Duminica, 28 ianuarie 2018, ora 11.30, a avut loc a treia cateheză la atelierul de icoane pe lemn "Dumnezeu s-a milostivit!" din cadrul programului "Educaţie prin ochii credinţei" dedicat „Anului omagial al unității de
credință și de neam“ și „Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri
din 1918“.
Cu acest prilej, tinerii iconari au vizionat prima parte dintr-o piesă de
teatru produsă de Departartamentul "Ateneul Sfântului Pantelimon" avându-L ca personaj principal pe Cel despre care Sfântul Apostol Andrei, ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, a spus „L-am găsit pe Mesia (care înseamnă Hristos)!” (Ioan I, 41).
Omul munceşte, iar Dumnezeu sporeşte! Acesta ar fi deviza sub care se desfăşoară anul acesta atelierul de icoane pe lemn "Dumnezeu s-a milostivit!" din cadrul programului "Educaţie prin ochii credinţei". Ca şi în cazul virtuţii milosteniei, facem precizarea că truda micilor la icoana cu chipul Sfântului Ioan Botezătorul este o cateheză despre muncă, iar nu o muncă propriu-zisă. Concepţia "Ateneului Sfântului Pantelimon" despre muncă se întemiază sintagma binecunoscută "pâinea noastră cea de toate zilele" din rugăciunea "Tatăl nostru". Această formulă este expresia pentru produsul muncii trudnice a omului, care deşi este trecător se repetă perpetuu, la care Dumnezeu adaugă un "plus de valoare", şi anume harul Său. Practic, Mântuitorul nostru Hristos ne învaţă să-I cerem lui Dumnezeu "binecuvântarea muncii" noastre.
ARHIVA VIDEO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu