joi, 1 martie 2018

Sfinţirea icoanelor expoziţiei de pictură pe lemn „Dumnezeu s-a milostivit“

Duminică, 4 martie 2018, la biserica „Sfântul Pantelimon“ - Foişorul de Foc din Capitală poate fi vizitată expoziţia „Dumnezeu s-a milostivit“, ce cuprinde lucrări ale copiilor participanţi la cercul de pictură din cadrul programului catehetic „2018 - Educaţie prin ochii credinţei“. 

Expoziţia „Dumnezeu s-a milostivit“, alături de alte icoane pictate de copii din parohiile din Protoieria Sector 2 Capitală, a contribuit la organizarea în cadrul celei de a XI-a ediţii a manifestării religios-culturale intitulată ,,ICOANA - FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU” a unui moment cultural-artistic religios la Centrul Cultural Mihai Eminescu, instituţie publică de cultură  aflată în subordinea Consiliului Local al Primăriei Sectorului 2 (Str. Jean Louis Calderon, nr. 39, Sector 2), apreciat de domnul Nicolae Hriţcu, consilier patriarhal, secția Patrimoniu religios a Sectorului Cultură şi patrimoniu religios a Patriarhiei Române, de părintele Ioan Popescu, protoiereul Protopopiatului Sector 2 Capitală şi de domnul Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2.
Icoanele cu care copii şi tinerii parohiei Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc au participat la această expoziţie au fost realizate pe parcursul celor patru ateliere de pictură pe lemn intitulate “Dumnezeu s-a milostivit” ce s-a derulat în cadrul evenimentelor dedicate "Anului omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română" . 

Copiii au pictat icoanele lor cu conştiinţa că opera lor va contribui la o cercetare mai atentă a trecutului şi o valorificare a contribuţiei celor care au înfăptuit idealul reîntregirii României.
 
Icoanele „Dumnezeu s-a milostivit” de la biserica „Sfântul Pantelimon” – Foişorul de Foc din Bucureşti, realizate sub coordonarea doamnei Georgeta Muller, au fost pictate de către următorii copii:  1. Mincu Ana-Maria, 11 ani, 2. Mincu Ciprian, 13 ani, 3. Teleanu Ana-Maria, 5 ani, 4. Teleanu Theodor-Ioan, 8 ani, 5. Neacsu Mihai, 12 ani, 6. Hurmuzache Maria, 5 ani, 7. Mitran Raluca, 24 ani, 8. Gavrilă Andrei, 12 ani, 9. Răzvan Boc, 26 ani, 10. Ungurianu Elena, 12 ani, 11. Sorescu Vlad, 12. Sorescu Andrei, 6 ani, 13. Voicu Andreea, 14. Maximilian Cotrut, 7 ani, 15. Mincu Ioana, 5 ani.  
 
Totodată, prin desfăşurarea acestui eveniment, coordonatorii doresc susţinerea campaniei parohiale „Faceţi artă religioasă, nu kitsch!“ şi, mult mai important, sfinţirea icoanelor care se va desfăura duminică, 4 martie 2018, de la ora 11:30, în biserica „Sfântul Pantelimon“ - Foişorul de Foc din Capitală.

Niciun comentariu: