duminică, 11 septembrie 2016

Un număr din Ateneul Sf. Pantelimon dedicat susţinerii cu rechizite a copiilor sărmani care frecventează şcoala Maica Domnului din parohie

În data de 11 septembrie 2016, Departamentul pentru copii şi tineret "Ateneul Sfântului Pantelimon" a oferit credincioşilor nr. 26 din periodicul său care conţine o meditaţie despre contextul lumii secularizate în care omul credincios contemporan este nevoit să vieţuiască  adresată participanţilor la tabăra "Prietenii Sf. Ap. Andrei", precum şi o cronică a evenimentelor derulate pe parcursul aceste tabere de vară.

Această ediţie specială a publicaţiei parohiale "Ateneul Sfântului Pantelimon" a fost oferită şi domnului Profesor Dr. Vasile Timis, inspector General MENCS, precum şi tuturor cadrelor didactice din cadrul Şcolii Gimnaziale Maica Domnului cu ocazia hramului (8 septembrie - Naşterea Maicii Domnului) acestei instituţii de învăţământ la care reprezentanţii Departamentului Ateneul Sfântul Pantelimon au participat la invitaţia doameni directoare Julieta MIHAILESCU. 


Iniţiativa publicării acestui număr a avut ca scop principal intenţia de a-i ajuta, cu rechizite şcolare şi haine, pe copiii care provin din familii defavorizate şi cu posibilităţi materiale reduse din parohie, la începutul anului şcolar 2016-2017, în baza parteneriatului încheiat între parohia Sfântul Pantelimon şi Şcoala gimnazială Maica Domnului din Bucureşti, intitulat "Biserica, prietena şcolii mele".

De asemenea, în primele săptămâni de şcoală, Departamentul pentru copii şi tineret "Ateneul Sfântului Pantelimon" intenţionează să organizeze la Şcoala Gimnazială Maica Domnului un festival de teatru religios şi o expoziţie de icoane pe lemn. 












vineri, 2 septembrie 2016

Peste 200 tineri participanți la #ITO2016 s-au rugat la biserica Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală

  250 de tineri din județele Caraș-Severin, Constanța, Olt și Suceava, participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocșidocși din toată lumea au participat la rugăciunea de dimineață oficiată la biserica Iancu Vechi-Mătăsari, după cum informează Serviciul de relații publice și activități cu tineretul al parohiei.
Rugăciunea de dimineață a fost oficiată de preoții slujitori de la bisericile Iancu Vechi-Mătăsari, Iancu Nou-Bălăneanu, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon – Foișorul de foc, Sfinții Ioachim și Ana și Popa Nan. Răspunsurile la strană au fost date de corul mixt Vox Coelestis al parohiei Iancu Vechi-Mătăsari.
În timpul rugăciunii de dimineață au fost pomenite victimele cutremurului din Italia.
La sfârșitul rugăciunii, Pr. paroh Constantin Stoica a rostit un cuvânt în care a vorbit despre importanta credinței și a valorilor evanghelice în viața tinerilor.
Fiecare tânăr participant a primit câte un pliant cu biserica Iancu Vechi-Mătăsari si o iconiță cu Sfinții Mucenici Eustație, Teopista, Agapie și Teopist, ocrotitorii parohiei. Înainte de plecarea spre Colegiul Național Mihai Viteazul, tinerii din parohie au oferit ceai și dulciuri oaspeților.





duminică, 28 august 2016

Jurnal de tabara 28 august 2016: BIBLIOTECA ”PRIETENII SF. AP. ANDREI„ DIN BISERICA SF. PANTELIMON

Duminica, 28 august 2016, în ultima zi din tabăra ”Prietenii Sf. Ap. Andrei”, în biserica Sf. Pantelimon-Foișorul de Foc din București a fost organizată o bibliotecă.  Sperăm astfel că inedita expoziție de carte din biserica a reușit să încununeze munca de mici artiști pe care au depus-o în această vară cu „ispita” unor lecturi care să-i ajute să reintre în atmosfera de școală care va începe în curând.  Cunoscând experiența organizării unor biblioteci ambulante asemănătoare, cum a fost cea din grădină sau din autocar, credem că și această expoziție de carte, intitulată PRIETENII SF. AP. ANDREI se va transforma de fapt într-o donație de carte pentru toți cei care le-au împrumutat să le citească, fapt care ne bucură în egală măsură.







duminică, 21 august 2016

Jurnal de tabără 21 august 2016: O noua zi de lucru la icoanele cu chipul Sf. Ap. Andrei

În paralel cu lucrările de pictură ale bisericii Sf. Pantelimon-Foișoru de Foc din București executate de domnul Pioară Oprea, în tabăra Prietenii Sf. Ap. Andrei se lucrează de zor la definitivarea icoanelor pe lemn cu chipul ocrotitorului acesteia. Astfel, cei 22 de copii și tineri, la adăpostul umbrei din biserică, au pictat de zor cu gândul că în curând icoana lor va fi sfințită și va contribui la susținerea următoarelor proiecte social-caritative ale Departamentului pentru copii și tineret Ateneul Sf. Pantelimon.












vineri, 19 august 2016

Premiera piesei de teatru "Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică și neam" - în septembrie, la Teatrul Metropolis

Piesa de teatru creștin "Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică și neam" va avea premiera în această toamnă la Teatrul Metropolis. 

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, lansat de Compania Teatrală Zona, în parteneriat cu Protoieria Sectorul II Capitală și L.T.C.O.R. filiala Sector II, spectacolul, care are binecuvântarea patriarhului Daniel, va debuta pe 27 și 28 septembrie, la Teatrul Metropolis, iar în perioada următoare va fi jucat pe mai multe scene din București și din țară. 

Textul piesei este semnat de părintele Bogdan Aurel Teleanu, preot slujitor la parohia Sfântul Pantelimon — Foișorul de Foc din București. 

"Spectacolul este narat de Maria Brâncoveanu, aflată în ultima parte a vieții la Mănăstirea Surpatele, care ne relatează momentele principale ale martiriului soțului și copiilor ei. Este unghiul subiectiv (ca niște flashuri ale memoriei) al unei femei foarte încercate, prin inima căreia a trecut iatagan după iatagan. Maria Brâncoveanu este o mamă care încearcă să înțeleagă planul lui Dumnezeu cu ea, cu familia ei, cu țara ei, o femeie care nu îi arată cerului pumnul, ci inima, dar care ar vrea să poată înțelege și cu mintea. Ea știe că nu mai poate face nimic pentru copiii ei în plan omenesc, dar dorește să lupte pentru cauza cinstirii jertfei lor", precizează comunicatul. 

 Din distribuția spectacolului fac parte actorii Ana Calciu, Damian Oancea, Magda Catone, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Bogdan Iacob, Dana Rusu, cu participarea extraordinară a lui Constantin Codrescu. AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru)


PS Trupa de teatru Ateneul Sfântului Pantelimon a participat în dimineaţa zilei de 28 iunie 2016 la repetiţiile acestei piese de teatru la Teatru Metropolis din Bucureşti alături de renumiţi actori profesionişti ai scenei româneşti. Voluntariatul tinerilor actori se înscrie în activităţile desfăşurate de Departamentul pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon de la biserica Sf Pantelimon din Bucureşti în sprijinul Ligii Tineretului Creştin Ortodox Român din cadrul Protoieriei Sectorului 2 Capitală. Sperăm ca mica contribuţie a trupei de teatru Ateneul Sfântului Pantelimon va deveni o cooperare permanentă menită să transforme într-o certitudine un proiect dedicat comemorării în anul 2016 a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul la nivelul Patriarhiei Române.