cum ar trebui şi fie” (1924, Bârlad).
Această conferință a fost adresată în primul rând domnului Ioan D. Prodrom, primarul liberal interbelic al orașului Galați născut în Bârlad, mare proprietar rural în comuna Urleşti, care a depus o muncă necontenită pentru o situaţie mai bună a sătenilor prin căminul cultural, biblioteca și șezătorile înfiinţate ridicând într-o largă măsură nivelul moral şi intelectual al țăranilor din această zonă.
”Cu toții dar, mai ales cei care suntem puși în fruntea unor anumite instituții, avem nu doar obligația de a munci, acțiune pe care o poate întreprinde chiar și o mașină, ci și de a pune cât mai mult suflet”, spunea părintele Petru Savin, îndemnând astfel la redescoperirea vocației spirituale a satului românesc. El concepea această vocație ca pe o datorie de a ”însufleți” munca prin dragostea de a ridica satul și locuitorii lui din nevoi, a cărui principală răsplata o reprezintă, de fapt, ”mulțumirea sufletescă a conștiinței datoriei împlinite”.
Trebuie precizat faptul că această conferință era ținută la aproape două decenii după intervenția violentă a armatei împotriva răscoalei ţărănești din România anului 1907, față de care a protestat inclusiv maestrul părintelui Petru Gh. Savin, profesorul Nicolae Iorga. Cauza revoluției respective o constiuia faptul că, la începutul secolului al XX-lea, în țara noastră țărănimea reprezenta peste 80% din populație, majoritatea trăind din arenda pământului de la marii proprietari și foarte puțini având pământ în proprietate.
În acest sens, preiodicul parohiei Sfântul Pantelimon de la Foișorul de Foc din București a inițiat republicarea conferinței reputatului folclorist pr. Petru Gh. Savin intitulată ”Satele sub raport cultural. Cum sunt şi cum ar trebui şi fie” (1924, Bârlad).
Această conferință a fost adresată în primul rând domnului Ioan D. Prodrom, primarul liberal interbelic al orașului Galați născut în Bârlad, mare proprietar rural în comuna Urleşti, care a depus o muncă necontenită pentru o situaţie mai bună a sătenilor prin căminul cultural, biblioteca și șezătorile înfiinţate ridicând într-o largă măsură nivelul moral şi intelectual al țăranilor din această zonă.
”Cu toții dar, mai ales cei care suntem puși în fruntea unor anumite instituții, avem nu doar obligația de a munci, acțiune pe care o poate întreprinde chiar și o mașină, ci și de a pune cât mai mult suflet”, spunea părintele Petru Savin, îndemnând astfel la redescoperirea vocației spirituale a satului românesc. El concepea această vocație ca pe o datorie de a ”însufleți” munca prin dragostea de a ridica satul și locuitorii lui din nevoi, a cărui principală răsplata o reprezintă, de fapt, ”mulțumirea sufletescă a conștiinței datoriei împlinite”.
Trebuie precizat faptul că această conferință era ținută la aproape două decenii după intervenția violentă a armatei împotriva răscoalei ţărănești din România anului 1907, față de care a protestat inclusiv maestrul părintelui Petru Gh. Savin, profesorul Nicolae Iorga. Cauza revoluției respective o constiuia faptul că, la începutul secolului al XX-lea, în țara noastră țărănimea reprezenta peste 80% din populație, majoritatea trăind din arenda pământului de la marii proprietari și foarte puțini având pământ în proprietate.
CRIZA SATULUI ROMÂNESC ESTE PRODUSĂ DE CEA MAI MARE PROSTIE ROMÂNEASCĂ
Deplângem sărăcia indusă prin tergiversarea dreptului de proprietate a celor care trăiesc în mediul rural!
Oare s-a gândit cineva că una din dramele satelor și, de ce nu, a orașelor românești o reprezintă întârzierea recunoașterii dreptului de proprietate a urmașilor țăranilor asupra pământului confiscat de regimul comunist în urma colectivizării forțate? Acest lucru, care a condus la transformarea în milogi țăranii statului românesc, reprezintă cu adevărat un act de trădare (iar nu de conservare) naţională!
Țăranul român și urmașii acestora nu au nevoie de ajutor moral, ci de recunoașterea exercitării tuturor prerogativelor legale care decurg din acest drept!
În ceea ce mă priveșe, sunt convins că principala sursă a problemelor cu care se confruntă cei care trăiesc în mediul rural (depopularea, singurătatea, boala, lipsa de acces în aşezările rurale, lipsa apei curente etc.) o reprezintă tergiversarea dreptului de proprietate al acestora asupra propriilor lor pământuri.
Cine, oare, sunt cei care se opun promovării tuturor nevoilor celor care trăiesc în mediul rural românesc? Cred că, dacă s-ar face o cercetare serioasă, s-ar constata cu ușurință faptul că cei care tergiversează sunt tocmai urmașii celor care au forțat procesul de colectivizare în comunism, foştii directori de IAS- uri ”care vor să pună mâna pe orice hectar deţinut de ţăran”, după cum se exprima dl. conf. dr. AVRAM FIŢIU într-un interesant interviu pentru Formula AS din februarie 2019 (http://www.formula-as.ro/…/conf-dr-avram-fitiu-in-decursul-… )!
Soluția ca țăranul român să nu-și vândă pământul nu o reprezintă întârzierea recunoașterii dreptului de proprietate a urmașilor țăranilor asupra pământului confiscat de regimul comunist în urma colectivizării forțate, ci ”culturalizarea satului”! De aceea, edilii satelor ar trebui să rezolve probema dreptului de proprietate a celor care locuiesc în mediul rural și să-i încurajeze să creeze evenimente sau proiecte culturale (sărbători, festivaluri, concursuri, promovare, lansări carte, teatru etc.) care să atragă investitori. În articolul citat mai sus, dl. conf. dr. AVRAM FIŢIU indica prontre soluțiile salvării satului românesc inclusiv aceea de creare a unui partid ţărănesc puternic care lipsește cu desăvârșire pe scena politicii din România.
Lamentația că ”dispariţia ţăranilor presupune dispariția tradiţiilor poporului român” este exact ca cea din povestea ”drobului de sare” a lui Ion Creangă. Ce trebuie făcut?
Într-o conferință din 1924, părintele Petru Savin, preot slujitor la biserica Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București, după ce nota observația că ” neamul nostru este în majoritatea lui un neam de plugari, iar țara noastră e o țară eminamente agricolă”, constata faptul că ”satele noastre alcătuiesc marele rezervor de energii nebănuite, de talente neștiute”, iar ” stăpânirea de astăzi, cât și cea din trecut, le-a dat atenția cerută de vremuri și împrejurări, fapt pentru care nimic nu lipsește deci satelor”.
Prin urmare, în perioada interbelică s-a procedat în consecință la culturalizarea mediului rural! Cum? Părintele Petre Savin descrie procesul în felul următor: ”Nevoia de a oferi satelor o viață culturală este un imperativ! Este problema cea mai însemnată a țării noastre! A.S. Regală Principele Moștenitor Carol (II - n.n.) vede în manifestările culturale ale satelor viitorul luminat al neamului nostru. De aceea a mobilizat toți soldații culturii în jurul căminelor culturale sub ocrotirea ”Fundației” ce-i poartă nu numele”.
Astăzi, lucrurile stau pe taman pe dos! Viață culturală de valoare ar putea exista foarte ușor prin regenerarea patrimoniului tradițional-identitar local, dar nu este pusă în valoare cum se cuvine pentru că, în absența titlurilor de proprietate, s-a ajuns la o criză a satului românesc determinată de lipsa resurselor umane și materiale!
În prezent, mediul rural a recurs la kitsch, duşmanul prin excelenţă al culturii populare, care nu reprezintă decât o falsă strategie de supravieţuire a satului românesc. Țăranul și satul kitsch a devenit obsesia epocii de consum în care trăim, fiind promovat fără discernământ de mass-media.
Deplângem sărăcia indusă prin tergiversarea dreptului de proprietate a celor care trăiesc în mediul rural!
Oare s-a gândit cineva că una din dramele satelor și, de ce nu, a orașelor românești o reprezintă întârzierea recunoașterii dreptului de proprietate a urmașilor țăranilor asupra pământului confiscat de regimul comunist în urma colectivizării forțate? Acest lucru, care a condus la transformarea în milogi țăranii statului românesc, reprezintă cu adevărat un act de trădare (iar nu de conservare) naţională!
Țăranul român și urmașii acestora nu au nevoie de ajutor moral, ci de recunoașterea exercitării tuturor prerogativelor legale care decurg din acest drept!
În ceea ce mă priveșe, sunt convins că principala sursă a problemelor cu care se confruntă cei care trăiesc în mediul rural (depopularea, singurătatea, boala, lipsa de acces în aşezările rurale, lipsa apei curente etc.) o reprezintă tergiversarea dreptului de proprietate al acestora asupra propriilor lor pământuri.
Cine, oare, sunt cei care se opun promovării tuturor nevoilor celor care trăiesc în mediul rural românesc? Cred că, dacă s-ar face o cercetare serioasă, s-ar constata cu ușurință faptul că cei care tergiversează sunt tocmai urmașii celor care au forțat procesul de colectivizare în comunism, foştii directori de IAS- uri ”care vor să pună mâna pe orice hectar deţinut de ţăran”, după cum se exprima dl. conf. dr. AVRAM FIŢIU într-un interesant interviu pentru Formula AS din februarie 2019 (http://www.formula-as.ro/…/conf-dr-avram-fitiu-in-decursul-… )!
Soluția ca țăranul român să nu-și vândă pământul nu o reprezintă întârzierea recunoașterii dreptului de proprietate a urmașilor țăranilor asupra pământului confiscat de regimul comunist în urma colectivizării forțate, ci ”culturalizarea satului”! De aceea, edilii satelor ar trebui să rezolve probema dreptului de proprietate a celor care locuiesc în mediul rural și să-i încurajeze să creeze evenimente sau proiecte culturale (sărbători, festivaluri, concursuri, promovare, lansări carte, teatru etc.) care să atragă investitori. În articolul citat mai sus, dl. conf. dr. AVRAM FIŢIU indica prontre soluțiile salvării satului românesc inclusiv aceea de creare a unui partid ţărănesc puternic care lipsește cu desăvârșire pe scena politicii din România.
Lamentația că ”dispariţia ţăranilor presupune dispariția tradiţiilor poporului român” este exact ca cea din povestea ”drobului de sare” a lui Ion Creangă. Ce trebuie făcut?
Într-o conferință din 1924, părintele Petru Savin, preot slujitor la biserica Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București, după ce nota observația că ” neamul nostru este în majoritatea lui un neam de plugari, iar țara noastră e o țară eminamente agricolă”, constata faptul că ”satele noastre alcătuiesc marele rezervor de energii nebănuite, de talente neștiute”, iar ” stăpânirea de astăzi, cât și cea din trecut, le-a dat atenția cerută de vremuri și împrejurări, fapt pentru care nimic nu lipsește deci satelor”.
Prin urmare, în perioada interbelică s-a procedat în consecință la culturalizarea mediului rural! Cum? Părintele Petre Savin descrie procesul în felul următor: ”Nevoia de a oferi satelor o viață culturală este un imperativ! Este problema cea mai însemnată a țării noastre! A.S. Regală Principele Moștenitor Carol (II - n.n.) vede în manifestările culturale ale satelor viitorul luminat al neamului nostru. De aceea a mobilizat toți soldații culturii în jurul căminelor culturale sub ocrotirea ”Fundației” ce-i poartă nu numele”.
Astăzi, lucrurile stau pe taman pe dos! Viață culturală de valoare ar putea exista foarte ușor prin regenerarea patrimoniului tradițional-identitar local, dar nu este pusă în valoare cum se cuvine pentru că, în absența titlurilor de proprietate, s-a ajuns la o criză a satului românesc determinată de lipsa resurselor umane și materiale!
În prezent, mediul rural a recurs la kitsch, duşmanul prin excelenţă al culturii populare, care nu reprezintă decât o falsă strategie de supravieţuire a satului românesc. Țăranul și satul kitsch a devenit obsesia epocii de consum în care trăim, fiind promovat fără discernământ de mass-media.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu