Copiii de la biserica "Sf. Pantelimon-Foiorul de Foc" din Bucuresti au oferit icoane in loc de mărţişoare comunitatii parohiale pentru a sprijini persoanele nevoiaşe in cadrul unui proiect din cadrul programului traditional social-filantropic cunoscut publicului sub numele "Ateneu parohial".
Respectând tradiţia anilor precedenţi de a aduce o rază de bucurie oamenilor batrani, singuri sau aflaţi în suferinţă, cât şi dorinţa de a participa la un nou concurs organizat la nivel naţional de Patriarhia Română, ucenicii Scolii de duminica "Ateneu parohial" de la biserica Sf. Pantelimon s-au întâlnit in repetate randuri pentru a confecţiona icoane pe sticla. Indrumaţi de părintele Bogdan-Aurel Teleanu si sub atenta supraveghere a profesorilor (Viorica Colpacci si Anamirela Anghel), cei peste 25 de copii şi-au pus în valoare talentul iconografic prin oferirea membrilor comunitatii parohiale a 100 de fotocopii ale icoanelor expuse in toamna anului trecut in cadrul proiectului "Ateneul Sf. Cuv. Parascheva".
Astfel, duminica, 2 martie 2914, in zi de mărţişor, ucenicii atelierului de picură din cadrul Şcolii de duminică "Ateneu parohial" au reusit sa-i convingă pe cei apropiaţi ca, în loc de mărţişoare, să achiziţioneze şi să ofere celor dragi câte o fotocopie după icoanele realizate de ei in cadrul campaniei social-filantropice "Dăruieşte o icoană de mărţişor". In urma acestei campanii, s-a reusit strangerea sumei de peste 1000 lei, suma cu care copiii intentioneaza sa sustina proiectul "Masa brâncovenească" (în valoare de 1.800 lei) în ziua de sâmbătă, 22 martie 2014 pentru circa 400 de persoane aflate în nevoie. Sumele de achiziţionare a icoanelor nu au fost fixe, ci au reprezentat contribuţii benevole în favorea celor bătrâni şi singuri din parohie.
Tot duminica, 2 martie 2014, dupa campania de strangere de fonduri "Dăruieşte o icoană de mărţişor", in cadrul Scolii de duminica de la parohia Sf. Pantelimon - Foisorul de Foc din Bucuresti si sub coordonarea doamnei profesor ANAMIRELA ANGHEL a avut loc cel de-al cincilea atelier de pictura pe sticla sub numele de "Ateneu brancovenesc 5" (ASMB 5) din cadrul programului "Hristos impartasit copiilor".

In cadrul celui de-al cincilea atelier Ateneu brancovnesc a fost invitat preot George Vlad Dobrescu, de la Centrul de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie" care le-a vorbit copiilor despre arta pictarii icoanelor pe sticla. Cu acest prilej, parintele George Vlad Dobrescu a lansat invitatia ca lucrarile realizate de copiii la parohia Sf. Pantelimon - Foisorul de Foc sa fie expuse şi la Centrul de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie" pe care il reprezinta. Copiii i-au multumit pentru invitatia facuta de parintele George Vlad Dobrescu si au promis ca vor vizita in curand bolnavii Centrului de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie", cu atat mai mult cu cat vor sa-si insoteasca gestul de o donatie sub forma oferirii a 100 kg de detergent necesar lunar pentru lucrarilor de ingrijire a acestora.
O prezenta inedită a fost actorul COSTEL BOJOC, unul dintre pionierii stand-up-ului românesc, sub coordonarea căruia membrii trupei de teatru "Ateneul Sf. Pantelimon" au continuat pregătirile pentru noua piesa de teatru dedicata Anului comemorativ al Sfintilor Brancoveni. Binecunscutul interpret de stand-up comedy i-a îndrumat pe copii, sfatuindu-i ca să-şi interpreteze cu naturaleţe rolurile, dar după o binecunoastere a personajului pe care il interpretează, după cum îi sfătuise şi actorului Paul Avram. Prezenta domnului Costel Bojc a fost cu atat mai oportuna cu cat este mai apropiat de vârsta copiilor şi ne-a promis că o să mai vină şi duminica următoare ca să-i cunoască pe toţi interpreţii scenetei de teatru dedicată vieţii Sf. Constantin Brâncoveanu.
Precizăm că acest proiect a beneficiat până în prezent de sprijinul financiar al firmei FAIR FINANCIAL CONSULTING S.R.L., reprezentată de dl. director general Daniel Niţulescu, al doamnei Virginia Sorescu, o mai veche cunoştinţă a copiilor care în anul 2012 au interpretat o piesă de teatru compusă de tatăl domniei sale, col. magistrat Ioan N. Diniu, al Asociatiei umanitare «Lumina Sfantului Andrei», al domnului CHRISTIAN DELVAUX, inginer pensionar cu pregatire in arta plastica din Geneva (Elvetia) si, mai nou, al comunitatii parohiale de biserica Sfantul Pantelimon-Foisorul de Foc din Bucuresti.
ARHIVA MEDIA:
Copiii de la biserica 'Sf. Pantelimon-Foiorul de Foc' din Bucuresti au
oferit icoane in loc de mărţişoare comunitatii parohiale pentru a
sprijini persoanele nevoiaşe in cadrul unui proiect din cadrul
programului traditional social-filantropic cunoscut publicului sub
numele 'Ateneu parohial'.
Respectând tradiţia anilor precedenţi de a aduce o rază de bucurie oamenilor batrani, singuri sau aflaţi în suferinţă, cât şi dorinţa de a participa la un nou concurs organizat la nivel naţional de Patriarhia Română, ucenicii Scolii de duminica 'Ateneu parohial' de la biserica Sf. Pantelimon s-au întâlnit in repetate randuri pentru a confecţiona icoane pe sticla. Indrumaţi de părintele Bogdan-Aurel Teleanu si sub atenta supraveghere a profesorilor (Viorica Colpacci si Anamirela Anghel), cei peste 25 de copii şi-au pus în valoare talentul iconografic prin oferirea membrilor comunitatii parohiale a 100 de fotocopii ale icoanelor expuse in toamna anului trecut in cadrul proiectului 'Ateneul Sf. Cuv. Parascheva'.
Astfel, duminica, 2 martie 2914, in zi de mărţişor, ucenicii atelierului de picură din cadrul Şcolii de duminică 'Ateneu parohial' au reusit sa-i convingă pe cei apropiaţi ca, în loc de mărţişoare, să achiziţioneze şi să ofere celor dragi câte o fotocopie după icoanele realizate de ei in cadrul campaniei social-filantropice 'Dăruieşte o icoană de mărţişor'. In urma acestei campanii, s-a reusit strangerea sumei de peste 1000 lei, suma cu care copiii intentioneaza sa sustina proiectul 'Masa brâncovenească' (în valoare de 1.800 lei) în ziua de sâmbătă, 22 martie 2014 pentru circa 400 de persoane aflate în nevoie. Sumele de achiziţionare a icoanelor nu au fost fixe, ci au reprezentat contribuţii benevole în favorea celor bătrâni şi singuri din parohie.
Tot duminica, 2 martie 2014, dupa campania de strangere de fonduri 'Dăruieşte o icoană de mărţişor', in cadrul Scolii de duminica de la parohia Sf. Pantelimon - Foisorul de Foc din Bucuresti si sub coordonarea doamnei profesor ANAMIRELA ANGHEL a avut loc cel de-al cincilea atelier de pictura pe sticla sub numele de 'Ateneu brancovenesc 5' (ASMB 5) din cadrul programului 'Hristos impartasit copiilor'.
In cadrul celui de-al cincilea atelier Ateneu brancovnesc a fost invitat preot George Vlad Dobrescu, de la Centrul de îngrijiri paliative 'Sfântul Nectarie' care le-a vorbit copiilor despre arta pictarii icoanelor pe sticla. Cu acest prilej, parintele George Vlad Dobrescu a lansat invitatia ca lucrarile realizate de copiii la parohia Sf. Pantelimon - Foisorul de Foc sa fie expuse şi la Centrul de îngrijiri paliative 'Sfântul Nectarie' pe care il reprezinta. Copiii i-au multumit pentru invitatia facuta de parintele George Vlad Dobrescu si au promis ca vor vizita in curand bolnavii Centrului de îngrijiri paliative 'Sfântul Nectarie', cu atat mai mult cu cat vor sa-si insoteasca gestul de o donatie sub forma oferirii a 100 kg de detergent necesar lunar pentru lucrarilor de ingrijire a acestora.
Precizăm că acest proiect a beneficiat până în prezent de sprijinul financiar al firmei FAIR FINANCIAL CONSULTING S.R.L., reprezentată de dl. director general Daniel Niţulescu, al doamnei Virginia Sorescu, o mai veche cunoştinţă a copiilor care în anul 2012 au interpretat o piesă de teatru compusă de tatăl domniei sale, col. magistrat Ioan N. Diniu, al Asociatiei umanitare «Lumina Sfantului Andrei», al domnului CHRISTIAN DELVAUX, inginer pensionar cu pregatire in arta plastica din Geneva (Elvetia) si, mai nou, al comunitatii parohiale de biserica Sfantul Pantelimon-Foisorul de Foc din Bucuresti.
2. Campania Dăruieşte o icoană de mărţişor a fost o reuşită datorită comunităţii parohiale - Agenţia de presă BASILICA, 3 martie 2014
Copiii de la biserica "Sf. Pantelimon-Foiorul de Foc" din Bucuresti au oferit icoane in loc de mărţişoare comunitatii parohiale pentru a sprijini persoanele nevoiaşe in cadrul unui proiect din cadrul programului traditional social-filantropic cunoscut publicului sub numele "Ateneu parohial", după cum informează ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.ro.
Respectând tradiţia anilor precedenţi de a aduce o rază de bucurie oamenilor batrani, singuri sau aflaţi în suferinţă, cât şi dorinţa de a participa la un nou concurs organizat la nivel naţional de Patriarhia Română, ucenicii Scolii de duminica "Ateneu parohial" de la biserica Sf. Pantelimon s-au întâlnit in repetate randuri pentru a confecţiona icoane pe sticla. Indrumaţi de părintele Bogdan-Aurel Teleanu si sub atenta supraveghere a profesorilor (Viorica Colpacci si Anamirela Anghel), cei peste 25 de copii şi-au pus în valoare talentul iconografic prin oferirea membrilor comunitatii parohiale a 100 de fotocopii ale icoanelor expuse in toamna anului trecut in cadrul proiectului "Ateneul Sf. Cuv. Parascheva".
Astfel, duminica, 2 martie 2914, in zi de mărţişor, ucenicii atelierului de picură din cadrul Şcolii de duminică "Ateneu parohial" au reusit sa-i convingă pe cei apropiaţi ca, în loc de mărţişoare, să achiziţioneze şi să ofere celor dragi câte o fotocopie după icoanele realizate de ei in cadrul campaniei social-filantropice "Dăruieşte o icoană de mărţişor". In urma acestei campanii, s-a reusit strangerea sumei de peste 1000 lei, suma cu care copiii intentioneaza sa sustina proiectul "Masa brâncovenească" (în valoare de 1.800 lei) în ziua de sâmbătă, 22 martie 2014 pentru circa 400 de persoane aflate în nevoie. Sumele de achiziţionare a icoanelor nu au fost fixe, ci au reprezentat contribuţii benevole în favorea celor bătrâni şi singuri din parohie.
Tot duminica, 2 martie 2014, dupa campania de strangere de fonduri "Dăruieşte o icoană de mărţişor", in cadrul Scolii de duminica de la parohia Sf. Pantelimon - Foisorul de Foc din Bucuresti si sub coordonarea doamnei profesor ANAMIRELA ANGHEL a avut loc cel de-al cincilea atelier de pictura pe sticla sub numele de "Ateneu brancovenesc 5" (ASMB 5) din cadrul programului "Hristos impartasit copiilor".
In cadrul celui de-al cincilea atelier Ateneu brancovnesc a fost invitat preot George Vlad Dobrescu, de la Centrul de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie" care le-a vorbit copiilor despre arta pictarii icoanelor pe sticla. Cu acest prilej, parintele George Vlad Dobrescu a lansat invitatia ca lucrarile realizate de copiii la parohia Sf. Pantelimon - Foisorul de Foc sa fie expuse şi la Centrul de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie" pe care il reprezinta. Copiii i-au multumit pentru invitatia facuta de parintele George Vlad Dobrescu si au promis ca vor vizita in curand bolnavii Centrului de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie", cu atat mai mult cu cat vor sa-si insoteasca gestul de o donatie sub forma oferirii a 100 kg de detergent necesar lunar pentru lucrarilor de ingrijire a acestora.
Acest proiect a beneficiat până în prezent de sprijinul financiar al firmei FAIR FINANCIAL CONSULTING S.R.L., reprezentată de dl. director general Daniel Niţulescu, al doamnei Virginia Sorescu, o mai veche cunoştinţă a copiilor care în anul 2012 au interpretat o piesă de teatru compusă de tatăl domniei sale, col. magistrat Ioan N. Diniu, al Asociatiei umanitare «Lumina Sfantului Andrei», al domnului CHRISTIAN DELVAUX, inginer pensionar cu pregatire in arta plastica din Geneva (Elvetia) si, mai nou, al comunitatii parohiale de biserica Sfantul Pantelimon-Foisorul de Foc din Bucuresti.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu