joi, 28 februarie 2019

Patriarhul Nicodim Munteanu, animatorul ”Ateneului Sfântului Pantelimon”

Cu ocazia împlinirii a 71 ani de la trecerea în veșnicie a Patriarhului Nicodim Munteanu (6 decembrie 1864 - + 27 februarie 1948), Departamentul pentru copii și tineret ”Ateneul Sfântului Pantelimon” a organizat expoziția ”Rămășițele harului” la Școala Gimnazială Maica Domnului din București în ziua de 1 martie 2019. 

Expoziția a evidențiat primele numere din periodicul ”Ateneului Sfântului Pantelimon”, publicate în perioada 1941 - 1942. Precizăm că aprobarea de funcționare cu numărul 1700/1941 a revistei ”Ateneul Sfântului Pantelimon” a fost acordată de însuși vrednicul de pomenire patriarh Nicodim Munteanu, după cum reiese dintr-o informație publicată în ediția cu numărul 2/1941 a acestei foi parohiale. 

Patriarhul Nicodim Munteanu (1939-1948) a recunoscut importanţa vitală a culturii plecând de la considerentul că este nevoie „de o elită din care să răsară cărturari de seamă, cuvântători cu chemare, chiriarhi şi preoţi, conducători de eparhii şi aşezăminte culturale, stareţi de monastiri cari să reia vechea tradiţie creştină, specialişti, în sfârşit, în adâncirea mândriei Bisericii Ortodoxe, pictura monumentală şi de miniaturi, muzica bisericească de tradiţie bizantină şi de psaltichie” (în Cuvântări, pastorale şi îndemnuri, Editura şi Tiparul Sfintei Mânăstiri Neamţu, 1940, p. 367-368). Acest îndemn al Patriarhului României s-a materializat la parohia Sfântul Pantelimon- Foișorul de Foc din București prin crearea în anul 1941 a Aşezământului religios “Ateneul Sfântului Pantelimon”. 

Patriarhul Nicodim Munteanu a deschis calea ierarhilor ortodocși români care s-au opus fățiș ideologiei comuniste și au luptat prin toate mijloacele aflate la îndemână ca Biserica să nu fie subordonată samavolnic puterii instalate după 1947. Din numărul mare de clerici ortodocşi închişi, amintim pe de o parte numele unui teolog de prestigiu care a însuflețit manifestările ”Ateneului Sfântului Pantelimon”, profesorul Ioan Gh. Savin, iar pe de altă parte al unui ierarh care, alături de părintele Gheorghe Popescu – Colibași, parohul bisericii Sfântul Pantelimon, a alcătuit ”Acatistul Sfântului Pantelimon”, care a stat în centrul mișcării culturale de la această biserică bucureșteană, și anume mitropolitul Irineu Mihălcescu

În acest sens, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic nota în cartea intitulată ”Biserica Neamului în pumnii tiranului (1945-1947)” ( Editura Dacpress, 2006, p. 34): “Patriarhul Nicodim şi-a dat demisia în mâna Regelui Mihai I de câteva ori şi tot de atâtea ori, chiar dacă decretul de pensionare era semnat, era retras ceva mai târziu, punându-se la cale o altă manevră politică. Cum se auzea de demisia Patriarhului Nicodim, ca prin minune apăreau candidaţii făcându-se tot felul de rocade imaginare. Dacă la alegerea primului Patriarh se vorbea şi de o eventuală candidatură a lui Vasile Pârvan, de data aceasta se vorbea de candidatura lui Gala Galaction (Grigore Pişculescu). Iată textul din ziua de miercuri, 23 iulie 1947: „Circulă ştirea după care preotul Gala Galaction este unul din viitorii candidaţi serioşi la ocuparea scaunului de patriarh. În cercurile patriarhale se afirmă că Patriarhul Nicodim şi-a depus demisia în mâinile Regelui Mihai, pe când acesta se afla la Sinaia. Dacă demisia Patriarhului Nicodim era poate „o ştire”, pe adevăratele, Dudu Velicu, consemna în ziua de marţi, 5 august 1947: „După demisia sa, Mitropolitul Irineu s-a retras la Mănăstirea Agapia, însoţit de un călugăr, ucenicul lui. Faptul că a plecat din scaun i-a creat o situaţie sufletească grea”. (cf. Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României – Însemnări zilnice I, 1945-1947, Bucureşti, 2004, p. 261-262). 

Prin urmare, demn de reținut este faptul că Patriarhul Nicodim Munteanu poate fi considerat animatorul întâlnirii dintre intelectualitate şi cler de la biserica Sfântul Pantelimon Foişorul de Foc din Bucureşti desfășurată sub numele de ”Ateneul Sfântului Pantelimon”. 

Expoziția a fost vernisată în prezența domnului dr. Silviu - Constantin Nedelcu, bibliotecar la Serviciul Bibliografie Naţională al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti care a semnalat Departamentului pentru copii și tineret ”Ateneul Sfântului Pantelimon” existența acestor documente valoroase pentru comunitatea noastră parohială.

Expoziția ”Rămășițele harului” susține participarea grupului de cateheză de la parohia Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București la Concursului Naţional Catehetic ediţia a XI-a, ”Hristos: sufletul satului meu”, organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, în perioada 15 decembrie 2018 – 21 mai 2019. Astfel, special pentru acestă oră de religie, copiii din cadrul Departamentului „Ateneul Sfântului Pantelimon” îndrumaţi de doamna Georgeta Muller au confecționat entomărțișoare, materia primă necesară fiind obținută din publicarea foii parohiale cu numărul 50 a „Ateneului Sfântului Pantelimon”. Acest gest a fost repetat în data de 3 martie 2019 și pentru persoanele internate la Asezamantul Sf. Nectarie, din incinta bisericii Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc, ocazie cu care au fost sfințite icoanele cu chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe care vor completa exponatele din cadrul proiectului ”Rămășițele harului”. 

Evenimentul este dedicat Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti, în Patriarhia Română.

ARHIVA FOTO























ARHIVA MEDIA

1. Expoziţia „Rămășițele harului”, la Biserica „Sfântul Pantelimon”- Foișorul de Foc - Ziarul LUMINA, 22.02.2019

Departamentul pentru copii și tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon” organizează în data de 24 februarie 2019, la ora 11:30, la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din București, vernisajul expoziţiei-document „Rămășițele harului”. Expoziția evidențiază primele numere din periodicul Ateneului Sfântului Pantelimon publicate în perioada 1941-1942. Aprobarea de funcționare cu numărul 1700/1941 a revistei „Ateneul Sfântului Pantelimon” a fost acordată de vrednicul de pomenire Patriarh Nicodim Munteanu, după cum reiese dintr-o informație publicată în ediția cu numărul 2/1941 a acestei foi parohiale. Edițiile expuse la Biserica „Sfântul Pantelimon” din București au fost puse la dispoziție de Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Expoziția va fi prezentată de dr. Silviu-Constantin Nedelcu, bibliotecar la Serviciul Bibliografie Naţională al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti. Expoziţia „Rămășițele harului” face parte din proiectul „Raftul Ateneului Sfântului Pantelimon”, inițiat de Departamentul pentru copii și tineret de la Biserica „Sfântul Pantelimon”, în contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.


 

Vezi și subiectele similare:
1. https://ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.com/2019/02/noi-descoperiri-despre-biserica-sfantul.html 

2. https://ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.com/2019/02/expozitia-ramasite-ales-parte-din.html

Niciun comentariu: