luni, 13 aprilie 2009

ŞANSE PENTRU FIECARE COPIL:

Dreptul la înhumare
al copiilor morţi înainte de naştere,
implicit cei ai mamelor care se aflau în primele luni de sarcină
Din pacate, noul cod penal românesc e pe cale să nu recunoască statutul de persoană legală a fătului de până la 24 de saptamani (art. 199, alin 6), conform amendamentului introdus de deputatul Florin Iordache. Este trist ca societatea noastră lasă lucrurile să ajungă aici. Dar, întrucât nu este votat încă, sperăm că se mai pot face schimbari. Chiar dacă pentru prima dată în legislaţia românească un copil nenascut este declarat persoană umană, această prevedere legală nu este satisfăcătoare din punct de vedere teologic pentru că limita recunoaşterii legale a umanităţii copilului nenăscut trebuie extinsă la mai puţin de 24 săptămâni, ştiut fiind faptul că "omul este om din secunda concepţiei sale".
De ce, oare, omul politic nu s-a gândit şi la următoare situaţie? Trăim într-o societate în care primim la cerere un apendice, o măsea extrasă sau un bucăţi dintr-un organ genital, dar trupurilor copiilor morţi înainte naştere - mai ales ai mamelor care se aflau în primele luni de sarcină - nu pot fi recuperate de părinţi spre a fi înhumate, ci, ca o regulă generală, dar cu origine în practicile oculte, sunt incinerate automat. Această incinerare a copiilor, consideraţi “gunoaie sau reziduri umane de care te debarasezi în mod igienic”, îşi are originea şi în teoria unuia din primii susţinători ai incinerării corpurilor de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, binecunoscutul povestitor Jacob Grimm. În 1849, într-o comunicare făcută la Academia din Berlin, Jacob, unul din celebrii fraţi Grimm care au scris printre altele şi povestea lui “Hansel şi Gretel”, „emisese ipoteza că arderea unui cadavru însemna, ca în cultele păgâne din antichitate (tendinţă umanistă care a pregătit curentul iluminist de mai târziu), jertfa celui mort în faţa divinităţii”.

A fost o vreme în care oamenii aduceau lui Dumnezeu jertfe sângeroase. Aceste jertfe din sânge de animal sau chiar uman nu mai nici o valoare în zilele noastre, când, datorită Mântuitorului Hristos, am aflat că Dumnezeu vrea să avem milă faţă de oameni: “Duceţi-vă şi vă învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă” (Mt. IX, 13). Din păcate, teoriile de genul celei susţinute de Jacob Grimm au permis ca astăzi să existe o adevărată industrie a incinerării care practică, printre altele, inclusiv arderea trupurilor copiilor nenăscuţi, mai ales cei ai mamelor care se aflau în primele luni de sarcină. Dar, datorită Mântuitorului Hristos, astăzi, arderea trupurilor nu mai înseamnă o pietate faţă de divinitate, ci, după cum scria Tertulian, o „cruzime faţă de corp”. Noi, creştinii, considerăm incinerarea o formă de cruzime faţă de trup, fie el uman sau animal, care a fost desfiinţată de jertfa Mântuitorului nostru Hristos. Rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor, păstrate uneori în chip minunat, sunt o dovadă a atenţiei pe care creştinii îl acordă trupurilor, chiar dacă recunosc faptul că sufletul, după moarte, se desparte de trup, după cum spunea Sf. Ap. Pavel: „Căci pentru mine viaţa este Hristos şi moartea un câştig. (...) doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine” (Filipeni I, 21).

Concepţia creştină conform căreia “trupul este templul sufletului”, pe baza căreia considerăm incinerarea drept „o cruzime fata de corp”, ne determină să pledăm în favoarea unei Legi româneşti care să apere dreptul la înhumare al copiilor născuţi morţi, inclusiv cei ai mamelor care se aflau în primele luni de sarcină. În România de astăzi, datorită unui vid juridic, este încălcat dreptul constituţional conform căruia Statul trebuie să înlesnească Cultelor din România asistenţa religioasă în spitale (art. 29, alin. 5). Scăpându-se din vedere faptul că asistenţa religioasă se referă şi la înhumarea trupurilor copiilor născuţi morţi (după decesul in utero sau printr-o întrerupere medicală de sarcină), copiii mamelor care se aflau în primele luni de sarcină nu beneficiază de o recunoaştere oficială a existenţei trupului lor. Această anomalie juridică, care împiedică organizarea de funeralii pentru copiii născuţi morţi, mai ales cei ai mamelor care se aflau în primele luni de sarcină, este determinată de arbitrariul eliberării unui certificat de deces şi a adeverinţei de înhumare.
În acest caz, eliberarea unui certificat de deces şi a adeverinţei de înhumare presupune automat înscrierea copiilor morţi, inclusiv ai mamelor care se aflau în primele luni de sarcină, în registrele Stării civile. Motivul împiedicării obţinerii unui astfel de document este acela că, prin întocmirea unui act copilului mort înainte de cel puţin şase luni de naştere se încalcă „dreptul” la avort şi contracepţie. În consecinţă, acest lucru ar însemna recunoaşterea implicita a faptului că avortul şi contracepţia sunt crime împotriva unei fiinţe umane sau, mai clar, crime împotriva umanităţii, dacă ar fi să ne exprimăm cu ajutorul unei sintagme care a făcut deja carieră.

Soluţia pe care o întrevedem este aceea ca în atribuţiile preotului care asigură asistenţa religioasă în spital să fie inclus dreptul de a solicita înhumarea trupurilor tuturor copiilor născuţi morţi (după decesul in utero sau printr-o întrerupere medicală de sarcină), inclusiv cei ai copiilor morţi în primele luni de sarcină, eliminandu-se, in aces caz, raspunderea penala. În baza acestui drept, preoţii care asigură asistenţa religioasă în spitale vor fi abilitaţi să conducă la groapă, dar fără a săvârşi slujba înmormântării, trupurile tuturor copiilor născuţi morţi nebotezaţi (după decesul in utero sau printr-o întrerupere medicală de sarcină). Şi, la acest capitol considerăm că există suficiente precedente care ne determină să credem că Biserica Ortodoxă Română îşi va susţine preoţii care vor dori să asiste religios la înhumarea trupurilor copiilor născuţi morţi, chiar dacă acestia nu sunt botezati. Precizam ca, in acest caz, serviciul religios consta numai în conducerea la groapă a celor decedaţi!

În această situaţie, ştiut fiind faptul că preotul nu poate asista religios fără existenţa unui certificat de deces şi a adeverinţei de înhumare, singura problemă care rămâne de rezolvat îi revine, în acest caz, doar Statului. Statul are obligaţia de a preciza starea civilă a copiilor morţi, inclusiv cei ai mamelor care se aflau în primele luni de sarcină, care urmează să fie înhumaţi sau incineraţi. Autor: Pr. TELEANU BOGDAN-AUREL

Un comentariu:

camelia spunea...

am citit cu interes articolul acesta dar ar trebuie sa luam in calcul si mentalitatea invechita a unor preoti.eu pe data de 2 mai trebuia sa fiu nasa la nunta prietenilor mei,dar din nefericire am nascut pe 24 aprilie prematur iar fetita mea nu a trait,am mers la biserica sa rog preotul sa imi faca molifta mai devreme de 6 saptamani pt a nu amana nunta,m-am lovit de refuz ba chiar mi-au spus sa ma rog la D-zeu sa ma ierte ca am omorat copilul si chiar m-a certat ca nu i-am aprins o lumananare copilului de parca eu anticipam ca nu va trai.cand i-am spus preotului ca ma doare faptul ca fetita mea nu a fost ingropata nu am un loc unde sa merg sa aprind o lumanare ,sa duc o floare,a spus ca daca o luam nu putea fi ingropata ca nu e botezata.De asemenea vreau sa mentionez ca am mers a doua zi la alta biserica unde preotul auzind prin ce am trecut m-a imbratisat si avea lacrimi in ochi si a spus"copilul nascutmort ,nebotezat, din parinti crestini, botezati trebuie considerat si el crestin si trebuie ingropat crestineste