joi, 7 martie 2019

Prezentarea proiectului ”Elogiu rămășițelor harului” în vederea participării la Concursul Naţional Catehetic (ediţia a XI-a), ”Hristos: sufletul satului meu”

Duminică, 10 martie 2019, ora 11.30, la biserica Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București (str. Iancu Căpitanu nr. 24, sector II), Departamentul pentru copii și tineret ”Atenenul Sfântului Pantelimon” va prezenta comunității parohiale proiectul ”Elogiu rămășițelor harului” cu care va participa la Concursul Naţional Catehetic (ediţia a XI-a), ”Hristos: sufletul satului meu”, organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, în perioada 15 decembrie 2018 – 21 mai 2019.

Pregătirile ”Ateneului Sfântului Pantelimon” pentru participarea la concursul ”Hristos: sufletul satului meu” au început în data de 3 februarie 2019, ținând cont de faptul că anul 2019 a fost declarat Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti, în Patriarhia Română. În acest context, grupul catehetic parohial ”Ateneul Sfântului Pantelimon”, alcătuit din copii cu aptitudini artistice și vârsta cuprinsă  între 3-17 ani,  și-a propus să evidențieze conexiunea cu mediul rural a preoților care au slujit la biserica Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București, o biserică martir care a avut mult de suferit de pe urma represiunii regimului comunist din România.

Demn de observat este faptul că, în majoritatea lor, clericii de la biserica Sfântul Pantelimon au purtat numele Sfântului Mucenic Gheorghe (cuvantul γεωργός, "georgos", are semnificatia de "țăran, fermier, lucrător al pământului"), proiectul cultural – artistic realizat de acest grup catehetic cuprinde icoane pictate pe lemn cu chipul Sfântului Mucenic Gheorghe, expuse în spațiul public, în cadrul unor evenimente organizate (școală) sau în spații private, având un caracter filantropic (orfelinat, cămin de bătrâni etc.). Iconarii Departamentului pentru copii și tineret ”Ateneul Sfântului Pantelimon implicați în acest proiect care urmărește indirect elogierea harnicilor clerici de la parohia Sfântul Pantelimon prin intermediul expoziției de icoane pe lemn ”Elogiul rămășițelor harului” sunt următorii: 1. Teleanu Eva – Antonia, 3 ani 2. Matei Dobre, 5 ani 3. Hurmuzache Maria, 6 ani 4. Teleanu Ana-Maria, 6 ani 5. Mincu Ioana, 6 ani 6. Petrașcu David- Gabriel, 7 ani 7. Maximilian Cotrut, 8 ani 8. Maria Dobre, 9 ani 9. Teleanu Theodor-Ioan, 9 ani 10. Cojanu Adrian, 10 ani 11. Mincu Ana-Maria, 12 ani 12. Neacșu Mihai, 13 ani 13. Oprea Irina, 13 ani 14. Gavrilă Andrei, 13 ani 15. Ungurianu Elena, 13 ani 16. Mincu Ciprian, 14 ani 17. Grigoriu Ruxandra, 15 ani 18. Andrei Oprea, 17 ani.

Preoții elogiați prin reprezentarea iconografică a Sfântului lor protector sunt părintele Gheorghe Pohrib, părintele Gheorghe Crețu, părintele Petru Gheorghe Savin, părintele Gheorghe Popescu Colibași și părintele Gheorghe Sorescu. Publicația ”Ateneul Sfântului Pantelimon” a acordat o atenție deosebită părintelui Petru Gh. Savin pentru faptul că în anul 1924 a suținut la Bârlad conferința intitulată ”Satele sub raport cultural. Cum sunt. şi cum ar trebui şi fie”. În acest scop, grupul catehetic parohial ”Ateneul Sfântului Pantelimon” a republicat în periodicul său parohial conferința susținută de acest mare folclorist, ucenic al profesorului Nicolae Iorga. De altfel, este de notat faptul că periodicul parohial ”Ateneul Sfântului Pantelimon” a reprezentat principala sursă de venit pentru achiziționarea materialelor necesare confecționării atât a icoanelor, cât și a etnomărțișoarelor produse în cadrul atelierului de artizanat dedicat participării la concursul ”Hristos: sufletul satului meu”.   

Proiectul ”Elogiu rămășițelor harului” poate fi prezentat în cadrul oricărei secțiuni din cadrul concursului, respectiv secțiunea literară (prin publicarea foii parohiale/buletinui parohial/articol de ziar pe tema concursului), secțiunea artistică (prin realizarea unei expoziții de icoane pe lemn cu chipul Sfântului Gheorghe, ocrotitorul majorității preoților de la biserica Sfântul Pantelimon, apărători ai Ortodoxiei în vremea regimului comunist) și secțiunea multimedia (prin accesarea blogului ”Ateneului Sfântului Pantelimon”)

















Niciun comentariu: