FISA DE LUCRU 5

După vizionarea piesei de teatru FÂNTÂNA ORTODOXIEI (despre Crezul Ortodox), cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Invidia, piedică în calea sfinţeniei.
2. Păcatul invidiei, sursa disputelor periculoase pentru sufletul şi trupul omului.
3. Lui Dumnezeu nu-i plac disputele!

Fisa 4 (DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT, DAR OMUL NU!)

După vizionarea piesei de teatru DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT (Viaţa Sf. Ioan Botezătorul), cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Dumnezeu respectă libertatea noastră de a opta între a deveni sfinţi sau păcătoşi!
2. Sfinţenia, o formă de revoltă împotriva ororilor comise în general de păcat?
3. Dumnezeu este mult mai milostiv decât suntem noi, oamenii!

Sfintenia la locul de munca (FISA NR. 3: DE CE SĂ FII DEMNI/SFINŢI?)

După vizionarea piesei de teatru SF. M. MC. PANTELIMON, DOCTORUL FARA DE ARGINTI, cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Motivaţiile şi consecinţele sfinţeniei în circumstanţele concrete ale vieţii (De ce aş deveni un sfânt?);
2. Problema raportului dintre păcat, în special corupţie, şi sfinţenia la şcoală sau la locul de muncă (Să ne fie ruşine de propriile păcate!);
3. Sfinţenia, condiţie "sine qua non" a demnităţii umane (Sfinţenia presupune curajul afirmării demnităţii umane! DE CE SĂ FIM DEMNI?).

ACTUALITATEA MILOSTENIEI (fisa nr. 2: DE CE SĂ FIM MILOSTIVI?)

După vizionarea piesei de teatru, cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Problema raportului dintre păcat şi milostenie (sau comuniunea de interese şi generozitatea umană?);
2. Problema raportului dintre milostenie, libertatea umană şi "dreptul" la păcat;
3. Problema raportului dintre "dreptul" la păcat şi ruşine.

INVIEREA MANTUITORULUI HRISTOS (fisa de lucru nr. 1: DE CE SĂ FIM CREDINCIOŞI?)

După vizionarea piesei de teatru HRISTOS A INVIAT!, cu ajutorul fişei auxiliare se vor discuta principalele teme puse în dezbatere. Ca de exemplu:
1. Problema raportului dintre minuni şi Dumnezeu;
2. Problema raportului dintre libertatea umană şi ajutorul lui Dumnezeu;
3. Problema raportului dintre libertatea umană şi "dreptul" la păcat.

RETROSPECTIVA "ATENEUL SF. PANTELIMON 2010"

1. 12 februarie 2010 - s-a derulat programul educativ-religios CITIŢI SCRIPTURILE!, al cărui scop este cultivarea dragostei copiilor faţă de textul Sfintei Scripturi. Grupul celor 20 de copii din cadrul programului "Hristos împărtăşit copiilor" de la biserica Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc au primit câte un Nou Testament cu Psalmi, fiind îndemnaţi astfel ca la începutul Postului Paştilor să citească Sf. Scriptură şi să se roage mai mult.
2. 20 martie 2010 - trupa de teatru ATENEU a bisericii Sf. Pantelimon din Bucuresti s-a întâlnit cu dl. George Pistireanu, care locuieşte în parohia acestei biserici. Domnia sa a avut rabdarea de a asista la repetitiile pentru sceneta de teatru HRISTOS A INVIAT! si, ulterior, sa raspunda intreabrilor pe care membrii trupei i le-a adresat. George Piştireanu interpretează rolul unui tânăr puşcăriaş în filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", recent premiat la Berlin cu distincţia Ursul de argint şi Cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Stockholm (nov. 2010).
3. 4 aprilie 2010 (prima zi de Paşti) - premiera scenetei HRISTOS A ÎNVIAT!, o scenetă despre condiţia umană deplorabilă a celor care deşi cred în minuni, nu mai cred şi în Dumnezeu, difuzată şi pe postul de televiziune TVR 3.
4. 26 iulie 2010 - a avut loc premiera piesei de teatru FÂNTÂNA ORTODOXIEI în interpretarea trupei de teatru religios Ateneu. Fântâna ortodoxiei este povestea Crezului Ortodox, căruia Patriarhia Română i-a consacrat anul omagial 2010. Această piesă de teatru a fost înscrisă la Festivalul de teatru religios Ateneu creştin, manifestare care s-a derulat la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc cu ocazia hramului acestui lăcaş de cult din Bucureşti şi a fost difuzată de postul de televiziune TVRM.
5. 15 august 2010 - debutul proiectului CATEHIZAREA ADULŢILOR CU AJUTORUL SCENETELOR DE TEATRU JUCATE DE COPII prin proiectarea piesei Fântâna Ortodoxiei, dedicată anului omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti în Patriarhia Română.
6. 13 octombrie 2010 - premiera scenetei Cuv.Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni, o piesă de teatru despre generozitatea umană, un semn al credinţei considerat demodat de cei care preferă cinismul modern în locul milosteniei creştine, a cărei ecranizare a fost difuzată de TRINITAS TV în data de 14 octpmbrie 2010, orele 13.15.
7. 21 noiembrie 2010 - a demarat un nou proiect intitulat COPILUL ŞI LEGUMA. Aceasta initiativa a centrului social-cultural Ateneul Sf. Pantelimon are ca scop cultivarea respectului fata de mediu.
8. 10 decembrie 2010 - a demarat proiectul TERAPIE PRIN TEATRU RELIGIOS prin proiectarea piesei de teatru Cuv.Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni şi oferirea de daruri celor 60 de persoane adulte cu handicap neuropsihic internate în strada Balotului din zona Fundeni
9. 25 decembrie 2010 - a doua ediţie a Festivalului de teatru şi film religios "Ateneul Sfântului Pantelimon" (FTFRA 2010), desfăşurată sub titlul MATINEU LA ATENEU, compusă din gala premiilor ASPIR 2010 (Ateneul Sf. Pantelimon - Inspiraţie şi Religie) pentru cel mai bun film al anului produs de trupa de teatru Ateneu în decursul anului, precum şi premiera ecranizării teatrale a scenetei religioase "O poveste de Crăciun".

ZIARUL ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON

Descarca ziarul format PDF in propriul calculator accesand casutele de mai jos!

Radio Trinitas, 29 august 2011

DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT, VIATA SF. IOAN BOTEZATORUL, inregistrare audio

Discuţii despre însemnătatea tehnologiei informaţiei pentru copii, Cotidianul Ziarul LUMINA, 11 noiembrie 2011

La biserica Parohiei Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc va avea loc duminică, 13 noiembrie, o nouă lecţie în cadrul şcolii parohiale de duminică. Tema întâlnirii va fi una de actualitate, şi anume: "Alfabetizarea credinţei internauţilor din parohie". "Programul catehetic din cadrul şcolii de duminică va cuprinde cateheza "Hristos împărtăşit copiilor/Alege şcoala!", desfăşurarea proiectului "Ateneu pe blog", care valorifică lucrarea misionară proprie a parohiei, intitulată "Şapte piese de teatru pentru copii şi părinţii lor", iar după o mică agapă duminicală pentru copii va urma un alt proiect, "Copilul, bătrânul şi pâinea", care constă în deplasarea unor membri din cadrul şcolii de duminică la domiciliul unor persoane vârstnice din parohie pentru a le oferi un pachet cu alimente", a precizat părintele Bogdan Aurel Teleanu. Tot în cadrul întâlnirii catehetice va fi prezentat şi blogul "Ateneul Sfântului Pantelimon", în care se vor discuta teme precum incluziunea socială şi cea digitală în contextul programului catehetic sau însemnătatea tehnologiei informaţiei pentru generaţia "Hristos împărtăşit copiilor", beneficiile şi dezavantajele acestei tehnologii. Mai multe informaţii despre ce anume să facă părinţii sau despre ce soluţii oferă Biserica se pot afla dacă participaţi duminică, 13 noiembrie, ora 11:30, la Biserica "Sfântul Pantelimon" din Bucureşti. (I.B.)

Reportaj Radio Romania Actualitati, iulie 2011

Reportaj TVR, Universul credintei, 31 iulie 2011

Imagini foto de la premiera piesei DUMNEZEU S-A MILOSTIVIT, 26 iulie 2011

The best ...

Copiii au jucat teatru religios de ziua Sfantului Pantelimon - BASILICA, IULIE 2011

La Biserica „Sfântul Pantelimon”, Foişorul de Foc, din Bucureşti copiii au jucat teatru religios de ziua Sfântului Pantelimon 

La Biserica 'Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon' din Protoieria II Capitală, au avut loc două reprezentaţii ale unor piese de teatru religios susţinute de copiii de la Biserica 'Sfântul Pantelimon' şi cei de la Biserica Olari. 

Cu prilejul hramului Bisericii 'Sfântului Pantelimon', potrivit tradiţiei, moaştele Sfântului Pantelimon au fost aşezate spre închinare în curtea bisericii, unde sute de credincioşi s-au închinat şi au participat la Priveghere, informează „Ziarul Lumina”. Serbarea hramului a continuat cu punerea în scenă a două piese de teatru susţinute de trupa de teatru 'Scăpărici' a Bisericii Olari şi trupa de teatru 'Ateneu' a Bisericii 'Sfântul Pantelimon'.

Sfântul Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon ocroteşte biserica de la Foişorul de Foc Educaţie şi misiune prin teatru religios ( Narcisa Elena Balaban), 27 IULIE 2011

Biserica "Sfântul Mucenic Pantelimon" şi "Sfânta Cuvioasă Parascheva" de la Foişorul de Foc din Bucureşti se află astăzi în sărbătoare. Cu acest prilej, aseară, copiii parohiei au prezentat o piesă de teatru dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, după care a avut loc o procesiune în jurul bisericii, în care au fost scoase moaştele Sfântului Pantelimon. A urmat slujba Vecerniei unită cu Litia şi a Acatistului sfântului tămăduitor pe care îl cinstim, urmând ca astăzi să fie săvârşită Sfânta Liturghie din zi de hram. Această parohie este cunoscută în Bucureşti şi datorită faptului că aici au loc numeroase activităţi educative în care sunt implicaţi copiii.

 

Atenţia pentru cei mici, grija pentru generaţiile următoare de credincioşi ai Bisericii, este una dintre priorităţile Parohiei "Sf. Mc. Pantelimon" şi "Sf. Cuv. Parascheva" de la Foişorul de Foc din Bucureşti. În cadrul proiectului "Ateneul Sfântului Pantelimon" se desfăşoară diverse activităţi cultural-educative, printre care aceea de teatru religios, aceasta pentru că în parohie sunt foarte mulţi copii. După cum ne-a spus părintele paroh Marian Constantinescu, "bucuria mare este că duminică de duminică avem foarte mulţi copii mici la împărtăşit. De asemenea, o a doua vârstă pe care o avem în biserică sunt copiii de şcoală. Avem cinci-şase băieţi la altar, care se îmbracă în stihare şi care şi-au învăţat fiecare datoria. Într-o duminică sunt în altar, în altă duminică la strană. Avem şi tineri în biserică şi asta ne mulţumeşte foarte tare, fete şi băieţi care dau răspunsurile la Sfânta Liturghie. Cu aceşti copii ai parohiei avem o trupă de teatru, în cadrul căreia se joacă piese religioase, iar ei se implică foarte mult. Anul trecut, am avut şi o mică expoziţie de pictură religioasă cu icoane realizate de copii. Una dintre elevele care au pictat a fost laureată a concursului naţional de creaţie dedicat Crezului Ortodox".

 

"Ne-am propus să sădim cuvântul lui Dumnezeu în sufletele lor"

 Proiectul legat de piesele de teatru în Parohia "Sfântul Pantelimon" - Foişorul de Foc a demarat odată cu implementarea programului catehetic "Hristos împărtăşit copiilor". Această acţiune exista şi înainte, însă într-o formă mai puţin dezvoltată, în sensul că se obişnuia să se joace o scenetă doar la sărbătoarea Naşterii Domnului. "Noutatea a intervenit în momentul în care ne-am extins, deoarece ne-am propus să organizăm piese de teatru şi de Paşti sau de hramul bisericii. Prima oară, într-adevăr, am făcut piesa de Crăciun, dar apoi am pregătit o piesă despre viaţa Sfântului Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon cu prilejul hramului bisericii, apoi o alta, cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, cea de-a doua ocrotitoare a bisericii. Ulterior au intervenit şi temele acestea anuale puse în dezbatere de Sfântul Sinod, cum ar fi piesa pe care am pregătit-o anul acesta dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, intitulată "Dumnezeu S-a milostivit". Încercăm să ne pliem astfel pe agenda bisericească", ne-a explicat părintele Bogdan Teleanu, slujitor la această parohie şi coordonator al acestui proiect artistic misionar.

 Programul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor" a început foarte riguros, lucrându-se cu maxim interes pe conţinutul manualelor, apoi s-a considerat că este necesar ca lecţiile din manuale să fie puse în practică, una dintre modalităţile găsite fiind teatrul. Astfel, orele de cateheză s-au transformat încet-încet în ore de repetiţie pentru teatru. Acestea se desfăşoară săptămânal, vinerea, după slujba Vecerniei. "Când copiii sunt obosiţi, facem ore de cateheză, discutăm prieteneşte, aflăm care sunt problemele lor şi încercăm să-i ajutăm. Încercăm să legăm această activitate artistică de catehezele din cadrul programului "Hristos împărtăşit copiilor" şi încercăm să facem educaţie prin teatru religios. De câte ori se desfăşoară catehezele cu adulţii în biserică, le proiectăm piesele de teatru ale copiilor. Practic, cu ajutorul copiilor îi educăm şi pe părinţii lor, dacă se poate spune aşa. Ne-am propus să facem şi terapie prin teatru bisericesc la un cămin unde sunt internaţi copii cu dizabilităţi. Anul trecut, a fost proiectată acolo piesa despre Cuvioasa Parascheva, după care copiii împreună cu îndrumătorul grupului au stat de vorbă cu ei şi le-au împărţit dulciuri. Pentru copiii noştri a fost o experienţă extraordinară deoarece au văzut că există şi copii care nu pot fi susţinuţi de familie sau cu probleme de sănătate grave şi a fost un câştig reciproc", ne-a mai spus părintele Teleanu.

 Cei în medie 20 de copii din trupa de teatru a parohiei au vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, fiecare generaţie care vine având astfel şansa să-şi amintească şi să simtă peste ani câştigul acestei imense experienţe dobândite în ograda Bisericii. "Prin acest proiect, noi ne-am propus să sădim cuvântul lui Dumnezeu în sufletele lor şi avem nădejdea că vor ajunge nişte oameni puternici, nişte buni creştini. Noi am pus sămânţa, dar Dumnezeu udă şi face să crească. Micii actori ştiu că munca lor este valorificată şi că merge mai departe; ei conştientizează că nu joacă doar pentru ei, în cadrul orelor de cateheză, ci că fac misiune, iar ceea ce fac se vede. Există şi riscul vedetismului, dar cred că nu este de condamnat, pentru că atunci când faci misiune devii o persoană publică. Dacă nu eşti văzut nu ai cum să faci misiune", a adăugat pr. Bogdan Teleanu. Dorinţa este ca activităţile educative să se dezvolte, prin completarea cu cenacluri duhovniceşti.

 Adăpost pentru iubire frăţească

 La parohia de la Foişorul de Foc nu se organizează doar acţiuni educative, ci biserica este mai înainte de toate locul în care, duminică de duminică şi sărbătoare, credincioşii de toate vârstele se adună la Sfânta Liturghie, şi împreună cu cei trei preoţi ai bisericii, pr. Marian Constantinescu, pr. Bogdan Teleanu şi pr. Cătălin Niculescu, dau expresie iubirii frăţeşti specifice acestei parohii cu 2.100 de familii. "Împreună şi cu ajutorul credincioşilor, dar mai ales cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am realizat ceea ce se vede astăzi în biserică, am schimbat iconostase, scaune arhiereşti, mese pentru sfinţi.

 

Cea mai mare bucurie este ca am dobândit, prin mila lui Dumnezeu, moaştele Sfântului Pantelimon. Le-am aşezat în raclă şi în fiecare zi biserica este deschisă, astfel încât orice credincios poate intra pentru a se închina şi a cere ajutorul lui Dumnezeu. Avem, de asemenea, veşmântul Cuvioasei Parascheva de la Iaşi şi multă lume vine şi pleacă cu rugăciunea împlinită. Au venit credincioşi care ne-au mărturisit că Dumnezeu i-a ajutat, iar aceasta nu ne-a dat decât putere ca să mergem mai departe", ne-a mărturisit părintele paroh Marian Constantinescu.

 

De asemenea, prin susţinerea enoriaşilor s-a construit în faţa bisericii un postament îmbrăcat cu granit şi s-au realizat o troiţă din lemn mare şi altele două din beton, mai mici, care sunt luminate noaptea. De asemenea, au fost realizate două mozaicuri pe frontispiciu, reprezentând pe cei doi ocrotitori ai bisericii. La hramul bisericii, după ce sunt purtate în procesiune, moaştele Sfântului Pantelimon sunt aşezate spre închinare într-un cort montat pe postamentul din faţa bisericii, unde rămân toată noaptea.

 Oamenii din parohie sunt prezenţi la biserică şi pentru a se îngriji de curăţenia ei, dar şi pentru a oferi ajutor celor care au nevoie. Printre activităţile social-filantropice regăsim şi acordarea de asistenţă religioasă şi materială copiilor de la Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică din sectorul 2 sau ajutorarea celor din Centrul "Harap Alb". Persoanele sărace din parohie, aşa cum este şi firesc, urmând îndemnul Mântuitorului, nu sunt uitate de biserică. În ceea ce priveşte activităţile cultural-misionare, sunt organizate pelerinaje la locurile sfinte din ţară.

 

300 de ani de existenţă

 Biserica veche a parohiei, construită din lemn, a fost atestată documentar în iulie 1752. Pe locul acesteia, în 1790 s-a construit o biserică din zid, avariată grav în timpul cutremurului din 1838. Astfel, în anul 1866 s-a iniţiat construirea bisericii pe care o vedem astăzi. Piatra de temelie a fost pusă la 22 mai 1872, lucrările de construcţie fiind executate după planurile arhitectului Nae Cucu. Un elev al lui Gheorghe Tattarescu, G. Stoenescu, a pictat biserica. În perioada anilor 1839-1895, în jurul bisericii, au existat chilii care se închiriau sau erau locuite de cei ce lăsau bisericii, după moarte, bunurile lor. În preajma sfântului lăcaş, a existat cândva un cimitir de la care s-au mai păstrat numai două cruci de piatră. De asemenea, pe lângă biserică a existat şi o şcoală de învăţătură pentru copiii mahalalei.

 

Biserica a trecut printr-o perioadă de restaurare şi îmbunătăţire, între anii 1921 şi 1926, când, sub îndrumarea arhitectului G. Vasilescu, i s-a adăugat pridvorul deschis şi cafasul, făcându-se mai multe reparaţii şi îmbunătăţiri. A mai suportat reparaţii majore după cutremurele din 1940 şi 1977. În anul 2008, cu ajutorul credincioşilor, biserica a fost împodobită cu diverse obiecte de cult, candele, iconostase, strane, exprimând dragostea tuturor închinătorilor sfântului lăcaş pentru Sfântul Pantelimon şi Sfânta Cuvioasă Parascheva.

 Cateheze şi pentru adulţi

 Nu numai hramul bisericii prilejuieşte un program liturgic bogat, ci şi oricare altă zi de sărbătoare când, în ajunul ei, se oficiază Vecernia unită cu Litia şi cu Acatistul sfântului sărbătorit. De asemenea, în fiecare vineri, de dimineaţă, se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu, iar după-amiaza, slujbele Vecerniei, Litiei şi Acatistul. În fiecare sămbătă se slujeşte Sfânta Liturghie şi sunt pomeniţi cei adormiţi. Duminica, o dată pe lună, după ce credincioşii participă la Sfânta Liturghie, spre seară, se reîntorc la biserică, pentru a găsi în cadrul catehezelor ţinute de fiecare preot slujitor la rând, răspunsuri la diferite întrebări. "Avem un caiet la pangar, unde credincioşii notează din timp întrebările care îl macină, pentru ca noi să ştim ce teme să abordăm. Cateheza începe cu Paraclisul Maicii Domnului sau altă rugăciune, după nevoi. Depinde şi ce sărbătoare este în preajmă", ne-a spus părintele paroh Marian Constantinescu.

REALITATEA VIRTUALA

Părintele Bogdan Teleanu spune că realităţile, ca simple semnale electrice interpretate de creier care, datorită unei neurostimulări interactive, pot fi reproduse cu ajutorul tehnicii moderne într-un spaţiu virtual comun, aşa cum se doreşte a fi internetul. "Internetul şi, implicit, orice spaţiu construit virtual nu sunt scutite de această paradigmă filozofică, existând şi aici tendinţa depăşirii barierelor culturale exclusiv prin "limbajul trupului". Sunt de-a dreptul înspăimântat de consecinţele identificării omului numai cu trupul său! Internetul, operând cu simple semnale electrice interpretate, constituie o deşertică realitate şi - în cazul în care nu este folosit în mod chibzuit şi eficient - o pierdere de vreme. În ciuda mirajului său, el este pe cale să transforme în mod programatic fiinţa umană într-o prizonieră a unui trup pasiv, ceea ce îl deosebeşte pe om până şi de animal. Biserica se confruntă astăzi cu provocările legate de un proces de descreştinare a oamenilor, operat de o societate în care primatul lumii materiale asupra celei spirituale se consolidează din ce în ce mai mult, diminuând până la anihilare libertatea umană. De aceea, în paralel cu progresul tehnologic, umanitatea are nevoie şi îşi apără legătura cu dimensiunea duhovnicească a vieţii, conştientă că realitatea spirituală este garanţia libertăţii sale, întrucât depăşeşte orice închipuire umană, nefiind condiţionată nici de imanenţa lucrurilor şi nici de virtualitatea imaginaţiei", concluzionează părintele Bogdan Teleanu. (Ziarul Lumina, nr. 161 (1965), anul VII, sambata, 09 Iulie 2011)

Un prim obiectiv al proiectului/2011: GENERAŢIA HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR

Copilul, bătrânul şi pâinea: Duminical, după ce s-au împărtăşit, în perioada Postului Sfintelor Pasti (6 martie 2011 - 24 aprilie 2011) membrii trupei Atenei s-au deplasat la domiciliul unor persoane vârstince din parohie pentru a le oferi o bucată de pâine şi un cuvânt bun, dorind ca astfel să menţină contactul acestora cu biserica Sf. Mc. Pantelimon. Din păcate, la nivelul parohiei mai este de lucrat la nivelul coeziunii dintre tineri şi bătrâni.

PRECIZARE

Întrucât în anul 2010, pe lângă realizări, au existat şi probleme de comportament individual care au afectat imaginea de grup a trupei de teatru Ateneu, facem următoarea precizare:

1. Trupa de teatru ATENEU face parte din proiectul cultural-religios ATENEU ORTODOX.
2. Scopul proiectului ATENEU ORTODOX este de a combate tendinţele de secularizare a Bisericii prin promovarea valorilor creştin-ortodoxe.
3. Orice susţinător sau colaborator al proiectului trebuie să fie sau să-şi dorească să devină un bun creştin ortodox.
4. Câştigarea încrederii părinţilor copiilor care fac parte din proiectul cultural-religios ATENEU ORTODOX în pedagogia Mântuitorului nostru Hristos, Cel care a declarat în mod public: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!“ (Ioan 16, 33)”.

În concluzie, orice încercare de compromitere prin deturnarea sensului lucrării ATENEU ORTODOX reprezintă, de fapt, un obstacol în calea lucrării de promovare a valorilor creştin-ortodoxe, fiind catalogate ca atare. Ne exprimăm speranţa că, în perspectivă, să se realizeze o primenire a resurselor umane implicate în acest proiect care să fie animate de principiile unei culturi de grup care poate să susţină cu succes trăirea autentic religios-creştină astfel încât, în virtutea principiului transperenţei, să reflecte pozitiv numai şi numai mesajul Mântuitorului nostru Hristos.

.

MEMBRII GRUPULUI CATEHETIC HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR:
Florin Strâmbeanu
Andrei Barbu
Alina Vlad
Antonia Chiroiu-Bolteanu
Cristina Chiroiu-Bolteanu,
Camelia Oprea,
Daniela Dumitru,
Elena Nicolae-Romaniuc,
Ana Manicea

Cristina
Emma

GALA PREMIILOR ASPIR 2010

DECLARATIE DE INTENTII 2011

Toate activitatile cultural-educative si social-filantropice desfasurate de grupul catehetic ATENEU din anul 2011 se vor desfaura sub semnul ANUL ARTIZANULUI CRESTIN. Alegerea acestei teme are ca scop stimularea creativitatii şi dexteritatii tinerilor ateneisti de la biserica Sf. Mc. Pantelimon. In acest context, vor fi realizate ateliere de lucru, cenacluri cultural-religioase, manifestari teatrale si cinematografice a caror productie va fi valorificata in scop misionar-caritativ.
Astfel, printre proiectele care se vor derula pe parcursul anului 2011 enumeram:
1. Festivalul de teatru si film (cu prilejul sarbatorii Cuv. Parascheva);
2. Serata duhovniceasca (cu prilejul sarbatorii Sf. Mc. Pantelimon);
3. Targul de artizanat crestin (cu prilejul Nasterii Domnului);
4. Campania "Mangaierea bolnavilor si batranilor prin dramoterapia religioasa" (pe parcursul anului);
5. Campania "Catehizarea adultilor cu ajutorul teatrului religios jucat de copii" (pe parcursul anului);

MATINEU LA ATENEU DE CRĂCIUN: GALA PREMIILOR ASPIR

În ziua de 25 decembrie 2010, începând cu orele 12.00, la biserica Sf. Mc. Pantelimon de la Foişorul de Foc, are loc cea de a doua ediţie a Festivalului de teatru şi film religios "Ateneul Sfântului Pantelimon" (FTFRA 2010).

Pentru secţiunea de premiere a galei filmului religios MATINEU LA ATENEU, organizatorii FTFRA 2010 au selectat filmele "Patimi şi Înviere" (o producţie TVR 3), "Fântâna Ortodoxiei" (o producţie TVRM), "Cuv. Parascheva, Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni" (o producţie Trinitas TV). În cadrul galei, organizatorii FTFRA 2010 vor oferi premiul ASPIR (Atenul Sfântului Pantelimon - Inspiraţie şi Religie) pentru următoarele categorii:
1. Cel mai bun film;
2. Cel mai bun actor;
3. Cea mai bună actriţă;
4. Cel mai bun actor în rol secundar;
5. Cea mai bună actriţă în rol secundar;
6. Cel mai bun debut;
7. Recuzită, costume şi accesorii.
Printre cei nominalizaţi de organizatorii FTFRA 2010 la premiile ASPIR se numără Alina Vlad, Cristina Chiroiu-Bolteanu, Gabriel Sandu, Daniel Bouleanu, Georgeta Vlad şi Gabriela Anghel etc.

Pentru secţiunea de prezentare a unei noi producţii de film religios, organizatorii FTFRA 2010 vor oferi cinefililor creştini bucureşteni prilejul de a viziona în premieră transpunerea cinematografică a piesei de teatru "Un Crăciun de poveste". Protagoniştii filmului, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, dau viaţă unui scenariu compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU despre capacitatea de transformare a omului.

Este vorba de un scenariu clasic despre Naşeterea Mântuiorului nostru Hristos care dă expresie modului în care omul face alegerile în viaţă. Personajul principal, Moş Crăciun, un hangiu din Bethleem, are de ales între bucuria de a intra în posesia unui măgăruş sau aceea de oferi un ajutor pruncului Mesia ce urma să se nască în acea noapte. Iniţial optează pentru măgăruş, dar naşterea Mântuitorului Hristos îi va schimba perspectiva materialistă pe care o avea până în acel moment sfânt asupra vieţii.

Actorii fac parte din trupa de teatru religios ATENEU, înfiinţată în 2009 şi care îşi derulează activitatea în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor” prin proiectul cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon” de la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc. Distribuţia este următoarea: Micul Mesia (Theodor-Ioan TELEANU), Fecioara Maria (Alina BÂGIOI), Iosif (Mihai Tănăselea), Hangiul Crăciun (Daniel BOULEANU), Hangiţa Crăciuniţa (Teodora SANDU), Magi (Gabriel SANDU, Alexandru-Ştefan IANCU, Cosmin MĂGUREANU), Păstori (Alina VLAD, Camelia OPREA, Roxana DUMITRU), Îngeri (Elena SANDU, Cristina CHIROIU-BOLTEANU, Antonia CHIROIU-BOLTEANU, Ema PENDIUC, Marina CRISTEA), Copii (Andrei Barbu, Daniela DUMITRU), Măgăruşul (Florin STRÂMBEANU), Povestitorul (Cristian Constantinescu), Negustorii (Vlad Gheorghiu, Gabriela Gheorghiu, Elena Sandu, Ana Manicea). Costumele au fost realizate de domnele Georgeta Vlad şi Gabriela Anghel.

SEMNIFICATIA TERMENULUI "ATENEU"

ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON SE AUTODEFINESTE CA UN SPATIU AL LIBERTATII PENTRU VIZIUNEA MICILOR ÎNTREPRINZĂTORI CREŞTINI!

În ciuda etimologiei sale neclare, cuvântul ateneu (gr. tekne - artă, tehnică) sugerează înţelepciunea sau inteligenţa practică a artizanilor, a abilităţii şi ingeniozităţii lor de a lucra manual. "Tekne este un tip de cunoaştere ce poate fi predată altora", afirmă Platon. Analizând expresia "fiii înţelepciunii", Andrei Pleşu spune următoarele: "Teknon implică o înrudire de ordin superior, o "calificare" prin adeziune, prin integrarea într-o categorie mai înaltă. Luca invocă, prin acest termen, "fiii înţelepciunii". (...) Paidion se va îndrepta, aşadar, spre condiţia mai consistentă a lui teknon, pentru a atinge, în cele din urmă, postura de hyios, "adopţia", filialitatea" (Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012, p. 105 şi 107). Aceste pasaje trebuie corelat cu următorul în care se spune: "S-a observat însă, pe bună dreptate, că "înţelegerea" de care vorbeşte Matei nu trebuie privită ca o virtute strict cognitivă. Nu ni se cere o simplă adeziune mentală la mesajul auzit, ci trecerea de la asimilare la valorificare. Testul "înţelegerii" adevărate este fertilitatea pe care o granatează, efectul ei pragmatic, energia ei roditoare" (Ibidem, p. 80). Şi, concluzionează astfel: "Nu este suficient să primeşti, dacă prin "a primi" înţelegi strict "a încasa", a păstra timorat, neproductiv, ceea ce ţi se încredinţează" (Ibidem, p. 178).

În acest sens, filozoful german Hannah Arendt descrie comportamentul artizanului (the craftsman) în felul următor: „Opera artizanului era ghidată de idee, de modelul pe care l-a contemplat mai înainte ca procesul de fabricare să fi început sau să se fi terminat; în primul rând, pentru a avea indicaţii despre ceea ce urma să se facă şi, apoi, pentru a verifica produsul finit”. Hannah Arendt consideră că artizanul (homo faber), spre deosebire de animal laborans, a cărui grijă este de a se „adapta” la condiţiile lumii , este cel care stabileşte sau, mai bine zis, creează condiţiile în care vieţuieşte, fiind „constructorul lumii (the builder of the world) şi producătorul de lucruri (the producer of things)” .

Din punct de vedere social, capacitatea creatoare a omului determină, de fapt, diferenţa dintre animal laborans şi homo faber: „Spre deosebire de animal laborans, a cărui viaţă socială este similară celei de turmă, fiind incapabil să edifice şi să locuiască în sfera publică şi mundană, homo faber este capabil, în cel mai înalt grad, să aibă propria sa sferă publică, chiar dacă nu este politică, în sensul deplin al cuvântului”.

În acest sens, recunoaşterea demnităţii umane depinde de gradul de afirmare publică a lui homo faber prin intermediul valorii sustenabile a acţiunilor sale.

Referitor la orginea antonimului cuvântului "ateneu", şi anume "idiot, autorul cărţii The Constant Choice. An Everyday Journey From Evil Toward Good (published by Greenleaf Book Group Press Austin, Texas, 2013), PETER GEORGESCU, afirmă următoarele: "In Greek and Latin, “idiot” means “a private person”: that is, someone caught up in a private world of self-preservation and safety with no regard for the common good or obligations of citizenship. The word “idiot” was used derisively in ancient Athens to refer to one who declined to take part in public life. In our own days, we confuse this “idiocy”—the lack of commitment to a community outside oneself—with freedom. It’s a scandal. It’s one form of nihilism" (p. 294).

SCOPUL PROGRAMULUI ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON:
- Atingerea maturităţii întru credinţă nu prin constrângere, ci prin împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise.

OBIECTIVE PRINCIPALE ALE PROGRAMULUI:
1. Atragerea de voluntari în scopul cultivării credinţei creştin-ortodoxe;
2. Îmbogăţirea patrimoniului cultural bisericesc printr-o reală şi o justă apreciere şi valorificare a valorilor cuprinse în învăţătura bisericească;
3. Elaborarea de produse culturale de calitate special pentru persoanele sărace - pornind de la principiul că fenomenul artistic a precedat virtual căderea în păcat a protopărinţilor noştri Adam şi Eva (Fac. 1, 31) - cu scopul echilibrării interesului manifestat faţă de cultura de masă, din păcate, în detrimentul culturii elitiste;
4. Practicarea sfinţeniei în circumstanţe concrete ale vieţii (la nivel de familie, parohie, şcoală, stradă, cartier, oraş, ţară etc) conform principiilor de credinţă filtrată de-a lungul timpului de solul neîntinat de păcate al vieţii sfinţilor Bisericii Ortodoxe;
5. Acţiuni în domeniul adaptabilităţii tinerilor creştin-ortodocşi (formarea profesională şi învăţarea de-a lungul vieţii prin furnizarea de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi necesare practicării ocupaţiilor de tip "dominant" (ex. învăţător ), "de străpungere" (ex. îngrijitor bătrâni la domiciliu) sau "care şi-au schimbat semnificativ conţinutul" (ex. specialist în relaţii publice) prin susţinerea de cursuri de formare;

OBIECTIVE SECUNDARE:
1. Amplificarea la nivel parohial a manifestărilor umane bineplăcute lui Dumnezeu prin împletirea în mod abil şi echilibrat a învăţăturii creştine cu experienţa umană cotidiană cu scopul de a combate influenţele secularizante sau vulgarizante oferite de cultura străzii sau de cartier.
2. Dezinhibarea socială prin încurajarea tinerilor creştini de a se comporta (a vorbi şi a acţiona) cu demnitate în public cu scopul transformării şi dezvoltării personale sănătoase;
3. Valorificarea unei sensibilităţi artistice care se fereşte de exchibiţionism, de exaltarea senzualităţii şi a voluptăţii, în scopuri misionare bisericeşti precise;
4. Angajare misionară în scopul mijlocirii bucuriei întâlnirii unui creştin cu altul în societatea contemporană cu scopul trăirii unei vieţi bisericeşti lipsite de inhibiţii conform principiilor şi valorilor noastre creştine;
5. Însuşirea de către tinerii creştini a idealului de a deveni “buni creştini şi buni români” prin demonstrarea măsurii ataşamentului lor faţă de valorile creştine ortodoxe româneşti aşa cum se desprind ele din predaniilor Mântuitorului Hristos împărtăşite din moşi strămoşi;
6. Depăşirea etapei de alfabetizare creştină a culturii şi civilizaţiei europene prin pătrunderea duhului Mântuitorului nostru Hristos şi a Evangheliei Sale în fiinţa reprezentanţilor acestora.

STRATEGIE:
Nu ne putem gândi iubirea lui Dumnezeu ca la o artă de seducţie dumnezeiească pentru că ar însemna ca Acesta printr-un act de cucerire să încalce grav libertatea umană. Dacă, după cum se exprimă Sf. Chiril al Alexandriei, "strălucirea iubirii este în noi chipul Mântuitorului nostru Hristos" rezultă că şi noi oamenii trebuie să învăţăm arta iubirii dumnezeieşti care nu înseamnă în nici un caz seducţie, ci în mod strict doar LIBERTATE ÎN HRISTOS. În mod firesc, se pune următoarea întrebare: Ce fel de libertate este aceasta? Este o libertate prin care omul se recucereşte pe sine, iar nu pe alţii! După exemplul Mântuitorului nostru Hristos, restauratorul omului constă tocmai în acest act de recucerire a propriului sine! Asta însemnă tocmai conştientizarea oamenilor că au pierdut ceva care merită recucerit. Ce am pierdut oare? INOCENŢA (de fapt acesta este şi sinonimul expresiei "sărăcia cu duhul")! Din acest punct de vedere putem face următoarea afirmaţie: "Inocenţă, Mântuitorul Hristos este personificarea numelui tău!"

Astăzi, datorită mizeriei devărasată de-a lungul timpului în spaţiul public şi a deprinderii de mascare a ruşinii eşecului orin arogarea unor false merite, oamenii şi instituţiile (una dintre acestea fiind chiar Biserica!) cu greu mai fac faţă ecologizării sale. Ce se mai poate face când o întreagă societate începe să perceapă răul ca pe un fapt banal, iar oprobiul public nu mai funcţionează? Răspunsul nostru, care este în acelaşi timpşi un APEL, este următorul: Să fie susţinute acţiunile bisericeşti de încurajare a libertăţii în Hristos prin înlocuirea sistematică a păcatelor propagate de cultura de masă care au contribuit din plin la pierderea inocenţei societăţii româneşti cu virtuţile umane şi teologice care le corespund!

Acest APEL LA ECOLOGIZAREA SPAŢIULUI PUBLIC ROMÂNESC pleacă de la premisa că societatea românească are nevoie de o ecologizare a întregului său spaţiu public! În acest sens, trebuie înţeles faptul că adevărata binefacere nu constă într-o temporizare sau o banalizare a acţiunii răului, ci printr-o reală consolidare a propriei libertăţi interioare. Cât de liber sufleteşte se mai poate simţi un om într-un prezent ameninţat de un viitor sumbru? De aceea credem că absenţa libertăţii în Hristos este cea mai cumplită dintre oricare dinte bolile sufleteşti şi trupeşti de care poate suferi un om. Astfel, cu cât va ajunge să iubească mai puţin păcatul şi să se dezobişnuiască cu prezenţa acestuia în propria proximitate, cu atât omul va fi mai liber şi îl va iubi mai mult pe Dumnezeu.

TERAPIE ŞI EDUCAŢIE PRIN TEATRU RELIGIOS

În ciuda faptului că tot mai puţini români merg la teatru, preferând mai mult spectacolele de divertisment de la televizor care parodiază vremurile de criză pe care le traversăm, la nivel parohial se poate constata - mai ales în prejma marilor sărbători, aşa cum este în această perioadă Naşterea Domnului, dar şi la diverse hramuri bisericeşti - un interes crescut pentru scenetele religioase. Animatorii acestui fenomen bisericesc sunt acei preoţi care doresc să resusciteze interesul pentru orele de cateheză cu ajutorul teatrului religios, o artă pe care, alături de poezie sau pictură, o consideră nimerită să exprime sentimente şi să transmită nemijlocit impresii referitoare la credinţa în Dumnezeu.

Pe de o parte, teatrul religios, cu textele sale extrase din Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiţie, reprezintă o modalitate artistică de mărturisire a mesajului Evangheliei capabilă să conducă spre Mântuitorul nostru Hristos. Din această cauză, şi interpretarea actoricescă se cuvine să confere un ritm, o fluiditate şi, chiar o muzicalitate pe măsură, asemănătoare psalmodierii cântărilor bisericeşti la strană. Pentru că este indicat ca teatrul religios să împletească în mod abil şi echilibrat istoria sacră cu experienţa umană cotidiană, trebuie luat în serios faptul că actorii amatori - care de regulă sunt copii sau tineri - nu vor putea intra foarte bine în rol atâta timp cât nu se vor lepădă de orice inflenţă secularizantă sau vulgarizantă oferită de cultura străzii sau a cartierului în care trăiesc. În sens contrar, experienţa teatrală nu va mai putea oferi o lectură biblică capabilă să-i trezească pe adulţii spectatori din somnul cotidian şi să-i transpună într-un univers revelat, povestit cu o foarte puternică credinţa în Dumnezeu. Pe fondul îngrijorării crescute a părinţilor faţă influenţele nefaste din societatea contemporană asupra copiilor lor, credem că teatrul religios jucat în comunitatea parohială va putea constitui un mod eficient de catehizare a tinerilor şi adulţilor, deopotrivă, numai şi numai printr-o reală transformare duhovnicească a interpreţilor şi a spectatorilor săi.

Pe de altă parte, încă din vechime au fost recunoscute beneficiile terapeutice ale creării sau a simplei contemplări a unei opere de artă. Din acest punct de vedere, valorificarea dramaturgiei religioase de către slujitorii Bisericii poate fi făcută nu doar din motive misionare, ci şi terapeutice, teatrul religios putând fi înscris nu doar între activităţile cultural-artistice, ci şi cele de asistenţă socială desfăşurate în comunităţile parohiale. Efectele benefice pe care le poate oferi dramaterapia religioasă, chiar dacă reprezintă o noutate în domeniu, nu sunt deloc de neglijat dacă ţinem cont că terapia prin teatru, în general, priveşte acele persoane care au nevoie de dezvoltare personală, vindecare emoţională, transformare individuală sau, mai grav, au o formă de autism. Dacă prin teatru religios se ajunge la situaţia ca măcar o singură persoană să fie dezinhibată social, fiind încurajată să vorbească şi să-şi privească cu demnitate semenii în public, recuperarea ei ar constitui un mare căştig pentru societate, în general, şi pentru Biserică, în special.

Însă, efectele pozitive ale educaţiei şi terapiei cu ajutorul teatrului religios nu trebuie exagerate întrucât există riscul de a se crea aşteptări foarte mari cu investiţii prea mici. Pentru ca pretenţiile tuturor adulţilor să fie rezonabile este suficient să facem observaţia că un rol major în contrabalansarea influenţelor străzii sau ale cartierului îl are şi familia. Ori, dacă adulţii nu sunt dispuşi să-şi facă autocritica degeaba aşteaptă ca piesele de teatru religios ale copiilor lor să-I ajute pe aceştia să-şi depăşească condiţia, să producă miracolul transformării duhovniceşti, ca să nu mai vorbim de rostul lor terapeutic. În acest caz, cel puţin, numai după un serios proces de conştiinţă oamenii - copii, tineri sau vârstnici - vor înţelege ce oferă cu adevărat Biserica.

Arhiva foto 2010

The best...

SĂ FIM BUNI CREŞTINI ŞI BUNI ROMÂNI!

Există o generaţie de credincioşi ai Bisericii noastre care au demonstrat măsura ataşamentului lor faţă de valorile creştine rezistând cu demnitate în faţa regimului comunist din România. Cărţile sau benzile de magnetofon cu predicile părinţilor duhovniceşti îndrăgiţi sau cu cântări bisericeşti - care circulau sub formă de samizdat, fiind "arestate" şi cercetate ca nu cumva sa conţină informaţii subversive care puteau "atenta la siguranţa Statului" - i-au întors la credinţă până şi pe unii securişti ai timpului. Credinţa acestei generaţii a fost insuflată de preoţii care fiind la Canal trebuiau să moară, dar s-au încăpăţânat să trăiască, care “reciclau” ziarele ideologiste din puşcărie transformându-le în epitrahil spre a preface boţul de pâine uscată pe care o primeau ca hrană în Sfântă Împărtăşanie. Ei bine, din gura lor sfinţită cu Împărtăşania primită în puşcăriile comuniste, pe care gardienii nemiloşi încercau să o profaneze în fel şi chip, ignorând faptul că "nu ceea ce intră pe gură spurcă pe om, ci ceea ce iese pe gură, aceea spurcă pe om” (Matei 15, 11), au ieşit cuvintele care au animat credinţa acestei generaţii. Ce a învăţat această generaţie de la astfel de preoţi? Să fie "buni creştini şi buni români"!

După ce mentorii lor de atunci s-au stins din viaţa aceasta, aceşti creştini, martori ai atrocităţilor regimului comunist, s-au temut ca nu cumva focul credinţei lor să se stingă. Această generaţie martor şi-a crescut copiii îngrijoraţi că îşi pot pierde credinţa pe care le-o insuflaseră păstorii lor cei dintâi. Au educat generaţia anilor `90 să ţină aproape de Biserica strămoşească, de ierarhii şi preoţii ei, făcându-se misionari creştini utili într-o perioada de tranziţie care, parcă, nu se mai sfârşeşte odată. A fost mai uşor pentru că generaţia de tranziţie, crescută la umbra falnicilor creştini hrăniţi cu credinţa încercată a preoţilor care au pătimit sub comunism, din inerţie, a fost ceva mai ferită de explozia de libertinaj izbucnită în 1989. Prin grija preoţilor şi sarcinile părinţilor duhovnici care le-au cerut să se îngrijească de Biserica lui Hristos au înţeles care este lupta duhovnicească ce o au de dus împotriva ispitei păcatului şi s-au înscris programatic pe linia descrisă de precursorii lor.

Acum grija tuturor este ca tânăra generaţie de copii, aflată în formare, să ţină mai departe predaniile Mântuitorului Hristos împărtăşite lor din moşi strămoşi cu scopul de a deveni “buni creştini şi buni români”. Tentaţiile de a părăsi calea sunt mari, iar riscul de a se rătăci este amplificat de ignoranţa tipic adolescentină. Dat fiind pământul bun din care au răsărit aceste tinere vlăstare, ideal ar fi ca această generaţie să îşi tragă seva din generaţiile anterioare care le-au pregătit un drum încercat. În acest caz, preotului contemporan – după cum arăta părintele Victor N. Popescu în cartea "Sufletul preotului în lupta cu ispitele" – îi revine funcţia de "animator al sufletelor credincioşilor". Atunci când văgaşul e bun, aşa cum este în acest caz, el se constituie într-o veritabilă punte între generaţii, remorcând generaţiile una de alta, asemenea unor vagoane pentru ca să nu rătăcească drumul şi să deraieze: "Căci mulţimile au această tendinţă: ca să meargă pe un drum bine umblat de alte generaţii (...)".

COPILUL SI LEGUMA (proiect nou)

În ziua de 21 noiembrie 2010, la biserica Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc a demarat un nou proiect intitulat "Copilul si leguma". Aceasta initiativa a centrului social-cultural Ateneul Sf. Pantelimon are ca scop cultivarea respectului fata de mediu.

Pentru inceput s-a cultivat ceapa si usturoi, productia urmand a fi valorificata in interesul batranilor aflati in grija voluntarilor centrului Atenul sf. Pantelimon

GENERAŢIA HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR

În general, orice părinte creştin îşi doreşte ca fiul sau fiica lui să aibă o copilărie neîntinată de păcate şi de vicii. Pentru a-l ajuta pe copil să atingă maturitatea întru credinţă, se îngrijeşte să-i transmită, încă de la cea mai fragedă vârstă, tezaurul de învăţătură şi trăire creştină de care dispune Biserica. Apoi, conştient de avertizarea Sfântului Apostol Pavel că “tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (I Cor. 15, 33), se străduieşte să-l ferească de tot ceea ce i-ar putea periclita educaţia creştină. Şi cu toate acestea, observă cum pe zi ce trece copilul său parcă tinde să devină mai degrabă o copie fidelă a epocii secularizate în care trăieşte, decât a familiei care îl creşte.

Riscul plasării copilului în aria de influenţă a tovarăşiilor rele este practic aproape imposibil de controlat de bunul simţ părintesc. Unul dintre principalele motive îl constituie însăşi dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informaţiei, care a condus la aplicarea principiului interactivităţii în domenii accesibile copiilor, precum jocurile pe calculator sau reţelele de socializare pe Internet. Chiar dacă s-ar interzice accesul total la orice mijloc de comunicaţie sau de informare (de la telefon mobil până la Internet), prin legăturile de prietenie cu cei de o vârstă cu el, copilul - mai mult derutat, decât protejat - va resimţi în continuare influenţa negativă a tovărăşiilor nocive. Ce poate să mai facă părintele în cazul acesta?

Sub presiunea pericolelor sociale care-i ameninţă fiul sau fiica, angajamentul misionar al Bisericii de a-i conduce pe copiii spre Mântuitorul nostru Hristos constituie cea dintâi alternativă la care se gândeşte în mod firesc familia creştină. Icoana copiilor care-L ascultă atenţi pe Fiul lui Dumnezeu - Pedagogul prin excelenţă, potrivit unei metafore utilizate de Clement Alexandrinu - este sugestiv de promiţătoare în acest sens. Scopul acestui tip de angajament bisericesc, care coincide cu cel părintesc, îl constituie dezvoltarea şi transformarea personală a copiilor prin atingerea maturităţii lor întru credinţă.

Numai că, experienţa practică din cadrul programului catehetic Hristos împărtăşit copiilor demonstrază faptul că, în ciuda supravegherii continue, simpla situare temporală şi spaţială a copiilor în interiorul Bisericii nu este suficientă pentru a-i feri de neghina tovărăşiilor rele. Chiar şi pe drumul de acasă până la Biserică, datorită subculturii de cartier sau a străzii, copiii pot fi expuşi unor diferite forme de exhibiţie (fumatul, spre exemplu) şi de exaltare a senzualităţii şi voluptăţii (de la flirt la sexualitate). Ce poate să facă Biserica în cazul acesta?

Copiii ating maturitatea întru credinţă nu prin constrângere, ci prin împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise. Astfel, în ciuda viciului şi al păcatului care-i determină pe unii părinţi să-şi izoleze fii sau fiicele, Biserica le oferă copiilor acestora bucuria întâlnirii creştine prin organizarea de acţiuni comune, dar nu stereotipe, în funcţie de simţirea, caracterul şi nevoile lor (comunitate catehetica pe internet, teatru religios, cursuri de colinde, expoziţie de icoane, concursuri de învăţătură şi artă creştină etc.). Astfel, părinţilor creştini nu le revine decât datoria de a-şi înfrânge orice temere nevrotică legată de inceritudinea viitorului propriilor copiii şi de a se încrede în pedagogia Mântuitorului nostru Hristos, Cel care a declarat în mod public: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!“ (Ioan 16, 33)”.

PROIECTE 2011

1. Copilul şi arta (continuă);

• vor fi realizate cel puţin patru noi piese de teatru;
• se va căuta apropierea copiilor de strana bisericească;

2. Copilul şi horticultura (nou);

• va fi realizată o producţie sezonieră de legume şi flori ;
  

3. Copilul şi bătrânul (nou);

• vor fi ajutaţi bătrânii din parohie care sunt imobilizaţi, dar doresc să menţină contactul cu biserica Sf. Mc. Pantelimon
  

4. Copilul şi muzica (nou);

OMUL NU ESTE DOAR TRUP !

Din păcate, decalajul dintre ştiinţă şi metafizică devine pe zi ce trece din ce în ce mai evident şi extrem de periculos. Ca o consecinţă a acestui fapt observăm cum astăzi plătim preţul unei erori fundamentale comise de o societate care, aflată în plină criză epocală încă din anii `80 ai secolului trecut, caută cu disperare un surogat de spiritualitate după ce l-a renegat pe cel vechi pentru că a ţinut şi ţine pare-se încă foarte greu pasul cu noile descoperiri ştiinţifice. Concret, putem spune că societatea cotemporană – încurajată şi de dezvoltarea spaţiului virtual prin intermediul mijloacelor tehno-ştiinţifice de informare şi comunicare, inclusiv tehnica 3D – comite o gravă eroare tinzând să depăşească barierele culturale exclusiv prin "limbajul trupului". Sesizând acest fenomen cu mult timp în urmă, preotul italian Battista Mondin se declara pe bună dreptate "înspăimântat de consecinţele identificării omului numai cu trupul său" (în "Una nuova cultura per una nuova societa. Analisi della crisi epocale della cultura moderna e dei progetti per superarla", Editrice Massimo, Milano, 1982, p. 22).

Ştiinţa, care operează numai cu dovezi de ordin material, este pe cale să transforme în mod programatic fiinţa umană într-o prizonieră a trupului, ceea ce în definitiv nu-l mai deosebeşte cu nimic pe om de animal. Astfel, problema decalajului dintre ştiinţă şi metafizică care se află la originea crizei actuale o constituie faptul că omul contemporan nu ştie cum să se descurce cu un suflet care transcende practic cu mult limitele propriilor dimensiuni corporale. Analizând cu atenţie această criză globală, se poate observa cu uşurinţă faptul că la originea ei se află o criză individuală pe care o trăieşte fiecare om în parte datorită discrepanţei dintre propriul trup şi suflet, aspect nu întâmplător subtil sugerat în primul film realizat în format 3D intitulat "Avatar" al producătorului canadian James Cameron. Astăzi, poate mai mult ca oricând, fiinţa umană - datorită excentricelor experienţe mentale de tip Frankenstein - resimte în mod tragic faptul că dinamismul său interior nu poate fi subordonat unei lumi materiale, oricât de cibernetizată ar fi ea (de aici şi problemele legate de biometrie!), care îşi revendică în mod injust primatul asupra celei spirituale.

Omul, încă de la începuturile existenţei sale, se află într-un proces progresiv de autoeliberare. În acest sens, atunci când slujitorii Bisericii propovăduiesc mântuirea omului au în vedere de fapt această vocaţie umană a autoeliberării, subînţelegându-se totodată faptul că se referă la o libertate în unitate care poate fi circumscrisă doar spiritual (Ioan 17, 20-21), iar nu material, oricât de avansate ar fi mijloacele tehno-ştiinţifice cu care se vrea să se încerce acest lucru. De aceea, pe fondul regresului metafizicii contemporane, Biserica – susţinând că desăvîrşirea minţii umane nu se cuvine să se producă potrivit raţiunilor materiale, ci celor spirituale izvorâte din lucrarea proniatoare continuă a harului dumnezeiesc (I Cor. 14, 20 şi I Petru 2. 1-2) – se confruntă astăzi cu provocărilor legate de un proces de descreştinare a oamenilor, operat de o societate în care primatul lumii materiale asupra celei spirituale se consolidează din ce în ce mai mult diminuând până la anihilare libertatea umană. De felul în care va reuşi să facă faţă acestor mari provocări depinde însăşi mântuirea propriilor săi credincioşi!(Ziarul Lumina, nr. 155 (1959), anul VII, sâmbătă, 2 iulie 2011, p. 2)

EFIGIA ATENEULUI SFANTULUI PANTELIMON

VREMEA INTERNETULUI SI TEOLOGIA CONTEMPORANA EI

Generatia "Hristos impartasit copiilor" trebuie invatata cum sa gândeasca cu propriul cap, iar nu sa se comporte ca o generatie de molai aflati sub vremuri. In tradiţia populară romaneasca, molâul este prostul satului care se conduce după bârfa ţaţelor, un biet neisprăvit aflat în primejdia de a pieri pur şi simplu intrucat "nu se învârte în jurul lucrurilor sau ideilor pentru a le cerceta sub toate aspectele", după cum se exprimă Honoré de Balzac. De aceea, sub presiunea provocarilor sociale specifice satului global creat de internet, angajamentul misionar al Bisericii trebuie sa fie acela de va conduce generatia copiilor contemporani cu Internetul spre Mântuitorul nostru Hristos. Icoana copiilor care-L ascultă atenţi pe Fiul lui Dumnezeu (efigia proiectului Ateneul Sfantului Pantelimon) - Pedagogul prin excelenţă, potrivit unei metafore utilizate de Clement Alexandrinu - este extrem de sugestiva în acest sens. Scopul acestui tip de angajament bisericesc, care trebuie sa coincida si cu cel al parintilor acestor copii, îl constituie dezvoltarea şi transformarea personală a generatiei "Hristos impartasit copiilor" prin atingerea maturităţii întru credinţă.

Doar invăţând să gândeasca liber prin ancorarea în credinţa că există un adevăr absolut, generatia Hristos impartasit copiilor implicit cu ajutorul Internetului va putea depăşi condiţia unei generatii pe care regimul comunist a incercat sa o tina cat mai departe de Biserica. Ea va fi generatia care are menirea de a depasi handicapul decalajului dintre stiinta si metafizica, inclusiv religie! Astfel, prin centrul de presa Basilica al Patriarhiei Romane, dar si prin initiativele eparhiale si parohiale, asa cum este si cea a parohiei noastre, Biserica incearca să răspundă teologic pe măsura provocărilor unei modernităţi faustiene. Iata un motiv in plus pentru care teologia vremurilor noastre va trebui răspundă cu mult mai mult curaj nevoilor reale de cunoaştere ale acestei generatii de copii. In acest scop va trebui sa depasim cu totii ispita de a fi atrasi de subiectele scandaloase, care ne conduce doar la o "teologie sub vremuri"! "Spiritul critic poate fi şi o formă de infantilism mental. El se exprimă, uneori, ca un soi de răzgândire a minţii, ca o formă de "proastă creştere" intelectuală", afirmă Andrei Pleşu (în Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012, p. 80)."Metoda creării deliberate a stărilor conflictuale în speranţa rezolvării problemelor mai vechi (după modelul raţionalismului critic popperian specific societăţilor deschise) care va încerca doar să justifice substituirea unei teorii precedente cu una nouă, compatibilă însă cu factorii care au declanşat criza în cazul teoriei precedente, trebuie sa apuna!

FENOMENUL TELEVIZIUNII

Părintele Bogdan Teleanu de la Biroul de presă al Patriarhiei Române este de părere că, fără o cultură a comunicării atât a consumatorului, cât şi a difuzorului, fenomenul televiziunii constituie un real pericol public, primejdios pentru trupul şi sufletul oricărui om. "În mileniul al treilea, din cauza faptului că dependenţa de televizor devine un fenomen ce tinde să se generalizeze, lumea este prizoniera unui univers polifonic, multicolor, acaparant până la abuz şi agresiune. Practic, omul contemporan s-a lăsat încătuşat de telecomanda propriului televizor! Acesta trăieşte într-o realitate-surogat şi un pseudomediu înconjurător de care nu se mai poate desprinde singur, preferând vagabondajul intelectual şi imaginar în defavoarea unei culturi a comunicării. Ai senzaţia - după cum ilustra o reclamă celebră de prin anii â90 la Coca-Cola - că omul este imobilizat cu lanţuri în faţa televizorului său. Cum să mai meargă singur să deschidă uşa închisă la care aşteaptă, stă şi bate Mântuitorul Iisus Hristos? Omul contemporan s-a înconjurat de o multitudine de instrumente comunicaţionale, care amplifică, înregistrează, mixează şi, chiar mai mult, facilitează rostirea la distanţă. Frumos, dar la ce bun? Îndeobşte, oamenii care nu mai aud bine încep să vorbească din ce în ce mai tare, de parcă, odată cu neputinţa lor, întreaga lume a asurzit. (Ziarul Lumina, nr. 223 (1725), anul VI, luni, 27 septembrie 2010, p. 16).

Religie şi tehnolgie

In ultimii ani, tehnologia s-a dezvoltat în aşa măsură, încât - în special datorită internetului care a invadat viaţa noastră privată - conceptul de privacy, centrat în viziune europeană în jurul noţiunii de "date personale", necesită o urgentă revizuire. Scandalul din jurul dezvăluirilor făcute de organizaţia care deţine domeniul web Wikileaks a consolidat şi mai mult îndoielile referitoare la capacitatea vreunei instituţii de a păstra confidenţialitatea datelor, în special a celor cu caracter privat, demonstrând faptul că deţinerea puterii informaţiei a devenit o miză extrem de importantă pe toate planurile, inclusiv cel religios. În acest context, mai mult ca oricând, se pune problema ca accesul, rectificarea, ştergerea sau blocarea, dar şi colectarea, procesarea sau transferul datelor cu caracter personal sau privat să fie făcute cu şi mai multă responsabilitate şi, sperăm noi, cu un mai mare respect faţă de demnitatea persoanei umane.

În mod paradoxal, toată această tensiune în jurul deţinerii puterii informaţiei a potenţat foarte mult rolul aşa-numiţilor în mod metaforic gatekeepers (în româneşte gardieni, portari, paznici sau vameşi), adică a celor care - fie persoane, fie instituţii - controlează şi decid cu mai multă sau mai puţină prudenţă accesul la ceea este public sau privat. Prin urmare, dezbaterea are legătură, pe de o parte, cu imixtiunea în viaţa privată sau personală, iar pe de altă parte, cu accesul la ceea ce poate fi considerat public. Astfel, ne întrebăm: cine poate pretinde dreptul de a fi învestit cu puterea de a decide marginile a ceea ce se află în interiorul sferei private sau se situează în exteriorul ei? Cine se poate erija într-o autoritate care are dreptul de a modela realitatea stabilind graniţa dintre domeniul privat şi cel public?

Oare să-i încredinţăm imaginarului psihotehnologic - după o expresie a cercetătorului canadian Derrick de Kerckhove, considerat urmaşul lui Marshall McLuhan - dreptul de a ne contura o identitate electronică privată? Menţionăm că prin "psihotehnologie" se înţelege acel mediu intermediar care se interpune între noi şi realitate şi care consistă într-un "depozit de imagini" pe care noi toţi îl avem în comun în calitate de spectatori media. Cei care au vizionat filmul Matrix îşi amintesc, probabil, foarte bine modul în care conceptul de realitate este pus sub semnul întrebării de aşa-numita psihotehnologie. "Ce înseamnă realitate?", îl întreabă Morpheus pe Neo, unul dintre personajele filmului. "Dacă te referi la ceea ce percepem, la ceea ce putem mirosi, atinge sau vedea, aceste "realităţi" sunt simple semnale electrice interpretate de creier. Aceasta este lumea pe care tu o cunoşti, lumea aşa cum era la sfârşitul secolului XX, şi care acum există doar datorită unei neurostimulări interactive pe care noi o numim MATRIX. Ai trăit într-o lume fictivă, însă aceasta este lumea care există astăzi: bine ai venit în noua şi deşertica realitate!"

În concluzie, civilizaţia modernă, care se bazează pe principiul libertăţii, este ameninţată nu de tehnologie, ci de paradigmele filosofice care o circumscriu! Or, umanitatea are nevoie şi îşi apără legătura cu dimensiunea duhovnicească a vieţii, conştientă că realitatea spirituală este garanţia libertăţii sale, întrucât depăşeşte orice închipuire umană, nefiind condiţionată nici de imanenţa lucrurilor şi nici de virtualitatea imaginaţiei. De aceea, din punct de vedere religios, pretenţia unei autorităţi competente, alta decât în persoana lui Dumnezeu, care să acţioneze în numele unei prudenţe superioare, rămâne deocamdată nefondată din cauza intereselor egoiste care prevalează de cele mai multe ori realităţilor concrete ale vieţii. (publicat in Ziarul Lumina, nr. 36 (1840), anul VII, luni, 14 februarie 2011, p. 2)

FENOMENUL PUBLICITATII

"În mileniul al treilea, putem spune că, din cauza amplitudinii la care a ajuns fenomenul publicităţii, capacitatea de persuasiune a Bisericii este pusă la grea încercare. Principiile de marketing, care condiţionează din ce în ce mai mult accesul în spaţiul public, au dat naştere unei societăţi de consum în care oameni şi lucruri, deopotrivă, sunt consideraţi nişte produse care au public, preţ şi, mai ales, nevoie cu orice preţ de publicitate. Din punct de vedere bisericesc, publicitatea, implicit, lupta pentru imaginea publică, nu reprezintă o noutate, ci, mai degrabă, poate fi considerată o realitate istorică şi teologică insuficient analizată până în prezent. Să luăm spre exemplu celebrul măr biblic al cunoştinţei binelui şi răului - care a şi fost preluat ca imagine publicitară de firma MacIntosch - şi publicitatea făcută acestuia de Satana, deghizat în celebrul şarpe biblic (simbol utilizat în alte reclame publicitare), pentru a-i convinge pe Adam şi Eva să guste din el. În contextul unei lumi "orbite" de strălucirea "reclamelor publicitare", preocuparea pentru relevanţa mesajului Mântuitorului nostru Hristos constituie principala provocare a Bisericii", este de părere pr. dr. Bogdan Teleanu, de la Biroul de presă al Patriarhiei Române.

*(Ziarul Lumina, nr. 229 (1731), anul VI, luni,4 octombrie 2010, p.16