Duminică, 22 februarie 2015, după Sfânta Liturghie, în biserica Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București a fost organizat targul ”Mărţişorul faptelor bune” din cadrul programului de activităţi destinat participării la concursul naţional de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu", organizat de Patriarhia Română în anul 2015.
În cadrul acestui targ, membrii Departamentului pentru copii și tineret Sfântul Pantelimon au donat cele aproximativ 100 de mărțișoare spre a fi valorificate în scopul obținerii de fonduri necesare susținerii campaniei parohiale STOP ÎNSINGURĂRII!
Facem precizarea că fondurile necesare achiziţionării materiei prime pentru organizarea “Atelierului Mărţişorul faptelor bune” (cartoane, culori carioca, foarfece, aracet etc.) au fost obţinute în urma distribuirii de către copii a numărului 11/2015 al foii parohiale ”Ateneul Sfântului Pantelimon„, publicată în acest scop de serviciul pentru tineret din cadrul comitetului parohial bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București.
ARHIVA FOTO:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu