duminică, 22 februarie 2015

AFB 4: Colecta de haine "Darul faptelor bune", 22 februarie 2015

Duminică, 22 februarie 2015, după Sfânta Liturghie, în biserica Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București, Departamentul pentru copii si tineret parohial ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON a organizat Colecta de haine "Darul faptelor bune" cu scopul de a susţine campania umanitară parohială „Stop însingurării!“. 

Colecta, care a urmat “Targului Mărţişorul faptelor bune”, face parte din suita de acţiuni derulate în cadrul proiectului parohial ATENEUL FAPTELOR BUNE, al cărui obiectiv principal este participarea la concursul naţional de miniproiecte misionar-filantropice al Patriarhiei Române, intitulat „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“, organizat de Patriarhia Română în anul 2015. 

Facem precizarea că colecta din aceasta zi a fost organizata prin bunavointa si cu sprijinul doamnei Marilen Neacsu, profesora de muzica a ATELIERULUI GH. POPESCU-BRANESTI.  

ARHIVA FOTO:

Niciun comentariu: