miercuri, 16 ianuarie 2019

Noul număr al periodicului Ateneul Sfântului Pantelimon dezvăluie o nouă personalitate: părintele Gheorghe Pohrib

Primul număr al publicaţiei ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON din anul 2019 (ediția cu numărul 48), care s-a lansat duminică, 20 ianuarie 2019, după Sfânta Liturghie, împărtășește preocuparea Departamentului pentru copii și tineret de la parohia Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București pentru descoperirea originilor Ateneului Sfântului Pantelimon și personalitățile care au contribuit la lucrarea acestui așezământ cultural.  
 
În acest ses, această ediţie a periodicului parohial dezvăluie personalitatea unui alt preot paroh al bisericii Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București în persoana părintelui Gheorghe Pohrib. Acesta, după ce a fost numit preot paroh la biserica Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București începând cu anul 1898, și-a publicat în anul 1906 teza de licență intitulată ”Scurtă expunere a învățăturii despre Sfânta Treime în Vechiul Testament”. Așa cum se menționează pe coperta interioară a cărții, teza de licență a fost susținută în fața unei comisii alcătuită din domnul dr. Ioan Mihălcescu, domnul dr. Badea Cireșanu, domnul dr. Drag. Dimitrescu, părintele stavorfor  Constantin Nazarie și domnul dr. G. Boroianu.

Lansarea noului număr se înscrie în agenda Patriarhiei Române care a proclamat anul 2019 drept „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” şi „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”.

Niciun comentariu: