duminică, 19 februarie 2017

3. Ateneul Rugului Aprins 2017

Duminica, 19 februarie 2017, Departamentul pentru copii si tineret ATENEUL SF. PANTELIMON a organizat cel de-al treilea atelier de pictura pe lemn din seria celor dedicate "Anului omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului" în Patriarhia Română. Copiii au pictat cu constiinta ca opera lor va contribui la o cercetare mai atentă a trecutului şi o valorificare a suferinţei celor care au suferit temniţă grea pentru mărturisirea credinţei creştine, potrivit cuvântului evanghelic care spune “în temniţă am fost şi aţi venit pe la Mine” (Mt. 25, 36). Departamentul pentru copii si tineret Ateneul Sf. Pantelimon spera ca seminţele Cuvântului lui Dumnezeu semănate cu ajutorul icoanelor să rodească multă multă milostivire în sufletele tuturor pentru ca experienţa amară şi tragică a ideologiilor străine şi duşmane fiinţei neamului românesc încreştinat încă de la naşterea sa în istorie, aşa cum a fost comunismul, să nu se mai repete. Cei 20 de copii şi tineri de la parohia Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti au inceput in prima duminica din perioada Triodului să dea viaţă unor icoane care sa tamaduiasca rănile adânci din suflete şi conştiinţe lăsate de regimul comunist din România si care speram sa poata fi admirate in cadrul unor expozitii organizate pe parcursul lunii martie 2017, precum si în cadrul proiectului national „Icoana şi Şcoala mărturisirii“ închinat iconarilor şi apărătorilor Ortodoxiei. 

Cea de-a doua parte a Scolii de duminica a reprezentat-o Atelierul de mărţişoare coordonat de doamna profesoara Georgeta Muller. Cele două ateliere fac parte din proiect intitulat Ateneul Rugului Aprins” cu care biserica Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti intenţionează să participe la mai multe expozitii in luna martie 2017, precm si la concursul national „Icoana şi Şcoala mărturisirii“ închinat iconarilor şi apărătorilor Ortodoxiei. (Biroul de presă al Departamentului pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon”)

ARHIVA FOTO














Niciun comentariu: