Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul al Eparhiei a organizat, duminică, 27 noiembrie 2016, la Teatrul George Ciprian din municipiu, un spectacol de anvergură – o piesă de teatru originală, după un scenariu scris de Pr. Bogdan Aurel Teleanu: Brâncoveanu și Ivireanul, iubire de Biserică și neam, în regia dnei Ivona Boitan.
Spectacolul are înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, fiind un proiect de succes al Companiei teatrale Zona și al Protoieriei Sector 2 Capitală.
Distribuţia asociază marile personalități evocate din cazania Bisericii și neamului românesc cu prodigioși actori ai scenei teatrului contemporan: Maria Brâncoveanu – Ana Calciu, Constantin Brâncoveanu – Damian Victor Oancea, Păuna Cantacuzino – Magda Catone, Antim Ivireanu – Mihai Coadă, Constantin Cantacuzino – Ovidiu Cuncea, Vizirul – Tiberiu Păun, Ștefan Brâncoveanu – Bogdan Iacob, Stanca Brâncoveanu – Dana Rusu, cu participarea extraordinară a actorului Constantin Codrescu. În cadrul activităţii de voluntariat desfăşurată de Departamentul pentru copii şi tineret de la biserica Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti, alături de aceşti mari actori s-au aflat copiii talentați din trupa de teatru parohial Ateneul Sf. Pantelimon care i-au întruchipate pe copiii Brâncovenilor.
"Prin acest text modern și rafinat, ne propunem să ajungem la un public compus din toate categoriile de vârstă și de profesii. Avem un nivel cultural-intelectual, unul emoţional şi, desigur, unul duhovnicesc. Piesa poate fi receptată la oricare din aceste nivele. Este o pledoarie pentru susţinerea ideii de mamă creştină, pentru o abordare tridimensională a istoriei, pentru promovarea ideii că naşterea cărţii românești s-a făcut în Biserică etc. Multiplele ei paliere ne ajută să prezentăm tuturor o pagină din cronica unui neam creștin și sperăm să determinăm dorința de a descoperi mai mult despre istoria poporului român. Realizatorii spectacolului abordează o viziune umană, emoțională, prin care vor să transmită speranța, să aducă întărire în urcușul duhovnicesc al oricărui creștin care învață să dea măsura gloriei și agoniei ce se succed în viața pământească", a precizat Pr. Prof. Cristian Marius Dima – consilier eparhial la Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul.
"Autorul scenariului, susținut de întreaga echipă, a îndrăznit să abordeze istoria tridimensional, punând în lumină o pagină din trecutul unui neam creștin, prelungind litera cronicii cu un puternic input vizual, emoțional și duhovnicesc, dând personajelor profunzime, complexitate și spiritualitate. Dna Ana Calciu a reușit să ne transmită încă o dată admirația și datoria cinstirii mamei creștine autentice, în rolul Doamnei Maria Brâncoveanu, Dl Mihai Coadă l-a adus mai aproape de spectatori pe Mitropolitul Antim, Sfântul Martir și marele creator de cultură și iubitor de neam românesc, Damian Oancea, Magda Catone, Dana Rusu, Ovidiu Cuncea, Tiberiu Păun, Bogdan Iacob și Alexandru Ionescu au conturat niște profile umane a unor figuri legendare, (de/)limitate - după caz - de slăbiciuni, ambiții ori de putere de sacrificiu sau căință, iar copiii de la „Ateneul Sfântul Pantelimon” au produs fiori asemeni celor ce ne cuprind la trecerea aripilor de îngeri. Am fost martorii reconstituirii unei povești dureroase, dar frumoase - dureros de frumoasă, dacă putem spune și așa - cu virtuți și patimi, glorie și mărire, lumini și umbre, lacrimi și sfinți...", a mai precizat Pr. Prof. Cons. Cristian Marius Dima.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu