Publicarea numărului pe decembrie din periodicul ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON

Ateneul Sf. Pantelimon, decembrie 2014

Duminică, 14 decembrie 2014, ora 11.30, la biserica Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București va fi distribuit noul număr pe luna decembrie din periodicul lunar ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON înființat în anul 1941 de preoții Petru Gh. Savin și Gh. Popescu-Colibași.

Acest număr este dedicat sărbătorilor de iarnă și, ca atare, conține o piesă de teatru cu obiceiuri de anul nou intitulată În zile de sărbători, aparținând părintelui Petru Gh. Savin, care a fost publicată prin dată la Chiținău în anul 1920 și difuzată pe postul public de radio în data de 3 ianuarie 1943, în vrmea în care era preot la biserica Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București.     

Preocuparea de seamă a părintelui Petru Gh. Savin (fratele profesorului universitar Ioan Gh. Savin), preot la biserica Sfântul Pantelimon Foişorul de Foc din Bucureşti între anii 1941-1949, a fost culegerea, studierea şi publicarea producţiilor folcloristice. Prin calităţile sale de povestitor cu har şi reală inspiraţie, a adus o incontestabilă contribuţie la dezvoltarea folcloristicii româneşti, contribuind la întocmirea unora dintre principalele colecţii de basme ce apar în Moldova în primele decenii ale secolului al XX-lea. A fost un colaborator al folcloriştilor Tudor Pamfile şi părintelui Dumitru Furtună, al căror mod de a elabora folclorul l-a urmărit multă vreme. Dintre lucrările publicate în domeniul folcloristicii, amintim: Clăcăieşti. Glume, jitii, taclale şi polojănii din popor, Bârlad, 911, 91p.; Poveşti, Bârlad, 1914, 129 p.; Mândrul florilor, Bucureşti, 1914,144 p.; Snoave din popor, Bucureşti, 1926, 104 p.; Satele sub raport cultural. Cum sunt. şi cum ar trebui şi fie. Conferinţă, Bârlad, 1924, 39 p.; Preotul în literatură, Conferinţă, Neamţ, 1926, 33 p.; Din viaţa adventiştilor, Galaţi, 1928, 79 p.; Pilde creştineşti, Galaţi, 1935, 64 p..

O altă latură a personalităţii preotului folclorist Petru Gh. Savin este aceea de dramaturg popular, preocupare neîntâlnită la folcloriştii din generaţia sa. Menţionăm în continuare unele din lucrările sale în domeniul dramaturgic: În zile de sărbătoare. Piesă de teatru cu obiceiuri de Anul Nou, Chişinău,1920, 75p. (trei ediţii); O clacă cu viteji, Galaţi, 1943, 34 p.; Jertfa de Paşti. Schiţe moralizatoare, Galaţi, 1937,80 p.; Mântuirea sufletului. Piesă în 3 acte, Chişinău, 1935, 72 p.; Teatru pentru popor 5 piese de teatru într-un act, Bucureşti, 1943, 202 p.; Ne cheamă Străjeria. Piesă de teatru străjerească într-un act. Galaţi, nedatată, 31 p.

Facem precizarea că la Biblioteca Academiei Române (P II 41324) se mai păstrează încă originalul primului număr al publicaţiei parohiei Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti din perioada interbelică, intitulat  "FOAIA PAROHIALĂ - Organ cultural al parohiei şi Ateneului religios Sf. Pantelimon Foişorul de Foc din Bucureşti (1941)", editat de pr. paroh Gheorghe Popescu-Colibaş şi pr. Petru Gh. Savin pentru "moralizarea şi îndrumarea credincioşilor". "FOAIA PAROHIALĂ" are aprobarea de înfiinţare nr. 313/23 aprilie 1941a Biroului de Cenzură.

Referitor la titlul de ATENEU RELIGIOS "SF. PANTELIMON", impropiat de programul social-cultural desfăşurat din 2008 la parohia Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti iniţiat de pr. Teleanu Bogdan-Aurel în cadrul programului catehetic naţional "Hristos împărtăşit copiilor", pr. Petru Gh. Savin afirmă următoarele în primul număr al "FOII PAROHIALE ATENEUL RELIGIOS SF. PANTELIMON" (1941) : 
"Credem că este unul dintre cele dintâi aşezăminte ce trebuie numai decât să ia fiinţă în parohia noastră. El a întârziat prea mult, ca să nu i se simtă lipsa.  
Între preot, biserică şi popor nu sunt decât numai legături duhovniceşti ale sf. slujbe şi a trebuinţelor sufleteşti de ordin ritual. Dar nu e deajuns. Preotul trebuie să aibă grijă şi să supravegheze, punând la dispoziţie credincioşilor şi în ceia ce priveşte educarea mai ales a tineretului. 
Un ateneu religios, condus de biserică va avea rolul de a pune în lumină prin conferinţe, de ale unor presonalităţi din cele mai pricepute, - diferite chestiuni de credinţă, învăţătură şi lumină. Aceste conferinţe vor fi urmate de coruri religioase, lecturi, recitări, toate alcătuind un program de înălţare şi delectare sufletească a enoriaşilor. Ele vor fi ţinute sau la biserică sau la vre una din şcolile din parohie.  

Este o lume care ne aşteaptă de mult să le procurăm această desfătare duhovnicească. Este o lume, care prin faptul că noi nu le-am venit în ajutorul sufletesc al lor  s`au dus în altă parte şi s`au răcit de legătura duhovnicească cu slujitorii bisericei. Ei s`au dus să caute hrană duhovnicească în alte părţi şi suntem siguri că odată ce vor vedea că şi noi ne silim să le facem sălaş duhovnicesc prin acest aşezământ de lumină şi hrană duhovnicească, ei vor rămânea cu noi şi`n jurul nostru. 
Ateneul cultural religios, credem că apoi va forma din tineretul acestei parohii un buchet de misionari şi propagandişti, ca astfel împreună să ne desfătăm sub aripa sfântă şi povăţuitoare a sfintei biserici.
Un comitet de doamne şi domni din enorie vor conduce acest aşezământ şi acei ce vor bine voi să-şi însuşească acest gând, vor bine voi a ne scrie, sau a pofti ca să putem chibzui împreună, cât mai curând şi mai temeinic la realizarea lui" .(p. 3)
Facem precizarea că un proiect similar a ceea ce se dorea a fi "Ateneul Sfântului Pantelimon" din Bucureşti a existat şi în alte părţi ale ţării. Spre exemplu, în perioada interbelică, la Iaşi, pe lângă biserica Sf. Haralambie, a funcţionat "Ateneul Sf. Haralambie” unde aveau loc conferinţe susţinute de oamenii de cultură ai timpului, filosoful Ion Petrovici (1882-1972), fiind unul dintre cei mai audiaţi. Această activitate cu caracter cultural-misionar a fost iniţiată şi organizată de mitropolitul Irineu Mihălcescu care, în încăperea "Ateneului Sfântul Haralambie“, în după-amiezile duminicilor din Postul Mare, începând cu duminica Ortodoxiei a ţinut o serie de conferinţe pentru înviorarea vieţii duhovniceşti. 

 

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în majoritatea oraşelor României, mari şi mici, luau fiinţă "ateneele culturale populare", după modelul francez al societăţilor de lectură introduse la noi de gazetarul francez Ulysse de Marssillac între anii 1865-75. Acest concept va fi preluat mai târziu de Titu Maiorescu. Din tradiţia acestora va lua naştere, în 1860, Ateneul Român,  instituţie creată la Iaşi de M. Kogălniceanu, Ştefan Micle şi V.A. Urechia. Astfel, la Bucureşti, în aşa zisa Belle Epoque (anii 1920-1930), sub oblăduirea Direcţiei pentru Asistenţă Culturală a Primăriei Capitalei, funcţionau deja zeci de atene culturale populare, adevărate avanposturi ale ofensivei culturale din acele timpuri.   
Important de semnalat este faptul că precursorul bisericesc al "ateneelor culturale populare" poate fi considerată şi Asociaţia transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA), întemeiată în 1861 de Andrei Şaguna, Gh. Bariţiu, Timotei Cipariu şi I. Puşcariu, care a avut aprobarea guvernului de la Viena în 6 septembrie 1861. Scopul asociaţiei era deşteptarea conştiinţei naţionale, dezvoltarea simţămintelor umanitare, purificarea şi unificarea limbii materne. Datorită organizării exemplare a Bisericii Ortodoxe din Transivania şi Banat de atunci în perspectiva întocmirii unui proiect de Statut de organizare şi funcţionare pentru o nouă formă de organizare bisericească românească, după cum remarca pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura BASILICA, Bucureşti, 2013, p. 484) această concepţie şaguniană de dezvoltare a misiunii bisericeşti prin cultură va fi extinsă şi în celelalte provincii româneşti prin unirea Transilvanie cu România (1 decembrie 1918) şi, mai ales, odată cu înfiinţarea Patriarhiei Române (1925) care consfinţea autocefalia Bisericii Ortodoxe Române (1885). 
Astfel, în 1914, la iniţiativa unor preoţi de cartier, ia fiinţă Cercul cultural „Ia şi citeşte", care urmărea realizarea şi editarea de broşuri cu tematică diversă care să „lumineze poporul", printre care şi "Foaea parohială. Organ al parohiei şi Ateneului religios Sf. Pantelimon Foişorul de Foc Bucureşti (1941)", editată de pr. Gheorghe Popescu-Colibaşi şi pr. Petru G. Savin (descriere după nr. 1 al foii de la Biblioteca Academiei  Române, P II 41324, cf. autorilor volumului Autocefalie şi responsabilitate, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, p. 55).  

Conform autorilor volumului Autocefalie şi responsabilitate, "datorită noului cadru oferit de statul român, unei atitudini binevoitoare a societăţii antene faţă de valorile ortodoxe şi, poate, a unei influenţe a oresei bisericeşti transilvănene mult mai preocupată de subiectele sociale, între anii 1918-947, presa cu caracter religios de la sud de Carpaţi se caracterizează printr-o intensă şi diversă activitate editorială, apariţiile publicistice fiind iniţiate acum cu precădere de diverse asociaţii sau parohii; şi prin unele studii de o înaltă ţinută ştiinţifică. În anul 1936, datorită numărului mare de publicaţii bisericeşti se constituie sub preşedinţia Prof. D.G. Boroianu "Asociaţia generală a presei bisericeşti" (cf. Clement C. Pavel, "Presa bisericească", în Duh şi adevăr, I (1936), nr. 7, p. 3)." (Idem, p. 51). 

Mirel Bănică, autorul cărţii Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii `30, Iaşi, Ed. polirom, 2007, p. 47, îl citează pe Victor Popescu care afirmă: "Atunci când primim statistici despre cărţile publicate în străinătate ne cutremurăm... Dar când este vorba să se alcătuiască o listă a publicaţiilor româneşti,eu cred că mai este încă mult de făcut, de scris titluri peste titluri. Dacă ar fi vorba doar de cărţile religioase, impresia noastră este că nu ne găsim în faţa unei penurii de publicaţii religioase, ci dimpotrivă. Ca secretar de redacţie la revista Sfântului Sinod am sarcina de a scrie recenzii şi dări de seamă asupra cărţilor pe care le primim la redacţie. Sunt însă atât de multe, încât nu ne mai rămâne alt lucru de făcut decât de a citi şi scrie despre aceste cărţi care sosesc neîncetat. Dacă luăm în considerare doar publicaţiile periodice, sarcina este încă şi mai dificilă... Fără exagerare, apar în România mai mult de 40 de publicaţii ortodoxe, numai la Bucureşti apărând 10 tituluri" (Cf. Victor Popescu,"Publicaţiile religioase din România", în Logos, (1928), nr. 1, pp. 146-147 apud Mirel Bănică, Biserica Ortodoxă Română...., p. 51).