Un moment de reculegere a fost organizat miercuri, de la ora 20.00, în timpul Concertului Aniversar „Ateneului Rugului Aprins” de la parohia Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti, în semn de solidaritate cu victimele exploziei care a avut loc luni seară în sala de concerte Manchester Arena în urma căreia 22 de persoane și-au pierdut viața.
Cei prezenţi au aprins lumânări pentru victimele din Manchester.
Elevii Şcolii Gimnaziale Maica Domnului din Bucureşti au participat miercuri seara la aniversarea celor 80 de ani de când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat „Viaţa şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon” (aprobare nr. 3252/7 decembrie 1937), alcătuit de părintele Gheorghe Popescu Colibaşi împreună cu Inaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu Mihălcescu.
Concertul aniversar, coordonat de doamna profesoara Olga Szell, a fost sustinut cu participarea solistilor clasei de pian a domniei sale. Prezentatoarea serii, jurnalista Teleanu Cristina, a ţinut să transmită din partea organizatorilor faptul că susţinerea unui asemenea concert în vecinătatea unei biserici se întemeiază pe faptul că muzica are origini dumnezeieşti, existând în Dumnezeu mai înainte de a-l crea pe om: „…atunci când stelele
au fost făcute, toţi îngerii Mei au ridicat glas ca să cânte lauda
Mea”(Iov 38: 7).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu