Dupa ce in Saptamana Patimirilor am finalizat cu bine programele HRISTOS IMPARTASIT COPIILOR si HRISTOR IMPARTASIT TINERILOR DIN COMUNITATEA TAIZE, iata ca de Ziua Invierii, duminică, 1 mai 2016, 15 persoane vârstnice sau aflat in situatii de vulnerabilitate din parohia Sf. Pantelimon au primit o masă de Pasti constând in friptura de miel, pulpe de pui, drob de miel, smantana, oua si cozonac.
La fel ca si Masa de Florii, Masa de Pasti a fost oferită prin grija generaţiei de tineri cu vârste cuprinse între 20-35 de ani care, lunar oferă această formă de sprijin persoanelor vârstnice sau în stare de vulnerabilitate din parohie. Împreună, am identificat cazurile sociale, vreo 25-30 de persoane, iar ei au pus mână de la mână şi oferă constant această masă. Surprinzător este faptul că, deşi unii dintre ei au plecat din parohia noastră, aceştia continuă să facă lucrul acesta, fiind un exemplu de urmat pentru copiii parohiei Sfântul Pantelimon.
Spre deosebire de data trecuta, cu aceasta ocazie, membrii ATENEULUI SF.PANTELIMON au pregatit pentru fiecare persoana implicata in aceasta activitate cate o copie in format A4 dupa icoanele pictate de ei in cadrul atelierelor parohiale de pictura pe lemn cu chipul Sf. Mc. Tamaduitor Pantelimon, expuse in biserica Sf. Pantelimon-Foisorul de Foc din Bucuresti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu