luni, 23 septembrie 2019

Participare la manifestări sătești organizate la o parohie vecină care amintesc de vremurile de odinioară


”Ateneul Sfântului Pantelimon” a participat în mod tradițional la evenimentele organizate de parohia bucureșteană Iancu Vechi-Mătăsari care și-a cinstit vineri, 20 septembrie 2019, ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Mucenici Eustație și soția sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor: Agapie și Teopist. 

După săvârșirea Vecerniei unită cu Litia în biserica parohială și procesiunea cu racla cu sfintele moaște, a autt loc un concert de cântece religioase, patriotice și folclorice, susținut de Corul mixt Canticum Bucharest, dirijat de Răzvan Rădos, și de Corul bărbătesc „Cantus Domini”, dirijat de arhid. Răzvan-Constantin Ștefan. 

Prin acest concert, cele două coruri au pus în valoare creațiile culturii spirituale populare românești reamintinu-ne faptul că partea aceasta de București, străjuită la interior de biserica Sfântul Pantelimon, este legată de străvechea vatră sătească de pe domeniul boieresc, ulterior devenit ecleziastic (aparținând mănăstirii cu același nume) al Pantelimonului (https://www.agerpres.ro/bucuresti560/2019/09/21/bucuresti560-multe-cartiere-bucurestene-si-au-luat-numele-de-la-fostele-vetre-satesti-din-jurul-orasului--370601 ), urbanizată și topită în oraşul modern. Ca dovadă a acestui fapt, pentru locuitorii din această partea a Bucureștiului folclorul reprezintă o conexiune emoţională cu acest trecut pe care nu doresc să îl lase în urmă (https://www.agerpres.ro/bucuresti560/2019/09/22/bucuresti560-profilul-cultural-al-bucurestenilor--372640). 

Niciun comentariu: