BLOGUL SE PREZINTĂ DREPT O FORMĂ DE SAMIZDAT DIGITAL!
Creearea unui blog este una din nevoile umane create de marketingul incluziunii digitale. Astfel, putem afirma că blogul reprezintă o experienţă personală care trădează această nevoie artificială, indispensabilă chiar şi membrilor Bisericii. Importanţa din ce în ce mai mare pe care aceştia o acordă nevoii de a-şi face un blog ridică următoarea problemă de conştiinţă: utilizarea blogului se face pentru sine sau pentru Hristos? Chiar dacă nevoia te învaţă, inclusiv cum să comunici prin intermediul unui blog, totuşi ea nu reprezintă o motivaţie suficientă pentru acţiunile ce omul le întreprinde în acest spaţiu digital. Dacă plecăm de la premiza că nevoile sunt o consecinţă a păcatului strămoşesc comis de protopărinţii noştri Adam şi Eva, rezultă că şi blogul nu trebuie să reprezinte altceva decât un instrument important de misiune bisericească, iar nu de satisfacere a nevoii de incluziune digitală. Dacă se constată că virtutea ascultării duhvniceşti - semn că oile îşi urmează cu încredere păstorul rânduit de Dumnezeu - se alterează din cauza înmulţirii falselor nevoi, atunci este un semn clar că utilizatorii blogului au uitat că, în domeniul nevoilor personale, sau de grup, prioritatea o constituie Dumnezeu, Unicul Necesar.
Din păcate, blogul conferă creştinului ortodox inclusiv posibilitatea unei exprimări personale, adică a unei opinări care riscă să determine adoptarea unor tactici discursive utilizate de gnosticism şi respinse de Biserică. Precizăm în acest sens că eroarea principală a metodei practicate de gnostici consta în faptul că ei se recomandau pe sine, adică propriile lor opinii, ca normă sau regulă a adevărului. Constatăm astfel cum civilizaţia modernă, care se bazează pe principiul libertăţii, nu este ameninţată de tehnologie, ci de paradigmele filosofice care o circumscriu! De aceea, considerăm necesar ca membrii Bisericii să adopte o atitudine prudentă faţă de tipul de incluziune digitală promovată de bloguri, care are rolul de a facilita tranziţia de la opinia publică la opinia publicată. Din punctul nostru de vedere creştin, utilizarea forţei opiniei publice în problemele bisericeşti, după principiul democratic că „poporul nu greşeşte niciodată”, reprezintă o pistă falsă, fiind riscantă din cauza tendinţei oamenilor spre greşeală, păcat sau răutate. În capitolul XXV, intitulat „Cum să disciplinăm imaginaţia şi memoria” din scrierea „Războiul nevăzut”, Sf. Nicodim Aghioritul vorbeşte despre imaginaţie, făcând referire la ceea ce reprezintă pentru el noţiunea de „opinie”: „Pentru că mintea, nefiind liberă de imaginaţiile pasionante ale lucrurilor ce cad sub simţuri, până să ajungă la raţionamentele spirituale şi imateriale ce se află în trupuri şi în vietăţi, e robită numai de forma şi aparenţa externă şi satisfăcută de ea, câştigă opinii şi pasiuni false, cum zice Sfântul Maxim, în loc de a afla impasibilitate şi adevăr, cum s-a întâmplat multor filozofi naturalişti”.
În concluzie, putem afirma că nevoia de incluziune publică potenţată de lărgirea accesului la spaţiul digital a ajuns într-un punct interesant al dezbaterii prezenţei bisericeşti pe Internet, mai ales pe blog! Tensiune creată în jurul deţinerii puterii informaţiei a potenţat foarte mult rolul aşa-numiţilor în mod metaforic gatekeepers (în româneşte gardieni, portari, paznici sau vameşi), adică a celor care - fie persoane, fie instituţii (includem aici şi Biserica) - controlează şi decid cu mai multă sau mai puţină prudenţă accesul la ceea este public sau privat. ÎN ACEST CONTEXT, BLOGUL SE PREZINTĂ DREPT O FORMĂ DE SAMIZDAT DIGITAL! Dacă plecăm de la premisa că misiunea Bisericii nu încetează în faţa spaţiului public, adică nu se rezumă la spaţiul privat, rezultă că pentru a evita orice eroare gnostică orice creştin va trebui să adopte un discurs public care să urmărească obţinerea unui consens al argumentelor, şi nu al inimilor, după cum aprecia Jürgen Habermas. Cu alte cuvinte, Biserica în ansamblu va trebui să depună un efort mai mare pentru ca mesajul Mântuitorului nostru Hristos să pătrundă şi în ambientul creat de incluziune digitală, inclusiv în domeniul creării şi utilizării blogului. Respectând valorile promovate de cultura digitală prin intermediul blogurilor în măsura în care acestea sunt conciliabile cu învăţătura de credinţă, sperăm ca Biserica să favorizeze şi mai mult efortul de introducere a seminţele de credinţă în crăpăturile monolitului digital. Astfel, sperăm că infuzia progresivă de informaţie creştină realizată şi cu ajutorul blogurilor credincioşilor Biserici noastre să restabiliească în final echilibrul necesar dintre revelaţia dumnezeiască şi opinia publică, dintre mesajul inspirat de Dumnezeu şi producţiile minţii umane, adică dintre vox Dei (Glasul lui Dumnezeu) şi vox populi (vocea poporului), al căror punct de interferenţă reprezintă, de fapt, şi limitele catehizării în spaţiul virtual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu