luni, 18 septembrie 2017

Duminica aceasta, copiii au pictat, au jucat şah şi au alergat în curtea bisericii


Duminica aceasta, copiii au pictat, au jucat şah şi au alergat în curtea bisericii. Totodată, a fost organizată şi o festivitate de premiere pentru câştigători, premiile constând în cărţi.

Copiii "Ateneului Sfântului Pantelimon" învăţă că biserica nu este doar un loc unde se roagă, ci şi unul în care îşi pot manifesta libertatea. Pentru aceşti copii, organizarea în cel de-al doilea semestru a activităţilor sub forma unei "Şcoli de vară-toamnă" nu mai reprezintă de mult o noutate de abordare a spaţiului bisericesc. Cu siguranţă, pentru membrii "Ateneului Sfântului Pantelimon", care au dat dovadă de creativitate, competiţie, ambiţie şi libertate de exprimare, noul an şcolar va debuta mult mai motivat. 

Evoluţia iniţiativei din acest an este una încântătoare, tinerii descoperind bucuria de a conlucra. Încrezători în posibilităţile şi abilităţile acestor copii şi tineri, îi vrem cât mai activi şi prezenţi în dinamica Bisericii. Rezultatul este unul promiţător: după cinci întâlniri săptămânale, peste 20 de icoane cu chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin formă, iar copiii devin din ce în ce mai receptivi, mai veseli, mai curioşi şi mai entuziasmaţi.
















Niciun comentariu: