vineri, 9 februarie 2018

MĂRŢIŞORUL Ateneului Sfântului Pantelimon

Duminică,  11 februarie 2018, la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti, a debutat atelierul de confecţionat mărţişoare "Dumnezeu s-a milostivit!". 
Cu ocazia zilei de 1 martie 2018, copiii din cadrul Departamentului „Ateneul Sfântului Pantelimon” îndrumaţi de doamna Georgeta Muller intenţionează să organizeze duminică, 25 februarie 2018, târgul parohial „Mărţişorul Ateneului Sfântului Pantelimon”. 

Această iniţiativă, care urmareste promovarea conceptului "Educaţie prin ochii credinţei", face parte din campania parohială STOP ÎNSINGURĂRII!, şi se desfăşoară neîntrerupt de peste 8 ani la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti în favoarea persoanelor vârstnice, bolnave şi singure din parohie. Astfel, o parte din mărţişoarele şi felicitările realizate pe parcursul lunii februarie 2018 vor fi făcute cadou bolnavilor şi personalului din cadrul Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie din incinta bisericii SFÂNTUL PANTELIMON – Foişorul de Foc din Bucureşti.
Prin organizarea târgului de martisoare, Departamentul pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon” completează activităţile desfăşurate în cadrul atelierului de pictura pe lemn „Dumnezeu s-a milostivit” (ianuarie 2018). Facem precizarea că, la fel ca în cazul atelierului de pictură, materia primă necesară confecţionării cadourilor de mărţişor a fost obţinută cu sprijinul Departamentului pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon” care a pus la dispoziţie spre difuzare numărul 40/2018 din foaia parohială “Ateneul Sfântului Pantelimon”.

arhiva foto











Niciun comentariu: