duminică, 16 martie 2014

ASMB 6 (16 martie 2014): A început implementarea proiectului Masa brâncovenească


Cuvinte cheie 16 martiee 2014: Atelierul "Sf Brancoveni" 2, profesoara Anamirela Anghel, pr. protopop Ioan Popescu, parohul Bisericii Icoanei, d-na Adriana Căruntu, implementarea proiectului Masa brâncovenească, concursul "Sfânta Euharistie - lumina vieţii creştine"

Duminica, 16 martie 2014, la parohia Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti, în cadrul Şcolii de duminică, sub coordonarea doamnei profesor ANAMIRELA ANGHEL a avut loc cel de-al şaselea atelier de pictură pe sticlă intitulat  "Ateneul Sfinţilor Martiri Brâncoveni 6" (ASMB 6) din cadrul programului "Hristos împărtaşit copiilor", ocazie cu care a început şi implementarea proiectului "Masa brâncovenească" care va participa la concursul organizat de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române sub titlul „Sfânta Euharistie - lumina vieţii creştine“.

În cadrul celui de-al şaselea atelier Ateneul Sf. Martiri Brâncoveni a fost invitat părintele protopop Ioan Popescu, parohul Bisericii Icoanei, care i-a sfătuit pe copii să urmeze exemplu de sfinţeniei al sfinţilor reprezentanţi în icoanele pe care le pictează, sugerându-le în acest sens calea milosteniei. Cu acest prilej, părintele protopop Ioan Popescu a acordat un interviu pentru postul de televiziune TRINITAS al Patriarhiei Române în cadrul căruia a făcut următoarea apreciere: "Orice lucrare cu copiii este lăudabilă. Mă bucur că la parohia Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc este un program deosebit de intens care a adunat mulţi copii. În felul acesta se pregăteşte generaţia noastră de mâine. Viitorul poporului nostru depinde de educaţia de astăzi a copiilor noştri. Dacă poporul nostru va rămâne creştin şi aproape de comorile Ortodoxiei, atunci noi putem să ne retragem liniştiţi că cei care vin după noi vor fi în siguranţă pentru că i-am pregătit aşa cum trebuie".

De asemenea, cel de-al şaselea atelier Ateneul Sf. Martiri Brâncoveni a fost gazda reprezentanţilor Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, conduşi de d-na director Adriana Căruntu care le-a vorbit copiilor despre nevoia de a le fi alături celor aflaţi în suferinţă, o nevoie care poate fi împlinită prin practicarea virtuţii milosteniei. De altfel, după şcoala de duminică, copiii s-au deplasat la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor pentru a-i vizita pe cei internaţi acolo şi a oferi personalului aşezământului un mic ajutor constând în asigurarea necesarului de detergent pentru aproape două luni. În cadrul aceluiaşi interviu acordat pentru TRINITAS TV, d-na director Adriana Căruntu a afirmat următoarele:  Asemenea gesturi ar trebui făcute permanent, cu atât mai mult cu cât sperăm noi că de acum copiii de la biserica Sf. Pantelimon au înţeles că bolnavii şi, de fapt toţi cei aflaţi în suferinţă, au cu adevărat nevoie de dragostea lor".

După vizita la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, copiii s-au deplasat la blocul de garsoniere Oborul Nou nr. 13, P10 pentru a le oferi celor peste 30 de persoane vârstnice şi singure  o masă brâncovenească constând în sarmale de post, brioşă cu legume, pâine, dulciuri şi suc.


Precizăm că acest proiect a beneficiat până în prezent de sprijinul financiar al firmei FAIR FINANCIAL CONSULTING S.R.L., reprezentată de dl. director general Daniel Niţulescu, al doamnei Virginia Sorescu, o mai veche cunoştinţă a copiilor care în anul 2012 au interpretat o piesă de teatru compusă de tatăl domniei sale, col. magistrat Ioan N. Diniu, al Asociatiei umanitare «Lumina Sfantului Andrei» şi al domnului CHRISTIAN DELVAUX, inginer pensionar cu pregatire in arta plastica din Geneva (Elvetia).




















ARHIVA MEDIA: 
Duminica, 16 martie, la Parohia „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc din Bucureşti s-a desfăşurat cel de-al doilea atelier de pictură pe sticlă din cadrul proiectului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“. 

Pe lângă ucenicii Şcolii de duminică de la Biserica „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc, au participat diferiţi invitaţi, precum părintele Ioan Popescu, protoiereul Protopopiatului Sector 2 Capitală, care le-a explicat semnificaţia duhovnicească a icoanei şi i-a îndemnat pe copii să urmeze exemplul de sfinţenie al sfinţilor reprezentaţi în icoanele pe care le pictează. 

Între invitaţi s-a numărat şi Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, situat în vecinătatea lăcaşului de cult, care le-a vorbit copiilor despre nevoia celor aflaţi în suferinţă de a fi vizitaţi şi mângâiaţi, nevoie ce poate fi împlinită prin practicarea virtuţii milosteniei. Tot duminică, cu prilejul acestei acţiuni cultural-religioase, a fost implementat şi proiectul „Masa brâncovenească“, care presupune împărţirea de alimente la 30 de persoane vârstnice şi lipsite de ajutor, constând în sarmale de post, brioşe cu legume, pâine, dulciuri şi suc. 

De asemenea, copiii au dăruit celor internaţi la centrul de îngrijiri paliative şi personalului aşezământului un mic ajutor constând în asigurarea necesarului de detergent pentru aproape două luni, după cum ne-a precizat pr. Bogdan Aurel Teleanu, slujitor la Parohia „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc din Capitală. 

2. TRINITAS TV, 16 martie 2014
1. A început implementarea proiectului Masa brâncovenească - Agentia de presa BASILICA, 16 martie 2014
Duminica, 16 martie 2014, la parohia Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti, în cadrul Şcolii de duminică, sub coordonarea doamnei profesor ANAMIRELA ANGHEL a avut loc cel de-al doilea atelier de pictură pe sticlă intitulat  "Ateneul Sfinţilor Martiri Brâncoveni 6" (ASMB 6) din cadrul programului "Hristos împărtaşit copiilor", ocazie cu care a început şi implementarea proiectului "Masa brâncovenească" care va participa la concursul organizat de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române sub titlul „Sfânta Euharistie - lumina vieţii creştine“, după cum informează ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.ro

În cadrul celui de-al şaselea atelier Ateneul Sf. Martiri Brâncoveni a fost invitat părintele protopop Ioan Popescu, parohul Bisericii Icoanei, care i-a sfătuit pe copii să urmeze exemplu de sfinţeniei al sfinţilor reprezentanţi în icoanele pe care le pictează, sugerându-le în acest sens calea milosteniei. Cu acest prilej, părintele protopop Ioan Popescu a acordat un interviu pentru postul de televiziune TRINITAS al Patriarhiei Române în cadrul căruia a făcut următoarea apreciere: "Orice lucrare cu copiii este lăudabilă. Mă bucur că la parohia Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc este un program deosebit de intens care a adunat mulţi copii. În felul acesta se pregăteşte generaţia noastră de mâine. Viitorul poporului nostru depinde de educaţia de astăzi a copiilor noştri. Dacă poporul nostru va rămâne creştin şi aproape de comorile Ortodoxiei, atunci noi putem să ne retragem liniştiţi că cei care vin după noi vor fi în siguranţă pentru că i-am pregătit aşa cum trebuie".

De asemenea, cel de-al şaselea atelier Ateneul Sf. Martiri Brâncoveni a fost gazda reprezentanţilor Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, conduşi de d-na director Adriana Căruntu care le-a vorbit copiilor despre nevoia de a le fi alături celor aflaţi în suferinţă, o nevoie care poate fi împlinită prin practicarea virtuţii milosteniei. De altfel, după şcoala de duminică, copiii s-au deplasat la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor pentru a-i vizita pe cei internaţi acolo şi a oferi personalului aşezământului un mic ajutor constând în asigurarea necesarului de detergent pentru aproape două luni. În cadrul aceluiaşi interviu acordat pentru TRINITAS TV, d-na director Adriana Căruntu a afirmat următoarele:  Asemenea gesturi ar trebui făcute permanent, cu atât mai mult cu cât sperăm noi că de acum copiii de la biserica Sf. Pantelimon au înţeles că bolnavii şi, de fapt toţi cei aflaţi în suferinţă, au cu adevărat nevoie de dragostea lor".

După vizita la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, copiii s-au deplasat la blocul de garsoniere Oborul Nou nr. 13, P10 pentru a le oferi celor peste 30 de persoane vârstnice şi singure  o masă brâncovenească constând în sarmale de post, brioşă cu legume, pâine, dulciuri şi suc.

Precizăm că acest proiect a beneficiat până în prezent de sprijinul financiar al firmei FAIR FINANCIAL CONSULTING S.R.L., reprezentată de dl. director general Daniel Niţulescu, al doamnei Virginia Sorescu, o mai veche cunoştinţă a copiilor care în anul 2012 au interpretat o piesă de teatru compusă de tatăl domniei sale, col. magistrat Ioan N. Diniu, al Asociatiei umanitare «Lumina Sfantului Andrei» şi al domnului CHRISTIAN DELVAUX, inginer pensionar cu pregatire in arta plastica din Geneva (Elvetia).

Niciun comentariu: