Interviu cu Julieta Mihăilescu, directoarea Școlii Gimnaziale „Maica Domnului” din București
Cum ați reușit în cadrul școlii pe care o conduceți să implementați parteneriatul Biserică-Școală?
Relația dintre Școala Gimnazială „Maica Domnului” și Biserica
„Sfântul Pantelimon” este una specială. Colaborarea școlii noastre cu
Biserica „Sfântul Pantelimon” a început în urmă cu aproape un deceniu.
Nu a fost nevoie de un parteneriat în scris, parteneriatul s-a realizat
cumva în sufletele noastre, profesor de Religie și preot al bisericii.
Părintele Bogdan Teleanu a preluat inițiativa de la părintele Petru Gheorghe
Savin, fost paroh al bisericii. E o misiune pe care doreste să o pună în
aplicare cât mai bine cu putință. Biserica și Școala sunt una și
aceeași. Copiii din această școală merg la Biserica „Sfântul Pantelimon~
în fiecare duminică. Prin această cooperare se realizează o completare a
actului educațional, iar mai presus de aceasta, comuniunea între
credincioși și elevi și apropierea copiilor de Dumnezeu.
Ce activități ați realizat cu copiii?
De-a lungul celor aproape zece ani de colaborare cu Biserica „Sfântul
Pantelimon” am organizat împreună diferite evenimente. La începutul
acestui an școlar, pe 8 septembrie, Școala „Maica Domnului” și-a
sărbătorit ocrotitoarea, organizându-se o slujbă în paraclisul din
incinta școlii. Pe data de 14 septembrie, de ziua Înălțării Sfintei
Cruci, tot cu sprijinul Bisericii „Sfântul Pantelimon” am organizat
acțiunea de colectare de rechizite școlare „Biserica, prietena școlii
mele” pentru copiii ai căror părinți au posibilități materiale reduse.
Un alt eveniment la care copiii participă cu o deosebită plăcere este și
festivalul de teatru religios „Prietenii Ateneului Sfântului
Pantelimon”. Acesta s-a desfășurat în perioada 15-18 septembrie 2015, în
cadrul orelor de Religie. Scopul principal este educarea moral-creștină
și dezvoltarea caracterului și personalității elevilor. Principalele
piese de teatru proiectate în cadrul orelor de Religie au fost „Patimi
și Înviere”, „Dumnezeu S-a milostivit”, „Fântâna Ortodoxiei”, „Cuviosul
Dimitrie Basarabov”, „Cuvioasa Parascheva”, „Sfântul Pantelimon”,
„Sfântul Vodă Brâncoveanu” și „Şcoala şi Biserica împreună de Crăciun”.
Elevii sunt actorii pieselor de teatru, iar piesele au fost puse în
scenă de părintele Bogdan Teleanu, parohul Bisericii „Sfântul
Pantelimon”. În cadrul acestui festival am avut diferiți invitați,
printre care și actorul George Paul Avram, unul dintre personajele
îndrăgite din filmul „Toate pânzele sus”. George Paul Avram e fiu
duhovnicesc al Parohiei „Sfântul Pantelimon”, iar la una dintre piese a
lucrat chiar el cu copiii.
Tot în cadrul acțiunii „Prietenii Ateneului Sfântului Pantelimon” a
fost organizată la biserică o expoziție de icoane pe lemn, cu ocazia
sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, acesta fiind cel de-al doilea
hram al bisericii. Icoanele au fost pictate de copiii din școală și din
parohie și au fost expuse cu prilejul hramului în sfântul locaș, dar și
în cadrul evenimentului „Mândrul florilor”, când a avut loc un vernisaj
de icoane pe lemn. Tot în cadrul acestui ultim eveniment au mai fost
realizate și o expoziție de documente și premiera a piesei „Lumina
Sfântului Andrei”, în cadrul Congresului Internațional de Teologie
„Relația dintre Parohie și Școală în viața și misiunea Bisericii din
contextul actual”. Pentru sărbătoarea Sfântului Andrei, care este și
Ocrotitorul țării noastre, în cadrul evenimentului „Bun creștin și bun
român”, am pus în scenă la aceeași biserică și piesa „Lumina Sfântului
Andrei”.
Cum reușiți să-i implicați pe copii?
Încă din primul an de școală cei mici îi văd bucuroși pe colegii lor
mai mari atunci când sunt implicați în astfel de activități și atunci
își doresc și ei să participe. Totul vine de la ei, iar noi, la rândul
nostru, suntem bucuroși că îi putem sprijini în acest sens, oferindu-le
pe această cale și un prilej de creștere duhovnicească, prin apropierea
lor de Dumnezeu și de Biserică. Fiecare dintre ei are o relație specială
cu părintele, care la rândul lui se implică foarte mult în formarea lor
spirituală. În plus, toate evenimentele realizate de școală și biserică
sunt publicate în revista „Ateneul Sfântului Pantelimon” a parohiei.
În ce mod vă ajută părinții în realizarea activităților?
Părinții se implică foarte mult în activitățile pe care le organizăm
în cadrul școlii. Totul s-a făcut cu sprijinul părinților, ei
implicându-se în atelierul de pictură sau în realizarea costumelor
pentru piesele de teatru. Între școala noastră și Biserica „Sfântul
Pantelimon” s-a creat de-a lungul timpului o comuniune foarte puternică:
noi aducem părinții în biserică, pentru că ei trebuie să îi însoțească
pe copii. De data aceasta, părintele devine elev. Dacă la toate
obiectele de studiu părintele își poate ajuta copilul, la Religie e
exact invers: copilul devine profesor, iar părintele devine elev.
Ce proiecte aveți pentru perioada următoare?
Serbarea de Crăciun din acest an va avea loc în curtea Bisericii
„Sfântul Pantelimon”, urmând a participa pentru prima dată cei 160 de
copii școlarizați la Grădinița „Maica Domnului”. În așteptarea lui Moș
Crăciun, care va veni cu daruri de la Biserica „Sfântul Pantelimon”,
copiii vor oferi un spectacol în care vor prezenta datini și obiceiuri
din Bucovina, iar noi, la rându-ne, vom oferi un alt spectacol. În
așteptarea sărbătorii Nașterii Domnului, elevii școlii noastre
participă și la Festivalul de colinde organizat anual de Primăria
Sectorului 2.
Interviu realizat de Cristina Mascan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu