duminică, 3 octombrie 2010

INVITATIE LA TEATRU

În premieră, trupa de teatru religios ATENEU prezintă, miercuri, 13 octombrie 2010, ora 20.00, sceneta Cuv.Parascheva - Multmilostiva lui Dumnezeu, nemilostivită de oameni la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti (str. Iancu Căpitanu, nr. 24, Bucureşti, sect. II).

Protagoniştii piesei de teatru, participanţii la orele de cateheză “Hristos împărtăşit copiilor!”, interpretează o piesă de teatru despre generozitatea umană, un semn al credinţei considerat demodat de cei care preferă cinismul modern în locul milosteniei creştine, după un text compus de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU.

Trupa de teatru religios ATENEU, alcătuită din copii-actori amatori, a fost înfiinţată în anul 2009 şi face parte din cadrul proiectului cultural-religios “Ateneul Sfântului Pantelimon”, derulat la parohia bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorulde Foc în cadrul orelor de religie “Hristos împărtăşit copiilor”.

Distribuţia este următoarea: Cuvioasa Parascheva (Alina Vlad), Cerşetoarea (Teodora Sandu), Cerşetorul (Cristian Constantinescu), Fiica cerşetorilor (Cristina Chiroiu-Bolteanu), Preotul (Daniel Bouleanu), Nechita, tatăl Cuvioasei Parascheva (Mihai Tănăselea), Mama Cuvioasei Parascheva (Elena Sandu), Eftimie, fratele Cuvioasei Parascheva (Andrei Barbu), Tânărul peţitor (Cristina Chiroiu-Bolteanu), Fata preotului (Ana Manicea), Sluga (Gabriel Sandu), Corul îngerilor (Marina Cristea, Camelia Oprea, Elena Nicolae-Romaniuc, Antonia Chiroiu-Bolteanu), copiii (Florin Strâmbeanu, Mihaela Gheorghiu, Roxana şi Daniela Dumitru). Costumele au fost realizate de domnele Georgeta Vlad şi Gabriela Anghel.

Niciun comentariu: