miercuri, 7 martie 2012

SCRISOAREA DOAMNEI VIRGINA SORESCU DE MULTUMIRE PENTRU REALIZAREA CD-ULUI CU PIESA DE DEMULT

Preacucernice Părinte Paroh MARIAN CONSTANTINESCU,
Preacucernici Părinţi slujitori BOGDAN TELEANU şi CĂTĂLIN NICULESCU,
Iubiţi credincioşi ai bisericii SF. PANTELIMON – FOISORUL DE FOC ,

Cu credinţa în suflet şi cu speranţa în ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns să propun preoţilor slujitori ai bisericii Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc piesa de teatru religios despre lucrarea misionară a Sfântului Mucenic Mina-Sutaşul în Iudeea intitulată «De demult», scrisă de tatăl meu Diniu N. Ioan în anul 1914, mai precis în perioada Paştelui din acele vremuri, respectiv 1 martie – 30 aprilie 1914, aşa cum reiese din manuscris.

Am fost impresionată de primirea călduroasă, pasiunea, sârguinţa, promptitudinea şi disciplina cu care a fost onorată această piesă atât de către preoţii slujitori de la această biserică, cât şi de minunaţii copii ai formaţiei de teatru «Ateneul Sfântului Pantelimon», care iubesc şi participă la orele de cateheză de la biserica Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc.

Interesul, curiozitatea şi dorinţa de interpretare a acestei piese de teatru manifestate de copii de când am lansat-o în biserica Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc pe 5 februarie 2012 mi-au umplut sufletul de bucuria împlinirii unui vis misionar creştin. Toate acestea se datorează în egală măsură efortului susţinut şi demn de laudă al copiilor, dar şi al preoţilor care în timp nesperat de scurt au realizat acest deosebit de frumos CD audio intitulat «De Demult», ce sper să contribuie la activitatea misionar-filantropică şi duhovnicească pe care o susţine biserica Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc prin cucernicii săi slujitori.

Pentru această realizarte, care este extrardinară, cu toată dragostea, stima şi preţuirea pentru efortul încununat de succes al promovării piesei de teatru a tatălui meu le mulţumesc din suflet tuturor realizatorilor, inclusiv celor de la postul Radio TRINITAS al Patriarhiei Române, şi le doresc să aibă parte numai de împliniri în viaţa lor.

Se poate spune că Dumnezeu arânduit ca lansarea acestui CD dedicat Sf. Mc. Mina să aibă loc în biserica Sf. Mc. Pantelimon, ambii sfinţi fiind contemporani şi suferind moarte martirică la scurt timp unul după altul.

Cu această ocazie mărturesc că dorinţa mea de a da această piesă de teatru în lume a fost ca să fie ca o scânteie care să aprindă un foc în inimile oamenilor, iar creştinii ortodocşi botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh să ajungă misionari ai zilelor noastre pentru învăţăturile şi poruncile lăste nouă oamenilor de domnul noastru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu când El a propovăduit pe pământ. Aşa să ne ajute Dumneuzeu!

ss Doamna VIRGNIA SORESCU ,
Fiica autorului

PS De fapt, ambele fiice ale autorului piesei "De demult", ing. Virginia Sorescu şi ing. Cornelia Eliescu (care locuieşte în Canada), mărturisesc deopotrivă aceiaşi recunoştinţă vie pentru concretizarea acestui proiect!

Niciun comentariu: