În cadrul Orei
de Religie desfăşurate în ziua de 22 septembrie 2016 la Şcoala Gimnazială Maica
Domnului din
Bucureşti de copiii clasei a V-a C, doamna directoare Julieta Mihăilescu le-a
predat copiilor o lecţie despre pace. Pentru ca lecţia să fie cât mai atractivă
au fost invitaţi să particile Pr. Prof. Dr. Gheorghe
Dogaru, inspector de Religie în cadrul I.S.M.B., Pr. Dr. Bogdan Teleanu,
coordonatorul Departamentului pentru copii şi tineret “Ateneul Sfântului
Pantelimon” şi actorul Costel Bojoc.
Lecţia
despre pace a debutat cu vizionarea expoziţiei de icoane pe lemn cu chipul
Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi proiecţia piesei de teatru Lumina
Sfântului Andrei, transpusă în viziune cinematografică de doamna Cristina
Ionescu în interpretarea elevilor clasei a IV-a A din cadrul Şcolii Gimnaziale Maica
Domnului, sub coordonarea doamnei învăţător Ignat Daniela.
Aceste
două momente artistice fac parte din programul festivalului de teatru religios “Sf.
Ierarh. Antim, prietenul Şcolii mele”, organizat în comun cu ocazia începerii
noului an şcolar de Parohia Sfântul Pantelimon şi Şcoala
Gimnazială Maica Domnului din Bucureşti în perioada 19-23 septembrie
2016.
Iniţiatorii
proiectului “Sf. Ierarh. Antim, prietenul Şcolii mele” au dorit ca, prin
organizarea acestui festival de teatru, să se alăture campaniei
Patriarhiei Române de înlăturare a minelor antipersonal din zona Valea
Mănăstirilor (Iordan) şi de refacere a schitului românesc Sfântul Ioan
Botezătorul de la Iordan, unde a slujit şi sfântul cuvios de
origine română Ioan Iacob de la Neamţ (cinstit de Biserica Ortodoxă în data de
5 august).
În acest
scop, actorul Costel Bojoc, unul din iniţiatorii acestui proiect, a fost
desemnat “ambasadorul păcii” de către elevii Şcolii Gimnaziale Maica
Domnului - care sunt şi membrii ai
Departamentului pentru copii şi tineret “Ateneul Sf. Pantelimon”. În această
calitate, tânărul actor i-a ajutat pe copii să-şi valorifice activitatea
de voluntariat desfăşurată în cadrul Departamentul pentru copii şi tineret în
sprijinul proiectului de deminare a zonei în care se află schitul românesc
Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan.
Ca
răspuns la acest sprijin voluntar oferit de copiii prin intermediul domnului
Costel Bojoc, Pr. Prof. Dr. Gheorghe Dogaru le-a transmis
elevilor din partea părintelui arhim. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul
Patriarhiei Române la Sfintele Locuri şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de
la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, următorul mesajul de mulţumire:
Iubiți elevi ai Școlii Gimnaziale Maica Domnului din București
Vă transmitem
cu bucurie gânduri bune și salutări de pace din Țara Sfântă, din locul unde a răsărit Lumina Sfintei Învieri și s-a răspândit apoi în toată lumea
spre mântuirea neamului omenesc.
Aici în
pământul binecuvântat de Dumnezeu prin trimiterea Fiului Său, Mântuitorul
Nostru Iisus Hristos, arde neîncetat de aproape un veac și candela de rugăciune
românească, aprinsă la începutul secolului al XX-lea de evlavioșii pelerinii români, care
au dorit să ridice Așezăminte de rugăciune pe
Pământul Sfânt: la
Ierusalim și Iordan, iar ultimele două decenii și în orașul biblic Ierihon.
Din
păcate, așa după cum se cunoaște, în anii 1967-1970 unul dintre Așezămintele noastre românești, cel de pe malul râului Iordan închinat Sf.
Ioan Botezătorul, a suferit grav în urma războiului israeliano-arab
fiind bombardat, minat și mai apoi închis.
Timp de
46 de ani aici nu s-a mai bătut toaca, nu s-au auzit clopotele și candele au rămas
stinse. În spatele gardurilor de sârmă ghimpată unde răsuna odinioară chemarea la pocăință a Proorocului Ioan și slavosloviile neadormite ale pusnicilor, astăzi numai vântul deșertului mai duce nisipul fierbinte peste ruinele
încremenite sub soarele arzător din Valea
mănăstirilor de la Iordan.
Cu
ajutorul Bunului Dumnezeu și prin mijlocirea Sf. Cuv. Ioan Iacob Românul anul
acesta am primit însă vești bune despre Schitul Românesc de la Iordan, căci a fost de curând aprobat un
proiect de deminare a zonei și de reparare a bisericii și clădirilor.
Pentru
realizarea proiectului de deminare estimat a se desfășura pe durata a doi ani de zile: 2017-2019, și foarte costisitor în valoare
de aprox. 4 milioane de dolari, s-au angajat toate Bisericile creștine din Țara Sfântă, iar Patriarhia Română a deschis o colectă publică la care au fost
invitați să participe credincioșii și pelerinii evlavioși.
Cu emoție am aflat că tinerii
elevi ai Școlii Gimnaziale Maica Domnului
din București, sprijiniți de conducerea școlii și sub îndrumarea Pc. Pr Bogdan Teleanul, au realizat o
activitate cultural-duhovnicească și caritabilă menită să susțină operațiunile de deminare a Schitului Românesc de la
Iordan.
Vă mulțumim pe această cale în mod deosebit și vă transmitem binecuvântarea
Sfintelor Locuri, împreună cu încredințarea că veți fi pomeniți aici alături de binefăcătorii și ctitorii Așezămintelor Românești.
Gestul
dumneavoastră ne încurajează și ține aprinsă speranța că în curând vor răsuna iarăși rugăciuni și cântări sfinte în graiul
românesc la Schitul de la Iordan, unde s-a ostenit și s-a rugat Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul.
În
viitorul apropiat nădăjduim să trăim împreună astfel de bucurii ale comuniunii
în rugăciune aici în țara lui Iisus.
Cu doriri
de bine și rugăciuni de pace înălțate la Sfântul și de Viață purtătorul Mormânt al Mântuitorului
Iisus Hristos, vă îmbrățișăm călduros și vă salutăm pascal:
HRISTOS A INVIAT!
Sprijinul concret al acestei initiative întreprinse
prin intermediul festivalului
de teatru religios “Sf. Ierarh. Antim, prietenul Şcolii mele”, care constă în deminarea a trei totalul minelor antipersonal din zona Valea Mănăstirilor
(Iordan), urmează să fie oferit Părintelui Arhim.
Teofil Anăstăsoaie de către Pr. Prof. Dr. Gheorghe Dogaru în cadrul unui
pelerinaj la Locurile Sfinte efectuat la începutul lunii octombrie 2016.
Biroul de presă
al Departamentului pentru copii
şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu