Părintele Ghorghe Creţu în Centenarul Întregirii României, prelegere, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul”, 26.03.2018, ora 8.00

Părintele Gheorghe Creţu în Centenarul Întregirii României - Prelegere dedicată Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română în cadrul cursului de Misiologie ortodoxă la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” - 

Luni, 26 martie 2018,  în cadrul cursului de Misiologie ortodoxă (anul IV, Pastorală) al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul”, părintele conf. dr. Radu Petre Mureşan susţine prelegerea „Misiunea preotului ortodox în instituţiile statului (spital, armată, penitenciar, poliţie)”. 

În cadrul acestei prelegeri a fost prezentat modelul de preot misionar al părintelui Gheoghe C. Creţu (1880-1956) care a participat la „marele act istoric” al Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918 slujind în soborul de preoţi condus de arhimandritul Gurie Grosu la slujba de Te Deum săvârşită în Catedrala Naşterii Domnului din Chişinău. 

Părintele dr. Teleanu Bogdan-Aurel a contribuit la realizarea acestei prelegeri cu prezentarea intitulată „Participarea preotului Gheorghe C. Creţu de la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti la Marea Unire a poporului român într-un stat unitar”. Prezentarea părintelui Teleanu Bogdan a fost însufleţită de proiecţia fotografiilor părintelui Gheorghe C. Crețu din arhiva personala a strănepoatelor sale, doamnele Ileana Guran şi Ana-Maria Schwab. De asemenea, prezentarea a fost completată de interpretarea unui scurt fragment din piesa de teatru "Osânda cărţilor - Apărători ai Ortodoxiei în vremea regimului comunist din România, făuritori ai Marii Uniri" de către actriţa Simona Pandele care a ilustrat atmosfera Primului Război Mondial la care a luat parte preotul căpitan în rezervă Gheor­ghe C. Creţu. 

Cu prilejul acestei conferinţe s-au înfiripat primele gânduri că părintele Gheorghe Creţu merită un monunment şi formularea argumentelor care să suţină un asemenea demers pe care le prezentăm mai jos!

(ATENȚIE! Orice republicare a acestor două fotografii 

cu chipul părintelui Gh. C. Crețu 

nu se poate face decât cu acordul doamnei Ileana Guran!)

________________________________

__________________________________________

DE CE UN MONUMENT CENTENAR PENTRU PĂRINTELE GHEORGHE CREŢU?

UN MONUMENT PENTRU PREOTUL CĂPITAN ÎN REZERVĂ GHEORGHE C. CREŢU. Amplasarea unei statui de trei metri înălţime din bronz dedicată uneia din personalităţile religioase din Bucureşti care merită comemorate cu prilejul Centenarului Marii Uniri, cred că se cuvine a fi trecută pe lista de proiecte dedicate aniversării Unirii Basarabiei cu patria mamă şi finanţate fie de Primăria Capitalei, fie prin Departamentul Centenar de la Bucureşti, fie din alte bugete (culte, banii credincioşilor şi din bugetul local). Este vorba despre o statuie a preotul căpitan în rezervă Gheorghe C. Creţu de la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti. Desigur că vor trebui parcurse toate etapele realizării acestui proiect: întocmirea unei documentații, discuţiile cu cel puţin trei sculptori şi înfiinţarea unei comisii care va stabili meşterul ales şi forma statuii din bronz, demersurile de amplasare care vor culmina cu aprobarea autorizaţiei, aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) privind amplasarea statuii, estimarea costurilor, studiu de fezabilitate, concurs de proiecte etc. Privind la alte proiecte similare, estimăm costurile la o sumă întreagă de 60.000 de euro. Ar fi frumos ca inaugurarea unei asemenea statui în Bucureşti să aibă loc în preajma zilei de 1 Decembrie 2018, când se aniversează Centenarul Marii Uniri. 

AVEŢI ALTE BUCHII DECÂT NOI! Prima parte a anului 1918 a semnificat stoparea procesului de deznaţionalizare iniţiat de dominaţia rusă în Basarabia începând cu anul 1812. Combaterea deznaţionalizării în această provincie a fost posibilă în primul rând datorită rezistenţei ţăranilor din stânga Prutului la procesul de rusificare la care au fost supuşi prin păstrarea limbii şi tradiţiilor româneşti. 

„Nu mai lipsește neamului românesc decât unirea politică pe care trebuie cu toții s-o dorim și pentru realizarea ei să luptăm.«Ceea ce va face pe voi basarabenii să nu puteți gusta frumusețile limbii românești pe care voi o grăiți e că voi aveți alte buchii decât noi». Îi îndemn să vină la școala de adulți de două ori pe săptămână și-i asigur că în două luni, vor putea scrie și citi românește. Le dau ca exemplu pe copii din școală, care de la 10 ianuarie și până azi au ajuns să scrie și să citească românește. Mai cânta copii «Hora Unirii» și adunarea se împrăștie. Impresia mea e: pe cei mari printr-o administrație dreaptă și omenească îi putem atrage. Pe adevărații români să-i căutăm în micii copii moldoveni, care învață cu mult drag limba strămoșeasca. Cei mari mai au prejudecățile lor; cei mici sunt cei curați la suflet”, nota preotul militar Gheorghe Creţu într-un raport din 27 februarie 1918 către Marele Cartier General al Armatei Române. 

 În al doilea rând, Biserica, Şcoala şi Armata Română au avut misiunea istorică de a contribui decisiv, dar paşnic, la recunoaşterea internă şi internaţională a unirii Basarabiei cu patria mamă de la 27 martie/9 aprilie 1918. Astfel, la 1 mai 1917, la Odesa, 10 mii de soldaţi şi ofiţeri români basarabeni a cerut crearea "cohortelor moldoveneşti", adică a unei armate separate de cea ţaristă. Clerul, la rândul lui, a cerut la rândul său autonomie şi un mitropolit român în fruntea Bisericii Ortodoxe care să nu depindă de Sankt Petersburg. În paralel cu aceste iniţiative, a fost sprijinită dezvoltarea şcolii prin trimiterea de învăţători în Basarabia unde nu existau şcoli publice rurale. 

Demn de remarcat hotărârea Sfatului Ţării, luată într-o şedinţă secretă din 14 decembrie 1917, de a cere ajutor din afară şi de a însărcina Consiliul Directorilor să procedeze în consecinţă. În baza acestui mandat, la 22 decembrie 1917, Consiliul Directorilor Generali a trimis o telegramă ministrului de Război român, prin care solicita trimiterea la Chişinău „a unui regiment ardelenesc” (cf. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/unirea-basarabiei-prima-treapta-spre-idealul-romaniei-mari). Aşa se justifică efortul ardeleanului refugiat în Basarabia, Onisifor Ghibu, care - cu sprijinul lui Constantin Petrescu (aghiotantul-şef al marelui Cartier General din Primul Război Mondial) - a instalat la Chişinău prima tipografie din această provincie cu litere ale alfabetului latin în care s-au putut tipări primele manuale de şcoală românească pentru cele 800 de şcoli primare. 

Printr-o coincidenţă proniatoare, părintele Gheorghe Creţu avea să caute la Chişinău abecedarele (pentru şcoala de adulţi) lui Onisfor Ghibu exact în ziua Unirii Basarabiei cu Ţara mamă (27 martie 1918). Fiind singurul preot din Regat prezent în acel moment acolo, colonelul I. Mihăilescu, comandantul Brigăzii I Vânători, cât şi Comandantul Pieţei l-au autorizat pe părintele Gheorghe Creţu să organizeze "Tedeum"-ul acestei Uniri. Ce frumos pretext să fii nu doar martor, ci să şi organizezi un eveniment istoric de o asemenea anvergură!

O POMENIRE CARE ANUNŢA ÎNFIINŢAREA DE URGENŢĂ A PATRIARHIEI ROMÂNE! Pe de altă parte, să nu scăpăm din vedere faptul că din Partidul Naţional Moldovenesc, care va conduce mişcarea de unire şi ale cărui baze au fost puse de Onisifor Ghibu, a făcut parte şi ieromonahul Gurie Grosu. Referindu-se la personalitatea lui Gurie Grosu în contextul organizării Te Deum-ului unirii Basarabiei cu patria mamă, părintele Gheorghe Creţu relatează următoarele: "În ultimul moment, când eram toţi îmbrăcaţi şi gata de ieşire în mijlocul bisericii, căci sosiseră toate autorităţile, vine şi părintele arhimandrit Gurie, care numai se îmbracă şi a ieşit la Tedeum, citind rugăciunea de mulţumire şi rostind o scurtă cuvântare patriotică".  

De remarcat faptul că, deşi arhimandritul Gurie Grosu era protos, părintele Gheorghe Creţu precizează: "Mai mult, cu de la mine putere, am pus să se pomenească I.P.S. Mitropolit Pimen şi apoi Arhiepiscopul locului. Preoţii de aici susţineau să se pomenească Sindoul şi Patriarhul Rusiei, dar la obiecţia mea, că într-o zi aşa de mare şi de istorică trebuie să lepădăm tot ce e străin, toţi au primit să se facă pomenirea aşa, deşi ştiau bine că, (!) canonic trebuia numai episcopul locului". Să fi considerat oare şi arhimandritul Gurie, ca şi Onisifor Ghibu, că unirea Basarabiei cu patria mamă este forţată şi că trebuia făcută în toamna anului 1918, deodată cu cea a Ardealului şi a Bucovinei? (http://adevarul.ro/cultura/istorie/generatia-marii-uniri-episodul-3-onisifor-ghibu-doua-uniri-condamnare-1_5abf87f9df52022f75410de5/index.html) 

Să nu pierdem din vedere faptul că, înainte de 27 martie 1918, statutul acestei provincii româneşti cel de stat independendent intitulat "Republica Democrată Moldovenească" (24 ianuarie 1918), fapt care a determinat Arhiepiscopia Chişinăului să urmărească în mod expres obţinerea autocefaliei. Ori, gestul făcut de părintele Gheorghe Creţu de a nu pomeni "Sindoul şi Patriarhul Rusiei" la Te Deum-ul care inaugura decizia unirii Basarabiei cu patria mamă anunţa transferul de subordonare canonică a Basarabiei faţă de Biserica Ortodoxă Română! De altfel, după o lună, la 17 aprilie 1918, Mitropolitul Pimen Georgescu, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod, îi trimite Arhiepiscopului de Chişinău, Atanasie Gribanovschi, o telegramă, prin care acesta din urmă este invitat să se alăture Bisericii Ortodoxe Române. (https://orthopraxia.wordpress.com/2011/06/26/arhiepiscopia-chisinaului-in-perioada-interbelica-1918-1940/)  Buzilă Boris (în lucrarea Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia (1812-1918, 1918-1944), Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, – Chişinău, Întreprinderea Editorial-Poligrafică Ştiinţa, 1996, pag. 76) aminteşte chiar de un proiect de lege iniţiat de "Sinodalii români şi Ministerul Cultelor prin care în Basarabia, în timpul slujbelor, să se pomenească Casa Regală Română şi Mitropolitul Pimen al Moldovei”. 

Ceea ce nu a întrevăzut părintele Gheorghe Creţu a fost faptul că Biserica din Basarabia nu dorea să se supună canonic Mitropoliei de la Iaşi, de unde a fost desprinsă în 1812, ci direct Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române! Astfel, protestul arhiepiscopului Gurie Grosu - consemnat de Negru Nina (în Raporturile jurisdicţionale şi culturale dintre Episcopia Huşilor şi Arhiepiscopia Chişinăului între anii 1917-1928, în Luminătorul nr. 5/2010, pag. 61) - care acuza „Iaşul că încalcă drepturile canonice ale Chişinăului” şi pretindea dreptul canonic de a depinde direct de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodox Român surprinde! Rezolvarea a venit oarecum în perioada 14-16 iunie 1918, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte ca Preasfinţitul Părinte Nicodim al Huşilor - viitorul Patriarh României - este numit locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, funcţie pe care o va ocupa până în decembrie 1919. 

Nici nu realiza părintele Gheorghe Creţu ce frământări declanşase în sufletul arhimandritului Gurie Grosu, dar şi al mitropolitului Pimen al Moldovei pomenirea iniţiată de el la acel Te Deum! Ambii ierarhi vor susţine înfiinţarea de urgenţă a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române!