Sâmbătă, 13 februarie 2016, ora 12.00, în
cadrul programului „Cârmuitori bisericeşti şi propovăduitori ai Evangheliei: de la Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul la părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi de la biserica Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc” organizat de Departamentul
pentru copii şi tineret ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON, doamna profesor Julieta
Mihăilescu - directorul ŞCOLII GIMNAZIALE „Maica Domnului” şi părintele Teleanu Bogdan - preot slujitor al bisericii Sfântul Pantelimon au semnat un protocol de
colaborarea în scopul educării moral-creştine şi dezvoltării
caracterului şi personalităţii copiilor şi tinerilor din parohie.
Mai precis este vorba de proiectul de parteneriat local cu tema “Biserica, prietena şcolii mele - 2016” care se va desfăşura pe durata de 1 an şcolar şi angajează cele doua instituţii în beneficiul comunităţii din care
fac parte prin programe cultural-artistice, social-caritative şi
recreativ-sportive desfăşurate în comun. Menţionăm că în cadrul unui
proiect de parteneriat similar, derulat pe parcursul anului 2015, au fost realizate în parteneriat mai multe
evenimente, cum ar fi spre exemplu:
-
realizarea programului "Ora
de religie altfel" (în ziua 3 iunie 2015) din cadrul proiectului
"Personalităţi şi locuri valoroase de lângă şcoala/biserica ta"
destinat elevilor;
-
distribuirea de rechizite pentru elevii provenind din
familii nevoiaşe din parohie;
-
spectacol memorial MANDRUL FLORILOR organizat în
prezenţa participanţilor la lucrările Congresului internaţional
de teologie "Relaţia dintre parohie şi şcoală în viaţa şi misiunea
Bisericii din contextul actual" (19-20 octombrie 2015).
-
spectacolele „Biserica şi Şcoala, împreună de sărbători”,
dedicate Sfântului Apostol Andrei - Cel Întâi chemat, Ocrotitorul României şi
Naşterii Domnului;
Precizăm că acest proiect de parteneriat nu îşi propune să
înlocuiască curriculum-ul instituţiei de învăţământ, iar din echipa de implementare vor face parte atât preoţii Bisericii Sfântul Pantelimon, cât şi cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale Maica Domnului.
Momentul semnării protocolului de colaborare a continuat cu o vizită la pacienţii internaţi la Centrul de Ingrijiri Paliative "Sfantul Nectarie" din incinta bisericii spre a le oferi un mic dar din munca lor (necesarul de detergent pe o lună şi icoane pictate de ei în acest scop), iar apoi cu atelierulul de pictură pe lemn dedicat Sf. Ierarh Martir Antim
Ivireanu coordonat de doamna profesoara Camelia Comsia, cu atelierul de
martisoare coordonat de doamna profesoara Georgeta Muller şi cu proiecţia piesei de teatru "Sfântul Vodă Brâncoveanu" în care apare ca personaj principal Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul.
Programul „Cârmuitori bisericeşti şi propovăduitori ai Evangheliei: de la Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanu la părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi de la biserica Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc” face parte din proiect intitulat DIN MILA SFANTULUI PANTELIMON cu care Departamentul pentru copii şi tineret ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON doreşte să participe la concursul national bisericesc "Biserica si Scoala din sufletul meu". (Biroul de presă al Departamentului pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon”)
ARHIVA FOTO
Programul „Cârmuitori bisericeşti şi propovăduitori ai Evangheliei: de la Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanu la părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi de la biserica Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc” face parte din proiect intitulat DIN MILA SFANTULUI PANTELIMON cu care Departamentul pentru copii şi tineret ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON doreşte să participe la concursul national bisericesc "Biserica si Scoala din sufletul meu". (Biroul de presă al Departamentului pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon”)
ARHIVA FOTO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu