joi, 22 decembrie 2011

O minunată lecţie de viaţă în postul Naşterii Domnului 2011

Plăcerea de a căpăta daruri, intimă oricărui tip de psihologie umană, s-a impus ca emblemă definitorie a sărbătorilor de iarnă, în special de Sfântul Nicolae şi de Naşterea Domnului. Toţi copiii sunt învăţaţi că Moşu` - fie el Andrei, Nicolae sau Crăciun - vine noaptea şi le încarcă papucii ori bradul cu dulciuri, jucării sau daruri. Părinţii perpetuează obiceiul de a face cadouri, pe alocuri chiar din ce în ce mai costisitoare, iar societatea contemporană o susţine, din păcate, numai din interese comerciale. În plus, decadenţa morală şi promovarea non-valorilor a afectat grav până şi natura cadoului. Dacă generaţia actuală este confuză, o parte din vină o poartă şi uşurinţa cu care se aşteaptă să primească totul de-a gata.
Semnificaţia cadoului este mult mai profundă şi face parte dintr-o strategie pedagogică creştină desfăşurată pe întreaga durată a Postului Crăciunului care ne predă tuturor lecţia generozităţii. Oricât de mari şi de minunate ar fi cadourile, acestea aspecte sunt mai puţin relevante decât onestitea cu care sunt dăruite. Darul, de fapt, este un semn sincer al bunătăţii şi al bucuriei comuniunii. Asemenea darurilor oferite de Dumnezeu (harismele), cadoul trebuie să transmit un mesaj de “dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe etc." (Gal, 5, 22). Acestor mesaje li se mai pot adăuga “duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei credinţe” (Isaia 11, 2).
Copile, nu spune pe un ton mofturos şi bătând din picior poruncitor “trebuie să primesc un dar” sau “mi se cuvine să primesc un cadou”! Ce cadou din lumea aceasta îţi poate cumpăra cuminţenia? Există vreunul? Iar tu, omule, care de copil ai fost educat după principiul “îţi dau ca să îmi dai”, află că nu se cuvine să faci lucruri mari şi minunate doar pentru ca să primeşti ceva în schimb! Iar acum, când ai şi tu copiii la rândul tău, nu-i învăţa şi pe ei să-şi negocieze cadoul care-l vor primi de Crăciun după principiile cinice cu care tu ai fost obişnuit.Crizele existenţiale ale celor care îşi curmă viaţa considerând că nu mai merită să fie trăită provin tocmai din cultivarea unei filozofii a meritocraţiei fundamentată însă pe criteriile arbitrare şi aiuristice ale interesului sau trăirilor psihice de moment. Nu mai merită să trăiesc, îşi spun aceştia. Ori, dimpotrivă, mesajul Crăciunului este unul extrem de clar: viaţa, indiferent dacă ni se pare nouă că merită sau nu, trebuie trăită! Există un film clasic american dedicat Crăciunului (poate cea mai bună ecranizare de acest gen!) al lui Frank Capra, It's a Wonderful Life (1946), în care personajul principal, ajutat de un înger, înţelege cât de goală ar fi fost viaţa dacă el nu ar fi existat. Morala acestui film pentru care americanii au un adevărat cult, şi anume aceea că darurile, mai ales darul vieţii, nu slujesc intereselor egoiste, este extraordinară.
Toate cadourile, fie că sunt făcute de oameni, fie că sunt făcute de Dumnezeu, sporesc însuşirile omului şi dragostea lui de viaţă, slujind unui singur scop: mântuirea. În această perioada postului pregătitor pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, poate că mulţi doresc să afle cât mai multe despre Împărăţia lui Dumnezeu, dar prea puţini înţeleg faptul că mântuirea nu se obţine de-a gata, ci este un rod timpuriu al modului în care participăm constant şi activ la viaţa bisericească. Cei interesaţi de condiţia sufletelor noastre după moarte, dar şi cei care vor să-şi încheie urgent conturile cu această lume, ar trebui să intre mai des în biserici, aceste veritabile laboratoare ale mântuirii în care pot experimenta încă de acum viaţa de după viaţă.

miercuri, 21 decembrie 2011

<<< ATENEUL SFÂNTULU PANTELIMON - Campania "Conectează-te la viaţa parohială!"


__________________________________________________________________


1. Duminică, 7 octombrie 2012, orele 12.00, Şcoala de duminică Generaţia Hristos Împărtăşit copiilor a aşteaptat micul public la Biserica Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc din București (str. Iancu Căpitanu 24, sect. II) pentru a viziona pe un ecran special amenajat și a discuta cu ajutorul unei fişe auxiliare proiecţia piesei de teatru religios din arhiva personala a parohei cu titlul HRISTOS A INVIAT! (producţie 2010, 15 minute). 
Promovarea pieselor de teatru marca ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON (ASP) face parte din campania "Conectează-te la viaţa parohială!" care îşi propune să înregistreze un numar cât mai mare de spectatori din rândul copiilor. 
Subiectul piesei de teatru HRISTOS A ÎNVIAT! este inspirat de Sfânta Scriptură a Noului Testament care ne spune că Mântuitorul nostru Hristos, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori ca va fi răstignit, dar a treia zi va învia. De teama aceasta iudeii au pus de paza la mormântul Lui soldaţi. Totuşi minunea S-a întâmplat. A treia zi dupa îngropare, îngerul a răsturnat piatra, mormântul a fost aflat gol şi vestea învierii s-a răspândit ca fulgerul, deşi iudeii au platit pe soldaţi să mintă, adică să spună că Iisus Hristos Domnul nostru nu a inviat, ci a fost furat de Apostoli.
Distribuţia filmului - asigurată de trupa de teatru religios ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON care a fost înfiinţată în anul 2009 – este următoarea: Pilat din Pont (Mihai TĂNĂSELEA), Irod Antipa (Alexandru STANCIU), Caiafa (Florin STRÂMBEANU), Ana (Daniel BOULEANU), soţia lui Pilat (Teodora SANDU), Iuda (Gabriel SANDU), soldaţii romani (Ana MANICEA, Maria BARBU), cei patru îngeri (Andrei BARBU, Elena NICOLAE-ROMANIUC, Camelia OPREA, Daniela DUMITRU), Fecioara Maria (Alina BÂGIOI), femeile mironosiţe (Elena SANDU, Alina VLAD, Mihaela GHIORGHIU), negustorul (Roxana DUMITRU), Sf. Ap. Petru (Alexandru-Ştefan IANCU), Sf. Ap. Ioan (Cristian CONSTANTINESCU), Corul (Marina CRISTEA, Gabriela GHIORGHIU).
După vizionarea filmului, în cadrul Şcolii de duminică Generaţia Hristos Împărtăşit copiilor va avea loc atelierul de artă teatrală ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON în cadrul căruia copiii sunt invitaţi să dea viaţă cu ajutorul luminii şi umbrelor evangheliei duminicale despre Învierea fiului văduvei din Nain .

2.Duminică, 2 septembrie 2012, orele 12:00, a avut loc premiera scenetei PILDA LUCRĂTORILOR RĂI, o piesă de teatru de umbre cu ajutorul căreia va fi interpreatată pentru cei mici evanghelia duminicală după un text adaptat de Pr. Bogdan-Aurel TELEANU în interpretarea trupei de teatru ATENEUL SF. PANTELIMON.
Evenimentul face parte din "Conectează-te la viaţa parohială!" care se adresează tinerilor ortodocşi din parohie şi are ca scop stimularea interesului participanţilor la orele de cateheză HRISTOS ÎMPĂRTĂŞTI COPIILOR prin împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine a copiilor şi părinţilor lor în pridvorul prietenos al bisericii Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc. Cu acest prilej, va fi inaugurată noua grupă de cateheză parohială intitulată "Generaţia Hristos împărtăşit copiilor" ( vezi secvente foto , ARHIVA AUDIO, arhiva video, afis , banda desenata si scenariu).

<<< 7 PIESE DE TEATRU PENTRU COPII SI PARINTI - Campania "Faceţi artă religiosă, nu kitsch!"


Dintre proiectele derulate în cadrul acestei campanii enumerăm:
1. Ateneul Sf. Cuv. Parascheva. Începând cu data de 14 iulie 2013, la biserica Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti s-a desfăşurat tabăra de pictură pe sticlă "Ateneul Sf. Cuv. Parascheva". Cursurile de pictură, ale căror obiectiv principal îl constituie realizarea de către tinerii creştini din parohia Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc a unei expoziţii de icoane pe sticlă şi desen cu mesaj creştin, au fost susţinute de artista Viorica Colpacci, directorul Galeriei de artă Spiritus a Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă din New York.

Obiectivele principale ale proiectului Ateneul Sf. Cuv Parascheva sunt iniţierea teoretică în arta desenunlui şi a picturii, în special pe sticlă, şi realizarea în comun de către cursanţi a primelor lor icoane bisericeşti pe sticlă. Reamintim că scopul acestui proiect îl constituie catehizarea copiilor prin intermediul artei, în cazul de faţă al picturii bisericeşti pe sticlă, sub forma unei tabere de vacanţă.

Proiectul, al cărui scop principal îl constituie catehizarea copiilor prin intermediul picturii bisericeşti, se desfăşoară în cadrul programului parohial "Hristos împărtăşit copiilor" care are loc la biserica Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc sub motto-ul "Faceţi artă religioasă, nu kitsh!".

Prin noul proiect intitulat "Ateneul Sf. Cuv. Parascheva", progamul parohial "Hristos împărtăşit copiilor" începe să-şi diversifice instrumentele de catehizare ale copiilor prin intermediul unei noi forme artistice, precum pictura şi desenul.

ARHIVA MEDIA:
1.Hramul Bisericii „Sfântul Pantelimon“ - Foişorul de Foc din Capitală - Cotidianul Ziarul Lumina, 26 iulie 2013

Credincioşi şi pelerini de aproape şi de departe sunt aşteptaţi de astăzi, 26 iulie, să participe la hramul bisericii Parohiei „Sfântul Pantelimon“ - Foişorul de Foc din Bucureşti, unde se păstrează de 5 ani o părticică din moaştele ocrotitorului, „patronul medicilor şi ocrotitorul celor bolnavi“. „Potrivit tradiţiei, racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon va fi scoasă în procesiune din biserică şi aşezată spre închinare şi cinstire, astăzi, de la ora 18:00, înainte de slujba Vecerniei, unde moaştele vor rămâne pentru a fi venerate de credincioşi până la închinarea ultimului pelerin. Mâine, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de preoţi, începând cu ora 8:00, iar apoi se va oficia slujba de Parastas pentru ctitorii bisericii. Evenimentul este cu atât mai important cu cât Biserica «Sfântul Mare Mucenic Pantelimon» - Foişorul de Foc din Capitală şi-a recăpătat strălucirea de altădată. Reamintim că în luna ianuarie a anului trecut turla lăcaşului de cult a ars într-un incendiu. După mai bine de un an de la începerea lucrărilor de renovare, pe acoperişul bisericii au fost aşezate o nouă turlă a Pantocratorului, precum şi o nouă cupolă mică. Turlele vechi erau făcute din lemn. Cele noi au fost realizate din metal. Montarea turlelor, precum şi construirea clopotniţei cu lumânărar şi pangar au fost posibile cu ajutorul Arhiepiscopiei Bucureştilor, al unei firme bucureştene şi al Primăriei Sectorului 2“, a precizat pr. slujitor Bogdan Aurel Teleanu. 
Întrucât la această biserică se păstrează din anul 2009 şi un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva, în cinstea celor doi sfinţi ocrotitori ai bisericii au fost desfăşurate numeroase activităţi catehetice în cadrul programului „Hristos împărtăşit copiilor“. „Sub numele «Ateneul Sfântului Pantelimon», aproape cinci ani de zile s-a desfăşurat acţiunea de catehizare prin intermediul pieselor de teatru religioase, concepute special pentru micuţii creştini de la biserica noastră. Iată că, mai nou, prin noul proiect intitulat «Ateneul Sfintei Cuvioase Parascheva», programul parohial  «Hristos împărtăşit copiilor» începe să-şi diversifice instrumentele de catehizare a copiilor prin intermediul unei noi forme artistice, precum pictura şi desenul, sub mottoul «Faceţi artă religioasă, nu kitsch!»“, a mai arătat pr. Bogdan Aurel Teleanu. (Ioan Buşagă)

2. Înnoire şi misiune la parohia de la Foişorul de Foc din Bucureşti- Basilica, 25 iulie 2013
Sărbătorirea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (27 iulie 2013) reprezintă un ales popas duhovnicesc pentru enoriaşii Bisericii Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc care adăposteşte, începând cu anul 2008, o părticică din moaştele acestui sfânt, socotit de Biserică Ortodoxă „patronul medicilor şi ocrotitorul celor bolnavi” şi, începând cu 2009, veşmântul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva.
Potrivit tradiţiei, racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon va fi scoasă în procesiune din biserică şi aşezate se închinare şi cinstire, vineri, 26 iulie 2013, orele 18.00, înainte de slujba Vecerniei, unde vor rămâne pentru a fi venerate de credincioşi, până la închinarea ultimului pelerin, potrivit http://ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.ro/
În ziua de sâmbătă, 27 iulie 2013, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de preoţi, începând cu orele 8.00. După Sfânta Liturghie va fi săvârşită slujba de Parastas pentru ctitorii bisericii.
Evenimentul este cu atât mai important cu cât biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” - Foişorul de Foc din Capitală şi-a recăpătat strălucirea de altă dată. Reamintim că în luna ianuarie a anului trecut, turla lăcaşului de cult a ars într-un incendiu. După mai bine de un an de la începerea lucrărilor de renovare, pe acoperişul bisericii au fost aşezate o nouă turlă a Pantocratorului, precum şi o nouă cupolă mică. Turlele vechi erau făcute din lemn. Cele noi au fost realizate din metal.Montarea turlelor, precum şi construirea clopotniţei cu lumânărar şi pangar au fost posibile cu ajutorul Arhiepiscopiei Bucureştilor, a unei firme bucureştene şi a Primăriei Sectorului 2. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel - oficiind în data de 15 ianuarie 2012 Sfânta Liturghie şi binecuvântând lucrările de reabilitare de la Biserica "Sfântul Mucenic Pantelimon" - Foişorul de Foc din Capitală în urma incendiului din 9 ianuarie 2012 care a afectat cupola şi turla sfântului lăcaş - făcea următoarea precizare: "Multele încercări sau situaţii de criză i-au maturizat pe oameni mai mult, i-au făcut mai atenţi în folosirea bunurilor materiale, mai receptivi în ceea ce priveşte folosirea posibilităţilor de a-i ajuta pe alţii. În general, situaţia de criză ne scoate din neutralitate şi indiferenţă. Cine trece prin suferinţă nu mai poate fi neutru. Depinde de noi ce sens dăm încercării. Dacă încercarea, suferinţa, boala, necazul, paguba devin un apel la întărire în credinţă mai intensă, la o exprimare a milosteniei şi întrajutorării mai intense, atunci suferinţa se transformă în biruinţă. Putem transforma un eşec în biruinţă, o pagubă în câştig, o pagubă materială în câştig spiritual, de sensibilizare a noastră în raport cu Dumnezeu şi cu semenii".
În cinstea celor doi sfinţi ocrotitori ai bisericii situată în apropierea Foişorulu de Foc din Bucureşti, reamintim că, sub numele de "Ateneul Sf. Pantelimon", aproape cinci ani de zile s-a desfăşurat acţiunea de catehizare prin intermediul pieselor de teatru religioase concepute special pentru micuţii creştini de la biserica Sf. Pantelimon. Iată că, mai nou, prin noul proiect intitulat "Ateneul Sf. Cuv. Parascheva",  progamul parohial "Hristos împărtăşit copiilor" începe să-şi diversifice instrumentele de catehizare ale copiilor prin intermediul unei noi forme artistice, precum pictura şi desenul.
Astfel, în ziua de 24 iulie 2013 (Sf. M. Mc. Hristina), peste 10 copii cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani, alături de părinţii lor, au participat la  tabăra de catehizare prin intermediul picturii pe sticlă organizată în cadrul proiectului "Ateneul Sf. Cuv. Parascheva", parte componentă al programului parohial Hristos împărtăşit copiilor de la parohia Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti.
În tabără, copiii au fost întâmpinaţi de doamna Viorica Colpacci cu multă căldură sufletească, care s-a îngrijit ca participanţii să aibă tot ceea ce este necesar desfăşurării în bune condiţii a proiectului al cărui scop principal este acela de a oferi o activitate de catehizare captivantă şi plăcută. Astfel, pe lângă ora de cateheză, copiii au avut posibilitatea să joace baschet sau tenis.
Însă, cel mai important moment al întâlnirii l-a constituit indubitabil atelierul de pictură pe sticlă în cadrul căruia copiii au învăţat cum să-şi pregătească sticla şi schiţele pe foi de calc necesare realizării icoanelor. Astfel, cei mai talentaţi la desen şi pictură, au desenat şi pictat scene cu personaje biblice.
Tema celui de-al patrulea cerc de pictură Ateneul Sf. Cuv. Parascheva a fost "Pronia dumnezeiescă - Un creştin bun este cel care, în ciuda încercărilor prin care trece, nu-şi pierde viaţa duhovnicească". Cu această ocazie, copiilor li s-a explicat faptul că Biserica nu promite o bucurie sterilă, aşa cum o face atât ateismul, cât şi satanismul în numele unei libertăţi lipsite de orice constrângeri, ci una de natură duhovnicească. Aşa cum "un alpinist bun e cel care e în viaţă”, tot astfel un bun creştin este cel care, în ciuda greutăţilor şi a piedicilor cu care se confruntă zi-de-zi, nu renunţă la urcuşul său duhovnicesc. În cazul în care pe traseul urcuşului au loc „accidente” duhovniceşti, copiilor li s-a explicat faptul că acestea nu sunt întâmplătoare, ci au un sens proniator pentru că, aşa cum ne învaţă Sfântul Vasile cel Mare, „Dumnezeu nu este autorul relelor!".
În încheierea cursului, doamna Viorica Colpacci le-a prezentat copiilor câteva imagini cu minunatele sale sculpturi. Astfel, copiii au avut ocazia de a intra din nou în contact cu realizările artistice ale acestui plastician şi director al galeriei de arta "Spiritus" din New York care locuieşte în parohia bisericii Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti. Vizionând imaginile cu sculpturi realizate cu ajutorul fierului şi a al culorii, copiii şi-au dezvăluit impresiile despre creaţiile profesoarei lor, o  persoana care reuneşte în fiinţa ei atât de armonios energia fizică şi spirituală, forţa mecanică şi puterea estetică sau, aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, o  persoana capabilă să mute din loc cu o deosebită delicateţe munţi care în alt context decât cel artistic i s-ar fi opus cu o extremă duritate.
Obiectivele principale ale proiectului Ateneul Sf. Cuv Parascheva sunt iniţierea teoretică în arta desenunlui şi a picturii, în special pe sticlă, şi realizarea în comun de către cursanţi a primelor lor icoane bisericeşti pe sticlă. Reamintim că scopul acestui proiect îl constituie catehizarea copiilor prin intermediul artei, în cazul de faţă al picturii bisericeşti pe sticlă, sub forma unei tabere de vacanţă. Proiectul, al cărui scop principal îl constituie catehizarea copiilor prin intermediul picturii bisericeşti, se desfăşoară în cadrul programului parohial "Hristos împărtăşit copiilor" care are loc la biserica Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc sub motto-ul  "Faceţi artă religioasă, nu kitsh!".

3. Hramul Bisericii “Sfântul Pantelimon” – Foişorul de Foc, renovată după incendiul din 2012 - De Ce News (Elena Badea)
Biserica Parohiei “Sfântul Pantelimon” – Foișorul de Foc București îi așteaptă, începând de astăzi, pe credincioșii și pe pelerinii de aproape şi de departe, să participe la hramul lăcașului de cult, unde se păstrează de 5 ani o părticică din moaştele ocrotitorului, „patronul medicilor şi ocrotitorul celor bolnavi“ și care, după incendiul de anul trecut, și-a recăpătat strălucirea de altădată. 
Vineri, de la ora 18.00, înainte de slujba Vecernie, racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon va fi scoasă, potrivit tradiției, în procesiune din biserică şi aşezată spre închinare şi cinstire, care va rămâne pentru a fi venerate de credincioşi până la închinarea ultimului pelerin.

Sâmbătă, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de preoţi, începând cu ora 8:00, iar apoi se va oficia slujba de Parastas pentru ctitorii bisericii.
Biserica «Sfântul Mare Mucenic Pantelimon» – Foişorul de Foc şi-a recăpătat strălucirea de altădată Evenimentul este cu atât mai important cu cât Biserica «Sfântul Mare Mucenic Pantelimon» – Foişorul de Foc din Capitală şi-a recăpătat strălucirea de altădată, după ce, în urma incendiului în luna ianuarie 2012, când turla lăcaşului de cult a ars, pe acoperişul bisericii au fost aşezate o nouă turlă a Pantocratorului, precum şi o nouă cupolă mică. 
Montarea noilor turle din metal, precum şi construirea clopotniţei cu lumânărar şi pangar au fost posibile cu ajutorul Arhiepiscopiei Bucureştilor, al unei firme bucureştene şi al Primăriei Sectorului 2. 
Întrucât la această biserică, din anul 2009 se află și un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva, în cinstea celor doi sfinţi ocrotitori ai bisericii, au fost desfăşurate numeroase activităţi catehetice în cadrul programului „Hristos împărtăşit copiilor“. 
Sub numele «Ateneul Sfântului Pantelimon», aproape cinci ani de zile s-a desfăşurat acţiunea de catehizare prin intermediul pieselor de teatru religioase, concepute special pentru micuţii creştini de la această biserică. Recent, prin noul proiect intitulat «Ateneul Sfintei Cuvioase Parascheva», programul parohial «Hristos împărtăşit copiilor» a început să-şi diversifice instrumentele de catehizare a copiilor prin intermediul unei noi forme artistice, precum pictura şi desenul.

4. Hramul Bisericii 'Sfântul Pantelimon' - Foişorul de Foc - Agerpres (Daniel Popescu), 26 iulie 2013
Bucureşti, 26 iul /Agerpres/ - Credincioşi şi pelerini de aproape şi de departe sunt aşteptaţi vineri şi sâmbătă să participe la hramul bisericii Parohiei 'Sfântul Pantelimon' - Foişorul de Foc din Bucureşti, unde se păstrează de cinci ani o părticică din moaştele ocrotitorului, 'patronul medicilor şi ocrotitorul celor bolnavi'. 
 Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, sărbătorit sâmbătă, este cinstit încă de vineri de enoriaşii Bisericii Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc, care adăposteşte, începând cu anul 2008, o părticică din moaştele acestui sfânt, socotit de Biserica Ortodoxă 'patronul medicilor şi ocrotitorul celor bolnavi' şi, începând cu 2009, veşmântul Cuvioasei Parascheva. 
Părintele Bogdan Teleanu, preot slujitor al cunoscutului lăcaş de cult, informează într-un comunicat transmis AGERPRES că, potrivit tradiţiei, racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon va fi scoasă în procesiune din biserică şi aşezată spre închinare şi cinstire vineri, de la ora 18,00, înainte de slujba Vecerniei, rămânând pentru a fi venerate de credincioşi până la închinarea ultimului pelerin. Sâmbătă, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de preoţi, începând cu orele 8,00, după ceremonie urmând a fi săvârşită slujba de Parastas pentru ctitorii bisericii.
 Evenimentul este cu atât mai important cu cât biserica 'Sfântul Mare Mucenic Pantelimon' - Foişorul de Foc din Capitală şi-a recăpătat strălucirea de altă dată, după ce, în luna ianuarie a anului trecut, turla lăcaşului de cult a ars într-un incendiu. După mai bine de un an de la începerea lucrărilor de renovare, pe acoperişul bisericii au fost aşezate o nouă turlă a Pantocratorului, precum şi o nouă cupolă mică. 
Turlele cele noi au fost realizate din metal, montarea acestora, precum şi construirea clopotniţei cu lumânărar şi pangar fiind posibile cu ajutorul Arhiepiscopiei Bucureştilor, al unei firme bucureştene şi al Primăriei Sectorului 2. 
Întrucât la această biserică se păstrează din anul 2009 şi un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva, în cinstea celor doi sfinţi ocrotitori ai bisericii au fost desfăşurate numeroase activităţi catehetice în cadrul programului 'Hristos împărtăşit copiilor'. 
Sub numele 'Ateneul Sfântului Pantelimon', timp de aproape cinci ani s-a desfăşurat acţiunea de catehizare prin intermediul pieselor de teatru religioase, concepute special pentru micuţii creştini de la această biserică. 
Mai nou, prin noul proiect intitulat 'Ateneul Sfintei Cuvioase Parascheva', programul parohial 'Hristos împărtăşit copiilor' a început să-şi diversifice instrumentele de catehizare a copiilor prin intermediul unei noi forme artistice, precum pictura şi desenul. 
Biserica 'Sfântul Pantelimon' din Bucureşti (cunoscută şi sub numele Biserica 'Sf. Pantelimon' de la Foişorul de Foc, datorită situării sale în imediata vecinătate a acestuia) are hramurile Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon şi Sf. Cuvioasă Parascheva.
Construită pe locul unei vechi biserici de lemn, prima datând din 1752 (atestată documentar în testamentul domnitorului Grigore Ghica din iulie 1752), cea de a doua din 1790 (construită de preotul Ivan ot Silvestru), actuala formă a bisericii Sf. Pantelimon a fost finalizată, conform pisaniei, la 11 aprilie 1876. 
Lucrările s-au executat după planurile arhitectului Nae Cucu, pictura interioară a fost executată de G. Stoenescu (elev al lui Gh. Tatarăscu), lucrările de sculptură în lemn - catapeteasma, amvonul, jilţurile şi o masă de ofrande - aparţin lui Petre Babic iar poleitul tâmplei şi amvonului a fost executat de Franz Ferdinand. 
Ulterior, în anul 1921, bisericii Sf. Pantelimon i s-a adăugat şi un pridvor. În anul 2008, cu ajutorul credincioşilor, biserica a fost împodobită cu diverse obiecte de cult, candele, iconostase, strane, toate exprimând dragostea închinătorilor sfântului lăcaş pentru Sfântul Pantelimon şi Sfânta Cuvioasă Parascheva, hramul acestei biserici. 
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon - n. 284, în localitatea Nicomidia din provincia romană din Bitinia din Asia Mică - m. 303, în timpul persecuţiilor împăratului Maximian (286-305) - a fost un medic milostiv, care a îmbinat practica medicală cu puterea credinţei în ajutorul lui Dumnezeu. 
Chiar dacă este socotit patronul medicilor, Sfântul Pantelimon reprezintă un bun exemplu creştin de atingere a sfinţeniei prin excelenţă profesională, în general. Conform principiului creştin al 'sfinţeniei la locul de muncă', pus în practică de acest sfânt creştin care a trăit în secolul al IV-lea, omul - conştient că modul în care munceşte îl ajută la mântuire - acţionează în spaţiul public nu atât după interes, cât mai ales după virtute, urmărind desfăşurarea unei vieţi de calitate. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niţă)

5. Cercul de pictură Ateneul Sf. Cuv. Parascheva - Basilica, 22 iulie 2013

Duminică, 21 iulie 2013, începând cu orele 12.00, plasticiana Viorica Colpacci din New York a ţinut un nou curs de desen la parohia Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti în cadrul proiectului intitulat Ateneul Sf. Cuv. Parascheva realizat la orele de cateheză "Hristos împărtăşit copiilor", potrivit http://ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.ro/ Tema celui de-al treilea cerc de desen Ateneul Sf. Cuv. 
Parascheva a fost "Peştele (ichthys), simbol religios creştin". Cu această ocazie, copiilor li s-a explicat faptul că imaginea peştelui este legată de semnificaţia simbolică creştină a cuvantului "ichthys", din care derivă propoziţia "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul". Plecând de la evidenţa faptului că pentru un peştişor apa este elementul vital, fiind de preferat - în opinia tuturor celor prezenţi - cea dintr-un lac sau ocean în locului mediului strâmt oferit de un acvariu, copiilor li s-a explicat că tot aşa şi pentru un om este vital un orizont duhovnicesc cât mai larg care să le confere bucuria unei cât mai mari libertăţi, în special spre a se întâlni fără constrângere cu cât mai mulţi dintre semenii lor. 
În încheierea cursului, doamna Viorica Colpacci a fost rugată de copii să le arate câteva din sculpturile realizate. Astfel, copiii au avut ocazia să o cunoască mai bine pe această artistă care locuieşte în parohia bisericii Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti, fiind introduşi într-un univers artistic cu totul special. Rând pe rând, prin intermediul unui reportaj pe care l-au vizionat cu un viu interes, lucrările artistice ale artistei realizate cu ajutorul fierului şi a luminii electrice au dezvăluit copiilor o persoana capabilă să mute din loc cu o deosebită delicateţe munţi care în alt context decât cel artistic i s-ar fi opus cu o extremă duritate. 
Obiectivele principale ale proiectului Ateneul Sf. Cuv Parascheva sunt iniţierea teoretică în arta desenunlui şi a picturii, în special pe sticlă, şi realizarea în comun de către cursanţi a primelor lor icoane bisericeşti pe sticlă. Reamintim că scopul acestui proiect îl constituie catehizarea copiilor prin intermediul artei, în cazul de faţă al picturii bisericeşti pe sticlă, sub forma unei tabere de vacanţă.
Proiectul, al cărui scop principal îl constituie catehizarea copiilor prin intermediul picturii bisericeşti, se desfăşoară în cadrul programului parohial "Hristos împărtăşit copiilor" care are loc la biserica Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc sub motto-ul "Faceţi artă religioasă, nu kitsh!". 
Sub numele de "Ateneul Sf. Pantelimon", aproape cinci ani de zile s-a desfăşurat acţiunea de catehizare prin intermediul pieselor de teatru religioase concepute special pentru micuţii creştini de la biserica Sf. Pantelimon. Iată că, mai nou, prin noul proiect intitulat "Ateneul Sf. Cuv. Parascheva", progamul parohial "Hristos împărtăşit copiilor" începe să-şi diversifice instrumentele de catehizare ale copiilor prin intermediul unei noi forme artistice, precum pictura şi desenul.
 
6. Grădina „Ateneul Sfântului Pantelimon“ - Cotidianul ZIARUL LUMINA, 12 iulie 2013, p. 2.

Copiii şi tinerii din grupa de cateheză a Parohiei „Sfântul Mucenic Pantelimon“ - Foişorul de Foc din Capitală au de miercuri, 10 iulie, un nou spaţiu în care îşi pot desfăşura activităţile. În cadrul Zilei porţilor deschise la Casa parohială „Pr. Gh. Popescu-Colibaşi“, a fost inaugurată oficial Grădina „Ateneul Sfântului Pantelimon“. Inaugurarea a avut loc în prezenţa mai multor credincioşi din parohie, precum şi a copiilor şi tinerilor care vor fi beneficiarii principali ai acestui spaţiu. Momentul a fost deschis prin săvârşirea Paraclisului Maicii Domnului de către părintele Bogdan Teleanu, slujitor al Bisericii „Sfântul Pantelimon“ - Foişorul de Foc, care a susţinut, cu acest prilej, şi cateheza pentru adulţi „Faptele iubirii milostive - pregătire pentru învierea de obşte“ în cadrul programului „Hristos împărtăşit adulţilor“. Tot în cadrul programului de inaugurare a fost vizionată pe un ecran special amenajat şi s-a discutat cu ajutorul unei fişe auxiliare proiecţia piesei de teatru religios din arhiva parohiei intitulată „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Doctorul Fără de Arginţi“ - 2009, o producţie Radio TRINITAS realizată cu ajutorul trupei parohiale de teatru „Ateneul Sfântului Pantelimon“. Grădina „Ateneul Sfântului Pantelimon“ va oferi un cadru adecvat dezvoltării activităţii de catehizare prin mijloace moderne, mai apropiate de preocupările culturale ale copiilor. „Scopul amenajării acestui spaţiu este de a crea posibilitatea intensificării activităţii de catehizare a tinerilor din parohie, în special prin organizarea unor ateliere de artă teatrală religioasă şi tabere de pictură bisericească. Acest scop este sugerat din însăşi denumirea acestui spaţiu drept Grădina «Ateneul Sfântului Pantelimon». Precizăm că, în ciuda etimologiei sale neclare, cuvântul «ateneu» (gr. tekne - artă, tehnică) sugerează înţelepciunea sau inteligenţa practică a artizanilor, abilitatea şi ingeniozitatea lor de a lucra manual. De altfel, însuşi Platon afirma că «tekne» este un tip de cunoaştere ce poate fi predată altora. De altfel, inaugurarea Grădinii «Ateneul Sfântului Pantelimon» coincide cu ţelul principal al programului cu acelaşi nume atât de necesar vieţii parohiale româneşti contemporane, şi anume atingerea maturităţii întru credinţă nu prin constrângere, ci prin împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise“, ne-a declarat părintele Bogdan Teleanu.
 

marți, 20 decembrie 2011

"POVESTE DE CRĂCIUN" pentru "UN CRĂCIUN DE POVESTE" la ATENEUL SF. PANTELIMON (invitatie)


Sărbătoarea Naşterii Domnului (25 decembrie) reprezintă un ales popas duhovnicesc pentru enoriaşii Bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti care, potrivit tradiţiei, organizează, în ziua de 25 decembrie 2011, ora 11.30, sceneta religioasă pentru copii “POVESTE DE CRĂCIUN”.

Cei care doresc să preguste momentul o pot fac accesând linkurile mai jos:
POVESTE DE  CRACIUN
Text
Foto 1
Foto 2
Audio
Video
Fisa de lucru


ATENTIE/NOU!!! De asemenea, cu această ocazie atragem atenţia asupra altor două activităţi mai noi desfăşurate sub ausoicii Ateneului:
1. CAMPANIA STOP ÎNSINGURĂRII!!! (Comunitatea parohială în sprijinul bătrânilor singuri)
2. AUDIOBOOK
(despre Nasterea Domnului & despre Marketing religios)

AUDIOBOOK 2: DESPRE NASTEREA DOMNULUI

duminică, 18 decembrie 2011

Carta membrilor ATENEULUI SFANTULUI PANTELIMON


Art. 1
Biserica are misiunea de a sprijini împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise. Împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise este vitală pentru atingerea deplinei maturităţi întru credinţă în mod liber, iar nu prin constrângere. Biserica trebuie să susţină, să protejeze şi să respecte formele prin care poate fi împărtăşită bucuria întâlnirii creştine în spaţii publice deschise. Dreptul tinerilor creştini de a-şi împărtăşi unii altora bucuria întâlnirii în spaţii publice deschise nu trebuie să fie ameninţat, restricţionat sau sancţionat.

Art. 2
Inhibarea socială prin descurajare a tinerilor creştini este strict interzisa. Biserica trebuie să contribuie efectiv la transformarea şi dezvoltarea personală sănătoasă a tinerilor creştini prin susţinerea cât mai multor activităţi desfăşurate cu demnitate în public de către aceştia.
 
Art. 3
Acţiunile de încurajare a libertăţii în Hristos trebuie protejate de Biserică şi respectate de societate. Orice tip de înlocuire sistematică a virtuţilor umane şi teologice cu păcatele care le corespund şi care conduc la pierderea inocenţei tinerilor creştini este strict interzisă.

Art. 4
Biserica trebuie să asigure atragerea de voluntari în scopul cultivării credinţei creştin-ortodoxe. Biserica nu poate restricţiona accesul la acţiunile de încurajare a libertăţii în Hristos.

Art. 5
Orice voluntar angrenat în acţiuni de încurajare a libertăţii în Hristos se bucură de o deplină protecţie a Bisericii. Acest principiu se aplică mai ales pentru a proteja voluntarii în cazul unor acţiuni de hărţuire sau atacuri la persoană. Încălcarea acestor drepturi sau orice ameninţări cu încălcarea lor, trebuie să fie atent investigate şi luate măsurile ce se impun de la caz la caz.

Art. 6
Interesele personale nu trebuie să pericliteze bucuria împărtăşită prin întâlnirea tinerilor creştini în spaţii publice deschise. Orice presiune şi încercare de a se amesteca interesele personale cu cele bisericeşti pentru a stopa acţiunile publice de încurajare a libertăţii în Hristos este interzisă şi trebuie denunţată ca atare. 

Art. 7
Accesul la acţiunile de încurajare a libertăţii în Hristos nu poate fi restricţionat.

luni, 12 decembrie 2011

DECLARATIE DE INTENTII 2012

Toate activitatile cultural-educative si social-filantropice desfasurate de grupul catehetic ATENEU din anul 2011 se vor desfaura sub semnul ANUL ARTIZANULUI CRESTIN. Alegerea acestei teme are ca scop stimularea creativitatii şi dexteritatii tinerilor ateneisti de la biserica Sf. Mc. Pantelimon. In acest context, vor fi realizate ateliere de lucru, cenacluri cultural-religioase, manifestari teatrale si cinematografice a caror productie va fi valorificata in scop misionar-caritativ.

Astfel, printre proiectele care se vor derula pe parcursul anului 2012 enumeram:
1. Publicarea ghidului omiletico-catehetic cu titlul "Cuvinte pentru copii şi părinţii lor" (cu prilejul împlinirii a cinci ani de slujire ca preot la parohia Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti);
2. Serată duhovnicească (cu prilejul cărora vor fi rejucate cele 7 piese de teatru religiosîn funcţie de sărbătorile pe care le reflectă);
3. Targul de artizanat crestin (cu prilejul marilor sărbători creştine);
4. Campania "Mangaierea bolnavilor si batranilor prin dramoterapia religioasa" (pe parcursul anului);
5. Campania "Catehizarea adultilor cu ajutorul teatrului religios jucat de copii" (pe parcursul anului);

miercuri, 7 decembrie 2011

LECTIA 12: 11 Decembrie 2011

I. ŞCOALA PAROHIALĂ DE DUMINICĂ
11 decembrie 2011
orele 11.30-12.30
Programul catehetic din cadrul Scolii de duminica va cuprinde:

- 20 min.: Cateheza "HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR/ALEGE ŞCOALA",

- 20 min.: SĂ ÎNVĂŢĂM COLINDE! (proiect în cadrul catehezei duminicale "HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR/ALEGE ŞCOALA"),
- 20 min.: Repetiţie generală pentru sceneta de Crăciun O POVESTE DE CRĂCIUN.(distribuirea numărului 2 din revista ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON care conţine sceneta de teatru "O poveste de Crăciun" - descarcă numărul 2 din arhiva de aici)
- Agapă duminicală pentru copii,
- 20 min.: COPILUL, BĂTRÂNUL ŞI PÂINEA (un proiect care constă în deplasarea unora dintre membrii Şcolii de duminică la domiciliul unor persoane vârstnice din parohie pentru a le oferi o bucată de pâine).

II. HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT ADULŢILOR CU AJUTORUL COPIILOR
orele 16.30-19.00

- 20 min: proiectul HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT ADULŢILOR CU AJUTORUL COPIILOR care constă în vizionarea de către adulţi a înregistrării video a scenetei "Şcoala călugăriei", realizată de copii în cadrul programului "Hristos împărtăşit copiilor". Această scenetă de teatru a servit la catehizarea adulţilor în cadrul unui proiect care doreşte să valorifice efortul copiilor de a pune în scenă viaţa Sf. Dimitrie Basarabov folosind o strategie pe cât de ingeniosă, pe atât de util, ce demonstrează că în comunitatea creştină putem învăţa unii de la alţii, indiferent de vârstă. Sceneta "Şcoala călugăriei", dedicată vieţii Sf. Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor, ascunde în spate o întreagă teologie prin care practic, în felul acesta copiii îşi catehizează părinţii.
- 20 min.: Noua generaţie de creştini în societatea de consum! (discuţie pe marginea unei înregistrări audio-video, cum este spre exemplu cea de mai jos)